valium 5mg bula buy valium how long does it take for a valium to work

impossible to overdose on xanax online xanax yellow xanax side effects

mezza pastiglia di xanax buy xanax can i mix xanax with nyquil

how many days does it take to get off xanax buy xanax does xanax make you feel lightheaded

why not eat grapefruit with valium cheap valium flexeril mixed with valium

valium happy pills buy valium no prescription can valium affect conception

can ambien test positive benzo ambien for sale ambien medical name

how many milligrams of klonopin for alcohol withdrawal buy klonopin online klonopin in morning alcohol at night

tramadol et seroplex tramadol 50mg tramadol solucion dosis

valium gocce dopo quanto fa effetto cheap diazepam valium 5 mg comprimidos diazepam

ZOOM

Băştinaşii din Papua-Noua Guinee l-au ales preşedinte pe Ion Iliescu

January 20th, 2007, com 31 comentarii

Insula Kaileuna, arhipelagul Trobriand, din Papua-Noua Guinee. Băştinaşii se adună ciorchine pe malul oceanului. Să-şi întâmpine oaspeţii. Un grup de cercetători, printre care şi o româncă. Doamna Carmen Strungaru, doctor în etologie. Un fel de ştiinţă a comportamentelor animale şi umane înnăscute. Noii-veniţi sunt plini de daruri. Kilograme de mărgele, ţigări şi ceva bani, desigur. Apoi, în interes ştiinţific, „jucării politice“. Între ele, o casetă filmată la runda finală pentru alegerile din 1996, din România. Când vreo 16 candidaţi „au făcut frumos“ la noi, să-i votăm. Băştinaşii au fost numai ochi şi urechi la imaginile cu pricina. De parcă era ditamai telenovela sau cine ştie ce film de acţiune. Deşi fragmentele de discurs nu erau traduse. Când li s-a cerut să aleagă, surprize-surprize… L-au votat preşedinte tot pe Ion Iliescu. Mai mult, ordinea celorlalţi candidaţi a fost identică rezultatelor finale ale prezidenţialelor noastre. Cu o mică excepţie, Gyorgy Frunda, care la ei era mai sus. Se vede treaba că prin Papua nu a apărut, încă, minoritatea maghiară.

După ce vă săturaţi de râs, vă spunem că experimentul cu alegerile s-a repetat şi în Statele Unite şi în Indonezia. Şi acolo s-a votat cam la fel. De aici fiecare înţelege ce vrea. Noi preferăm varianta Carmen Strungaru. Care susţine că imaginea este foarte importantă. Şi că ea dictează, la o adică, aceeaşi formă de comportament, la oricare populaţie din lume.

„Noi, cu civilizaţia noastră, am devenit nişte creaturi ciudate“

„De când mă ştiu visez să mă fac ceva care o să studieze comportamentul animalelor şi al oamenilor din Africa. Antropologii susţin că toţi am plecat de acolo. O fi un fel de dor ancestral… Dar, lasă, e mai degrabă o speculaţie. Destul şi bine că din cauza asta am făcut biologia. Am învăţat să citesc la patru ani, la şase eram fascinată, deja, de jurnalul de călătorie al lui Livingstone. Am adunat cărţi, mi-am făcut dicţionar, să învăţ limba. Ştiu că într-o zi voi ajunge şi acolo. Chiar dacă drumul meu spre Africa e foarte oco­lit şi cu multe popasuri în Asia.“ Carmen Strungaru îşi împarte visele şi experienţa cu studenţii Facultăţii de biologie din Bucureşti. Cursurile ei sunt o adevărată aventură. O expediţie imaginară prin subteranele biologice ale condiţiei animale şi umane. De unde, aşa cum spuneam, la urma-urmei ni se trag cam toate.

În România, etologia încă este o noutate. Doamna Strungaru o predă din 1991. Un an mai târziu îl cunoaşte pe Wulf Schiefenhovel, profesor la Institutul de Etologie Umană Max Planck, din Germania, cu care începe o colaborare ştiinţifică. În 1995, acesta îi propune să participe la o expediţie în Papua-Noua Guinee. Zis şi făcu: „Băştinaşii au un ritual impresionant de primire. Tot satul ne aştepta pe malul oceanului. Făcuseră un fel de arc de triumf, din stâlpi, frunze de palmier şi coroniţe de flori de frangipan. Era obligatoriu să trecem pe sub această boltă. Am dat mâna cu fiecare om în parte, de cel puţin două ori. M-au plăcut din prima, cred că din cauza părului. Îl aveam foarte lung, ceea ce îi fascina, pentru că femeilor de acolo nu le creşte părul mai lung de trei-patru degete. Se uitau foarte curioşi, mi-l atingeau, chiar mi-au furat câteva fire, după care, prinşi asupra faptului, mi-au arătat că se poate pescui cu ele. Dacă mă întrebaţi despre oamenii de acolo, aş spune că, în punctele esenţiale, şi care contează cu adevărat, sunt la fel ca noi. Au tradiţii şi sentimente, bucurii şi necazuri, lucruri sfinte şi jocuri. Par foarte diferiţi doar dacă ne uităm la cantitatea de haine de pe ei şi la bunurile materiale. Trăiesc în case de lemn, cu pereţi din împletitură de pandanus. Rogojina este singura lor mobilă, obiecte personale nu prea au. Timpul şi-l petrec în afara casei, pe un fel de verande, unde stau, gătesc, cântă, se joacă mult cu ţâncii. Au câte cinci-şase copii, dar, mai nou, iau anticoncepţionale, de la dispensar. Satele nu sunt mari, au între o sută şi două sute de persoane. Bineînţeles că toată lumea se cunoaşte cu toată lumea, mulţi sunt rude între ei. Copiii stau toată ziua pe malul oceanului, dar n-am văzut nici un părinte disperat. La început, mai ales, eu eram terorizată când vedeam un ghemotoc de om de doi ani lipăind prin apă. Tot timpul simţeam nevoia să salvez pe cineva, o stare de neînţeles pentru localnici. Nu aveau nevoie să-i salvez, îşi cunosc foarte bine locul şi limitele. Mai apoi am înţeles că oamenii normali şi naturali sunt ei şi că, de fapt, noi, cu civilizaţia noastră, am devenit nişte creaturi ciudate.“

Spiritele fumează ţigări făcute din ziarul Vaticanului

Cei mai mulţi dintre băştinaşii din Papua-Noua Guinee au fost creştinaţi de diverse misiuni. Merg la biserică, în fapt o simplă casă, unde cântă şi dezbat pro­bleme ale comunităţii, poate se şi roagă. Altfel, pentru ei cele mai importante sunt spiritele morţilor. Se tem de ele şi asta îi determină să se poarte frumos. Că de nu, vor fi pedepsiţi. Boala este tot o pedeapsă a spiritelor. Iau medicamente, dar nu se fac bine cu nici un antibiotic dacă nu primesc iertarea celor morţi. În astfel de momente, se ascund în cel mai retras şi întunecos loc al casei, ca nu cumva să-i tragă curentul, pe care îl asociază cu ultima suflare. Moartea este considerată cel mai important eveniment din comunitate şi îi sunt dedicate tot felul de ritualuri speciale. Dacă cel decedat este singur, i se distrug bunurile, trei spre patru, prin spar­gere sau ardere şi se dă foc la casă. Mortul este îngropat la marginea satului, sau sub casa familiei, dacă are aşa ceva. După un timp, se dezgroapă oasele şi se depun într-un al doilea loc de veci, undeva într-o grotă. Sagali, un fel de parastas pentru sufletul celor dispăruţi, este cel mai important eveniment al comunităţii. Vine puhoi de lume, din toate insulele apro­piate, se întind mese bogate, se cântă şi se face schimb de daruri. Satul îşi pune la bătaie toată averea pentru un astfel de eveniment, ca să fie spiritele mulţumite şi să stea cuminţi, la locul lor. Într-o insulă pe care a vizitat-o şi Carmen Strungaru: „A fost destul de dificil să mergem acolo, pentru că este un loc sfânt, unde locuiesc spiritele celor morţi, cărora nu le prea place să fie deranjate. Ghidul nostru, Gaioboda, a plecat înainte, ca să trateze cu spiritele. Am depus o ofrandă de ţigări, ca să le îmbunăm. Sigur că şi spiritele fumează, de vreme ce toată lumea de acolo are acest obicei. Băştinaşii îşi cumpără, de la magazinul situat pe o altă insulă, destul de îndepărtată, nişte ţigări ieftine, neobişnuit de lungi, făcute din tutun umed, învelit în hârtie de ziar. Am desfăcut câteva, de cu­riozitate, şi am fost surprinsă să văd că tutunul este învelit în ziarul Vaticanului. Mă rog, să revenim la spirite, dacă tot ne-au îngăduit să intrăm pe tărâmul lor. Insula cu pricina este din calcar coralier. Un fel de şanţ, adânc şi lat, plin de crăpături, ne este prezentat ca fiind casa spiritelor. Există un drum pentru fiecare sat. Spiritul îl ştie, cu siguranţă. Merge pe el, apoi intră prin crăpături şi se aşază la locul lui. Când am revenit în sat, localnicii se uitau dacă suntem întregi, dacă n-am păţit ceva. Culmea este că, în afară de mine, ceilalţi vizitatori ai insulei s-au ales cu un deranjament stomacal. Evident că era o pedeapsă de la spirite. Pe mine mă iertaseră, din motive necunoscute.“

Băştinaşii se încaieră pentru femei şi… fotbal

Dincolo de întâmplările şi locurile exotice, cele două expediţii în Papua-Noua Guinee au însemnat un volum imens de muncă: măsurători antropometrice, amprentări, teste psihologice, filmări şi înregistrări audio, recoltare de sânge de la oameni şi de la câini (pentru a determina originea celor care populează insulele Trobriand). Cercetările ştiinţifice şi experienţa acumulată acolo s-au transformat în lucrări de specialitate şi în material didactic fascinant pentru studenţii profesoarei Carmen Strungaru: „Papuaşii aparţin unei societăţi tradiţionale, nicidecum uneia primitive. Sunt impresionant de creativi, fac poezii extraordinare, au o limbă bogată. Şi-apoi, trebuie s-o spun, am văzut cu ochii mei ceea ce oarecum intuiam. Că oamenii ăştia sunt mai echilibraţi psihic decât noi. Se poartă mai natural, vorbesc degajat, râd mai mult, au o atitudine luminoasă. Dacă mergi pe stradă sau în metrou, în Bucureşti, de pildă, nu vezi decât încruntare şi priviri parcă gata să plângă. Or, la extrema cealaltă, o hăhăială fără rost, un fel de veselie tâmpă. De câte ori mă gândesc la expediţiile de acolo, am nostalgia unor oameni naturali şi foarte normali. Sigur, asta nu înseamnă că acolo e o lume idilică. Mai uită şi ei de spirite, din când în când, se mai ceartă, se mai bat, uneori se şi omoară. Din gelozie, în gene­ral. Am asistat şi eu la o încăierare în toată regula. Bărbaţii se ameninţau cu un fel de macete, nişte cuţite foarte lungi, iar femeile ţipau isterizate în jurul lor. Am crezut că s-a întâmplat o tragedie, nu ştiam ce să fac. Şi, când colo, era doar o banală dispută legată de un… meci de fotbal. După care, ca peste tot în lume, unii se considerau nedreptăţiţi.“

foto arhiva Carmen Strungaru


Etologia este o ştiinţă de graniţă, concentrată în principal pe analiza comportamentului animal şi uman dintr-o perspectivă filogenetică, evoluţionistă. Preia elemente importante din biologie, psihologie, sociologie, antropologie şi le asamblează pornind de la interesul pentru rădăcinile biologice ale comportamentului. La ce ne-o mai folosi şi asta, o să întrebaţi? Păi, ne cam foloseşte. Ca să comunicăm mai bine, în primul rând. Să înţelegem şi, eventual, să exersăm tehnicile de manipulare. Să „ghicim“, între altele, elementele care „seduc“ electoratul sau intenţiile „producătorilor“ de imagine. Pornind de la fondul acela primar, biologic, pe care îl cunoaştem încă atât de puţin şi de la care ni se trag cam toate. Carmen Strungaru susţine că etologia este „bună de pus la rană“ şi pentru oamenii de rând, în viaţa de zi cu zi: „Uneori ni se întâmplă să avem nişte porniri mai ciudate şi ne speriem. Credem că nu suntem în regulă, că om fi bolnavi. O teamă destul de apăsătoare ca să ne îmbolnăvească de-a binelea. Dacă nu încercăm să ajungem la fondul problemei. Să analizăm şi să acceptăm care ne sunt posibilităţile şi limitele ca fiinţe umane.“


Căsătoria nu este un eveniment foarte important. Când un băiat ajunge la maturitate, pe la 20 de ani, ia patru pari şi îşi încropeşte o casă. Apoi e vizitat de fetele dornice să se mărite. Proba sexuală pare a fi hotărâtoare. Când cei doi s-au hotărĂt, apar pe verandă, dimineaţa, mâncând împreună. Şi asta înseamnă că s-au căsătorit.


Dacă tot stau pe malul oceanului, băştinaşii din arhipelagul Trobriand se hrănesc, în principal, din oferta lui: peşti, alge, languste, homari, crabi, scoici ş.a.m.d. Pentru „garnitură“, cultivă fel şi fel de verzituri şi legume, pe un firicel de pământ depus pe corali. Scurmă cu beţişorul la tuberculi, mai culeg banane, mango sau papaya şi-i gata masa. Gătesc simplu, fiert sau fript, de obicei cu lapte de cocos. În loc de cuptor fac o groapă în pământ. Acolo se aruncă pietre încinse, se aco-peră cu frunze de bananier, apoi se pun carnea şi legumele. Totul este acoperit cu alte frunze, apoi cu pământ şi lăsat să se „odihnească“. Doamna Strungaru susţine că aceasta este cea mai gustoasă mâncare pe care a testat-o vreodată.

Taguri:

Comentarii

  1. 2011…

    Great wordpress blog here.. It’s hard to find quality writing like yours these days. I really appreciate people like you! take care…

Comenteaza