Bio-ntley – Supercar pentru ecologişti
June 1st, 2009, Mugurel Margarit-Enescu 2 comentarii TweetBentley a prezentat publicului cea mai puternică şi rapidă maşină pe care a produs-o vreodată. Continental Supersports este Bentley-ul extrem, un automobil cu două locuri care oferă performanţele unui supercar şi poate fi alimentat şi cu biocombustibil…
Bentley susţine chiar că folosirea de biocombustibil (E85) duce la o reducere a emisiilor poluante de dioxid de carbon de până la 70%. E genul de chestie la care o să te gândeşti când ai o viteză de 300 km/h…
Continental Supersports a debutat ca un proiect secret care dorea să exploreze ideea reducerii greutăţii modelului Continental GT la care să se mai adauge şi un plus de putere şi cuplu. Un experiment care s-a materializat în intervalul a 24 de luni într-un proiect oficial pentru un model nou.
Rezultatele sunt dramatice. Cu 621 de cai putere şi o nouă transmisie „Quickshift“ care înjumătăţeşte timpul necesar schimbărilor de treaptă, Supersport stabileşte noi recorduri pentru marca Bentley. Acceleraţia de la 0 la 100 km/h se face în 3,9 secunde, iar viteza maximă ajunge la 329 km/h. Performanţele extreme sunt asigurate şi de o serie de îmbunătăţiri ale şasiului care includ modificarea direcţiei şi suspensiei pentru folosirea de componente mai uşoare, amortizoare întărite şi bare antiruliu.
Agilitatea are de câştigat şi de pe urma tracţiunii integrale care favorizează transmiterea a 60% din forţă către puntea spate. Aceasta a fost lăţită, iar maşina stă pe jante cu un diametru de 20 inch. Un rol esenţial pentru plăcerea şofatului îl are şi programul de stabilitate care intervine cu discreţie.
Frânele ceramice din carbon reprezintă o dotare standard şi îşi aduc contribuţia atât la controlul maşinii, cât şi la reducerea greutăţii. De altfel, per ansamblu, inginerii au reuşit o reducere a greutăţii cu 110 kg faţă de modelul Continental GT Speed.
Evoluţia design-ului noului model este un exemplu clasic de funcţie care dictează forma. Astfel, puterea crescută şi cuplul motorului W12 solicitau un plus de aer care să ajungă la cele două turbocompresoare şi la sistemul de răcire. Designer-ii Bentley au răspuns prin desenarea unor fante de aerisire verticale şi a două decupaje pe capotă.
În mod similar, noile aripi dorsale care fac loc punţii mai late cu 50 mm sunt create pentru a sublinia alura puternică a acestui coupé. Rezultatul este un Continental GT cu un exterior mai dinamic şi mai puternic care exprimă destul de bine herghelia ascunsă sub capotă. În plus, la Supersports toate elementele cromate ale GT-ului au fost vopsite în negru.
O nouă ambianţă a fost creată şi la interior pentru o interpretare mai dramatică a luxosului Bentley. Cockpitul este dominat de fibra de carbon şi Alcantara, cu efecte plăcute atât asupra ochiului, dar şi asupra greutăţii totale a automobilului.
Maşina este creată pentru doar doi ocupanţi care sunt „îmbrăţişaţi“ de scaune sport cu suprafaţa posterioară din fibră de carbon. Scaunele din spate au fost înlocuite de un spaţiu dedicat bagajelor de mici dimensiuni.
Motorul cu 12 cilindri dedicat acestui coupé luxos are o capacitate de 6 litri şi dezvoltă o forţă de 621 CP şi un cuplu de 800 Nm ce poate fi atins de la 1.700 de turaţii pe minut. Noua transmisie automată „Quickshift“ a fost creată exclusiv pentru modelul Continental Supersports şi este de două ori mai rapidă decât modelul iniţial.
La trecerea într-o treaptă superioară, combustibilul şi aprinderea sunt oprite pentru un scurt răgaz ca să ofere timpi de schimb mecanici mai rapizi prin reducerea cuplului. În timpul trecerii într-o treaptă inferioară, cuplul este obţinut prin controlarea electronică a interacţiunii dintre motor şi cutia de viteze. Timpii de accelerare sunt îmbunătăţiţi, iar forţa este disponibilă pe toată plaja de turaţii. În plus, frâna de motor poate fi mai uşor de folosit în şofatul sportiv.
Aşa se face că Supersports ajunge la 160 km/h în 8,9 secunde şi face o depăşire între 80 şi 120 km/h în doar 2,6 secunde.
Iar Bentley susţine că toate acestea nu sunt influenţate de folosirea unui combustibil obţinut din plante. În funcţie de prezenţa acestuia în diverse combinaţii cu benzina clasică, unitatea de control a motorului îşi stabileşte parametrii de funcţionare şi păstrează performanţele la acelaşi nivel. Aşa că, pentru aproximativ 200.000 de euro, puteţi beneficia de primul supercar disponibil şi cu biocombustil. Şi, astfel, o să salvaţi planeta o dată pe lună când găsiţi biocombustibil şi când emisiile voastre poluante o să fie cu 70% mai mici. Adică echivalente cu cele ale unei berline de familie.
Volvo S60, cel mai frumos concept
Automobilul concept Volvo S60 a fost desemnat cel mai frumos concept de către 200 mii de cititori ai revistei Auto Bild. La selecţie au participat cititori din 27 de ţări europene care şi-au exprimat preferinţele prin intermediul faxului, telefonului şi internetului. Conceptul S60 a fost prezentat publicului pentru prima oară la Salonul Auto de la Detroit de la începutul acestui an şi reprezintă un capitol nou în design-ul suedezilor de la Volvo. În plină armonie cu principiile scandinave, exteriorul creează o combinaţie atractivă cu silueta de coupé şi accentele sportive. Elementele clasice ale mărcii Volvo, precum capota în formă de V şi umerii proeminenţi sunt parte din noua imagine alături de elementele complet noi. Acestea includ linia geamurilor şi uşile care, la o apăsare de buton, glisează pe lângă maşină către roţile din spate. Interiorul este dominat de consola centrală, construită din sticlă, care parcă pluteşte unduindu-se către locurile din spate. Premiul acordat de nemţi se oferă anual, iar Volvo a mai avut parte de un premiu similar în 2006 prin modelul C30.