Pe cine preferaţi la şefia Partidului Democrat Liberal? Eu, unul, mărturisesc franc că nu am nici o preferinţă. Vasile Blaga, „bul­dogul” politicii democrat-liberalilor, mă cam lasă indiferent. Cam la fel stau lucrurile şi cu ceilalţi. Poate Toader Paleologu să mă mai încălzească niţel, aşa, nu mare lucru – ci câtuşi de cât. Deşi, cam tot ceea ce se naşte din democrat-liberali…

A câştigat, deocamdată, Emil Boc. Este, cu adevărat, şi în această situaţie, răul cel mai mititel. Dar îi va fi greu să reziste în faţa eşe­curilor care se prefigurează, neguros, pentru anul viitor – şi pentru 2013, în partidul pede- leilor tineri. După toate isprăvile de criză pe care le-a înfăptuit, strălucit de dezastruos, Boc – „răul cel mai mic” – va avea traiectoria unui picaj greu evitabil. Lumea se va răzbuna pe el. Oamenii îşi vor vărsa of-ul pe el – şi va rămâne în istorie ca premierul cel mai mic.

La rândul său, chiar şi Traian Băsescu îl priveşte cu îngăduinţă, din acelaşi motiv, şi îl păstrează în panoplie: să aibă la îndemână un ţap ispăşitor, atunci când va fi momentul.

Vasile Blaga pare să fie „buldogul” care vine. Având o mult mai bună imagine în afară, preferat de Uniunea Social Democrată (USD), ar putea primi, la o adică, sprijin de imagine din această nesperată parte, tocmai pentru a fi plasat în detrimentul lui Emil Boc.

Cum colapsul PDL nu mi se pare evitabil (nu cred că va mai putea creşte prea mult peste un 20% aproximativ din totalul voturilor), cineva o să plătească oalele sparte după alegeri.

Mă gândesc că primul cap care va fi să cadă nu poate fi altul decât cel al lui Emil Boc. PDL crede că va putea recupera teritoriul pierdut în perioada crizei. Se înşală. Pedeliştii mizează pe o revigorare a economiei. Pe o nesperată creştere a salariilor. Pe o perioadă,cea a anului viitor, în care ei să fie în stare să împăciuiască lumea – iar în România să curgă lapte şi miere.

Suspectă mi-a părut şi unitatea de mono­lit a partidului în jurul piticului său general. Şi Elena Udrea, de la amvonul catedrei şi înălţimii sale. A fost un spectacol de-a drep­tul trivial. Un circ transmis în direct. Cine să creadă toate tâmpeniile pe care le-au debitat vorbitorii sub impresia & apariţia unor lucruşoare drăguţe şi independente?

Astfel de întâmplări dau adesea tempe­ratura confruntărilor din partid. Şi Partidul Democrat Liberal, ca orice partid care se află de gardă la ciolan, are convulsiile sale, firesc de altfel: lumea are, acolo, pentru ce să se bată. Şi se bate. Cu ardoare. Cu îndârjire. Merită să urmăreşti dezbaterile din varii motive. Unul, printre primele, ar fi că poţi diagnostica nivelul la care se desfăşoară dis­cuţiile – şi la ce nivel de evoluţie se află par­tidul cu pricina. Când se discută numai despre persoane, e clar că nivelul ideologiei de partid se află sub genunchiul broaştei. Că tot veni vorba, nu am auzit, la sindrofia PDL, discuţii de principiu. Toţi s-au certat, ca de obicei, i-au lăudat – dar ce zic eu? – chiar i-au ridicat în slăvi, i-au bumbăcit, i-au firitisit, au dat cu ei de pământ, le-au luat scamele, deopotrivă, de pe haine şi din creier. Au comentat, vehement, întâmplările. Despre doctrine şi orientări, n-au suflat nici o vorbu- liţă. Am aşteptat cu sufletul la gură să văd încinse discuţiuni dacă am deviat mai spre stânga ori mai spre dreapta, despre unde se îndreaptă, cu adevărat, România, dar ele nu au mai venit niciodată.

Toate celelalte evenimente au trecut sub umbră. Partidul de guvernământ a fost, de departe, high-light-ul lunii. Nici măcar culise­le asasinării lui Ossama bin Laden nu au mai reuşit să capete contur şi culoare. Deşi, despre aceste lucruri, jurnalistic vorbind, este o pâine de mâncat – şi nu oricum, ci la greu. Multe lucruri nu se potrivesc acolo: de ce Bin Laden a fost ucis deşi era cu mâinile goale, nu era cu arme: s-a aplicat tot tactica „împuş- caţi-l pe Ceauşescu”. Nu putea fi dus la un proces? Oricum, ca să îl omori chiar aşa cu mâinile goale, parcă nici nu mai este vreun fel de curaj. Parcă nici celui mai îndărătnic duş­man al meu nu i-aş face asta. Ar merita mai mult respect.

Dar despre Ossama bin Laden, altădată.

În rest, se apropie alt general, Generalul Vară. Cu inundaţii, plictis, căscături fără număr, concedii & alte lucruri care ne vor face să îi uităm atât pe Boc & Blaga, cât şi pe Bin Laden.

Taguri: nr. 6 / iunie 2011 Tweet

Friday, June 3rd, 2011 at 6:23 pm, ZOOM, RSS feed