A fost, aş putea spune, luna decisivă a guvernului Boc. El şi-a arătat neputinţa în toată excelenţa şi splendoarea ei. Guvernul Boc a arătat că ştie doar să taie. Să îşi învârtă uriaşa-i coasă, de câteva ori mai mare decât el – şi să ne fluture tăişul, cu cinism, pe deasupra capetelor. În timp ce alte ţări vecine se îndreaptă în direcţii total diferite, noi nu ne îndreptăm nicăieri: numai ne scufundăm şi atât. Ungaria, au contraire, a mizat pe o reducere a impozitelor de 10%. La noi – şi numai la noi – se poate întâmpla o lăcomie disperată: nici o altă şansă!
Cum îşi poate închipui cineva/un guvern, că, fără a gândi relansarea economică, ea o să se întâmple de la sine. Punem biruri ca să luăm cinci piei de pe orice om, dar nu ne gândim: nu cumva acesta va fi cel mai urât guvern din istoria postrevoluţionară? Şi, chiar de ar fi aşa, parcă, hm, cui îi pasă? Adunăturii băsesciene? Nici vorbă. Rar a fost condusă România de o clică mai jalnică: fără coloratură politică, incompetentă, servilă, fără şira spinării, fără personalitate. Dacă PSD se înconjurase, până în 2004, de baroni, PDL s-a burduşit cu marchizi. Toate i-au întors spatele guvernului Boc, un guvern prelungit artificial. Traian Băsescu nici măcar nu are imaginaţie. A demonstrat că el ţine frâiele, dar continuă să ţină la vedere acest guvern marionetă, care a trecut de pragul credibilităţii: e de-a dreptul neverosimil.
Până şi Curtea Constituţională i-a arătat partea dorsală a justiţiei guvernului Boc şi lui Traian Băsescu. A vrut să se atingă de pensionari cu o „penalizare“ de 15%, inexplicabilă. Ceea ce echivalează, oricum, cu o ţepuire primitivă a bieţilor bătrâni. Au cotizat ei cu 15% mai puţin? Păi, atunci cum poţi eluda unul dintre cele mai de bază contracte ale societăţii? Plăteşti costuri sociale, tocmai ca să ai protecţie socială. Dar, la noi, statul s-a împuşcat în cap. Singur. Cu mâinile lui Băsescu şi Boc. Atitudinea statului din ultimele două luni stimulează anarhia. Revolta. Cum să subminezi chiar însăşi esenţa statului democratic? De ce? Ca să ajungem la o ură cruntă împotriva statului şi autorităţii. Aţi văzut, în ultimele două luni, vreo măsură economică având rol/aer constructiv? Mă refer la măsurile de talie mare, cele aplicabile la nivelul macroeconomiei, nu la mici amendamente şi paleative.
Bugetarii sunt, într-adevăr, ciuca tăiaţilor. Amputaţilor. Ei suportă, într-o notă majoră, şi „decontul“ pe TVA. Este vara cea mai tristă care se anunţă în acest mileniu. O vară a sărăciei, a foametei, a restricţiei. Ca şi cum restrângerea, ea singură, ar putea rezolva ceva. Fiecare ţară din jurul nostru a practicat restrângerea, e drept, dar toţi au mai venit şi cu o soluţie nouă, particulară. Polonia a încurajat economia de subzistenţă cu amenajarea terenurilor de prin jurul caselor oamenilor. Ungaria a relaxat chinga impozitelor. Bulgaria a dat frâu liber turismului, dar, deopotrivă, şi distileriilor de alcool. În curând, ne vom întâlni iar la Ruse, la cumpărături. Şi/sau la unguri, dincolo, că doar ştim drumurile de multă vreme. Tăierea drepturilor de autor vine, într-un asemenea context, exact ca bomboana pe colivă.
foto Agerpres şi Intact Images