500: Internal Server Error 500: Internal Server Error
PEOPLE

Bogdan Hrib: A „Intre Bine şi Rău este doar o apăsare pe trăgaci”

March 8th, 2011, com Comenteaza

Când e vorba de un autor de romane poliţiste, totul e suspans. Şi cine ştie daca nu cumva si realitatea curge într-o direcţie presta­bilită… Interviul pe care i l-am luat scriitorului Bogdan Hrib a avut parte de aventurile lui, până să iasă aşa cum îl vedeţi acum. Poate că el ar spune că a fost sub incidenţa misterului.

I Ucideţi generalul – De ce acest titlu?

Cel mai rapid răspuns ar fi: Ca să se vândă bine cartea! Americanii au un set de cuvinte (vreo 1.000) care sunt recomandate pentru a fi folosite în titlu. Au impact mai mare după o analiză statistică şi probabil psihologică. Şi totuşi aceasta este povestea romanului – un general care ştie prea multe vrea să-şi publice memoriile, un general care a ocupat o poziţie importantă în jocurile din ’89. El trebuie să fie oprit pentru că sunt în joc interese foarte mari… Aşadar, un asasin cvasi-profesionist, o armă cu lunetă şi… fraza de pe copertă – Între bine şi rău este doar o apăsare pe trăgaci. Oare modelul autorului mort înainte de apariţia cărţii, mo­delul Stieg Larsson e de succes? Cu cinism vorbind, se pare că da… Dacă totul nu a fost doar un joc de marketing. Şi atunci, revenind la povestea romanului, în mintea personajului principal Stelian Munteanu se derulează amintirile legate de acest om, amintiri care datează din 1985… Dar dacă va apăsa sau nu pe trăgaci… îi rog pe cititori să afle. Şi să judece unde este Binele şi Răul?…

Când si-a lansat „Filiera greceasca , Bogdan l-a cunoscut pe scriitorul George Arion. „Aşa s-a născut „Crime Scene” şi pofta de a scrie mystery & thriller a scăpat de sub control.” – Bogdan Hrib.

I Ajung vreodată Binele şi Răul să se con­funde în cartea ta?

Am să spun o platitudine acum – noţiunile de bine şi rău sunt relative… Binele şi Răul se confundă întotdeauna în funcţie de unghiul din care priveşti… Există multe valori morale, universal recunoscute, dar câteodată mai pot fi evitate, uitate sau anulate de împrejurări! Totuşi, cred că în roman, cu chiu cu vai, după multe peripeţii şi victime (colaterale sau nu!) personajele îşi găsesc drumul cel bun… N-aş zice chiar că binele învinge răul, dar… ca să-l parafrazez pe Bogdan Teodorescu [i al lui roman Băieţi aproape buni, tot aşa şi Binele… aproape învinge Răul… Până data viitoare, când, cine ştie… Dar să rămânem optimişti!

I De la romanul SF, la romanul poliţist, spre – iată, mai nou – cel cu tendinţă psiho­logică. Povesteşte-ne ceva despre acest traseu…

Am început să scriu un fel de poveste cu pretenţii de roman prin clasa a VI-a, când, internat într-un spital de adulţi pentru o ope­raţie de apendicită, mă plictiseam de moarte de atenţiile celor mari care îmi tot ofereau mâncare, bomboane, sfaturi şi tot felul de altele… M-am apucat atunci să scriu de mână pe un caiet dictando un roman despre o navă de cercetări care colinda mările şi are tot felul de aventuri. Era la modă serialul cu Jacques- Yves Cousteau şi vaporul lui, Callypso… Aşadar, un fel de plagiat. Nu ştiu pe unde mai am acel caiet. Apoi am scris un roman care imita Robinson Crusoe, cu toţii ne dorim la un moment dat al copilăriei să fim naufragiaţi pe o insulă pustie… Au trecut anii şi prin ’80 şi ceva cochetam cu povestirile SF pe la Cenaclul Solaris de la Casa de cultură a studenţilor. Fără prea mare succes. O schiţă de-a mea a fost citită de Florian Pittiş pe Radio România Tineret la Exploratorii lumii de mâine. Cam aces­ta a fost debutul meu. Apoi Alex Ştefănescu mi-a publicat în SLAST două foarte scurte schiţe, ca încurajare… Şi a intervenit o lungă pauză, foarte lungă, până prin 2006, când a apărut Filiera grecească din dorinţa editorului Bogdan Hrib de a publica romane poliţiste româneşti… Au urmat Blestemul manuscrisului, împreună cu Răzvan Dolea, în 2008 şi Somalia, mon amour, în 2009… Ucideţi generalul e al patrulea roman din seria Stelian Munteanu. Mă bucur că pare mai psihologic, eu nu m-am gândit la asta… M-am gândit doar că Stelian nu avea un trecut. Acum îl are. Cel puţin o parte din el…

I Ucideţi generalul are şi o parte auto­biografică: armata. Care sunt amintirile?

Multe amintiri. Înrolarea, primul tuns, garda în schimbul doi, somnul în frig cu sticla de vodcă ţinută strâns în braţe, o poştă (ştiţi la ce mă refer?!), APV-iştii de tot felul, Cernobîl, AMR-ul şi eliberarea… Toate sunt amintiri! Unele ale mele, altele ale altora! Sic! Acum, fără să glumesc pot să-ţi spun că nu mi-a fost uşor să retrăiesc pentru a scrie / descrie unele momente destul de grele. De exemplu, cele trei săptămâni când am dormit îmbrăcaţi noaptea pentru că în dormitorul comun erau -5 grade în timp ce afară erau -25 sau cam aşa… M-au trecut fiori reci atunci când am scris acea scenă. Sau momentele când am descărcat o garnitură cu vagoane pline cu cărbuni… Brrr…

Personajul principal, Stelian Munteanu, se află în faţa unei mari dileme, să ucidă acel om care este şi autorul unui volum pe care tocmai i-l publică?”

I Unde îl vezi pe Stelian Munteanu peste zece ani?

Pe Stelian mi-e cam greu să-l văd. Sper să nu-l abandonez la un moment dat… Poate va apărea un alt personaj principal, cine ştie… Aş vrea să scriu şi povestea unui personaj care a apărut în toate romanele şi care a rămas foarte misterios – Mihail Sergheevici Puşkin, zis şi Mişa…, ex-KGB, ex-FSB, un tip care apare exact când e nevoie, în fond un pensionar simpatic, rus cu aere de britanic. Sau poate că nu-l voi abandona, că e prea din mine… Visul secret zice că ar trebui să aibă o căsuţă pe malul unei mări, poate că un pic mai departe, Mediterana, Atlanticul, Capul Bunei Speranţe… Hi-hi, cine ştie?…

I Scriitor, editor, jurnalist, fotoreporter, profesor… Ce-ar mai fi de spus despre tine?

Simplu. Tată şi soţ. Scriitor – sper să ajung, deocamdată bat la porţile afirmării… Parcă aşa se zicea. Editor? Da, de 18 ani mă lupt cu Tritonicul şi am cam ostenit. Fotoreporter? Da, dar întâi am fost fotograf prin anii ’80 când am dat admitere în Asociaţia Artiştilor Fotografi. Era prin ianuarie ’88 când am fost admis şi eram tare mândru… Jurnalist? Pe apucate şi pe unde am putut, de un an şi un pic constant la Flacăra. Profesor? Cochetez cu ideea, dar se zice că nu se câştigă bine… Studenţii mă ajută să mă simt foarte tânăr.

I Spune-mi, te rog, şi câteva cuvinte despre piaţa de carte poliţistă de la noi…

Simplu, traduceri la greu şi, de ceva vreme, mulţumită unui grup de „nebuni” reuniţi în Romanian Crime Writers Club, o gaşcă de autori români care luptă din greu cu numele grele de afară… Îi ştiţi, George Arion, Lucia Verona, Oana Stoica Mujea, Monica Ramirez, Ivona Boitan şi încă vreo câţiva… Luptăm din greu pentru a ne cuceri, fideliza şi îmbogăţi pu­blicul… Sperăm cu toţii să câştigăm, ba chiar să începem ofensiva şi peste hotare. Deocamdată e un pic cam devreme de spus cum, când şi dacă vom reuşi!

Taguri:

Comenteaza