fish oil ativan buy ativan online ativan dosage for oral sedation

what is stronger xanax or lexapro generic xanax what is the difference between white and yellow 2mg xanax

when should you take phentermine buy phentermine online phentermine edmond ok

ambien interactions with antihistamines buy ambien purchase zolpidem Peoria

ambien interactions with antihistamines buy ambien purchase zolpidem Peoria

soma distribuidora ltda buy soma online excel soma de procv

who developed xanax buy xanax online xanax mi ha aiutato

soma 1/2 ironman 2014 soma online bbq san francisco soma

invasão vila soma sumare soma online ботинки fischer soma viron 65

tramadol for dogs in usa cheap tramadol get ultram Hartford

ALMANAH FLACARA

Bonsaiul, istorie şi artă cu mireasmă orientală

July 24th, 2012, com Un comentariu

Arta şi filosofia  bonsaiului  reprezintă o fuziune între  obiceiurile şi credinţele vechi şi noi.

Oricine a trecut prin perioade dificile în viaţă își amintește cât de  greu  a redobândit ceva din  liniștea  sufletească de odinioară. De multe  ori, toate eforturile  sunt  zadarnice. Pentru mine,  echilibrul interior se leagă de imaginea unui bonsai. Îmi aduc  aminte de o vreme  în care  eram  atât  de măcinată de întrebări fără răspuns încât mă aflam  în  pragul unei  depresii majore.  Locuiam în Amsterdam   de   o  bună   bucată  de vreme, într-un apartament de la etajul  trei  al unui imobil  cu patru nivele.  Într-o  dimineaţă, somnul mi-a  fost  tulburat de un uruit groaznic. Am sărit din pat ca arsă, convinsă că începuse  un  cutremur.  Episodul s-a repetat după-amiaza, apoi a doua zi de dimineaţă și tot așa, până când m-am înfiinţat la ușa apartamentului  de  deasupra, de  unde  se  auzea   zgomotul acela   îngrozitor.  Aflasem   de prin  vecini că un nou chiriaș se mutase în  apartamentul de  la etajul  patru și aveam de  gând să-l pun  la punct. Ușa s-a deschis încet și în prag a apărut un asiatic  în vârstă cu un cap mai mic de înălţime decât  mine. Japonez?       Chinez?       Habar n-aveam. În vremea aceea, din punctul meu  de vedere toţi asiaticii  arătau cam la fel. Blândeţea  din   ochii  lui,  însă, m-a    dezarmat   pe    loc,   făcându-mă să uit cuvintele dure pe care doream să i le adresez. Am  rămas năucă  în  faţa  ușii, încercând să  nu  mă  simt  mai ridicolă decât eram convinsă că păream.

Bărbatul m-a  studiat tăcut pentru câteva   momente, apoi mi-a  făcut  semn  să  intru.  Am pășit aproape cu teamă în apartamentul ce avea  să  devină a doua mea casă. Am privit în jur la cele câteva  piese de mobilier din lemn sculptat manual. O măsuţă joasă se afla în mijlocul sufrageriei, dar  n-am  zărit  nici un scaun pe nicăieri. Aha! Așadar, gazda mea  pitică  era un japonez. Mi-a indicat să „iau loc”  la masă.  M-am  așezat  pe genunchi, fiindu-mi aproape ciudă  pe mine pentru faptul că devenisem brusc atât de docilă. Mă  simţeam un  fel  de  Karate Kid în variantă feminină, îmblânzită într-un mod absolut miraculos de un  Mister Myiagi propriu și personal.

Bonsai se poate numi orice plantă cultivată în ghiveci şi care este menţinută la o dimensiune mult mai mică decât cea normală.

L-am auzit  robotind prin bucătărie, apoi  a  apărut cu  o tavă pe care se aflau două cești și   un   ceainic   din   porţelan. Ceaiul  era verde  și foarte  tare, dar extrem de aromat. L-am savurat în  liniște.   Nu   schimbasem nici măcar un singur cuvânt cu  japonezul misterios și, cu toate  astea,  mă  simţeam în largul meu. După ce-am sorbit  și ultima picătură de  ceai, mi-a   făcut   semn   să-l  urmez. Am  urcat  niște  scări  și  m-am trezit  pe o terasă  imensă, decorată în stilul unei grădini japoneze cu zeci de plante ciudate ce păreau niște arbori la fel de  pitici  precum gazda  mea. Uruitul care mă adusese la ușa lui  provenea de  la  un  fel  de acoperiș rabatabil din  lemn,  ce arăta  precum o jaluzea  curbată uriașă.

„Bonsai.” Acesta a fost primul cuvânt pe  care  mi  l-a adresat. Am  fost vrăjită  pe loc de  frumuseţea extraordinară a fiecărei   plante  în  parte.   „Pot să-ţi spun Mister Myiagi?” Aceea a fost prima mea întrebare. Spun  prima, pentru că de-a lungul timpului l-am asaltat cu multe  altele.  A încuviinţat din cap, privindu-mă cu o expresie amuzată. Așa a început un episod  din  viaţa  mea  de  care  îmi aduc  aminte cu o dulce  nostalgie.

Mister Myagi m-a învăţat că pentru a crea un bonsai  e nevoie de  împletirea artei  cu horticultura. Multă   lume   crede  că bonsaii  sunt  o specie aparte de arbori  pitici, dar  în realitate nu sunt  altceva  decât  arbori  normali,  prelucraţi cu  multă răbdare,  talent  și dragoste. Nu  ai nevoie decât de un puiet din anumite specii  de  arbori  și de câteva  unelte speciale.  Plus dedicaţie. Un  fel de  șah  horticol, dacă  vreţi.  Fiecare  mișcare trebuie gândită și analizată cu multă  atenţie.  Un  bonsai   nu este o plantă pitică din punct de vedere genetic,  ci o plantă normală,  arbust sau  arbore, care, prin    limitarea  spaţiului   de „locuit”, dublată  de  o  atentă tăiere a rădăcinilor și ramurilor, plus  hrănirea minimală cu apă și îngrășăminte devine un exemplar pitic  al  speciei.  Este de  remarcat faptul că  bonsaii nu sunt  mai puţin sănătoși sau activi  ca  exemplarele similare crescute liber în natură. O dovadă  simplă este  proporţia florilor unui bonsai, ce nu pot fi niciodată pitice.  Arborii   cresc astfel    într-o    formă    estetică ce sugerează de cele mai multe ori o vârstă înaintată, deși impresia de îmbătrânire nu este întotdeauna una greșită.  Marea majoritate  a  arborilor  bonsai sunt  realmente foarte bătrâni.

La Muzeul Natural al Grădinii Botanice din Washington se află expus  unul dintre cei mai vestiţi bonsai  din lume.   Pinul   Goshin  are  peste 200 de ani și a fost donat muzeului de către Împăratul Japoniei.  În muzeu sunt  expuși și alţi bonsai  bătrâni de sute de ani. Unul  dintre ei are aproape 400 de ani și a supravieţuit bombei  de  la  Hiroshima, trecând prin  mâinile  a șase generaţii înainte de a fi donat muzeului.

De  la  Mister  Myiagi  –  pe care   în   realitate  e  clar   că-l chema altfel, dar căruia m-am adresat mereu cu acest apelativ – am aflat că arta bonsailor este originară din  China,   unde se numește punsai. Iniţial,  numai elita societăţii practica arta punsai, scopul  fiind acela de a crea cadouri inedite și extravagante. Conform unei   legende chinezești,  în  timpul Dinastiei Han (206 î.Hr. – 220 d.Hr.), un împărat a dispus să i se construiască în propria grădină o miniatură a întregului imperiu, cu tot cu dealuri, munţi, văi și ape curgătoare,  lacuri  și  copaci. Grădinarii au trudit ani întregi, realizând până  la urmă imaginea  dorită. După ce i-a pus  să aștearnă pe hârtie  secretele acelei noi forme de artă, împăratul i-a  ucis  pe  toţi,  dorind  să  fie  unicul  deţinător al secretului.

Japonezii au rafinat atât de mult tehnica bonsaiului încât sunt capabili să creeze peisaje întregi în miniatură, până la cel mai mic detaliu.

În anul  1972 s-a descoperit cea mai recentă dovadă clară în ceea ce privește arta  bonsailor. Două picturi de pe pereţii mormântului prinţului Zhang Huai din Dinastia Tang (618 – 907 d. Hr.)  îi înfăţișează pe  servitorii prinţului în timp  ce cară  vase cu  plante ce  se  aseamănă cu bonsaii.

În perioada Kamura, atunci   când  Japonia  a adoptat multe tradiţii culturale chinezești, ambasadorii imperiali japonezi de pe lângă  curtea  imperială a Chinei  au  învăţat arta  arbuștilor miniaturali. Ulterior, în perioada  Muromachi,  punsai s-a dezvoltat în Japonia  în direcţii  diferite. Întocmai ca și în cazul  unei  grădini japoneze, această  îndeletnicire presupunea simţ  artistic  ori Wabisabi și, la fel ca și în China, a fost limitată  pentru   foarte   mult timp  doar  la elita  societăţii. În perioada Edo a devenit accesibilă samurailor, comercianţilor, orășenilor și altor categorii sociale.  Tot  atunci  a apărut și meseria de meșter olar  specializat în arta vaselor pentru arbuștii în  miniatură. Se  presupune că  odată  cu  introducerea unor elemente din Zen-ul Budist,  a apărut și numele de bonsai,  ceea ce înseamnă un fel de  „grădinărit în  tavă”.   Stilul japonez, sau  estetica  bonsailor, este centrată pe principiul „cer și pământ” într-un singur vas. Cele două forţe, considerate complementare, apar  echilibrate  într-un arbore bonsai  de calitate;  Shin-zen-bi, adică  adevăr, esenţă  și frumuseţe.

Arborii  preferaţi ai școlii japoneze sunt  pinul,  ulmul, arţarul, jneapănul și laricea, respectiv caisul și cireșul floral. Toate  plantele bonsai  realizate în stil japonez trebuie să releve spiritul esenţial al plantei folosite, redând naturaleţe și în nici un  caz intervenţia umană.

Un bonsai  perfect  este cel care seamănă cât mai mult cu arbustul  așa  cum  arată  în  habitatul său natural, numai că bonsaiul va  avea  un  trunchi mult  mai mic și noduros, ramuri și frunze mult  mai mici.

Bonsaii  au  diferite aspecte și personalităţi, la fel cum oamenii au  diferite individualităţi și caractere. Îi putem asemăna cu animalele de casă pentru că au nevoie de aceeași dragoste  și atenţie. Fiecare  bonsai în parte reprezintă un nou început.  „Îţi va arăta  singur ce stil preferă,” obișnuia să-mi  spună Mister  Myagi.  „Fiecare  copăcel în   parte   are   ceva   de   spus. Trebuie  numai să înveţi  să-i asculţi.”

Bonsaii sunt  extrem de capricioși. Cu alte cuvinte, li se cam   pune  pata   și  încep   să moară din senin. Mister Myagi a învăţat de  la mine  expresia în limba  română, folosind-o cu mare  plăcere,  spre  deliciul meu,  ori de  câte  ori era  cazul. Din punctul meu  de vedere, faptul că-l învăţasem câteva expresii  și cuvinte în limba română reprezenta un  fel  de compensaţie pentru multitudinea de lucruri înţelepte pe care le învăţasem de la el, lucruri ce nu aveau întotdeauna legătură cu arta bonsailor.

Într-o  zi, mi-a  pus  în braţe un bonsai  destul de măricel.  „I s-a pus  pata,” mi-a explicat amuzat. „Dacă  stăpânești arta de a readuce la viaţă un bonsai care-și dorește să moară, vei reuși  mereu în tot ceea ce ţi-ai propus,” a adăugat cu  un  aer serios.  „Vei  învăţa să-ţi  stăpânești  propria viaţă.”   Am  luat bonsaiul și m-am  refugiat în apartamentul meu. L-am privit un timp  îndelungat, simţind dragoste și milă pentru plăntuţa  aceea  pe  jumătate moartă. Am  încercat   orice  mi-a  trecut prin  cap  și, culmea!,  nu  m-am simţiti  deloc ridicolă.  I-am cântat,  i-am  dansat și i-am  recitat poezii. I-am mângâiat frunzele, șoptindu-i încurajări și spunându-i cât de mult  îl iubesc. L-am rugat  să  nu   moară,  să  lupte pentru mine   dacă   nu  pentru viaţa   lui.  Cel  mai  important, am crezut  din tot sufletul că va trăi. Nu m-am îndoit nici măcar o clipă. În aproximativ trei zile, bonsaiul și-a revenit complet.

Mister  Myagi  a  zâmbit  și m-a   mângâiat  pe  creștet   de parcă  aș fi fost un  copil când  i l-am dus  înapoi. A vrut  să mi-l dăruiască. L-am  refuzat, știind că   programul  meu   încărcat m-ar  fi împiedicat să am  grijă așa cum  se cuvine  de o plantă atât  de  fragilă.  „Atunci o să-i pun   numele tău.  O  parte   din tine va trăi sute de ani.”

Mi-au dat lacrimile, realizând în momentul acela  că se împlinea exact un an de când îl cunoscusem pe  Mister  Myagi, timp  în  care  găsisem câte  un răspuns pentru fiecare întrebare în parte.  Depresia dispăruse cu desăvârșire.

În seara aceea, Mister Myagi mi-a spus  o poveste. O bătrână japoneză avea  două vase  mari pe  care  le  atârna  la  capetele unui băţ  lung,   cărându-le  pe după gât pentru a aduce apă de la  un  izvor.  Unul  dintre vase era  perfect,   întotdeauna ajungând acasă cu întreaga cantitate de apă.  Celălalt  vas era crăpat, astfel încât la sfârșitul lungului drum de  la  izvor  până   acasă ajungea doar  cu jumătatea cantităţii de apă. Acest lucru s-a întâmplat  zilnic   timp   de  doi ani,   femeia   ajungând  acasă doar  cu un  vas  și jumătate de apă.  Bietului  vas  crăpat îi era îngrozitor de  rușine cu imperfecţiunea sa, simţindu-se foarte vinovat datorită faptului că nu reușea să  îndeplinească decât jumătate  din   munca  pentru care fusese menit. După doi ani de aparentă nereușită, i s-a adresat  femeii   în  timp   ce  se aflau lângă izvor: „Mă simt atât de rușinat datorită crăpăturii mele!  Pierd   jumătate din  apă prin  ea, iar tu ești nevoită să vii mult  mai  des  la izvor  decât  ar trebui.” Bătrâna  i-a zâmbit împăciuitoare. „Ai observat că pe partea ta a drumului sunt  flori, iar pe cealaltă  nu? Asta pentru că datorită defectului tău,  mi-a venit  ideea  să plantez seminţe de  flori  pe  partea ta  a potecii. Tu le uzi în fiecare zi pe drumul de întoarcere spre  casă. De doi ani  le culeg  și am  în fiecare  zi flori  proaspete pe  masă.  Dacă n-ar fi existat imperfecţiunea ta, n-ar fi existat nici aceste frumuseţi care-mi împrospătează casa, umplându-mi inima  de bucurie de fiecare dată când le privesc.” Mister  Myagi  a  tăcut   un timp și m-a privit drept în ochi. Știam   că  prin   acea   poveste făcea  referire  la mine.  Nu  mă întrebase niciodată cine sunt  și cu  ce  mă   ocup,   iar  eu  nu-i povestisem   despre   frământările   mele   interioare.  Dar   el știa.  Într-un fel  sau  altul,  știa cam  tot  ce  era  de  știut.   Sau poate  că totul  nu  era  decât  în imaginaţia  mea   și   povestea respectivă se referea la bonsaiul revenit la viaţă.

„Fiecare    dintre   noi    are defectul lui  unic,”  mi-a  spus. „Tocmai crăpăturile și defectele ne fac viaţa  împreună cu mult mai interesantă și ne răsplătesc din plin. Trebuie  să luăm  fiecare persoană așa cum  este  și să căutăm binele  din  ea.  Același lucru este valabil și pentru propria  persoană. O crăpătură nu înseamnă neapărat sfârșitul, ci posibilitatea unui  nou   început.”

Mister Myagi al meu nu mai este  printre noi,  dar  de  multe ori când  mă poticnesc pe poteca mea  și-mi  este  greu,  închid ochii  și-l văd  aplecat peste  un bonsai,  cu un zâmbet blajin pe buze. Bonsaii lui probabil înfloresc  și  astăzi  pe  undeva prin lume.  Și nu  pot  să nu  mă simt fericită  la  gândul că  bonsaiul care-mi   poartă numele aduce un zâmbet pe buzele  cuiva,  ori poate  chiar  alinare  unui suflet frământat de întrebări fără răspuns.

Taguri:

Comentarii

  1. […] ALMANAH FLACARA    Sursa: http://revistaflacara.ro/bonsaiul-istorie-si-arta-cu-mireasma-orientala/ […]

Comenteaza