BRAND STORY – Fabricile Jacobsenilor

E vară şi o bere este întotdeauna binevenită. Să o bei (cu moderaţie, evident) de sete. Dar un muzeu al berii, poate fi o tentaţie? Putem asocia în vreun fel noţiunea eminamente culturală de muzeu, cu cea atât de frivolă de… bere? Aparent, greu, şi totuşi…

Copenhaga nu este un oraş mare. Totuşi, privind pe o hartă de la nordul unde mă aflam eu, până în sud-sud-vestul unde erau construite clădirile cartierului Carlsberg, aveam senzaţia că voi mânca un coş de pâine.

Greşit. Un autobuz galben cu dungă roşie, intitulat pompos 1A (încă nu am reuşit să descifrez codul culorilor în transportul public al capitalei daneze) m-a lăsat la doi paşi de o hală lungă şi destul de înaltă pe care scria cu litere uriaşe Carlsberg. De aici am scos harta şi m-am uitat după săgeţile indicatoarelor. Un spaţiu uriaş în care se amestecă hale în funcţiune, altele dezafectate şi în curs de transformare în centre culturale, spaţii de joacă pentru copii, parcări uriaşe, coşuri de răcire în stil art nouveau cu sculpuri animaliere, o clădire cu aspect de zgârie-nori, fost siloz de hamei, transformat în pavilion administrativ, porţi uriaşe baroc ce maschează un castel de apă, sculpturi ce reprezintă elefanţi în mărime naturală, ce ascund pe o laterală câte o zvastică, alte hale vechi, o seră, grădini… Năucitor!

Hotărăsc să încep conform indicaţiilor. Urmăresc săgeata cu VISIT CARLSBERG şi ajung la intrarea în expoziţii. Casa de bilete este în mijlocul – tehnică de marketing – unui magazin cu suveniruri – de la sticle speciale cu bere ediţie limitată, până la tricouri, şepci, prosoape, bidoane, desfăcătoare de dopuri, pinuri şi brelocuri, tăvi şi şorturi, ilustrate şi pixuri, toate inscripţionate cu siglele casei. Nu foarte ieftine.

Plătesc intrarea. 40 coroane pentru adulţi, aproximativ 5,5 euro. Decent, dacă pun la socoteală faptul că în preţul biletului sunt incluse două taloane în schimbul cărora voi primi două pahare de bere, la alegere, chiar in Berăria Jacobsen…

Iar am divagat. Primesc biletele şi mi se indică primul obiectiv. Expoziţia de sticle.

Auzisem de această curiozitate. Urc o rampă de scări de lemn şi mă trezesc brusc în mijlocul unei încăperi pătrate cu latura nu mai mare de 10-12 metri care conţine în mijloc un cub vitrat umplut cu rafturi lungi, de sus, din tavan, până jos, pe care odihnesc prăfuite (chiar mă întreb cât de primejdioasă poate fi curăţarea unei asemenea colecţii fragile!) mii de beri. O tăbliţă pe care sunt trecute două cifre, mă lămureşte: expoziţia conţine 16.453 de sticle (pline!), iar întreaga colecţie număra, la 11 iunie 2011, nu mai puţin de 20.214. Sincer, nu văd unde ar mai fi avut loc cele aproape 4.000 ce nu sunt expuse!

Aşadar, povestea colecţiei începe în 1968, când un inginer danez a început să adune sticle nedesfăcute din toate colţurile lumii. Domnul Leif Sonne şi-a păstrat pasiunea ascunsă în reşedinţa sa personală din mica localitate de provincie Svendborg. Totuşi, pe la începutul anilor ’90, strânsese deja aproape 10.000 de recipienţi şi începuse deja să aibă probleme de spaţiu. În 1993, toate au fost transferate la Fabricile de bere Carlsberg,devenind un punct important de atracţie pentru turişti. Colecţia avea în acel moment, când a devenit publică, 10.376 de piese. Pe 27 mai 1993, reprezentantul local al Guinness Book of Records a confirmat acest record danez.

Cu trecerea anilor colecţia s-a tot mărit prin contribuţia distribuitorilor şi partenerilor Carlsberg, prin cea a turiştilor şi, bineînţeles, prin cea a domnului Sonne, care şi-a continuat pasiunea de-o viaţă.

Astăzi colecţia primeşte 125.000 de vizitatori anual şi face parte din circuitul de vizitare a vechii fabrici Carlsberg. Puse în prelungire rafturile cu sticle însumează 1.213 metri. A fost acceptată în colecţie numai bere în producţie de serie, produse standardizate şi nu au fost acceptate etichete prost tipărite, având greşeli sau culori alterate şi nici bere cu etichete produse în casă. Întreaga colecţie a fost structurată pe criteriul geografic, apoi pe cel al fabricanţilor şi mărcilor. Cu multă bucurie am constatat că, alături de ţări în care habar n-aveam că cineva bea bere, d-apoi să mai şi producă, România este expusă la loc vizibil cu toate mărcile sale, nu numai cu cele asociate Carlsberg – Tuborg. O numărătoare efectuată la 13 octombrie 2006 a dus la un rezultat de 16.384 sticle. Reprezentantul Guinness Book of Records a confirmat că aceasta este cea mai mare colecţie de sticle de bere din lume, în luna februarie 2007. Mă întreb câte alte multe colecţii de acest tip or mai exista prin cămări sau pivniţe sau frigidere? Totuşi, greu să păstrezi recipientele nedesfăcute, nu-i aşa?

Cobor din nou la parter unde trec pe lângă un panou tot vitrat pe care se află cele patru simboluri celebre ale fabricilor Carlsberg: dubla stea cu 12 colţuri, care a reprezentat prima siglă a fabricantului J.C. Jacobsen, numit şi Jacobsen-tatăl, apoi zvastica (şocant să o văd expusă atât de public!), prima siglă a lui Carl Jacobsen, fiul lui J.C., aleasă pentru că repre-zinză un simbol indian cu înţelesul Ceea ce este bun, semn grafic folosit în noua fabrică Ny Carlsberg din 1881 (perioadă în care tatăl şi fiul certaţi aveau afaceri separate, dar vecine!) la care evident că s-a renunţat între 1940 si 1945, apoi coroana regală, adoptată în 1904, când Fabricile Carlsberg devin furnizori ai Casei regale daneze şi ultimul logo – cuvântul Carlsberg aşa cum este el scris şi astăzi pe sticle.

Taguri: nr. 8-9 / august-septembrie 2011 Tweet

Monday, August 22nd, 2011 at 5:00 pm, Reportaje, ZOOM, RSS feed