- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

BRAND STORY – Fabricile Jacobsenilor

E vară şi o bere este întotdeauna binevenită. Să o bei (cu moderaţie, evident) de sete. Dar un muzeu al berii, poate fi o tentaţie? Putem asocia în vreun fel noţiunea eminamente culturală de muzeu, cu cea atât de frivolă de… bere? Aparent, greu, şi totuşi…

Copenhaga nu este un oraş mare. Totuşi, privind pe o hartă de la nordul unde mă aflam eu, până în sud-sud-vestul unde erau construite clădirile cartierului Carlsberg, aveam senzaţia că voi mânca un coş de pâine.

Greşit. Un autobuz galben cu dungă roşie, intitulat pompos 1A (încă nu am reuşit să descifrez codul culorilor în transportul public al capitalei daneze) m-a lăsat la doi paşi de o hală lungă şi destul de înaltă pe care scria cu litere uriaşe Carlsberg. De aici am scos harta şi m-am uitat după săgeţile indicatoarelor. Un spaţiu uriaş în care se amestecă hale în funcţiune, altele dezafectate şi în curs de transformare în centre culturale, spaţii de joacă pentru copii, parcări uriaşe, coşuri de răcire în stil art nouveau cu sculpuri animaliere, o clădire cu aspect de zgârie-nori, fost siloz de hamei, transformat în pavilion administrativ, porţi uriaşe baroc ce maschează un castel de apă, sculpturi ce reprezintă elefanţi în mărime naturală, ce ascund pe o laterală câte o zvastică, alte hale vechi, o seră, grădini… Năucitor!

Hotărăsc să încep conform indicaţiilor. Urmăresc săgeata cu VISIT CARLSBERG şi ajung la intrarea în expoziţii. Casa de bilete este în mijlocul – tehnică de marketing – unui magazin cu suveniruri – de la sticle speciale cu bere ediţie limitată, până la tricouri, şepci, prosoape, bidoane, desfăcătoare de dopuri, pinuri şi brelocuri, tăvi şi şorturi, ilustrate şi pixuri, toate inscripţionate cu siglele casei. Nu foarte ieftine.

Plătesc intrarea. 40 coroane pentru adulţi, aproximativ 5,5 euro. Decent, dacă pun la socoteală faptul că în preţul biletului sunt incluse două taloane în schimbul cărora voi primi două pahare de bere, la alegere, chiar in Berăria Jacobsen…

Iar am divagat. Primesc biletele şi mi se indică primul obiectiv. Expoziţia de sticle.

Auzisem de această curiozitate. Urc o rampă de scări de lemn şi mă trezesc brusc în mijlocul unei încăperi pătrate cu latura nu mai mare de 10-12 metri care conţine în mijloc un cub vitrat umplut cu rafturi lungi, de sus, din tavan, până jos, pe care odihnesc prăfuite (chiar mă întreb cât de primejdioasă poate fi curăţarea unei asemenea colecţii fragile!) mii de beri. O tăbliţă pe care sunt trecute două cifre, mă lămureşte: expoziţia conţine 16.453 de sticle (pline!), iar întreaga colecţie număra, la 11 iunie 2011, nu mai puţin de 20.214. Sincer, nu văd unde ar mai fi avut loc cele aproape 4.000 ce nu sunt expuse!

Aşadar, povestea colecţiei începe în 1968, când un inginer danez a început să adune sticle nedesfăcute din toate colţurile lumii. Domnul Leif Sonne şi-a păstrat pasiunea ascunsă în reşedinţa sa personală din mica localitate de provincie Svendborg. Totuşi, pe la începutul anilor ’90, strânsese deja aproape 10.000 de recipienţi şi începuse deja să aibă probleme de spaţiu. În 1993, toate au fost transferate la Fabricile de bere Carlsberg,devenind un punct important de atracţie pentru turişti. Colecţia avea în acel moment, când a devenit publică, 10.376 de piese. Pe 27 mai 1993, reprezentantul local al Guinness Book of Records a confirmat acest record danez.

Cu trecerea anilor colecţia s-a tot mărit prin contribuţia distribuitorilor şi partenerilor Carlsberg, prin cea a turiştilor şi, bineînţeles, prin cea a domnului Sonne, care şi-a continuat pasiunea de-o viaţă.

Astăzi colecţia primeşte 125.000 de vizitatori anual şi face parte din circuitul de vizitare a vechii fabrici Carlsberg. Puse în prelungire rafturile cu sticle însumează 1.213 metri. A fost acceptată în colecţie numai bere în producţie de serie, produse standardizate şi nu au fost acceptate etichete prost tipărite, având greşeli sau culori alterate şi nici bere cu etichete produse în casă. Întreaga colecţie a fost structurată pe criteriul geografic, apoi pe cel al fabricanţilor şi mărcilor. Cu multă bucurie am constatat că, alături de ţări în care habar n-aveam că cineva bea bere, d-apoi să mai şi producă, România este expusă la loc vizibil cu toate mărcile sale, nu numai cu cele asociate Carlsberg – Tuborg. O numărătoare efectuată la 13 octombrie 2006 a dus la un rezultat de 16.384 sticle. Reprezentantul Guinness Book of Records a confirmat că aceasta este cea mai mare colecţie de sticle de bere din lume, în luna februarie 2007. Mă întreb câte alte multe colecţii de acest tip or mai exista prin cămări sau pivniţe sau frigidere? Totuşi, greu să păstrezi recipientele nedesfăcute, nu-i aşa?

Cobor din nou la parter unde trec pe lângă un panou tot vitrat pe care se află cele patru simboluri celebre ale fabricilor Carlsberg: dubla stea cu 12 colţuri, care a reprezentat prima siglă a fabricantului J.C. Jacobsen, numit şi Jacobsen-tatăl, apoi zvastica (şocant să o văd expusă atât de public!), prima siglă a lui Carl Jacobsen, fiul lui J.C., aleasă pentru că repre-zinză un simbol indian cu înţelesul Ceea ce este bun, semn grafic folosit în noua fabrică Ny Carlsberg din 1881 (perioadă în care tatăl şi fiul certaţi aveau afaceri separate, dar vecine!) la care evident că s-a renunţat între 1940 si 1945, apoi coroana regală, adoptată în 1904, când Fabricile Carlsberg devin furnizori ai Casei regale daneze şi ultimul logo – cuvântul Carlsberg aşa cum este el scris şi astăzi pe sticle.

Povestea Jacobsenilor în date

• 1847 – J.C. Jacobsen (foto) fondează Carlsberg (în traducere, colina sau movila lui Carl), undeva în afara capitalei Copenhaga. Primul produs pe 10 noiembrie.

• 1868 – Primul butoi de bere este trimis la export în Edinburg.

• 1876 – Se înfiinţează Fundaţia Carlsberg.

• 1882 – Carl, fiul lui J.C. Jacobsen, deschide o nouă fabrică de bere sub numele Ny (Noul) Carlsberg. Tatăl schimbă numele fabricii sale în Gamle(Vechiul) Carlsberg.

• 1883 – Emil Christian Hansen de la Carlsberg descoperă o metodă de producere a drojdiei pure, ceea ce revoluţionează industria berii. Reţeta este oferită gratis tuturor fabricanţilor din industrie.

• 1887 – J. C. Jacobsen moare. Fundaţia preia Gamle Carlsberg.

• 1897 – Este deschisă galeria de artă Ny Carlsberg Glyptotek, una dintre principalele atracţii ale capitalei daneze.

• 1904 – Este desenat de către Thorvald Bindesboll celebrul logo Carlsberg pilsner.

• 1906 – Cele două fabrici – noul şi vechiul Carlsberg se unesc sub numele Fabricile de bere Carlsberg.

• 1939 – 55% din berea importată în Marea Britanie e Carlsberg.

• 1950 – Winston Churchill vizitează Danemarca. Cu această ocazie se lansează o nouă bere specială.

• 1957 – Regina Elisabeta II vizitează fabricile.

• 1968 – Prima fabrică peste hotare în Blantyre, Malawi.

• 1970 – Carlsberg şi rivalul danez Tuborg se asociază formând United Breweries AS.

• 1975 – Apare sloganul Probably the best beer in the world, având vocea lui Orson Wells.

• 2005 – Se deschide Berăria Jacobsen în clădirile vechii fabrici Gamle Carlsberg, din 1847 (acolo unde se pot consuma berile plătite în bilet!).

Uf, am obosit, iau o pauză înainte de a face câţiva paşi spre grajduri.

Grajdurile fabricii vechi arată ca o combinaţie de clădire veche cu bârne crăpate de lemn şi ochiuri mici de geamuri, cu arhitectură modernă – luminatoarele uriaşe de pe tavan, acoperişul supraînălţat, pardoseala din dale regulate. Caii nu sunt prea mulţi pentru că o parte dintre ei sunt la plimbare prin oraş. Înhămaţi la căruţe… de epocă ei promovează produsele lichide. E de prisos să spun că şi vizitiii sunt în ton cu vehiculele având haine şi mustăţi ascuţite ca de început de secol. Mă pozez rapid cu Louise, o iapă de vreo 6 ani, după cum scrie pe etichetă, şi citesc povestea cailor de Iutlanda, uriaşe fiinţe maro închis cu coama şi… jambierele păroase ale picioarelor de un bej deschis.

Fabricile de bere s-au bazat foarte mult în transportul butoaielor si sticlelor pe atelajele cu doi cai. În 1928, Carlsberg avea 200 de cai de Iutlanda, care deja aveau supranumele de caii berarilor. Treptat, introducerea transportului auto scade numărul cailor, dar după al Doilea Război Mondial, pe fondul lipsei de benzină, numărul lor creşte iar la 200. Apoi scad din nou ca număr, până la 35 în anii ’70. Grajdurile sunt refăcute în 1992, şi astăzi pot adăposti, estimez eu, nu mai mult de 20 de cai, dar acum aceştia sunt păstraţi doar pentru a participa la târguri şi expoziţii, pentru a fi fotografiaţi de turişti şi de multe ori pentru mângâieri!

Trec mai departe şi vizitez grădina fabricii, un fel de galerie de artă în aer liber, cu sculpturi, alei şi copaci plantaţi cu multă grijă. Un fel de loc de relaxare pentru angajaţi, la fel ca şi parcul şi sera. Încep să mă gândesc cu mult respect la capitaliştii danezi din secolul XIX care se preocupau şi de mintea şi sufletul angajaţilor. Se pare că doar aşa s-a putut naşte modelul social nordic…

La capătul micului parc o fântână arteziană în jurul unei copii uşor reduse a Micuţei Sirene. Acum aflu că sora ei mai mare a fost donată oraşului Copenhaga de Carl Jacobsen.

Nu se putea o colecţie de sticle, fără berea din România.

Plimbarea e destul de lungă şi realizez că deja au trecut aproape două ore şi nu am văzut expoziţia principală care prezintă evoluţia aproape an cu an a fabricilor. Deşi prezentată pe panouri ilustrate şi scrise şi în engleză, nu mai am răbdare să le parcurg pe toate, observ doar cum cifrele reprezentând producţia de sticle, aşezate sub fiecare an care trece, cresc exponenţial, până la zi. Sunt miliarde de sticle în zilele noastre. Şi dacă nu crezi, poţi urmări un ecran pe care un număr uriaş se tot modifică, crescând cu câteva zeci sau poate sute de unităţi pe secundă, e producţia în timp real!

Am ocazia să prind câteva minute fără ploaie în curtea fabricii şi mă regalez fotogra-fiind maşini de epocă personalizate cu Tuborg sau Carlsberg, un Ford T, sau o dubiţă Chrysler cu un butoi uriaş în loc de benă, camioane mari din anii ’50, căruţa cu sigla Jacobsen şi caii de Iutlanda şi multe altele aşezate aparent la întâmplare printre bănci şi verdeaţă.

Sunt deja obosit şi aleg să închei vizita în Berăria Jacobsen pentru a-mi valorifica cele două pahare gratuite. Spaţiul, aparţinând tot vechii fabrici din 1847, este generos şi modern amenajat. Desigur, băuturile sunt gratis, dar după o vizită atât de lungă, se simte şi o undă de foame. Sandviciurile par excelente – danezii sunt specialişti în ceea ce numesc ei smorrebrod – adică un fel de sandvici deschis, desfăcut pe felia de pâine, conţinând tot ce îţi poate trece prin cap, de la cărnuri şi fructe de mare, la legume şi sosuri – dar nu tocmai ieftine. Aşadar, e bine să aveţi bani la dumneavoastră şi destui pentru la plecare, veţi mai trece o dată prin magazin…

Alături de berărie găsesc un spaţiu numit Aroma Room, deschisă în 2008, un loc unde prin miros poţi afla ce tip de bere îţi place. Concentrându-te pe arome conţinute în recipiente închise, mirosite pe rând şi notând pe o fişă pe care o poţi lua de la intrare, afli dacă îţi plac berile cu aromă de cafea, pâine prăjită, lâmâie, fum, nuci, tot felul de alte fructe… Eu aflu, alăturând cele câteva arome bifate, că îmi place berea neagră, mai curând maro închis, Jacobsen Brown Ale… Un… model de inspiraţie britanică. Nu pot decât să vă spun că e grea şi fermă, solidă şi uşor amăruie. Să nu uit, şi un pic mai tare! Aşadar, consumaţi cu moderaţie! Pe piaţa noastră nu am văzut nici un fel de bere marca Jacobsen, cel puţin nu încă. N-aş vrea să se supere pe mine producătorii belgieni, deja aflaţi la mare cinste în România, dar berea Jacobsen este la fel de gustoasă şi are multe variante. Mă interesez şi aflu că se produce destul de puţină (doar 1,7 milioane de litri, adică aproximativ 5 milioane de sticle de 33 cl) şi că este distribuită deocamdată doar în ţările nordice şi SUA.

Peste 16.000 de sticle de bere nedesfăcute şi prăfuite, adunate din toată Lumea.

De la barul-restaurant mănânc un sandvici cu prosciuto, salată cu multe sosuri şi beau două pahare de Tuborg Classic – o altă bere cu gust mai amărui şi culoare maronie, dar pe care o poţi găsi peste tot în Danemarca şi de cele mai multe ori la halbă. Pentru că vreau să gust şi un Jacobsen, îmi cumpăr o sticlă de 0,7 litri de la magazin. Nu e prea ieftină, 40 de coroane, cât preţul biletului. Zâmbesc admirativ către inteligenţa specialiştilor de marketing ai trustului care ştiu unde şi când trebuie… atacat vizitatorul şi încerc să fug spre oraş pentru că din norii cenuşii au început din nou să cadă dramaticele picături de ploaie daneză, rece şi plictisitoare.