Ce-aţi zice dacă v-aş spune că am dormit într-un butoi? Şi că butoiul avea acoperiş, geam, pat, noptieră? Mi-aţi recomanda Alcoolicii anonimi, nu-i aşa? Şi nu că n-ar fi interesanţi şi ei, în felul lor, da’ acum avem altă treabă. E pe bune, chiar stăm în butoaie. La o pensiune cu acelaşi nume, din Pietroasele, judeţul Buzău.
Somn între doage
Daniela şi Vasile Roşca, susţinuţi de fetiţa lor, Andreea, au rupt gura târgului, ca să zicem aşa, cu o pensiune cel puţin trăsnită. În loc de camere confortabile sau căsuţe din lemn, ei oferă turiştilor nişte butoaie. Vreo şase, mari şi late, între opt şi zece mii de litri fiecare. Amenajate, ce-i drept, cât să poţi dormi. O „cameră“ are două paturi, noptieră, uşă şi geam termopan. Aşa că, pentru 55 de lei pe noapte, puteţi încerca un somn între doage. Deşi n-ai zice, pensiunea este tot timpul full. Şi mai ales cu turişti străini, încântaţi, nevoie mare, de un aşa experiment. Chiar şi inaugurarea a fost făcută de un grup de francezi, înainte ca butoaiele să fie complet amenajate.
„Am fost de râsul satului!“
Povestea a început în 2003, destul de normal, de la vie şi vin. Domnul Roşca lucra la Staţiunea de cercetări viticole Pietroasele, aşa că se pricepea la licorile lui Bachus. Soţia, casnică, şi-ar fi dorit şi ea o mică afacere. Şi au hotărât, împreună, să-şi extindă via, producţia, crama. La un moment dat, când lucrurile se mişcau, deja, în acest sens, au constatat că mai au nevoie şi de recipiente corespunzătoare pentru vin. Doamna Daniela nici nu bănuia, pe atunci, ce-o să se aleagă din butoaie: „Am auzit că se dărâmă o cramă, pe la Bistriţa, şi am plecat acolo să luăm butoaie. A fost şi asta o aventură, le-am scos dintre ziduri cu macaraua, ca să iasă întregi. Le-am adus cu un TIR, până la urmă ne-a costat mai mult drumul decât marfa. Şi-apoi n-am putut intra cu ele pe uliţa noastră, că e mai strâmtă, le-am lăsat pe o rampă, mai jos. Am fost de râsul satului, cu butoaiele astea, ce să mai vorbim! Mai mergeam, ne mai uitam la ele, ne socoteam dacă ţin. Soţul meu a zis că-s cam degradate, riscăm să pierdem vinul, au fost folosite, totuşi, vreo 30 de ani. Aşa că le-am lăsat în plata Domnului şi am lucrat mai departe la vie, la cramă, la amenajarea casei şi a terasei din curte. Din una-n alta, ne-a venit ideea că am putea să facem din butoaie un fel de căsuţe. Am tăiat uşi, geamuri, am cumpărat noptiere, paturi, pleduri. Pentru fiecare butoi am cheltuit în jur de 30 de milioane de lei vechi. În august 2006, după ce am obţinut toate autorizaţiile necesare, am deschis pensiunea“.
„La butoi mă duceam cu paharul, nu să mă culc!“
Ei, şi-acum sătenilor le-a cam pierit râsul, când au văzut cât puhoi de lume se înghesuie La butoaie. Până şi proprietarii au fost uimiţi de reacţia oaspeţilor. Erau, şi sunt, la ordinea zilei exclamaţiile de genul: „Oau, nu-mi vine să cred, dorm în butoi! Până acum, la butoi mă duceam cu paharul, nu să mă culc!“
Ai crede că turiştii vin aici doar de curiozitate, testează produsul, se mai aleg cu o experienţă şi apoi… adio. Ei, bine, nu-i chiar aşa. Butoaiele dau un fel de dependenţă, au, deja, clienţii lor fideli. La asta contribuie, însă, ce-i drept, şi alte amănunte. Cum ar fi ospitalitatea gazdelor, grătarul din curte, terasa umbrită de copaci şi plină de flori, crama doldora de vinuri, unul şi unul. Ca să nu mai vorbim de iepurele cu struguri, la ceaun, o invenţie culinară a doamnei Daniela, premiată la concursuri de gastronomie.
Şi cum cererea depăşeşte demult oferta, soţii Roşca s-au apucat, recent, să construiască şi o pensiune normală, tot cu şase camere, dar mai confortabile. Nu ştiu de ce, însă, am sentimentul că bătaia va fi, în continuare, tot pe butoaie. Şi că în pensiunea cea nouă şi frumoasă, cu frigider, baie, televizor şi alte acareturi, vor sta doar ghinioniştii care nu mai prind un loc între doage.
Soţii Roşca au 13 hectare de vie, din care scot materia primă pentru degustările din cramă. Dacă ajungeţi pe-acolo, să nu rataţi Tămâioasa Românească şi Merlot-ul, medaliate la concursuri naţionale.
foto Octavian Tibăr