Cabral a strâns oameni mişto pe blog

Cum a început povestea blogului lui Cabral? „A început simplu, printr-o întrebare: oare pot? Si bucuria n-a venit, aşa cum mă aşteptam, din faptul că am putut. Bucuria a venit încercând în fiecare zi să pot mai bine.”

„Nu privesc scrisul pe blog ca pe «dă-i vi­zitatorului ce vrea, ca să mai vină şi să mai spună şi altora», ci ca pe o discuţie permanen­tă. Şi aşa învăţ şi eu…” Ce înseamnă, de fapt, blogosfera pentru Cabral? „O mare de idei, flux şi reflux, sentimente, păreri, obiectiv şi subiectiv deopotrivă, orgolii. oameni. Poţi spune că-i o mare chestie sau poţi spune că nu-i mare lucru, şi ai avea dreptate în amân­două cazurile. Depinde de cât de implicat vrei să fii în viaţă. Dacă te interesează papa, munca, nani. nu-i mare chestie blogosfera asta. Dacă însă vrei să te implici, vrei să ştii, vrei să spui şi să asculţi poate fi mare lucru.”

„Când începem să discutăm prin comentarii la anumite posturi mă simt ca în mijlocul dezbaterilor din liceu, nu pe un cod html găzduit undeva prin lume.”

O curiozitate: sunt cititorii tăi aceiaşi cu telespectatorii tăi? „Nu, nu cred. Telespectatorii nu sunt ai mei, sunt ai unei echipe din care fac parte. Cititorii sunt ai mei, ai ideilor mele, îmi sunt prieteni, critici şi oponenţi în idei în ace­laşi timp. Diferenţa o face aşteptarea… În timp ce pe teve oamenii iau, dacă le place, ce le dai, pe blog situaţia se schimbă mult. Pe blog oamenii îţi pot cere, pot refuza altfel decât schimbând canalul. Co­municarea multi-direcţională este accentul pe care-l are blogul în plus faţă de televiziune. Apoi… telespectatorii mei caută la ora aia o metodă de relaxare, ceea ce nu prea ofer pe blog. Acolo componenta de relaxare este, de fapt, delectare cu o muzică bună, un gând bun, un zâmbet sau chiar un râs sănătos.”

Este Cabral, cel de la televizor, acelaşi cu cel care postează pe blog? Sunt lucruri pe care le-ar spune acolo şi nu le-ar spune la TV? „Temele sunt altele, gradul de acceptabilitate este altul şi publicul este altul. Şi atunci mesajul se schimbă automat, involuntar, prin însăşi definiţia blogului. El este personal, subiectiv, gradul de asumare este altul, la fel şi res­ponsabilitatea.” L-am întrebat pe Cabral care a fost cea mai neobişnuită experienţă pe care a avut-o în on-line, dacă a avut vreuna. „Da. Seara, nu-mi mai aduc aminte anotimpul. Aveam un eveniment de prezentat şi, înainte să plec de-acasă, un cititor scrie într-un comenta­riu (le răspund aproape tuturor) că e singur în camera de cămin, fără lumină şi că i s-au ter­minat şi banii şi ţigările. I-am răspuns să co­boare în faţa căminului în 15 minute, m-am dus şi i-am lăsat un pachet de ţigări. Cel mai mult mi-a plăcut că el, la fel ca şi mine, a luat gestul ca pe unul într-o lume normală. ar fi fost aproape normal. Dar în jungla în care trăim a fost interpretat ca. o chestie tare deosebită. Nu mi s-a părut nici atunci, nu mi se pare nici acum.”

Dar o surpriză plăcută? „Să mă oprească oamenii pe stradă, mai ales tineri, şi să-mi spună cum au reuşit diferite postări de-ale mele să schimbe în bine mici părţi ale vieţilor lor. E flatant, recunosc, să ştiu că nu scriu doar pentru a fi citit şi că micile mele postări ajută uneori.

Varietatea temelor e mai mare pe blog, dar şi responsabilitatea. Ce n-ai scrie niciodată pe blog? „Instigări la ură. De când l-am deschis, acum ceva ani, am reuşit să fac în aşa fel încât atunci când n-am fost de acord cu ceva să argu­mentez, să am un discurs care împinge către respingerea logică şi nu pe cea instinctuală, brutală. Cred că aşa s-au şi strâns oameni mişto în jurul blogului. S-au adunat cei care cred că atitudinea pozitivă aduce plus-valoare. Am strâns optimişti incurabili, romantici, visă­tori. toţi simpatici.”

Cabral prezintă „Povestiri de noapte”, de Luni până joi, de La ora 22.30, pe „Acasă TV”.

După câţiva ani de blogosferă, după sute de postări şi mii de comentarii, l-am întrebat pe Cabral care e cel mai puternic motiv pentru care ţine acest blog. „Motivele sunt două. Îi ajutăm pe cei care au nevoie în diverse momente ale vieţii lor de ajutor, mai ales copii. Se strâng bani, se fac gesturi frumoase, se dau mâini de ajutor. Celălalt motiv este comuni­carea… Nu se compară cu nimic!” Alt nimic de câştigat ca urmare a prezenţei sale online? „Haaaa… experienţă! Nu cred că este palpabil ce câştigi, este mai mult. poate sună prea mare cuvântul, dar aşa-i. Câştigi mai mult spiritual. Spuneam că s-au strâns în jurul blogului optimişti şi sufletişti. Ei bine. ne sprijinim unii pe alţii, cred că asta facem.” Aşa încât orice întâlnire întâmplătoare în realitate dă o anumită căldură relaţiilor legate până atunci în virtual. „Mă întâlnesc zilnic pe stradă cu cititorii mei, căci intră în vorbă cu mine şi discutăm preţ de minute despre blog, subiectele de-acolo sau despre alte nimicuri care bucură omul. De fiecare dată când ne întâlnim oamenii zâmbesc sau râd, au certi­tudinea că s-au întâlnit cu un prieten, şi eu la fel. Deja-mi ştiu oamenii care intră pe blog, le anticipez unora chiar şi reacţiile, sunt nişte relaţii care atunci când sunt întărite de o strân­gere de mână devin cu atât mai importante.” Prezentatorul participă şi la evenimentele pe care le organizează oamenii din blogosferă? „E plăcut să întâlnesc oameni pe care-i citesc – citesc multe bloguri – să alipeşti figura de con­dei, să te laşi descusut şi descoperit la rândul tău. În plus, şi evenimentele de care spui sunt excelente ocazii de a învăţa chestii noi, aproape întotdeauna utile.”

Mulţi bloggeri români şi-au „profesiona­lizat” blogul, în intenţia de a-l transforma în sursă de venit, dacă nu în job. Ar putea deveni blogul „un job” pentru Cabral, în ipoteza că ar rămâne fără loc de muncă? „Când spui job. mă cam pierzi. Pentru mine e relaxare, e timp de calitate petrecut cu prieteni, e schimb de informaţie, împrumut de idei, transfer de senti­mente bune. Ştiu, vorbesc de parcă încerc să-ţi vând blogul şi îl laud de parcă ar fi minunea Europei de sud-est.” Cabral are şi cont pe Facebook, cu peste 4.000 de prieteni. Este asta şi un mijloc de promovare? „Dacă spun că nu, o să-ţi pierzi încrederea în mine. Dacă spun că da, tot nu surprind adevărul. Cred că este un mijloc de promovare, dar nu al unui om sau al unui brand public, ci al unui mod de a gândi. Pe blog nu vorbesc despre mine decât atunci când vreau să aşez cumva povestea în aşa fel încât să fie personală. Dar subiectele sunt axate în jurul altor puncte de interes. Şi. da, şi ele, punctele de interes, vorbesc despre mine, dar total indirect.”

Şi, în fine, o ultimă întrebare, că tot se apropie un mare eveniment din viaţa ta: vor putea citi admiratorii tăi de pe blog un jurnal al nunţii lui Cabral? „Probabil că da. Mai ales părţile auto-ironice, de astea râdem cu toţii cel mai mult. Dar îţi spun din nou. Oamenii nu intră pe blog să citească de ăla negru de la teve sau din ziare. Intră să discute, cu el şi cu alţii, despre viaţă. Şi asta este şi mai interesant… “

Tuesday, June 7th, 2011 at 4:03 pm, CULTURA MASS-MEDIA, RSS feed