Calendarul mayaş este cel mai precis calendar descoperit până în prezent pe planeta noastră, fapt care a reuşit să-i uimească pe oa-menii de ştiinţă din întreaga lume. De altfel, omenirea este intrigată cum o populaţie tribală antică a putut să fie atât de precisă, mai precisă decât omul modern şi toate tehnologiile pe care le are la îndemână!
Poporul mayaş cunoştea scrierea încă de acum trei mii de ani şi dovedea importante cunoştinţe de astronomie şi matematică. Din start trebuie menţionat faptul că matematica mayaşilor avea la bază sistemul de numeraţie ventesimal (cel în baza 20), şi nu decimal (în baza 10), aşa cum îl folosim noi astăzi.
Preoţii mayaşi au conceput două sisteme de numerotare, unul cu puncte şi linii şi altul reprezentat prin glife şi folosit mai ales în Marele Calcul. Civilizaţia maya avea trei calendare, toate bazate pe sistemul ventezimal, adică pe multipli de 20. Se utilizau în paralel trei sisteme diferite de notare: Marele Calcul (Numărătoarea Lungă), Tzolk’in (Calendarul Divin) şi Haab (Calendarul Solar).
Marele Calcul (Numărătoarea Lungă): Independent de anul solar, acest calendar se bazează pe numărul de zile trecute, de la un punct de pornire mitologic considerat a fi începutul celei de-a patra ere şi momentul creării lumii. După preoţii mayaşi, cea de-a patra eră a început în data de 11 august 3114 î. Hr., atunci când ar fi fost creată lumea.
De fapt, acest calendar era folosit pentru numărătoarea în zile solare a perioadelor mari: Kin = 1 zi, Uinal = 20 zile, Tun = 360 zile, Katun = 7.200 zile, Baktun = 144 000 zile etc. Prin natura sa, Marele Calcul poate referi orice dată din trecut sau viitor.
Calendarul Divin (Tzolk’in): Numărătoarea Sacră sau Numărătoarea Zilelor, aşa cum mai era denumit, acest calendar era un calendar lunar, care combina 20 de nume de zile cu 13 perioade ciclice, adică un total de 260 de zile. Fiecare lună purta un nume distinct, iar anii nu erau număraţi. Este cel mai vechi calendar al mayaşilor şi era folosit pentru calcularea cu exactitate a conjuncţiilor dintre pământ şi planeta Venus, pentru facilitarea corecţiilor calendarului solar ş.a. El avea un caracter sacru, fiind folosit şi ca un fel de zodiac, pe baza lui stabilindu-se caracterul şi soarta fiecărui mayaş.
Calendarul Solar (Haab): Era un calendar asemănător cu cel gregorian din zilele noastre, fiind folosit pentru necesităţi sezoniere şi având anul format din 360 de zile, împărţit în 18 luni, fiecare de câte 20 de zile. Pentru cele 5 zile rămase, preoţii au inventat o a nouăsprezecea lună, de numai 5 zile (considerate toate nefaste), deci în total lungimea anului era de 365 de zile. Acest calendar se mai folosea şi la calcularea datei iniţiale, a anului („Tun“) şi era, de fapt, singurul calendar care furniza lungimea anului.
Prima zi din Calendarul Solar coincidea cu prima zi a Calendarului Divin. Aşadar, trebuiau să treacă 52 de ani pentru ca cele două zile să coincidă din nou, iar mayaşii ştiau bine acest lucru, de unde şi convingerea lor că timpul este ciclic, întorcându-se mereu la punctul de plecare. De altfel, ciclul de 52 de ani era unul sacru pentru preoţii mayaşi, iar perioada când el se sfârşea era una de panică, mayaşii, în credinţa lor – ca şi aztecii – temându-se că ar putea veni sfârşitul lumii. De aceea, preoţii trebuiau să prevadă momentul în care se putea petrece catastrofa cosmică. Scopul lor era să evite marea problemă a perioadei celor 52 de ani, iar un astfel de ciclu reprezenta cheia pentru înţelegerea evenimentelor trecute şi viitoare. Un total de cinci cicluri de 52 de ani, însumând 260 de ani, formau o perioadă cunoscută sub numele de Marele Ciclu.
Mayaşii ştiau şi faptul că anul are ceva mai mult de 365 de zile. Astfel, în timp ce calculele ştiinţifice moderne dimensionează anul la 365,242198 zile, anul mayaş era considerat de 365,242129 zile, fiind mai precis decât calendarul nostru (gregorian) care consideră anul de 365,2425 zile.
Data de început a Marelui Calcul era considerată 13.0.0.0.0. Iată şi alte exemple de date: 0.0.0.1.2. reprezintă 22 zile, 0.0.0.2.5 reprezintă 45 de zile, iar data de 0.0.1.0.0 reprezintă 360 zile (şi nu 400 cum ar fi într-un sistem ventesimal pur).
Mayaşii considerau că o eră are 13 Baktuns, adică exact 1.872.000 zile. Fiecare ciclu de 13 Baktuns corespundea unei epoci istorice specifice, unei ere a Marelui Ciclu. Fiecare ciclu era guvernat de un alt Soare. Actualul ciclu ţine de cel de-al patrulea Soare.
După Marele Calcul, noua dată de început (13.0.0.0.0), adică după cele 13 cicluri complete de 144 000 de zile, va cădea exact pe 21 decembrie 2012.
Aşa s-a ajuns la profeţia anului 2012 despre care vorbeşte astăzi întreaga omenire. Totuşi, ar trebui să înţelegem mai bine ce anume au de spus, în limbajul lumii moderne, mayaşii înşişi, referitor la această dată considerată a fi una apocaliptică.
Calendarul mayaş se opreşte brusc la data de 21.12.2012, dată la care, conform profeţiei preoţilor mayaşi, timpul va ajunge la zero, lumea se va sfârşi prin foc şi se va naşte un nou Soare. Totodată, polii magnetici se vor inversa, fenomen despre care savanţii spun că se întâmplă o dată la 13 000 de ani, iar ADN-ul uman îşi va schimba şi el structura şi va ajunge să conţină nu două spirale ca acum, ci 12. Aşadar, după mitologia maya, această perioadă va fi una de mari transformări, poate chiar sfârşitul lumii.
Iată şi alte argumente aduse în favoarea teoriei catastrofice legată de anul 2012:
• Partizanii New Age de astăzi susţin că în solstiţiul din decembrie 2012 va avea loc aliniamentul soarelui cu ecuatorul galactic, fenomen care are loc o dată la 25.920 de ani.
• Savanţii susţin că anul 2012 va fi unul cu o foarte bogată activitate solară. Se ştie însă că un asemenea fenomen se repetă la circa 11 ani.
• Biblia creştină, dar şi alte scrieri străvechi, ne spun că sfârşitul lumii va veni prin foc, aşa cum se anunţă şi cataclismul din 2012.
• În anul 2012 va erupe supervulcanul nord-american Yellowstone, care ar putea acoperi o jumătate din suprafaţa S.U.A. cu un strat de cenuşă de peste un metru.
• Tot în 2012 e posibil ca un asteroid să lovească dezastruos pământul.
• Actualul experiment LHC de la Geneva, care vizează simularea Big-Bang-ului, ar putea produce aşa-numitele găuri negre şi se apreciază că unei singure găuri negre i-ar trebui circa patru ani să dematerializeze întregul pământ.
Mai există însă tot felul de alte argumente, dar nu ne vom strădui să le mai enumerăm aici, întrucât sfidează direct bunul nostru simţ, iar la o scurtă examinare raţională am putea constata că multe dintre ele sunt fie forţate, fie vădit false.
Aşadar, este posibil ca la 21 decembrie 2012 să fie sfârşitul lumii? Teoretic, totul poate fi posibil. În fond, pământul a avut un început, de aceea este raţional să acceptăm că va avea şi un sfârşit.
Se pare însă că marele interes pentru calendarul mayaş se manifestă din două motive principale: 1) sursa profetică a acestuia, în ceea ce priveşte destinul lumii, şi 2) evenimentele prezentate în el sunt datate cu exactitate.
De fapt, ce aşteptăm noi de la calendarele mayaşe? De ce nu ne-am aştepta mai degrabă la o înţelegere mai profundă, o dezlegare a unor taine despre istoria omenirii şi evoluţia conştiinţei umane? De ce n-ar putea fi aceste calendare o nouă poartă spre cunoaştere şi înţelegere? De ce n-ar putea fi ele utile pentru istorie, climatologie, matematică sau astronomie, pentru ştiinţă în general?
Este totuşi o practică dăunătoare să faci afirmaţii categorice cu privire la mari dezastre sau la sfârşitul lumii. „A nu fi sigur este, cred, unul dintre lucrurile esenţiale ale raţionalităţii“, spunea marele logician Bertrand Rusell. Din păcate, fuga unora după senzaţional, precum şi publicarea multor aberaţii legate de civilizaţia maya, ne-au adus în situaţia să nu mai fim raţionali atunci când discutăm acest subiect. Astrologii, de pildă, speculează copios calendarul mayaş şi previziunile lui.
Nu mai puţin adevărat este şi faptul că măsura în care adevărurile ştiinţei moderne şi ale cercetării istorice se potrivesc cu previziunile calendarului mayaş este, după orice standard, una uluitoare.
Există însă multe denaturări şi interpretări greşite în legătură cu profeţia calendarului mayaş. De pildă, interpretarea că acest calendar fixează o dată limită pentru sfârşitul lumii este, într-un fel, una abuzivă. În fapt, nimeni nu este dispus să accepte că mayaşii şi-au construit calendarul pur şi simplu până la această dată, adică până la sfârşitul unui ciclu, aşa cum considerau că se împarte timpul în viziunea lor. Şi asta, poate chiar din lipsă de timp sau de spaţiu. Sau poate că perioada considerată era arhisuficientă, gândind că, atunci când necesităţile o vor cere, cineva se va apuca să prelungească numărătoarea zilelor şi după data limită fixată atunci de ei.
La ce ne-ar folosi azi un calendar gregorian detaliat, de pildă, peste anul 2100? Dacă, însă, ceva anume ne obligă să precizăm o dată care depăşeşte acest termen, cu siguranţă că vom fi interesaţi să prelungim calendarul nostru şi peste limita impusă.
George Orwell obişnuia să spună că „Miturile în care credem au tendinţa de a deveni adevărate“. Ne-am putea însă teme că aşteptarea unui eveniment profeţit, precum cel al sfârşitului lumii din 21 decembrie 2012, ar putea deveni, pentru o bună parte dintre noi, cea mai înaltă formă de speranţă.
foto Dreamstime