Odată devenit public, raportul a intrat brusc şi fără voia sa pe alt făgaş, fiind deturnat politic şi folosit împotriva preşedintelui. Unii dintre adversarii săi au spus că Traian Băsescu doreşte chiar legalizarea consumului de droguri. Fiind şi an electoral, adevăratul mesaj a fost deturnat şi mai uşor.

Anul trecut, Preşedinţia României a prezentat un document în care era abordată şi problema dezincriminării drogurilor. Conţinutul Raportului Prezidenţial avea o argumentare ştiinţifică şi a fost elaborat de către cei mai buni specialişti în domeniu.

Episodul amintit arată cum, în România, dezbaterea despre o problemă socială gravă, care are nevoie de reglementări importante, este împiedicată să ajungă la public în mod corect. Până la urmă, de o campanie adecvată, dar şi de responsabilitatea tuturor actorilor implicaţi depinde atât înţelegerea, cât şi asumarea acestui fenomen complex, drogurile. A nu înţelege, înseamnă a vedea consumatorii de droguri ca pe nişte infractori, şi nu ca pe victime. Înseamnă a-i stigmatiza. Şi, până la urmă, înseamnă a cădea noi înşine în capcana maniheistă pe care tot vor să ne-o întindă unii: lumea e împărţită în buni vs. răi. Nu-i chiar aşa…

Am încercat să mergem pe urmele acestei rupturi – realitatea drogurilor versus ceea ce ştie lumea cu adevărat despre acest fenomen – împreună cu trei specialişti, nume importante în breasla lor, academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, psihiatrul Florin Tudose şi directorul unui cunoscut ONG (Romanian Harm Reduction Network) în domeniul reducerii riscului consumului de droguri, Valentin Simionov.

Primul văl care acoperă ochii românilor despre droguri are a face cu prejudecăţile. De unde vin acestea? Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici spune că mentalul uman este în aşa fel construit încât adaugă realităţii interpretări, dar recunoaşte că, de multe ori, prejudecăţile despre droguri sunt întreţinute, fiind „rezultatul unor abile manipulări”. La rândul său, Valentin Simionov spune: „Mass-media reflectă acest subiect într-o manieră senzaţionalistă şi, foarte frecvent, insuficient documentată. Atunci când discută despre consumatorii de droguri, insistă pe cazuri extreme – decese, supradoze, infracţiuni cu violenţă – fără a fi prezentate şi cazuri de consumatori care menţin sub control sau au reuşit să gestioneze această situaţie prin metode alternative, altele decât dezintoxicarea, care în ochii multor jurnalişti reprezintă singura cale de ieşire din infernul drogurilor.

Un fapt senzaţional, despre care însă nu se vorbeşte prea mult este consumul de droguri în rândul politicienilor. Întrebat dacă a consumat droguri, Barack Obama a declarat: Am consumat marijuana şi alcool tare, din când în când puţină cocaină, dacă îmi permiteam… Numeroşi alţi politicieni străini au recunoscut public faptul că au consumat droguri, ceea ce, evident, nu este şi cazul politicienilor români. Articolele şi materialele video despre consumatorii de droguri îi prezintă ca pe nişte fiinţe bizare, dispuse să facă orice pentru a-şi procura doza zilnică. Se vorbeşte frecvent despre dependenţă şi sevraj, în asociere cu orice tip de drog, fără a ţine cont că aceste simptome sunt caracteristice în special heroinei, cocainei, stimulentelor cu efect anxiolitic sau calmant. Articolele care prezintă cazuri de consumatori care au comis infracţiuni se limitează la a relata situaţia, eludând motivele pentru care un consumator a comis o infracţiune, sau soluţiile pentru infracţionalitatea asociată consumului de droguri: încadrarea într-un program medical, pedepse alternative la încarcerare, eliberarea condiţionată etc.”.

Campaniile antidrog derulate în prezent sunt insuficiente din lipsa banilor şi nici

nu există o motivaţie puternică, susține ­Constantin Bălăceanu Stolnici. De asemenea, academicianul spune că voluntariatul este aproape inexistent în acest domeniu. Florin Tudose completează: „În mod formal, în România au fost zeci de campanii privind pericolul drogurilor. În realitate, majoritatea nu şi-au atins deloc ţintele. Deseori, aşa-zisa campanie este o activitate tipic funcţio­nărească sau desfăşurată în stil pompieristic fără nici o finalitate. Nu se măsoară în nici un fel eficienţa şi nu se creează o bază de date în care să fie măcar principalele caracteristici ale campaniilor deja desfăşurate.” Valentin Simionov este de părere că, în anii trecuţi, aceste campanii au folosit mesaje de tip propagandistic, insistând pe efectele negative ale drogurilor, pornind de la ideea că frica păzeşte bostănăria. „Acest fapt este valabil în special pentru cei care oricum nu se gândesc să se drogheze, în timp ce tinerii predispuşi riscului faţă de consumul de droguri nu sunt atinşi de mesajele anti-drog. Toate aceste campanii au indus teama în populaţie cu efect direct în stigmatizarea consumatorilor de droguri şi în supracontrolul comportamentului copiilor, văzuţi ca fiinţe inocente ce pot cădea pradă morţii albe. Au existat şi campanii corecte, în care informaţia prezentată a fost completă şi neutră.”

Deseori, ceea ce ajunge la public prin intermediul acestor campanii sunt verdicte, de tipul: moartea albă, drogurile duc la puşcărie. Constantin Bălăceanu Stolnici afirmă că aceste campanii folosesc o retorică mult mai complexă, nu se reduc doar la folosirea unor astfel de slogane. „Pe de altă parte, nu ştiu dacă ameninţările lapidare cu moartea sau detenţia pot avea vreun efect. Proba evidentă este lipsa de efecte a sloganelor impuse fabricilor de tutun.” „Mesajele negative urmăresc să inducă teama şi să prevină” – declară Simionov. „Dar însăşi ideea prevenirii este compromisă într-o astfel de abordare, deoarece se acţionează la nivelul sentimentelor, nu la nivel raţional”, mai spune directorul RHRN.

Este această denumire: campanie antidrog, o formulă fericită? Reuşeşte ea să acopere realitatea socială şi să exprime corect toată complexitatea acestui fenomen? Ne răspunde tot academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici: „Termenul respectiv este insuficient deoarece lupta împotriva consumului de droguri nu se reduce la anihilarea reţelelor de distribuire, la încarcerarea dealerilor sau la penalizarea consumatorilor. O campanie presupune strategii mult mai nuanţate şi mai variate profilactic şi curative. De asemenea, prevede ocrotirea consumatorului dependent atât de efectele moleculelor nocive respective, cât şi de cele pricinuite de sancţiunile şi marginalizările nejustificate la care sunt supuşi.” Şi Florin Tudose vede această sintagmă ca pe o formulare nefericită: „Cu cât informarea ar fi mai nuanţată, cu cât li s-ar explica oamenilor care sunt căile prin care se ajunge la consumul de substanţe, cu atât fiecare ar putea, cu propriul discernământ, să aprecieze pericolul. Este evident că o viziune parţială asupra fenomenului dependenţei poate ge­nera situaţii deosebit de grave precum aceea a consumului de plante aşa-zis etnobotanice.” Mai mult, Valentin Simionov este de părere că termenul antidrog stă chiar la baza acestei probleme, din punct de vedere politic. „Se vorbeşte de luptă antidrog, campanii antidrog, concerte antidrog. Avem Agenţia Naţională Antidrog (ANA), o strategie naţională antidrog. Acest mod de a pune problema este specific ţărilor din fostul bloc comunist, ţări care nu se pot adapta schimbărilor foarte rapide intervenite în ultimii 20 de ani, respectiv intrarea lor pe piaţa mondială a drogurilor. Populaţia nu poate accepta acest fapt, politicienii neputând decât să-şi adapteze discursul la percepţia generală, potrivit căreia drogurile nu sunt caracteristice românilor, care preferă alcoolul (tot un drog, în fapt, şi unul dintre cele mai periculoase). Consecinţele sunt negarea unui fenomen din ce în ce mai evident, încarcerarea şi persecutarea consumatorilor, inclusiv a celor care nu comit infracţiuni violente, diseminarea de informaţii incomplete şi neştiinţifice privind efectele drogurilor, stigmatizarea tuturor discursurilor alternative la dogma prohibiţio­nistă, catalogate ca erezii, ca forme de promovare a consumului.“

Să existe, aşadar, vreun interes politic de a menţine o zonă tabu în această problemă? Deşi nu crede că există un interes special pentru tabuizarea problemei drogurilor de către politică, psihiatrul Florin Tudose remarca lipsa de interes a decidenţilor, o „acţiune mimetică”, precum şi oportunitatea ca „o serie de băieţi deştepţi să facă bani, fie din ONG-uri, fie în agenţia fantomă ANA, care nu poate raporta nimic, în afara faptului, evident, că a cheltuit zeci de milioane de euro.” Pentru Valentin Simionov, este posibil ca interesul să fie legat direct de percepţia ­popu­laţiei despre fenomenul la care ne referim. „Atâta timp cât populaţia va avea o percepţie negativă despre un fenomen, politicienii vor folosi la rândul lor un discurs negativ. Pe de altă parte, atunci când studiile demonstrează că politica are efecte dezastruoase sau şi-a ratat obiectivele, politicienii au obligaţia de a propune alternative, chiar dacă acestea vor fi impopulare în primă instanţă, însă vor avea efecte pozitive pe termen lung.”

Totuşi, ce, şi cât ştim noi despre droguri? „În general publicul, dar şi cei responsabili de controlul unei anumite probleme, sunt insuficient informaţi. Există acea informare superficială, după ureche, sau informări făcute de amatori, care mişună prin presă, ce sunt incomplete şi deformate. Personal, împreună cu doi colaboratori, am terminat o monografie despre consumul şi dependenţa de droguri, care aşteaptă să fie tipărită şi distribuită”, spune Bălăceanu Stolnici, completat de Valentin Simionov: „Atâta timp cât nu vom folosi surse de informare sigure, nu vom şti mai nimic. Iar sursele sigure sunt studiile ştiinţifice, care descriu cu exactitate atât evoluţia fenomenului, cât şi consecinţele politicilor actuale, catalogate ca inumane în numeroase ţări din lume, mai ales în statele care aplică tratamentul obligatoriu, pedeapsa cu moartea pentru traficanţii de droguri sau eradicarea forţată a culturilor de mac, coca sau cânepă, provocând crize economice şi crize umanitare.“

Aşa cum remarcă Simionov, faptul de a vedea în consumatorul de droguri mai degrabă un infractor, decât un om bolnav, are o serie de consecinţe nefaste. „Consecinţele sunt multiple: încarcerarea dependenţilor de heroină, care sunt obligaţi să suporte sevrajul fără asistenţă medicală, organizarea de flagranturi cărora le cad de obicei pradă consumatorii, şi nu traficanţii, stigmatizarea consumatorilor şi excluderea lor din societate – ceea ce duce la creşterea infracţionalităţii şi perpetuarea consumului în lipsa unei alternative. Consumul de droguri este un simptom nu al unei societăţi bolnave, ci al unei societăţi în schimbare. Evoluţia lui nu pare a fi influenţată de politicile antidrog, care au eşuat în reducerea numărului de consumatori, a producţiei şi comerţului cu droguri, însă au contribuit la dezvoltarea şi întărirea reţelelor de trafic internaţional, care au erodat sistemele politice din ţările sărace şi au devenit în scurt timp o sursă de finanţare a terorismului.“

Constantin Bălăceanu Stolnici: “Dezincriminarea consumului de droguri este o poziţie ­modernă bazată pe studii de psihologie, sociologie şi medicină. De câţiva ani, singur sau în cadrul Fundaţiei CIADO am apărat acest punct de vedere a cărui analiză a fost la noi deformată de considerente politice. Este condamnabil faptul că persoane care pretind că se implică în rezolvarea pro­blemelor ce frământă ­populaţia, sacrifică viitorul şi chiar viaţa unor oameni, numai pentru interesele lor meschine demagogice.”

Florin Tudose: „Este monstruos ce se întâmplă în România, ţară în care recomandările specia­liştilor sunt răstălmăcite de politicieni veroşi, ticăloşiţi dincolo de orice limită. Raportul Prezidenţial care recomanda, aşa cum se întâmplă în întreaga lume civilizată, dezincriminarea consumului pentru a facilita intervenţia, a fost interpretat – ce eroare! – ca un îndemn spre piaţa liberă a drogurilor!”

Valentin Simionov: „Reacţia confuză a reprezentanţilor sta­tului în cazul substanţelor etnobotanice ne dă o idee despre colaborarea dintre instituţiile statului: două proiecte de lege dublate de o ordonanţă de guvern ce interzi­ce 36 de substanţe psihotrope noi, tergiversări din partea Ministerului Sănătăţii şi muţenia totală a ANA, redusă la statutul de serviciu în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.”

Taguri: nr. 7 / iulie 2010 Tweet

Tuesday, July 20th, 2010 at 10:39 pm, ZOOM, RSS feed