Pe Vlad Epstein  l-am  cunoscut  demult,  odată  cu prima ediţie  a târgului de carte.  Au trecut anii şi niciodată nu am avut timp să îl provoc  la  o discuţie, deşi  în mintea mea  am  avut  o mulţime de întrebări şi curiozităţi. Acum, după două decenii,  am simţit că pretextul  rotundei aniversări e o ocazie  excelentă.

❙    Cum a apărut idea organizării unui târg de carte?

– În 1994, se înfiinţase în radio Grupul pentru Promovarea Imaginii, format,  la momentul acela, doar  din  mine.  Se apropia 1 noiembrie, Ziua  Radioului, şi căutam idei  de  promovare care se puteau autosusţine financiar, pentru că bugetul de  care  dispuneam era  zero.  Îmi  tot umbla prin minte o idee mai veche, cea a apropierii  fireşti  dintre radio  şi carte.  {i aşa,  din aproape în  aproape, s-a  conturat ideea  unui târg de carte. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât proiectul părea mai fezabil. Aveam un atu extrem de important: suportul logistic şi mediatic al unei instituţii prestigioase şi credibile. Îmi lipsea  însă un element cel puţin la fel de important: know-how-ul. Nu aveam nici cea mai mică idee de unde să pornesc. Într-o primă fază  m-am  îndreptat  către  Editurile ALL – o cunoşteam personal pe Anca Dumitrescu, care lucra  acolo.  Următoarea, şi cu  siguranţă cea mai importantă piesă din echipă, a venit în persoana  lui Mircea  Nedelciu, de la Euromedia. El a construit primul pachet de ofertă, a găsit constructorul şi graficianul – Ion Dumitriu – care a desenat prima siglă a târgului. Şi i-am cooptat împreună,  în   echipă,   pe   ceilalţi   membri: Cătălin  Ţârlea,  Mircea  Sântimbreanu şi Paul Daian.  Denumirea târgului a venit  din  radio, însă.  Căutam o poziţionare oarecum distinctă de cea a Bookarest-ului şi ideea  de carte şcolară a venit la pachet cu ceea ce avea să devină una dintre cele mai  cunoscute mărci  ale radioului public: Gaudeamus.

 

❙     Povestiţi-ne, vă  rog, câteva întâmplări despre şi cu echipa de la început, din primele ediţii.

– Cea mai mare  parte  a istorisirilor legate de începuturile târgului au ceva anecdotic. Să nu uităm că în România nu existaseră târguri de  carte  şi noi  înşine  am  învăţat practicând. Practicând „româneşte”, de multe  ori. Ceea ce îmi aduce aminte de o întâmplare care a precedat  ediţia  0 a târgului. Nume de cod: Scaunele. Cu o zi înainte de deschiderea târgului, m-a anunţat constructorul că nu are scaune.  Nici unul.  Aveam 64 de standuri şi nici un scaun.  Ca să preîntâmpin o criză, în disperare de cauză,  am plecat  să caut  scaune  la terasele din  zona  Cişmigiului. Era noiembrie, terasele se închiseseră, teoretic  aveam şanse  de izbândă.  După câteva  eşecuri,  am  ajuns  la  Monte Carlo. Mă văd  cu patronul, încep  să îi explic despre ce e vorba, nu apuc să termin că îl cheamă pe unul din băieţii din spate şi mă întreabă scurt:  De câte  scaune  aveţi  nevoie?  64, îi zic. Încarcă   64  de  scaune,   îi  spune  băiatului, şi du-le  unde îţi spune domnul. Dar să semnăm ceva, încerc să intervin. Nu e nevoie,  mi-a răspuns. Totuşi,  în „contrapartidă”, meniul terasei a fost citit zilnic prin  staţia de amplificare a târgului. Păstrând registrul, îmi  aduc  aminte de Miss Lectura a ediţiei  0 – titlu acordat unei vizitatoare a târgului. Prima  Miss Lectura Gaudeamus? Doina  Uricariu, după un  intens lobby.

 

❙     Care ar fi, în opinia dv., cele mai frumoase momente pe care le asociaţi târgului?

– Cel mai  plăcut lucru  pe  care  îl asociez târgului este atmosfera. Au fost discuţii aprinse pe  această   temă   în  1998,  când   s-a decis  mutarea târgului la  Romexpo.  Existau temeri  – pe care, recunosc, le-am împărtăşit – legate de reproducerea atmosferei calde, destinse,  de la Sala Radio,  într-un spaţiu impersonal  şi rece ca acela de la Romexpo. Din fericire, istoria  târgului a consemnat un succes în această  privinţă. Am avut  confimarea faptului că „ingredientele” succesului ţin mai degrabă de  editori, public,   presă   şi  evenimente,  mai degrabă decât de spaţiu. Ar mai fi momentul în care  am  certitudinea că va ieşi târgul, când  rezervele, dubiile, îndoielile începutului se risipesc  şi pot  spune cu mâna pe inimă  că IESE. Sau momentul în care deschidem porţile pentru public.  Am trecut  prin asta  de  71 de  ori,  la fiecare  târg  Gaudeamus din  Bucureşti sau  din  ţară  şi de  fiecare  dată mă  încearcă  aceeaşi  emoţie  care  se risipeşte odată cu  primii   vizitatori.  Îmi  mai  vin  în minte  lansările lui  Gianni  Vattimo, Salman Rushdie, Neagu Djuvara, urmate de cozi impresionante pentru autografe, cozile la bilete, în ciuda  vremii  ciufulite, lansările care aveau loc la parter şi care adunau public până la ultima treaptă. Sau, ca să intrăm în registrul personal, aş include în capitolul  în momente frumoase, relaţiile  interumane, multe  de  durată, înfiripate la târg,  în cadrul online casino echipei  restrânse sau lărgite.

 

 

❙     Care sunt personalităţile publice ataşate cel mai mult de Gaudeamus?

– Dintre  cele  româneşti, prefer  să  nu  fac nominalizări, ca să nu  uit pe cineva.  Nu  cred că a existat vreo personalitate care să nu fi trecut măcar  o dată  pragul târgului. La categoria prieteni internaţionali ai târgului i-aş menţiona  pe  Johnathan  Scheele,   Fabienne  Reuter, Mario  Cospito, Henri   Paul.  Un  caz  cu  totul special este cel al unei doamne, româncă stabilită în Canada, care, ani de-a rândul, şi-a planificat concediile în Europa, respectiv venirile în ţară,  în funcţie  de  perioada târgului. Nu  am cunoscut-o personal  niciodată, deşi  mi-ar   fi plăcut.

 

❙     Cum vedeţi viitorul târgului de carte? Dar viitorul industriei cărţii  în general?

– În România, asistăm de  mulţi  ani  la un paradox. Gaudeamus este cotat,  după unii  specialişti,  între  primele zece târguri de carte  din Europa, în timp  ce piaţa  de carte,  se ştie, este una  dintre cele mai  slabe  de  pe continent. Se spune că un  târg  de carte  nu  poate  fi cu mult mai  bun   decât   piaţa   pe  care  evoluează.  În această  interpretare, succesul târgului Gaudeamus  este  unul conjunctural şi  reflectă mai  degrabă, aş  spune, potenţialul pieţei  de carte   româneşti.  Cât   timp   va  reuşi   să  îşi menţină standardele, atmosfera şi echipa, Gaudeamus are  şanse  foarte  bune  să existe  în continuare şi să evolueze. Direcţia în care încercăm să ne îndreptăm este profesionalizarea şi o mai bună  conectare la piaţa  internaţională. Pe aceasta  din urmă o văd, mai degrabă, realizându-se indirect, prin transformarea într-un reper al Europei centrale şi de sud-est, atractiv astfel pentru editorii din  restul  Europei. În ceea  ce priveşte viitorul industriei cărţii, cred în coexistenţă.  Între   cartea   tipărită  şi  cea  pe suport electronic, între difuzarea de tip clasic – în librării  şi la târguri de  carte  şi cea on-line. Dacă ne uităm la ţările dezvoltate, spre modelul  cărora  tindem şi la care  vom  ajunge  mai devreme sau mai târziu, vom vedea o industrie a cărţii  puternică şi care  îşi caută  permanent echilibrul între tradiţie şi noile tehnologii.

 

❙    Au existat momente de cumpănă?

– Multe, de unele prefer nici să nu îmi aduc aminte. A  existat,  asa  cum  am  spus   şi  mai devreme,   momentul   1998   de   mutare  la Romexpo şi chiar 1999, când  am făcut tranziţia de la Pavilionul B, la Pavilionul Central. Plus ediţiile  cele mai  recente,  contemporane crizei care  afectează nu  doar  piaţa  de  carte  şi care plasează târgul sub  semnul tot  mai  vizibil  al austerităţii. Sau situaţia cu care ne confruntăm periodic, şi anume suprapunerea perioadei târgului  cu cea a diverselor campanii electorale.

 

N-am  fost scutiţi întotdeauna de tentativele de folosire   a  târgului drept  tribună sau  forum electoral.  Să nu fiu înţeles  greşit.  Îmi doresc  să văd  politicienii implicaţi în mod  autentic, constructiv, în  problemele tot  mai  presante ale pieţei  de  carte.  Dar  pentru băi de  mulţime, îi invit să vină la târg doar în calitate de vizitatori. Am  avut,  nu  o dată,  divergenţe de  opinie  pe tema  asta.  Dar,  ăsta  sunt.  Mi-au  plăcut întotdeauna sporturile extreme – înotul împotriva curentului, …. împotriva vântului…

 

❙     În plan  personal ce v-a  motivat şi ce vă mai motivează încă?

– Noutatea. La fiecare ediţie apare cel puţin un proiect, o idee interesantă care îmi dă combustibil să  continuu. Aş  avea  sentimentul că pierd ceva semnificativ dacă  m-aş retrage. Plăcerea de a lucra alături de echipa  mea şi, de ce să nu  recunosc, mândria de  a lua  parte  la construcţia unui eveniment de asemenea amploare. Nu o dată  am avut  plăcuta revelaţie a implicaţiilor târgului, de multe  ori surprinzătoare,  nebănuite, nevăzute din  „bucătăria” în care ne petrecem timpul.

 

❙     Care este secretul  echipei puternice de la Gaudeamus?

– Nu   e  un   secret,   e  perfect   explicabil. Norocul a  făcut  să  ne  întâlnim o  mână   de oameni care împărtăşim aceleaşi valori, aceeaşi viziune, acelaşi  ataşament. O echipă  formată din oameni de excelentă valoare care au înţeles întotdeauna să  pună târgul pe  primul plan. Nucleul e acelaşi de circa 14 ani. Asta se traduce,  pentru  marea majoritate a  colegilor   mei, într-o  vastă  experienţă în domeniul târgurilor de carte, deşi mulţi  au doar  în jur de 35 de ani – au  crescut  odată cu Gaudeamus-ul. Ca lider mai mult sau mai puţin formal  al acestui  grup, am  făcut  întotdeauna o prioritate din  promovarea intereselor membrilor echipei. În schimb, am pretins şi obţinut întotdeauna un nivel foarte ridicat de profesionalism.

 

❙     Inevitabila întrebare: ce va fi în 2012?

–  Diversitate, noutate,  prospeţime,  totul pus  sub  semnul prieteniei pentru carte  şi al dialogului între  culturi. Un invitat de  onoare special:  Republica Moldova! Un partener privilegiat:  Italia.  Întâlniri profesionale propuse de Franţa şi Norvegia! Evenimente plasate sub semnul Anului Caragiale! Pentru prima dată la un  târg  de  carte  din  România, propunem profesioniştilor un Centru internaţional de copyright! 10 agenţi  literari  europeni au  confirmat deja prezenţa la Gaudeamus pentru a stabili întâlniri profesionale cu editori, autori, traducători şi agenţi  literari  români. Gaudeamus 2012 se anunţă a fi, şi la această ediţie, momentul de vârf al anului editorial, reunind panorama celor mai reprezentative edituri româneşti, dar şi prestigioase edituri străine, ambasade şi centre  culturale, la care se adaugă participanţi şi  invitaţi din  Belgia,  Franţa,   Spania,   Rusia, Norvegia, Estonia,  într-un maraton de  evenimente care vor ţine capul de afiş al fiecărei zile! Dintre   proiectele şi  noutăţile ediţiei   aş  mai enumera: expoziţia de fotografie Istoria imaginară a cărţii şi a scrisului – o incursiune insolită în lumea  cărţii din perspectivă fotografică, expoziţia va reuni  peste  30 de lucrări semnate de artistul Jean Marc Godès,  autorul imaginii Gaudeamus 2011 şi 2012, expoziţia Ada Kaleh – Insula din suflet, organizată de Muzeul Ţăranului Român,  standul Edituri  dispărute – cărţi regăsite: cărţi publicate de edituri dispărute  în  ultimii  ani  din  peisajul editorial românesc,  expoziţia de  fotografie Mircea  Radu  Eu citesc. Dar tu?  – o invitaţie inedită la lectură prin   intermediul  fotografiei. Nu   vor   lipsi, fireşte, tradiţionalele repere Gaudeamus: Concursul Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu“, Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiectul „Cărţile se întorc acasă“, Bursa Educaţia, Salonul de Carte pentru Copii „Ion Creangă“.

 

❙     Planuri de dezvoltare pentru anii viitori, direcţii noi, repoziţionări?

– În articolul De ce a ajuns arta românească cunoscută la nivel global (The Global Post, 16 februarie 2011), Ginanne Brownwell afirma „Deşi literatura din România încă nu a făcut valuri în plan internaţional – în ciuda faptului că Premiul Nobel în 2009 a fost acordat Hertei Müller, scriitoare de origine română care scrie în limba germană – există voci care spun că următorul val în literatură va fi unul românesc.” Păstrând proporţiile, acelaşi lucru l-aş spune despre Gaudeamus. Cred în potenţialul nedescoperit al târgului şi sper  la o conjunctură  mai  favorabilă transformării  lui într-un reper  al zonei  şi la o echilibrare între Gaudeamus-ul  publicului larg  şi  cel  al  profesioniştilor. Şi mai visez la momentul în care, la uşa biroului unde lucrăm, se va forma  o coadă a  finanţatorilor şi  sponsorilor. Atraşi,   pur  si simplu, de reputaţia acestui târg care a reuşit să se păstreze, de-a lungul anilor,  corect, curat,  la standarde bune.

 

❙     În final, v-aţi gândit să scrieţi o carte despre toţi aceşti  ani?

– Sunteţi  a doua persoană care mă întreabă acest lucru.  Când  vor fi zece, promit că mă voi aşterne pe scris. Rămâne de văzut dacă voi găsi o editură care să o publice şi cititori interesaţi să o parcurgă…

 

Potretul-robot al vizitatorului 2011

 

● Sex: 58% femei – 42% bărbaţi.

● Vârstă: 39% tineri  sub 29 de ani.

● Studii: 63% superioare şi postuniversitare.

● Ocupaţie:  27% elevi şi studenţi; 33,5% specialişti cu studii superioare.

● Venit: 58% au venituri până în 2.000 lei.

● Stare civilă: 44% necăsătoriţi.

● Cumpărători de cărţi: 72% dintre respondenţi.

● Număr de cărţi  cumpărate: 30,5% au cumpărat peste 7 cărţi.

● Sumă medie  cheltuită/respondent: 152 lei.

● Circa 50% dintre vizitatori au ajuns  la târg  cu RATB-ul.

● Circa 15% dintre vizitatori provin din cartierele Drumul  Taberei  şi Militari (pe linia lui 41).

● Circa 10% dintre vizitatori sunt  din afara Bucureştiului.

 

Taguri: nr. 11 / noiembrie 2012 Tweet

Tuesday, November 6th, 2012 at 3:23 pm, CULTURA MASS-MEDIA, Interviu, RSS feed