Cărţi la gura sobei

E un frig înfiorător afară. Bate vântul si spul­beră troienele. Prin perdeaua albă şi densă de zăpadă zăresc cabana. O cabană uriaşă de lemn.

Aici trebuia să ajung. Si cred că sunt în întârziere. S-ar putea să fiu chiar ultimul. Uşă de lemn, grea. Ce naiba caut eu pe drum, pe frigul ăsta? Ce măreaţă adunare au de gând să orga­nizeze aici? O tâmpenie… Si mai sunt doar câteva zile până la Crăciun. Împing uşa grea si in­tru cu un val de aer rece. În hol nu e nimeni, dar se aud voci amestecate de peste tot. Se de­schide o usă mică de la o debara si locotenentul Dada trece razant pe lângă mine făcându-mi semn cu ochiul.

• Si Elena? – îi zic.

• Înăuntru cu Alina Mari- nescu. Dezbat cazul Hoţilor de timp. Marineasca aia e o asasină patentată. Si Alex nu e cu ea. Îţi dai seama?

• Corect. Asasin la feminin, patentată!

Râde si dispare. Intru în sala mare de la parter. Lume multă. Diva, într-un colţ, e înconjurată de lume bună. Poirot e evident acolo. Se ceartă cu John Blake pe rezolvarea Crimei de la Jubileu. Diva îmi trimite o bezea. Pare fără lord. Poirot se face că nu mă cunoaşte. Blake îmi întinde mâna.

DE CITIT

• Hi, bătrâne, când mai apari prin New York? Ziceam să dăm o fugă la Fabrica de păcate. Au nişte fetiţe…

• Lasă-mă naibii! Sunt om aproape însurat.

• Cum vrei, bătrâne. Cum vrei.

Fug de ei. Lângă o lampă cu picior, pe două fotolii uriaşe, două doamne ce par minuscule asa cum sunt adâncite în obiec­tele de mobilier stau aplecate pe nişte laptopuri de buzunar. Evi­dent, gaşca suedeză. E Liz Sa- lander, care de fapt nu s-a jucat cu focul, şi cu poliţista de la In- tercrime, Kerstin Holm. Salan- der nu mă vede, Kerstin îmi şop­teşte:

• Sânge blestemat! – şi mi-l arată pe colegul ei Paul Hjelm argumentând cu gaşca de la Kill

Club, în apărarea micuţei Libby Day. Na, că şi-a găsit alta acum. Dacă tot a călătorit în America. Măcar să găsească Locurile întu­necate.

Ridic din umeri. Lume ne­bună pe aici. Doi tipi par din alte vremuri. Adică nişte vremuri mai calde. Îi recunosc pe Man- fred şi Gonsales. Numai doi din­tre Cei patru justiţiari. Se conver­sează la un pahar de cherry cu părintele Rafael şi Sarah Mon- teiro. Nu mă bag peste ei, ştiu că au o problemă cu Asasinul papei.

Andrei Mladin mi se aşază în faţă.

• Vezi că eu mai stau în um­bră o vreme. Dar nu mult. Până atunci descurcă-te cu Necuratul din Colga.

• Lăsaţi, domnule Mladin. Vă ştiu că sunteţi Detectiv fără voie… Mă rog, de voie, de nevoie!

Pleacă şi el misterios pe scă­rile ce urcă la etaj. Ruxandra Por- ghir îmi dă un cot.

• Ce faci, domnule, pe aici? Cu treabă sau aşa?…

• Aşa cum? Pasiuni primej­dioase, stimată doamnă! Ai grijă! Ţine-l pe Sima mai aproape, că nu ştii care pe care!

• Mă hărţuieşti?

• Nicidecum.

Mă gândeam la lordul-soţ al Divei şi hop că dau peste She- ringham.

• N-ai văzut o cutie de bom­boane? – mă chestionează el.

• Îngraşă! Sau iar umblaţi cu din alea otrăvite?

• No, sir. Erau pentru Lala…

• Lala? E şi ea aici?

• Ei bine, da! – şi simt cum ţeava rece a unui pistol mi se li­peşte de tâmplă. Îmi simţeai lipsa? – rânjeşte sinistru către mine.

• Ti-am făcut ceva, madam? Ia-ţi Glock-ul din creierii mei şi mută-ţi fizicul ăsta mirosind a parfum de văduvă neagră la altă masă!

• Crezi tu că scapi! Am des­coperit Filiera grecească Si nu nu­mai eu, se pare că ei sunt pe…

Un clinchet de armă auto­mată şi bubuiturile rafalei în­cep… O armă de calibru mare. Lala se întoarce să tragă şi ea. Hjelm şi Alina Marinescu întind mâinile spre pistoale. Ţipete şi urlete. Învălmăşeală…

Brusc cineva mă zgâlţâie cu brutalitate.

• Alo, nea Stelică, ce faci, dom’le, ai adormit în lift pân-la nouă?

Mă trezesc ameţit în liftul blo­cului meu. Cu un vecin nervos, care mă priveşte impacientat…

• Matale nu cobori aci, la nouă?

• Ba da.

• Păi… seară bună. Mai bom­băne ceva în surdină în timp ce închide uşile după mine ca să urce la 10. Sunt convins că a zis „Mai las-o naibii de băutură!” Na, că m-a făcut şi alcoolic. Asta înseamnă să citeşti prea mult. A­dormi în lift, ai coşmaruri şi ve­cinii te cred beţiv… La bună ve­dere, fraţilor. Si lectură plăcută…

Deodată cineva îmi sopteşte la ureche.

• Iubitule, scoală-te, e dimi­neaţă.

Mârâi pentru că nu înţeleg nimic. Vise, vise şi iar vise?

• Ce e? Unde sunt?

• E dimineaţă. Ai adormit azi-noapte cu toate manuscrisele astea prin pat. Nu ştiu cum nu te-au deranjat pe la coaste… Pri­cepi ceva dacă le citeşti pe toate deodată?

Mai mârâi ceva şi mă întorc pe partea cealaltă. Mi-e somn… Foile alunecă pe jos. Prefer să mă întorc la visele mele. Aloo, mai sunteţi acolo la cabană? Îmi iau Coltul şi vin şi eu…

Taguri: Almanah Flacara 2011 Tweet

Monday, January 3rd, 2011 at 4:17 pm, ALMANAH FLACARA, RSS feed