Câştigătorul ia totul

În zilele în care  s-a  desfăşurat Olimpiada  de la Londra,  s-a  repetat cu obstinaţie o vorbă: important e să participi, chiar dacă  nu câştigi.

Oare?  Nu  cumva această  zicere  a lui  Pierre  de  Coubertin nu  e adevărată? Nu cumva ea  e consolarea celor  învinși,  incapabili de  rezultate deosebite? Fiindcă  în cartea de aur a olimpismului nu sunt înregistrate numele participanţilor, ci numai ale câștigătorilor.

În acest  an  sportivii noștri  nu  s-au  mai  clasat  pe  un  loc fruntaș, așa  cum  ne-au obișnuit la alte ediţii ale acestei grandioase competiţii. Desigur, ne pare rău. Evident, se pot da multe  explicaţii.  Și totuși,  a fi înaintea unor  ţări despre care toată lumea  știe unde se află pe hartă,  nu e puţin lucru.

În loc să-i mustrăm pe reprezentanţii noștri  pentru că n-au  reușit  mai mult,  ar fi mai bine să ne gândim în câte alte domenii ne aflăm  la înălţimea performanţelor pe care  le-au  obţinut ei.  Ne  situăm cumva pe  podium în  privinţa atenţiei acordate sănătăţii populaţiei, învăţământului, agriculturii, industriei? Ne aflăm în vârful  clasamentului la combaterea corupţiei sau  la grija  pentru siguranţa cetăţeanului? Nici măcar  faţă de sport  nu manifestăm interes,  având în schimb  mari  așteptări.

De-abia  după ce ne-am  pune astfel  de întrebări am înţelege că da,  participăm și noi la viaţa  planetei, dar  nu din postura de învingători. De aceea, chiar dacă  au realizat  mai  puţin decât  în alte ocazii,  sportivii noștri  merită să fie trataţi cu mai  mult respect și preţuire.

Taguri: nr. 8-9 / august-septembrie 2012 Tweet

Monday, August 20th, 2012 at 9:57 am, ALTCEVA, RSS feed