Pentru cei cu dare de mână, răspunsul e simplu: au rezervări la hoteluri de 5 stele prin capitalele ţărilor cu o civilizaţie la care noi, în continuare, visăm, se deplasează în Austria sau Elveţia la schi, îi fac o vizită lui Mos Crăciun în Laponia. Dacă nu suportă frigul, aleg locuri cu temperaturi înalte unde fac plajă, înoată, petrec prin baruri unde consumă cocteiluri sofisticate si dansează până în zori. Excursiile respective sunt si un bun prilej pentru a-si cerceta conturile din bănci străine – sumele cu multe zerouri în coadă le alungă stresul provocat de grija de a face bani prin orice mijloace. Citeste continuarea

În Capitală s-a mai desfăşurat un protest în zadar.

După unii, au fost 30.000 de participanți la mitingul din Piața Constituției. După alții – 100.000. Puțini. Prea puțini, chiar dacă a plouat, a fost frig și ceață. Asta înseamnă că românii nu au ajuns pe culmile disperării. Asta înseamnă că mai pot strânge cureaua. Citeste continuarea

Uneori, pur şi simplu îţi vine să nu mai scrii despre ceea ce fac „dregătorii“ cu viaţa noastră. Poate că asta şi doresc.
Nu a trecut multă vreme de când cei care realizează venituri din drepturi de autor s-au în­ghesuit la ghișee ca să-și declare veniturile. Media au relatat despre cozi interminabile, despre talmeș-balmeșul provocat de contradicţia dintre normele de aplicare. Încă o dată s-a demonstrat disprețul autorităților față de cetățenii acestei țări de care, chipurile, au grijă. Citeste continuarea

S-a discutat şi se va mai discuta despre acel logo buclucaş, lansat la Expoziţia Mondială de la Shanghai, pentru a-i îndemna pe turiştii străini să descopere „Grădina Carpaţilor“ care e România. Dar, poate, problema e alta. Citeste continuarea

Campionat Mondial de fotbal, criza de proportii, scaderea dramatica a nivelului de trai, calamitati naturale…

I-am vazut deseori pe romani cum se manifesta atunci cand se afla in vacanta, in locatii unde li se ofera servicii “all inclusive”. Daca zaresti pe cineva care isi incarca platoul cu munti de mancare, poti fi aproape sigur ca e un compatriot de-al nostru. Dar nu portia monstruoasa pe care si-o pune in fata deranjeaza. La urma urmei, capacitatea de ingurgitare a fiecaruia e diferita. Dar ti se face sila cand descoperi ca, din mormanul apetisant, jumatate ramane neconsumat si e azvarlit. Stupoarea si zambetul dispretuitor al celor care debaraseaza mesele spun multe. Citeste continuarea

Fiindcă erupția unui vulcan din Islanda a bulversat traficul aerian din Europa, am venit de la Viena la București cu trenul. Aproximativ 1.200 de km. O călătorie de 22 de ore. Cei 600 de km prin România i-am străbătut într-o zi-lumină. Citeste continuarea

Nu, nu e Flacăra Violet.

E, pur și simplu, Flacăra.

Arde din 1911.

Adică de 99 de ani.

A fost exact așa cum a fost și timpul în care a apărut.

Cel care a fondat-o – Constantin Banu – a dorit-o „deasupra pati­milor oarbe“.

Astăzi este exact așa cum a visat-o încă de la primele numere.

De douăzeci de ani rezistă fără alt sprijin decât cel al cititorilor ei.

Fără publicitate de la stat și fără să aibă în spate vreun mogul. Fără compromisuri politice sau de altă natură.

E un lucru care ține, în aparență, de magia, paranormalul Flăcării Violet.

Dar e vorba doar de o revistă care îi bucură pe cititorii ei.

Flacăra.

În interviul publicat în acest număr, Ion Iliescu afirmă că nu i-a fost frică în Decembrie ’89. Poate bravează. Sau poate că nu.

Eu unul, însă, recunosc faptul că mi-a fost frică.

Eram în redacția revistei Flacăra când a început să se tragă spre Casa Scânteii. Cu toții am rămas uluiți, urmărind trasoarele pe cerul nopții. Apoi, am stins luminile în birouri și ne-am refugiat pe coridor. Acolo am continuat să scriem, la adăpostul zidurilor groase. Primele noastre articole în care spuneam cu adevărat ce credeam.

Din când în când, ușa de la intrare se deschidea. Cei care veneau de afară aduceau vești înspăimântătoare. Sunt mii de morți! Nu mai beți apă de la robinet! E otrăvită! Un grup de teroriști s-a strecurat la subsol și se pregătește să arunce clădirea în aer!

Băteam, totuși, în continuare la mașină, ascultând șuierul gloanțelor. Ne așteptam ca, în orice clipă, peste noi să năvălească uslași, care să înceapă să ne împuște unul câte unul.

Mi-a trecut frica de-abia după ce am văzut pe stradă un camion cu soldați împușcați. Zăceau unii peste alții, ca niște trunchiuri de copaci tineri – o grămadă de trupuri însângerate. Mi-au dat lacrimile. Atunci mi-am spus: „Fie ce-o fi! Viața nu mai face doi bani dacă se petrec astfel de grozăvii.“

De-abia peste multe zile, după ce m-am mai liniștit, am reflectat la curioasa traiectorie a gloanțelor trase din Herăstrău. Dârele luminoase porneau din parc și se duceau peste Casa Scânteii. Parcă o forță necunoscută le atrăgea în slava cerului. Da, mirosea puternic a praf de pușcă, dar nici un geam n-a fost spart! Nu s-a înregistrat nici o victimă!

Din clipa aceea au început întrebările. Întrebări la care n-am găsit răspuns nici până acum.

Deunăzi, m-a oprit pe stradă o bătrânică.

Era măruntă de statură, îmbrăcată cuviincios, cu o bocceluţă în mână. După port, părea de la ţară. Îmi era simplu să-mi închipui că tocmai s-a dat jos dintr-un tren şi acum se rătăcise în furnicarul şi vacarmul din preajma Gării de Nord. Citeste continuarea

Între 30 august și 26 septembrie s-a desfășurat o nouă ediție a Festivalului și concursului internațional „George Enescu“

În București, dar și în alte orașe ale țării – Brașov, Cluj, Iași, Sibiu –, în sălile de concert au fost prezente mari orchestre ale lumii și interpreți care au încântat un public numeros. Trupe de operă și balet faimoase au evoluat în fața unor spectatori avizați și dornici să se bucure de reprezentații la cel mai înalt nivel artistic. Citeste continuarea