Timp de opt secole, grupul de etnici germani al saxonilor care au emigrat în Transilvania – saşii – au constituit un important factor de civilizaţie şi cultură alături de diversitatea etnică specifică zonei respective de pe teritoriul României; cel de-al Doilea Război Mondial a pus capăt, în mod tragic, acestei convieţuiri paşnice: mai puţin atraşi de ideologia fascistă, cât vânaţi sistematic de către comunişti în urma actului de la 23 August, marea majoritate a saşilor din România – în afara celor pieriţi în lagărele din Siberia! – s-au întors în Germania, sau şi-au luat pur şi simplu lumea în cap… vechile şi solidele lor gospodării de pe teritoriul nostru devenind, curând, nişte biete ruine sau adăposturi pentru vagabonzi… Citeste continuarea

Grigore Cartianu a fost timp de patru ani redactor-şef adjunct la cotidianul Evenimentul zilei. După plecarea lui Răzvan Ionescu, ceva nu a mai mers în relaţia Cartianu şi conducerea Ringier. În consecinţă, ziaristul a pus punct Ringier şi a acceptat oferta celor de la Adevărul Holding. Am avut ocazia să stăm de vorbă cu Grigore Cartianu, cu puţin înainte de a-şi prelua funcţia de redactor-şef la noul loc de muncă, iar el ne-a vorbit despre ce a mers şi ce nu a mers la Evenimentul zilei, dar şi despre viziunea şi proiectele sale în cadrul Adevărului. Citeste continuarea

Un weekend prelungit în Cetatea eternă e mai nimerit poate ca oricând în aprilie. Paştele, Colosseu, cappuccino, Vatican, un vin roşu, Columna lui Traian, o plimbare cu trăsura… Citeste continuarea

O băutură sofisticată care ne aminteşte că, pe vremuri, oamenii savurau după cină un pahar de coniac acompaniat de un trabuc. Se mai întâmplă şi astăzi aşa ceva. Les connaisseurs ştiu de ce. Avem de-a face cu o băutură modernă pe care trebuie să o apreciaţi la adevărata valoare, căci este cea mai fină băutură distilată din lume. Astăzi, pe lângă plăcerea de a-l savura, coniacul mai este folosit ca ingredient la o serie de mâncăruri rafinate, dulciuri delicioase sau cocktail-uri speciale. Citeste continuarea

Cum va arăta Lumea 2020 şi cum e România în văzul lumii nu puteţi afla nimic din toate acestea decât urmărindu-l pe Horia Gruşcă la TVR sau TVR Internaţional. Redactor-şef la Redacţia emisiunilor informative săptămânale din cadrul Direcţiei Ştiri a TVR între 2003 şi 2005 şi preşedinte al Comisiei de etică şi arbitraj a TVR din 2006, Horia Gruşcă are o bogată experienţă ca om de televiziune. Citeste continuarea

Iată-ne, din nou, în faţa aceleiaşi probleme: tinde, oare, cinematografia să se supună – direct şi inexorabil – calculatorului?! Vom asista, poate destul de curând, la renunţarea actorilor, operatorilor, „prezenţei umane“ profesioniste de pe platou – în favoarea complexului vizual electronic, adică a acelui ECRAN pe care (deşi într-o sală de spectacol fiind!) vom urmări „filme“ realizate, integral!, pe o simplă claviatură…?! Citeste continuarea

În anul 1912, în Bucureşti, avea loc premiera primului film artistic de lungmetraj românesc – Independenţa României – a cărui proiecţie dura circa două ore (enorm, pentru acele vremuri!) şi în realizarea căruia se implicaseră nu doar Societatea cinematografică a actorilor Teatrului Naţional cât şi Casa Regală, Ministerul de Război ş.a. În urma unui incendiu din 1917, a fost salvată o singură copie a filmului – iar primele documente referitoare la producţia sa au fost descoperite, din praful arhivelor, abia în anul 1985… Citeste continuarea

Adrian Ursu este în Consiliul editorial al ziarului Cotidianul alături de alte patru nume mari ale presei româneşti: Mircea Dinescu, Emil Hurezeanu, Doru Buşcu şi Robert Turcescu. Mutare strategică, viziune nouă, schimbare definitivă. Din realizator al emisiunii Oamenii Realităţii, Adrian Ursu devine unul dintre greii binecunoscutei publicaţii Cotidianul, aflată în aceeaşi barcă a trustului Academia Caţavencu. Citeste continuarea

Un thriller care „curge“ liniştit, mai liniştit ca Donul, cel puţin la început. Singurul lucru care mai dă ceva ritm e o ambuscadă petrecută în Ierusalim, „oraşul sfânt“. Cu o scenă similară, de altfel, se şi încheie. Acţiunea se desfăşoară, simultan, în Roma şi în Ierusalim, amintind de celebrele „duplex“-uri, transmisiuni alternative din realităţi diferite, dar care suportă condiţia mulţimilor intersectate. Fundalul este, fireşte, cel al tensiunilor arabo-evreieşti, cu exponenţi de fiecare parte. Unele personaje sunt realmente simpliste, funcţionale, însă, pentru nivelul de thriller. Este şi cazul lui Salvatore Conte, omul de serviciu al Vaticanului, gata să facă oricând curăţenie după rezolvarea intereselor strategice. Citeste continuarea

Cu patru nominalizări la Premiile Oscar (cel mai bun film, regizor, scenariu şi actriţă în rol principal!), a fost programat pe ecranele noastre – cu lăudabilă promptitudine! – acest adorabil şi sincer film, care crapă pur şi simplu zidul betonat de canoane (sex, violenţă, comic infantil etc.), cu care ne-a obişnuit, mai ales în ultimii ani, cinematografia de peste Ocean…

Povestea e simplă: o puştoaică, de numai 16 ani şi elevă, inteligentă peste medie şi uşor-plictisită de anumite convenienţe, dar şi mânată de o curiozitate sexuală specifică vârstei – provoacă, ea, o relaţie fizică cu prietenul, coleg de liceu şi clasă, un tip oarecum sportiv şi mai ales tembel… şi rămâne însărcinată! (Acceptăm cu seninătate criticile moraliştilor români care consideră asta o blasfemie, în timp ce tolerează, zâmbind pervers, măritatul ţigăncilor la nici 13 ani… – n.a.).

Problema care se pune, imediat, este nu atât reacţia părinţilor celor doi – şi care este absolut superbă şi logică, în contextul unui mod de trai „civilizat-asumat“!), cât imensa responsabilitate de care dă dovadă fata: ea este hotărâtă să „cedeze“ copilul încă nenăscut – dar care se va naşte, totuşi! – unei familii dornice să adopte o astfel de progenitură întrucât, ea, această familie, nu este capabilă de un astfel de produs…! Şi, de aici, o serie de încurcături care mai de care mai nostime şi în care „morala de gang“ dispare, în favoarea unui comportament normal şi mai ales benefic pentru toată lumea…!

(Fascinantă în rolul Junei, puştoaica de 16 ani – actriţa Ellen Page, de 20 de ani, şi care şi-a făcut un nume, încă de la zece ani, primind un premiu pentru un film de televiziune – urmat de multe, multe altele!).

„Juno“ – SUA, Canada, Ungaria – 2007 – 96 de minute; Distribuit de: MEDIA PRO PICTURES