De ce pleacă militarii noştri să lupte pe fronturi străine? Pentru că România este parte a unor alianţe şi organizaţii de tip NATO, ONU sau UE, iată răspunsul autorităţilor. Pentru glorie şi bani, iată motivaţia celor care decid să plece în zonele de conflict. Rămâne totuşi o între­bare: ce să faci cu gloria/banii dacă ele îţi vin post-mortem sau după ce ai rămas invalid? Citeste continuarea

Un tur de orizont prin cele trei comandamente NATO din teatrele de operaţii din Bosnia, Kosovo şi Afganistan oferă percepţii com­plet diferite privind viaţa de zi cu zi a militarilor aliaţi din Sarajevo, Priştina sau Kabul. {i totuşi, principiile de lucru sunt aceleaşi, mi­litarii provin din aceleaşi ţări, iar obiectivele forţelor sunt asemă­nătoare. Condiţiile de luptă sunt, însă, total diferite. Citeste continuarea

S-a pomenit „paraşutat” în jungla din Congo. Aproape cu mâinile goale. Pardon, cu uniforma militară şi steagul ONU. Pe post de arme. Ceea ce, între noi fie vorba, pe canibali îi impresionează până la… cină. Asemenea şi pe alţi sălbatici de-ai locului. Încântaţi să-şi încerce macetele şi kalaşnikoavele pe o „prospătură”. Si, totuşi, Dorin Mara este sigur în viaţă. L-am văzut, l-am atins, am stat la taclale. Citeste continuarea

Mama sublocotenentului post-mortem Florin Bădiceanu: „În 28 ianuarie, anul trecut, a ple­cat în Afganistan. În 23 februarie mi l-au adus în cosciug. Au venit niste oameni de la Armată, cred că erau trei, dimineaţa, pe la sapte. Când i-am văzut în poartă, deja am ştiut. Au zis că s-a întâmplat un accident. Şi eu i-am întrebat dacă a murit. Doar au ridicat din umeri.” Tatăl eroului: „Şi de ce să mă încălzească pe mine că-i erou? Păi, ce, au venit talibanii peste noi? Sau acolo e, cumva, ţara noastră?” Citeste continuarea

Am învăţat cu toţii la istorie ca românii nu au dus războaie de cucerire… Unii se întreabă ce căutăm atunci în Kosovo sau în Afganistan sau în alte părţi atât de îndepărtate de spaţiul nostru mioritic… Alţii ne aduc aminte de tratate şi convenţii, de UE, NATO sau ONU… Ne aduc aminte că nu suntem singuri pe lume. Trebuie să ajutăm ca să fim ajutaţi… Şi totuşi?… Eroi şi compensaţii, soldaţi şi jurnalişti, lacrimi şi sicrie, glorie şi disperare, bani şi educaţie, bun-simţ şi datorie, cultură şi milă… Şi arme, explozii, misiuni, ordine… Toate acestea sunt viaţa lor, cu bune şi rele, cu riscuri şi mici plăceri, cu transportoarele blindate şi magazinele PX, cu vorbe pline de citate din regulamente şi cu vorbe înecate în lacrimi… Viaţa militarilor români de departe. Unde e adevărul şi dreptatea? Unde este logica şi raţiunea? Care sunt datoriile şi care sunt interesele? Cine câştigă şi cine pierde? Noi, încă, nu avem un răspuns. Citiţi paginile ce urmează şi vă veţi răspunde singuri. Citeste continuarea

Nevoia de inteligenţă pare să fie obsesia nevropată a zilei. Si a mileniului. Doar cel deştept, abil (în sensul bun al cuvântului), pare să fie iubit de şefi, dar şi de colegi, de prieteni, de furnizorii de toate cele trebuincioase vieţii. Citeste continuarea

Nu avem şosele, nu avem spitale dotate corespunzător, turiştii străini nu dau buzna în România. Si totuşi, suntem tentanţi pentru cineva. Producătorii de film din Vest, mai ales cei americani, vin să-şi realizeze filmele la noi.

Există, deja, şi un top al Locurilor preferate pentru turnarea unui film străin în România: pădurile (Pădurea Băneasa a fost Pădurea Sherwood pentru filmul „The Pricess of Thives”), zonele montane şi rurale (satele Moreni şi Glod au reprezentat Kazahstanul pentru filmul „Borat”), zonele urbane (suburbiile Bucureştiului au fost scena desfăşurării acţiunii din „Hellraiser”). De asemenea, satul Potigrafu, din judeţul Prahova, şi oraşul Râşnov, din judeţul Braşov, s-au transformat în pla­touri de filmare pentru „Cold Mountain”, în 2009. Recent, şoseaua de centură a Sibiului a devenit traseu de raliu pentru Nicolas Cage (foto).

182 de filme în 18 ani

Born T o Rise Hell, Cold Mountain, Modigliani, The Defender, Borat vă spun ceva? Dar Steven Seagal, Jude Law, Nicole Kidman, Renee Zellweger, Andy Garcia, Dolph Lundgren? Filme şi actori de la Hollywood care au trecut prin România. Nu fiindcă am fi reuşit să avem succes cu mult trâmbiţatul brand de ţară şi să-i atragem în vacanţă pe meleagurile mioritice, ci fiindcă, realmente, e mai ieftin să filmezi în România. A, şi să nu uităm de cel mai mediatizat film străin turnat în ultimul timp în România:Ghost Rider 2 – Spirit of Vengeance, în rolul principal Nicolas Cage, pe care ziariştii l-au „fugărit” prin toate locurile pe unde a filmat. De ce vin producătorii de filme din Occident la noi? „Fiindcă marile atracţii ale României pentru realizatorii de filme străini le consti­tuie: peisajul şi oamenii săi. Ţara oferă locaţii variate şi frumoase pentru filmări – atât în mediul rural cât şi în cel urban -, iar echipe­le locale cu care colaborăm dovedesc un nivel ridicat de profesionalism”, ne-a decla­rat, cu eleganţă, Bennett Walsh, Executive Producer al Ghost Rider 2 – Spirit of Vengeance.

Jude Law a rămas cu un gust amar după încheierea filmărilor la „Cold Mountain”.

Un angajat român de pe pla­tourile de filmare i-a făcut o poză compromiţătoare alături de Nicole Kidman. Ajunsă în tabloidele britanice, fotografia cu pricina a destrămat, urgent, căsnicia actorului, care a duratşase ani.

Adevărul este, însă, mult mai pro­fund şi ţine de partea financiară, chiar dacă, prin locurile sale, România poate fi o ţară „exotică” pentru vestici. „Filmele realizate în România sunt cu 30-35% mai ieftine decât în ţările puternice ale industriei din Europa (Franţa, Anglia, Cehia ş.a.)”, susţine Vlad Păunescu, proprietarul Castel Film, unul din­tre cei mai mari producători de film din România. „România oferă un raport cost- calitate care e printre cele mai bune din Europa”, completează Andrei Alexandru, PR Executive al MediaPro Studios, cea de a doua mare casă de producţie de la noi.

Din 1992, când s-a lansat, şi până în anul de graţie 2010, la Castel Film au fost turnate circa 182 de filme străine de lungmetraj de ficţiune. Seria filmărilor a început cu pelicu­lele Highlander EndGame şi Mysterious Mu- seum. A urmat Cold Mountain – unul dintre cele mai premiate filme cu Oscar şi Globul de Aur, cu Nicole Kidman şi Jude Law. Dintr-o listă surprinzător de lungă, mai amintim Funny Money, cu Armand Assante, Born To Rise Hell, cu Steven Seagal şi recentul Ghost Rider 2, cu Nicolas Cage. Nici la studiourile MediaPro lucrurile nu au mers rău, străinii au venit şi au filmat, mai ales americanii, peste 50 de producţii de cinema, în ultimii zece ani: de la The Defender, cu Dolph Lundgren, în rolul principal, la Modigliani, cu Andy Garcia, de la An American Hunting, cu Sissy Spacek, Donald Sutherland, Rachel Hurd- Wood şi James D’Arcy, la Mirrors, cu Kiefer Sutherland sau The Whistleblower, cu Rachel Weisz, Vanessa Redgrave şi Monica Bellucci. Iar lista rămâne în continuare deschisă.

Dacă străinii vin la noi să filmeze fiindcă este mai ieftin, nu înseamnă că nu există avantaje şi pentru români. Se poate vedea, cu ochiul liber, de pildă, că pentru astfel de eve­nimente autorităţile mai asfaltează câte o şosea, nu de alta, dar ea reprezintă tocmai decorul pentru secvenţele care urmează a fi turnate (vezi cei şase kilometri de Transfăgărăşan asfaltaţi pentru filmările la Ghost Rider). Avantajele din punct de vedere cinematografic sunt, însă, mai importante.

Clienţii restaurantului japonez „Maiko”, din Cartierul Francez, au fost încântaţi să ia masa alături de Monica Bellucci. În noiembrie 2009, când a filmat în Bucuresti, la producţia „Whistleblower”, actriţa italiană a preferat delicatesele japoneze si un vin special, din prune, de aceeasi provenienţă.

„În general, când un film intră în producţie, distribuţia principală este deja stabilită, cu mult înainte de venirea în România. Cu toate acestea, nu puţine au fost cazurile în care un casting pentru un rol minor a impresionat regizorul şi producătorii şi a dus la o contri­buţie mult mai importantă a actorului român respectiv. Fiecare film începe cu un nucleu de profesionişti străini, în jurul căruia se asamblează echipa română, dar fără vreo regulă specială. În România există profe­sionişti extraordinari, care lucrează deseori ca şefi de departament în cadrul filmelor străine şi unii dintre aceştia sunt şi regizori secunzi”, explică PR-ul MediaPro Studios. „90%, uneori chiar mai mult, din personalul implicat în realizarea unui film (mare, mediu sau mic) este din România. La proiectul pe care îl avem acum în derulare, Ghost Rider 2, echipa străină este formată din 40 de persoa­ne, iar echipa română numără mai bine de 250 de persoane. O diferenţă care spune mult despre nivelul profesional la care ne aflăm”, punctează Vlad Păunescu de la Castel Film.

Bennett Walsh, producătorul executiv al GR2 adaugă: „Avem doi regizori americani pentru acest film, Mark Neveldine şi Brian Taylor, dar din echipa lor mai fac parte şi regizori secunzi români şi englezi, care supraveghează ca totul să se desfăşoare aşa cum trebuie. 80% din echipa noastră este alcătuită din români care se ocupă de partea de birou, transport, garderobă, construcţii, iar unii chiar deţin poziţii cheie în departa­mentele pe care le avem.

Jean Claude Van Damme a fost „asasin profesionist” şi în centrul vechi al Bucureştiului, în mai 2008, când a filmat câteva scene pentru pelicula „Weapon”.

În iunie 2008, Demi Moore a filmat în Bucureşti câteva secvenţe pentru „Bunraku”. La petrecerea de adio, din clubul „Terminus”, actriţa a dat autografe şi a făcut fotografii cu toată lumea, inclusiv cu barmanii.

În 2009, când a filmat „Born To Raise Hell”, Steven Seagal a făcut o adevărată pasiune pentru România. Relaţia lui cu „băştinaşii” a depăşit cu mult graniţele platourilor de filmare: a susţinut o campanie antidrog, a premiat „Top Model România 2009″, a împărţit ajutoare sinis­traţilor din Moldova, a botezat băieţelul stilistei Clara Rotescu şi, în fine, a dat o petrecere de pomină pentru bunul lui prieten Nicu Gheară.

Există şi actori români, iar unii dintre ei au chiar un rol cheie, cum este cel al lui Sorin Tofan.” Pe scurt, turnarea unui film la noi acasă dă de lucru la o mulţime de români. Într-un an se fac între patru şi nouă asemenea lungmetra- je, la fiecare dintre cele două mari case de producţie autohtone – Castel Film şi MediaPro Studios. Cu puţin noroc, unii actori români reuşesc chiar să-şi înscrie numele în generic, şi nu chiar la coadă, ci între rolurile mai vizi­bile. Au făcut-o Marcel Iureş, în The Cave (regia Bruce Hunt) sau în Amen (regia Constantin Costa-Gavra), regretatul Adrian Pintea, în Warrior Queen Boudica (regia Patrick Taulere), Cabral Ibaka, în Catacombs (regia David Elliot şi Tomm Coker), Rodica Mandache, Mihai Călin, Maria Dinulescu, în Blood and Chocolate (regia Katja von Garnier) şi alţii. „Participarea actorilor români la un film străin este o altă poveste. Cu foarte mici excepţii, în rolurile principale accentul este un handicap greu de îndreptat. În rolurile secundare, episodice, se pune altfel proble­ma. De pildă, la Ghost Rider 2 avem mai mult de 50 de roluri cu contracte semnate”, susţine Vlad Păunescu.

La capitolul dezavantaje pentru o filmare în România, fiecare dintre cele două mari case de producţie aminteşte de două incon­veniente. Primul? „Lipsa unei infrastructuri moderne – un film presupune o desfăşurare logistică impresionantă – şi lipsa de interes a autorităţilor faţă de potenţialul pe care un film îl are pentru România, ca imagine şi din punct de vedere economic”, crede Andrei Alexandru, PR Executive al MediaPro Studios. „Dezavantajele unei filmări în România sunt uneori greu de înlăturat. De exemplu, este dificil să găseşti la noi un oraş care să seme­ne cu Los Angeles sau New York-ul. Numai în zona aceasta putem căuta dezavantajele care pot duce la mutarea filmărilor din România în altă parte”, crede Vlad Păunescu, de la Castel Film.

Satul Glod a devenit faimos pentru un film care a contrariat o lume întreagă. Şi i-a enervat la culme pe români. E vorba de „Borat”, în care a jucat actorul britanic Sacha Baron Cohen. Citeste continuarea

De câţiva ani, România a devenit o piaţă atractivă pentru producătorii de film de la Hollywood. „Ghost Rider 2″ este ultima peliculă importantă care se toarnă aici, un eveniment care a făcut vâlvă prin venirea lui Nicolas Cage. Citeste continuarea

Vă mai amintiţi vremurile în care actorii britanici sau francezi se ciocneau, zâmbind şi împărţind autografe, cu turiştii obişnuiţi prin holul de la Aro, din Braşov? Când dacii sau romanii aveau zâmbete de Hollywood, de Cinecitta sau Gaumont? Când se filma la Cetatea Râşnov… Erau anii coproducţiilor lui Nicolaescu. Erau anii „marii deschideri” a lui Ceauşescu. Sau, cum ar zice alţii, erau anii buni, pentru că eram şi noi… tineri, foarte tineri sau deloc!

Au trecut nu 20 de ani, ci 50! Noile generaţii de actori si regizori români vânează cu succes premii prin lumea vestica! Studioupiej Buftea au un proprietar nou, iar la Castel Film a răsărit un adevărat oras. Marii actori occidentali umplu paginile ziarelor cu fotografii luate de paparazzi. Trăim o revenire în forţă? Se întâmplă ceva bun? Adică suntem chiar buni sau doar ieftini?… Cine e curios să afle acum poate afla: Motor!