Toamna trecută, la trei ani şi trei luni după exorcizarea tragică de la Tanacu, am poposit pe acele locuri. Am ajuns la mânăstire la ora 14, pe un drum de ţară, peste câmpuri. Am intrat în curtea pustie, maicile erau undeva prin chilii sau la trapeză. Absenţa lor îmi lăsa senzaţia că nu vor să-şi arate faţa, că stau retrase, că poate se roagă pentru Irina Cornici… Mânăstirea era albă, văruită curat. Totul e nou, fără patina istoriei. Am deschis portiţa spre o îngrăditură, erau acolo două morminte proaspete cu cruci de lemn, şi au sărit doi dulăi suri, graşi, au început să latre, parcă păzeau mormintele… Citeste continuarea

Un „Robocop“ cu forţa în creier

Dacă vrei să arăţi unui prieten ce înseamnă o „forţă a naturii“, cvadruplul campion mondial şi european la skandenberg, Ion „Iron“ Oncescu, poate fi oricând un exemplu: 31 de ani, 185 cm, 96 kg, perimetru biceps – 45 cm, perimetru antebraţ – 43 cm. Cu o tenacitate de-a dreptul enervantă, dată poate de zodia „Taurului“, „Iron“ Oncescu a transformat skandenberg-ul, un sport aproape cvasinecunoscut până la el în România, într-un show de televiziune. Secretul său la masă: îşi învinge psihic adversarii! Surprinzător prin tot ceea ce face, burlacul Oncescu îşi găseşte timp să vâneze brunete focoase, să fie manager, să facă alpinism, să studieze istoria sau să fie jurnalist. Chiar dacă, în iunie, la Las Vegas, a pierdut categoric în faţa campionului american Michael Todd, Oncescu se gândeşte deja la revanşa de la Bucureşti. Până atunci, visul unei nopţi de vară pentru „Iron“ Oncescu este să învingă legenda John Brzenk la braţul drept şi să devină campion mondial la categoria 110 kg. Citeste continuarea

Bora-Bora, Fidji, Guam, Maui, Tahiti sunt visurile oricărui muritor din vechiul continent, unde iernile sunt de obicei sumbre, iar marea e prezentă la modul minimal. Din fragedă pruncie, mă zgâiam la pânzele lui Gauguin și făceam: „Haaa!… Mișto Paradis!” Știam de pe atunci însă că nu trebuia să mori ca să ajungi acolo, ci, din contră, să fii plin de viață și de spirit aventurier. Nu am ajuns nici până acum în Pacificul de Sud, însă zona din Vest îmi este familiară. Aici se află vechiul regat Ryukyu, adică insulele Okinawa. Poarta Paradisului Pacific este acum o prefectură japoneză, dar, de la Tokyo până aici e cale lungă, atât la propriu, cât și la figurat. După două ore de zbor, sosesc la Naha și această capitală a insulei mi se pare neînchipuit de solară și oceanică, departe de Japonia și de lumea așa cum am cunoscut-o până acum. Drumul de la aeroport în centrul orașului mă face să intru în mod natural în însuși spiritul vacanței mele fantastice. Citeste continuarea

Scena era chiar cerul. Un cub de văzduh cu latura de un kilometru. „Agăţat“ deasupra plajei din Mamaia. Şi în interiorul căruia s-au dezlănţuit cei mai mari artişti ai zborului: piloţii acrobaţi. Şapte magnifici din elita lumii. Sfidând gravitaţia, aerodinamica, logica, limitele. Până la imposibil. Pe care, culmea, chiar l-am văzut. În iulie 2009, la FAI Mamaia World Elite Aerobatic Formula, by Honda. Primul concurs de acrobaţie aeriană organizat vreodată în România sub egida Federaţiei Aeronautice Internaţionale (FAI). Citeste continuarea

Spune-mi cum ai dormit astă noapte şi-ţi voi spune cum te vei simţi astăzi! Este un adevăr cât se poate de real. Dacă nu dormi bine noaptea şi nu ţi-ai făcut numărul de ore de somn în întregime, ziua eşti agitat, iritat, neatent, somnolent şi obosit. Total neproductiv! Toţi avem nevoie de somn, de la noi-născuţi la oamenii în vârstă. Absenţa somnului o perioadă îndelungată duce la moarte. Nimeni nu poate fi privat de această necesitate absolut primară. Citeste continuarea

Una dintre minunăţiile fascinante ale Limenariei (portul mare), spre deosebire de Limenas (portul mic), este pescăria din colţul străzii noastre. În colţ se găseşte un transformator de înaltă tensiune, pe care îl luăm ca punct de reper, în peregrinările noastre în oraş – şi de-a lungul ţărmului. Citeste continuarea

Am trăit suficienţi ani şi suficient de intens încât să am propriile mele obiceiuri folclorice. La începutul fiecărei veri, de pildă, mai exact în luna iunie, merg să beau o cafea într-un loc în care n-am mai fost niciodată. Până acum, cea mai fascinantă aromă am găsit-o la Lisabona. Dar nici în 2008, la Londra, n-a fost rea. Doar că prea imperială, după gustul meu. Luna trecută, în Sicilia, evident că m-am scăldat în cappuccino. Era atât de catifelat, de autentic, de… foarte prietenos. Sigur că lumea poate fi cunoscută şi aşa! Şi nici măcar nu este o perspectivă superficială. Dacă ai răbdarea s-o asculţi, să te laşi în voia ei, o cafea îţi poate arăta cele mai intime amănunte ale locului în care o descânţi. Citeste continuarea

O pereche de pantofi stă aşezată frumos sub băncuţa de la intrare. Posesorul e deja întins cuminte pe patul din cabinet, învăluit în muzica astrelor. O experienţă rară, să stai aninat de-un gând, detaşându-te de toate, înălţându-te pe sunetul muzicii şi lăsându-te inundat de energii binefăcătoare. Cum sufletul e liniştit, treptat scapi şi de balastul bolii. Regizorul acestui spectacol al renaşterii este Dan Anghel, cel care dirijează profesionist energiile spre vindecare, dar şi spre luminare interioară. Citeste continuarea

Ce-aţi zice dacă v-aş spune că am dormit într-un butoi? Şi că butoiul avea acoperiş, geam, pat, noptieră? Mi-aţi recomanda Alcoolicii anonimi, nu-i aşa? Şi nu că n-ar fi interesanţi şi ei, în felul lor, da’ acum avem altă treabă. E pe bune, chiar stăm în butoaie. La o pensiune cu acelaşi nume, din Pietroasele, judeţul Buzău. Citeste continuarea

Interviu cu dl Mihai Barcan, fostul secretar particular al liderului PNŢCD

La aproape 20 de ani după moartea lui Corneliu Coposu, norocul mi-a scos în cale un om care ştie aproape totul despre anii post-decembrişti ai Seniorului. Mihai Barcan a fost secretarul particular al liderului PNŢCD, alături de care s-a aflat permanent, şi vorbeşte pentru prima oară presei despre lucruri care te lasă cu respiraţia tăiată. Citeste continuarea