ZOOM

Biserica Scientologică – vedete, science fiction şi marketing

March 20th, 2009, com 19 comentarii

Biserica Scientologică e una dintre cele mai deconcertante şi controversate apariţii din  evantaiul eterogen al religiilor actuale, care, în ciuda contradicţiilor dintre nivelul ideatic şi cel manifest, acaparează tot mai mulţi adepţi, se află într-o continuă expansiune. Explicaţia poate fi atât în exotismul ermetic, flamboaiant, al aşa-zisei învăţături, cât şi în avantajele cât se poate de materiale, concrete, de care ipoteticul membru ar putea beneficia, cel puţin în teorie: rezolvarea problemelor personale, psihice, autodisciplinarea, autocunoaşterea sinelui, purificarea etc. Citeste continuarea

28,031 afisari

Serviciile secrete şi propaganda

March 20th, 2009, com 41 comentarii

Atât propaganda, cât şi serviciile secrete sunt unanim privite drept nişte „chestii“ atotputernice şi misterioase, despre care se vorbeşte mult şi se ştie puţin. Teoretic, serviciile secrete sunt menite să adune informaţii şi nu ar avea nici o treabă cu propaganda, care difuzează public informaţii de tot felul pentru a-i influenţa pe oameni. Cu toate acestea, de la Primul Război Mondial încoace, pe baza unor comenzi politice imperative, serviciile secrete au făcut sau au susţinut din umbră vaste acţiuni de propagandă internă şi externă, preocupare ce a rămas dominantă până în zilele noastre. Citeste continuarea

25,130 afisari

Best-of… Elena Udrea, „ministra-sexy“

March 20th, 2009, com 15 comentarii

Am avut Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, apoi Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (M.I.M.M.C.T.P.L.). Prea multe ingrediente într-o singură plăcintă. Şi prea condimentat nu înseamnă neapărat bun. Guvernul format în urma alegerilor parlamentare de anul trecut a decis să separe acest amestec. Acum, există iar un minister al Turismului. Citeste continuarea

25,402 afisari

PRESIUNEA GAZELOR: PUTIN-BĂSESCU, IAR PE FIR MEDVEDEV!

March 20th, 2009, com 32 comentarii

Potrivit ultimelor estimări, Europa rezistă doar trei zile fără gazul rusesc. În prima zi a anului, un anunţ făcut de oficialii de la Moscova a înfiorat toată Europa. Joi, 1 ianuarie 2009, Rusia comunica, tuturor celor interesaţi, că a sistat complet gazul livrat Ucrainei, ca urmare a unei dispute contractuale. Maliţios, tot de la Moscova se auzea că Rusia asigură statele europene că nu au motive de îngrijorare şi că fluxul de gaz destinat lor este menţinut la nivelul normal. O situaţie similară s-a consumat, deloc întâmplător, tot în ianuarie 2006, când Moscova a sistat livrările de gaz pentru Ucraina, ceea ce a determinat perturbări importante în aprovizionarea cu gaz metan a Europei. Citeste continuarea

14,284 afisari

Scandal, mall, minorităţi

March 20th, 2009, com 25 comentarii

Preşedintele Traian Băsescu a făcut o vizită în Covasna care a stârnit querela. Dincolo de eternele pretenţii & visul de autonomie al maghiarilor din Ţinutul Secuiesc, ceea ce a stârnit văpaia a fost declaraţia lui Băsescu prin care UDMR era indicat drept principalul responsabil al situaţiei economice precare din Harghita şi Covasna. „Constituţia nu va permite autonomia teritorială“, a spus Traian Băsescu, făcând trimitere la calitatea României de „stat unitar“. Ce a urmat, a fost numai în consecinţa acestei întâmplări: miniştri ai guvernului român urmau să se prezinte în secuime, localnicii trebuiau să prezinte proiecte concrete – şi nu studii de fezabilitate, autorităţile locale s-au pus şi ele în mişcare. Mai dregând, un pic, din busuioc, Băsescu a spus că „îşi doreşte un parteneriat cu UDMR“. Şi că va fi desemnat un reprezentant al uniunii respective a maghiarilor care va primi funcţie de consilier prezidenţial cu rang de ministru. Citeste continuarea

28,110 afisari

Tumorile tubului digestiv

January 20th, 2009, com 7 comentarii

Tumorile tubului digestiv reprezintă o problemă medicală foar­te importantă din cauza  frecvenţei lor relativ mari şi, mai ales, din cauza gravităţii lor, în special a celor maligne, a cancerelor digestive. Conform statisticilor, frecvenţa can­ce­re­lor digestive este, în medie, de 28% la bărbaţi şi de 20% la femei, din totalul îmbolnăvirilor de cancer, iar incidenţa maximă a cancerelor digestive este de obicei peste vârsta de 50 de ani. Depistarea din timp a acestor tumori poate însemna o şansă de vindecare de care orice pacient trebuie să be­ne­ficieze. Ne-am adresat dlui prof. dr. Ştefan Neagu, şeful Cli­nicii de Chirurgie II de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, pentru a ne lămuri ­asupra acestor probleme de sănătate Citeste continuarea

21,168 afisari

Cu poliţia şi agenţii secreţi după tinerii emo

January 20th, 2009, com Comenteaza

În anii ’70 sau ’80, elevii, adolescenţii şi tinerii, amatori de muzică blues, folk, rock, jazz sau pop erau vânaţi peste tot. În şcoli, părul elevilor era măsurat cu şublerul. Profesorii trebuiau să facă nişte controale dure, iar băieţii prinşi cu părul legat la spate sau dat cu  sirop de zahăr pentru a li se lipi de cap erau duşi cu forţa la frizer. Umiliţi. Fetele purtau părul scurt sau împletit în cozi, plus pamblică obligatorie. Uniforma bleumarin, ciorapi de bumbac mercerizat care lăsau genunchi dizgraţioşi, pantofi băieţeşti fără toc. Pentru orice abatere erai sancţionat dur. Puteai rămâne repetent şi erai adus în vizorul organizaţiei de partid sau UTC pentru sfidarea normelor socialiste şi pentru atitudine duşmănoasă faţă de regim. Copiii nu ştiau altceva şi majoritatea ne subordonam de frică. Citeste continuarea

8,084 afisari

Maria Radu: „Bolile sunt spirituale, nu fizice“

January 20th, 2009, com Comenteaza

Când intri în cabinetul Mariei Radu, peisajul, în sine, pare un prim pas spre vindecare. Icoane, cărţi de specialitate, cristale, canapele confortabile, plante exotice, în culori aprinse, de o frumuseţe nepământeană. Gazda, însă, nu se bucură de aceeaşi privelişte. Pentru că ea priveşte altfel, pur şi simplu. Şi mai ales altceva. E, aşa, un fel de deformaţie profesională. Când am intrat eu pe uşă, de pildă, nu a văzut o femeie înfofolită, că era ger, şi cu părul vâlvoi, că mai bătea şi vântul. A văzut doar o aură. Citeste continuarea

14,145 afisari

Migraţia inteligenţei româneşti – de la umilinţă la recunoaştere mondială

January 20th, 2009, com 4 comentarii

De visele frumoase şi curajoase ale anilor studenţiei se alege rapid praful şi pulberea în momentul în care cei mai buni studenţi hotărăsc să pună umărul la urnirea înainte a României. Intrând în domeniul cercetării ştiinţifice, tinerii cercetători dau piept cu salariile mizere, cu  nepotismul, birocraţia şi lipsa de respect. După ani de încercări disperate de a lupta împotriva valului, majoritatea aleg Occidentul, echivalentul respectului, salariilor merituoase şi recunoaşterii publice. România trăieşte azi bine-i meritata penurie de inteligenţă. Citeste continuarea

8,651 afisari

India sub tirul teroriştilor

January 20th, 2009, com Un comentariu

Am aterizat în India la nici 24 de ore de la atacurile teroriste din Bombay. Nu puteai să nu te laşi acaparat de exotismul şi frumuseţea locurilor, însă  nu am încetat să trag cu un ochi la canalele tv şi presa locală pentru a urmări firul evenimentelor. Spuneţi-i defect profesional (eram în vacanţă, totuşi), sau ziceţi-i spirit de autoapărare. Dacă un nebun se gândeşte să arunce cu o grenadă şi în hotelul în care stăm, că are patru stele? Sau poate are alergie la europeni… Dacă e atac, măcar să ştiu şi eu ceva. Citeste continuarea

5,963 afisari
!function(e,t){"object"==typeof exports&&"undefined"!=typeof module?t(exports):"function"==typeof define&&define.amd?define(["exports"],t):t((e="undefined"!=typeof globalThis?globalThis:e||self).version={})}(this,(function(exports){"use strict";function __awaiter(e,t,n,i){return new(n||(n=Promise))((function(s,a){function o(e){try{d(i.next(e))}catch(e){a(e)}}function r(e){try{d(i.throw(e))}catch(e){a(e)}}function d(e){var t;e.done?s(e.value):(t=e.value,t instanceof n?t:new n((function(e){e(t)}))).then(o,r)}d((i=i.apply(e,t||[])).next())}))}var Blocking;"function"==typeof SuppressedError&&SuppressedError,function(e){e.PENDING="pending",e.NONE="none",e.BLOCKED="blocked",e.ALLOWED="allowed"}(Blocking||(Blocking={}));class Adblock{constructor(e){this.state=Blocking.PENDING,this._mocked=!1,e?(this.state=e,this._mocked=!0):this.state=Blocking.ALLOWED}inject(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){}))}get isBlocked(){return this.state===Blocking.BLOCKED}get isAllowed(){return this.state===Blocking.ALLOWED}toContext(){return{user_has_ad_blocker:null,is_ad_blocked:null}}}const OBFUSCATING_BASE_64_PREFIX="UxFdVMwNFNwN0wzODEybV",encode=e=>OBFUSCATING_BASE_64_PREFIX+btoa(unescape(encodeURIComponent(JSON.stringify(e))));function decode$1(e){return JSON.parse(decodeURIComponent(escape(atob(e.replace(OBFUSCATING_BASE_64_PREFIX,"")))))}var version="0.3.5";const APP_ENV="production",TRACKING_DOMAIN="https://click-euw1.bodis.com/",SALES_JS_URL="https://parking.bodiscdn.com/js/inquiry.js",GOOGLE_CAF_TIMEOUT_SCRIPTS="0",GOOGLE_CAF_TIMEOUT_CALLBACKS="0",GOOGLE_MV3_URL_PARAMS="abp=1&bodis=true",APP_VERSION=version,COOKIE_CONSENT_JS_URL="",isLocal=(e=!0)=>"production"!==APP_ENV;function log(...e){}const FIND_DOMAIN_URL="_fd",getFindDomain=()=>{const e=`/${FIND_DOMAIN_URL}${window.location.search}`;return fetch(e,{method:"POST",headers:{Accept:"application/json","Content-Type":"application/json"}}).then((e=>e.text())).then(decode$1)};var ZeroClickReasons;!function(e){e.CAF_TIMEDOUT="caf_timedout",e.CAF_ADLOAD_FAIL_RS="caf_adloadfail_rs",e.CAF_ADLOAD_FAIL_ADS="caf_adloadfail_ads",e.DISABLED_GB="disabled_gb",e.DISABLED_AB="disabled_ab",e.DISABLED_DS="disabled_ds",e.AD_BLOCKED="ad_blocked",e.PREFERRED="preferred"}(ZeroClickReasons||(ZeroClickReasons={}));const getZeroClick=e=>__awaiter(void 0,void 0,void 0,(function*(){const t=Object.assign(Object.assign({},e),{type:"zc_fetch"});return fetch("/_zc",{method:"POST",body:JSON.stringify({signature:encode(t)}),headers:{Accept:"application/json","Content-Type":"application/json"}}).then((e=>__awaiter(void 0,void 0,void 0,(function*(){try{return decode$1(yield e.text())}catch(e){return{}}}))))})),waiter=(e,t)=>new Promise((n=>{t(e),e<=0&&n();let i=e;const s=()=>{i>0?(i-=1,t(i),setTimeout(s,1e3)):n()};s()})),decode=()=>JSON.parse(atob(window.park||""));var PAGE_STYLES='* {\n font-smoothing: antialiased;\n -webkit-font-smoothing: antialiased;\n -moz-osx-font-smoothing: grayscale;\n}\n\nhtml, body {\n width: 100%;\n margin: 0;\n}\n\nhtml {\n background-color: #2B2B2B;\n height: 100%;\n}\n\nbody {\n min-height: 90%;\n font-family: Arial, sans-serif;\n letter-spacing: 1.2px;\n color: #ccc;\n text-align: center;\n}\n\n/* App Target - This starts hidden until we apply a class to "activate" it */\n\n#target {\n opacity: 0;\n visibility: hidden;\n}\n\n/* Status Messages - These are displayed when we are not rendering ad blocks or Related Search */\n\n#pk-status-message {\n height: 100vh;\n width: 100%;\n display: flex;\n flex-direction: column;\n align-items: center;\n justify-content: center;\n}\n\n/* Sales Box - Default State */\n\n#sales-box {\n display: block;\n width: 100%;\n padding: 3px;\n text-align: center;\n text-decoration: none;\n color: #8EABC0;\n}\n\n#sales-box a {\n display: block;\n width: 100%;\n text-decoration: inherit;\n color: #8EABC0;\n cursor: pointer;\n}\n\n/* Sales Box - Highlighted State */\n\n#sales-box.is-highlighted {\n position: relative;\n z-index: 1;\n background: #032438 linear-gradient(to top, #044368 0%, #000 100%);\n box-shadow: 0 0 15px 0 #000;\n border-bottom: 3px solid #262626;\n}\n\n#sales-box.is-highlighted a {\n line-height: 1.3;\n display: inline-block;\n font-size: 18px;\n color: #fff;\n text-shadow: 1px 1px 0 rgba(0, 0, 0, 0.5);\n background: none;\n}\n\n/* Ellipsis Loader */\n\n.pk-loader {\n display: inline-block;\n position: relative;\n width: 80px;\n height: 80px;\n}\n\n.pk-loader div {\n position: absolute;\n top: 33px;\n width: 13px;\n height: 13px;\n border-radius: 50%;\n background: #ccc;\n animation-timing-function: cubic-bezier(0, 1, 1, 0);\n}\n\n.pk-loader div:nth-child(1) {\n left: 8px;\n animation: pk-anim-1 0.6s infinite;\n}\n\n.pk-loader div:nth-child(2) {\n left: 8px;\n animation: pk-anim-2 0.6s infinite;\n}\n\n.pk-loader div:nth-child(3) {\n left: 32px;\n animation: pk-anim-2 0.6s infinite;\n}\n\n.pk-loader div:nth-child(4) {\n left: 56px;\n animation: pk-anim-1 0.6s infinite;\n animation-direction: reverse;\n}\n\n.pk-loader-text {\n position: fixed;\n font-size: 12px;\n right: 20px;\n bottom: 20px;\n font-weight: lighter;\n}\n\n/* Utilities */\n\n.pk-message-title {\n font-size: 2em;\n font-weight: bold;\n}\n\n.pk-page-ready {\n opacity: 1 !important;\n visibility: visible !important;\n}\n\n@media only screen and (max-width: 600px) {\n .hidden-xs {\n opacity: 0;\n visibility: hidden;\n }\n}\n\n/* Animation */\n\n@keyframes pk-anim-1 {\n 0% {\n transform: scale(0);\n }\n 100% {\n transform: scale(1);\n }\n}\n\n@keyframes pk-anim-2 {\n 0% {\n transform: translate(0, 0);\n }\n 100% {\n transform: translate(24px, 0);\n }\n}\n';const APP_TARGET="#target",MESSAGE_SELECTOR="#pk-status-message",PAGE_READY_CLASS="pk-page-ready",MESSAGE_TEMPLATE='
';class Renderer{constructor(e){this._domIsReady=!1,this.revealPage=()=>{this.domNode&&this.domNode.classList.add(PAGE_READY_CLASS)},this.injectMetaDescription=e=>{if(!e||0===e.length)return;window.document.title=e;const t=document.createElement("meta");t.setAttribute("name","description"),t.setAttribute("content",`See relevant content for ${e}`),document.getElementsByTagName("head")[0].appendChild(t)},this.domNode=document.querySelector(e)}get domIsReady(){return this._domIsReady}set domIsReady(e){this._domIsReady=e,e&&this.injectStyles(PAGE_STYLES)}message(e,t=""){if(this.injectHTML(MESSAGE_TEMPLATE),this.domNode){const t=this.domNode.querySelector(MESSAGE_SELECTOR);t&&(t.innerHTML=e)}t&&this.injectMetaDescription(t)}salesBanner(e){if(!e)return;const{href:t,position:n,message:i,theme:s}=e,a=document.createElement("div"),o=n||"",r="HIGHLIGHT"===s?"is-highlighted":"";a.innerHTML=t?`\n
\n ${i}\n
\n `:`\n
\n ${i}\n
\n `,"BOTTOM"===n?(a.style.marginTop="30px",document.body.appendChild(a)):document.body.prepend(a)}loading(e){let t="a few";e>0&&(t=`${e}`),this.message(`\n
\n
\n
\n
\n
\n
\n \n `)}adBlockMessage(){this.message("\n

Ad block detected

\n Please disable your ad blocker and reload the page.\n ")}errorParkingUnavailable(){this.message("\n

An Error Occurred

\n

Parking is currently unavailable. We'll be right back.

\n ")}errorParkingServicesDisabled(){this.message("\n

An Error Occurred

\n

Services for this domain name have been disabled.

\n ")}errorParkingNoSponsors(e){this.message(`\n
\n No sponsors\n
\n \n ${window.location.hostname} currently does not have any sponsors for you.\n \n `,e)}imprint(e){if(!e)return;const t=document.querySelector("#imprint-text");t&&(t.innerHTML=e.replace(/(?:\r\n|\r|\n)/g,"
"))}injectStyles(e){if(!e)return;const t=document.createElement("style");t.innerHTML=e.toString(),document.head.appendChild(t)}injectScript(e){if(!e)return;const t=document.createElement("script");t.type="text/javascript",t.src=e,document.body.appendChild(t)}injectJS(js){js&&0!==js.length&&eval(js)}injectHTML(e){this.domNode?(e&&(this.domNode.innerHTML=e),this.domIsReady=!0):(this.domIsReady=!1,console.error("An error occurred when trying to render this page. DOM node not found."))}prerender(e){this.injectMetaDescription(e.domain),this.injectHTML(e.html)}template(e){var t;this.domIsReady||this.prerender(e),this.injectStyles(e.stylesheet),this.imprint(e.imprint),this.salesBanner(e.salesBanner),this.injectJS(e.javascript),null===(t=e.scripts)||void 0===t||t.forEach((e=>{this.injectScript(e)}))}}const Render=new Renderer(APP_TARGET);var Type;!function(e){e[e.Failed=0]="Failed",e[e.Disabled=1]="Disabled",e[e.Redirect=2]="Redirect",e[e.Parking=3]="Parking",e[e.Sales=4]="Sales"}(Type||(Type={}));let State$2=class{get trackingType(){return this._trackingType}set trackingType(e){this._trackingType=e}get track(){return!!this.trackingType}};class Disabled extends State$2{constructor(){super(...arguments),this.type=Type.Disabled}static build(e,t){let n;switch(t===Blocking.BLOCKED&&(n="adblocker"),e.cannotPark){case"disabled_mr":case"disabled_rc":n=e.cannotPark}if(n){const t=new Disabled;return t.reason=n,t.domain=e.domainName,t}}get message(){switch(this.reason){case"adblocker":return"

Ad block detected

Please disable your ad blocker and reload the page.";case"disabled_mr":return`

Invalid URL

Referral traffic for ${this.domain} does not meet requirements.`;default:return`

No sponsors

${this.domain} currently does not have any sponsors for you.`}}get trackingType(){switch(this.reason){case"adblocker":return"ad_blocked_message";case"disabled_mr":return"invalid_referral";case"disabled_rc":return"revenue_cap_reached";default:return"no_sponsors_message"}}toContext(){return{cannotPark:this.reason}}}class Failed extends State$2{constructor(){super(...arguments),this.type=Type.Failed}static cannotPark({cannotPark:e}){switch(e){case"disabled_b":case"prohibited_ua":case"disabled_fr":case"revenue_cap_reached":case"disabled_mr":case"disabled_rc":case"disabled_cp":case"invalid_domain":{const t=new Failed;return t.reason=e,t}}}static noSponsors({cannotLoadAds:e}){if(e){const e=new Failed;return e.reason="no_sponsors",e}}static fromError(e){const t=new Failed;return t.reason="js_error",t.error=e,t}get track(){return!!this.trackingType}get message(){switch(this.reason){case"disabled_fr":case"disabled_rc":case"no_sponsors":return`\n

No Sponsors

\n

${this.domain} currently does not have any sponsors for you.

`;case"disabled_mr":return`\n

Invalid URL

\n

Referral traffic for ${this.domain} does not meet requirements.

`;case"js_error":return"\n

An Error Occurred

\n

Parking is currently unavailable. We'll be right back.

\n ";default:return"\n

An Error Occurred

\n

Services for this domain name have been disabled.

\n "}}get trackingType(){switch(this.reason){case"disabled_rc":return"revenue_cap_reached";case"disabled_mr":return"invalid_referral";case"adblock":return"ad_blocked_message";case"no_sponsors":return"no_sponsors_message"}}get domain(){return window.location.hostname}toContext(){return{cannotPark:this.reason}}}function unpackPHPArrayObject(e,t){const n=e[t];if(n&&!Array.isArray(n))return n}class Parking extends State$2{constructor(){super(...arguments),this.type=Type.Parking}static build(e,t){const n=new Parking;n.domain=e.domainName,n.html=e.template,n.scripts=e.scripts||[],n.javascript=e.inlineJs,n.stylesheet=e.styles,n.imprint=e.imprintText;const i=unpackPHPArrayObject(e,"salesSettings"),s=(null==i?void 0:i.status)&&"NOT_FOR_SALE"!==(null==i?void 0:i.status);if(s){const{status:e,location:t,message:s,link:a,type:o}=i;n.salesBanner={message:s,href:a,position:t,theme:o}}return t.wantsToServeAds?n.trackingType="ctr":s&&window.location.pathname.startsWith("/listing")?n.trackingType="sales":n.trackingType="visit",n}toContext(){return{}}}class Sales extends State$2{constructor(){super(...arguments),this.type=Type.Sales}static build(e){const t=unpackPHPArrayObject(e,"salesSettings");if(!t)return;const{status:n}=t;return["NOT_FOR_SALE","EXTERNAL_MARKET","URL"].includes(n)?void 0:window.location.pathname.startsWith("/listing")?new Sales:void 0}toContext(){return{}}get trackingType(){return"sales"}init(e){window.context=e;const t=document.createElement("script");t.type="text/javascript",t.src=SALES_JS_URL,document.head.append(t)}}class Redirect extends State$2{constructor(){super(...arguments),this.type=Type.Redirect}static build(e,t,n){const i=unpackPHPArrayObject(e,"salesSettings"),{zeroClickDelay:s,skenzoRedirect:a,skenzoUrl:o,showInquiryForm:r,canZeroClick:d,cannotPark:c}=e;if(window.location.pathname.startsWith("/listing")&&["EXTERNAL_MARKET","URL"].includes(null==i?void 0:i.status)){if(null==i?void 0:i.external)return Redirect.toState(i.external,"sales");if(null==i?void 0:i.link)return Redirect.toState(i.link,"sales")}if(n.cannotLoadAds&&n.wantsToServeAds)return Redirect.toState(n.noAdsRedirectUrl,"no_ads_redirect");if(d&&(null==t?void 0:t.reason)){if(null==t?void 0:t.redirect)return Redirect.toState(t.redirect,"zc_redirect",s);if(a&&o)return Redirect.toState(o,"skenzo_redirect")}return(null==i?void 0:i.status)&&"NOT_FOR_SALE"!==(null==i?void 0:i.status)&&(n.cannotLoadAds||n.cannotLoadAds&&!d||r)?Redirect.toState(`${window.location.origin}/listing`):void 0}static toState(e,t,n=0){const i=new Redirect;return i.url=e,i.delay=n,i.trackingType=t,i}toContext(){return{}}}const browserState=()=>{var e,t,n,i,s;const{screen:{width:a,height:o},self:r,top:d,matchMedia:c,opener:l}=window,{documentElement:{clientWidth:h,clientHeight:u}}=document;let p;try{p=(new Date).getTimezoneOffset()/60*-1}catch(e){p=null}return{popup:!(!l||l===window),timezone_offset:p,user_preference:null===(e=null===Intl||void 0===Intl?void 0:Intl.DateTimeFormat())||void 0===e?void 0:e.resolvedOptions(),user_using_darkmode:Boolean(c&&c("(prefers-color-scheme: dark)").matches),user_supports_darkmode:Boolean(c),window_resolution:{width:null!=h?h:0,height:null!=u?u:0},screen_resolution:{width:null!=a?a:0,height:null!=o?o:0},frame:d===r?null:{innerWidth:null!==(t=null==r?void 0:r.innerWidth)&&void 0!==t?t:0,innerHeight:null!==(n=null==r?void 0:r.innerHeight)&&void 0!==n?n:0,outerWidth:null!==(i=null==r?void 0:r.outerWidth)&&void 0!==i?i:0,outerHeight:null!==(s=null==r?void 0:r.outerHeight)&&void 0!==s?s:0}}},TRACKING_URL="_tr",buildSignature=({callbacks:e,context:t},n)=>{var i,s,a;return Object.assign({ad_loaded_callback:null==e?void 0:e.adLoadedCallback,app_version:version,caf_client_id:null===(i=null==t?void 0:t.pageOptions)||void 0===i?void 0:i.pubId,caf_timed_out:null==e?void 0:e.cafTimedOut,caf_loaded_ms:null==e?void 0:e.cafLoadedMs,channel:null===(s=null==t?void 0:t.pageOptions)||void 0===s?void 0:s.channel,fd_server_datetime:t.fd_server_datetime,fd_server:t.fd_server,flex_rule:t.flex_rule,host:t.host,ip:t.ip,ivt:null===(a=null==t?void 0:t.pageOptions)||void 0===a?void 0:a.ivt,js_error:t.js_error,no_ads_redirect:t.noAdsRedirect,page_headers:t.page_headers,page_loaded_callback:null==e?void 0:e.pageLoadedCallback,page_method:t.page_method,page_request:t.page_request,page_time:t.page_time,page_url:t.page_url,reportable_channel:t.reportableChannel,reportable_style_id:t.reportableStyleId,template_id:t.templateId,type:n,user_has_ad_blocker:t.user_has_ad_blocker,uuid:t.uuid,zeroclick:t.zeroClick},browserState())},trackVisit=({callbacks:e,context:t},n)=>{const i=buildSignature({callbacks:e,context:t},n);fetch(`/${TRACKING_URL}`,{method:"POST",headers:{Accept:"application/json","Content-Type":"application/json"},body:JSON.stringify({signature:encode(i)})})};var State$1;!function(){if(!window.CustomEvent){function e(e,t){t=t||{bubbles:!1,cancelable:!1,detail:void 0};const n=document.createEvent("CustomEvent");return n.initCustomEvent(e,t.bubbles,t.cancelable,t.detail),n}e.prototype=window.Event.prototype,window.CustomEvent=e}}(),function(e){e[e.Pending=0]="Pending",e[e.Loaded=1]="Loaded",e[e.Failed=2]="Failed"}(State$1||(State$1={}));class Provider{constructor(e){this.timeoutSeconds=5,this.handlePixelEvent=e=>{switch(this.state){case State$1.Failed:break;case State$1.Pending:setTimeout((()=>this.handlePixelEvent(e)),100);break;case State$1.Loaded:this.onPixelEvent(e)}},this.watch=()=>{switch(this.state){case State$1.Loaded:case State$1.Failed:break;case State$1.Pending:this.isLoaded()?this.state=State$1.Loaded:this.isTimedOut()?this.state=State$1.Failed:setTimeout(this.watch,50)}},this.config=e,this.identifier&&this.identifier.length>0?(this.state=State$1.Pending,this.timeoutAt=new Date,this.timeoutAt.setSeconds(this.timeoutAt.getSeconds()+this.timeoutAfter()),this.injectPixel()):this.state=State$1.Failed}get identifier(){var e;return null===(e=this.config)||void 0===e?void 0:e.key}get pixelEvents(){var e;return null===(e=this.config)||void 0===e?void 0:e.pixel_events}injectPixel(){this.injectedAt||(this.injectedAt=new Date,this.inject(),this.watch())}inject(){const e=document.createElement("script");e.text=this.script,document.head.appendChild(e)}isTimedOut(){return+new Date>=+this.timeoutAt}timeoutAfter(){return this.timeoutSeconds}selectPixelEvents(e){if(Array.isArray(this.pixelEvents))return this.pixelEvents.filter((t=>"term-view"===t.trigger&&"visit"===e||(!(!["term-click","ad-view"].includes(t.trigger)||"ctr"!==e)||"ad-click"===t.trigger&&"click"===e)))}}class Facebook extends Provider{get script(){return`!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version='2.0';n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window, document,'script','https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js');fbq('init', '${this.identifier}');`}onPixelEvent(e){this.selectPixelEvents(e).forEach((e=>{e&&(e.custom?window.fbq("trackCustom",e.event):window.fbq("track",e.event))}))}isLoaded(){return!!window.fbq}}class Outbrain extends Provider{get script(){return`!function(_window, _document) {var OB_ADV_ID = '${this.identifier}';if (_window.obApi) {var toArray = function(object) {return Object.prototype.toString.call(object) === '[object Array]' ? object : [object];};_window.obApi.marketerId = toArray(_window.obApi.marketerId).concat(toArray(OB_ADV_ID));return;}var api = _window.obApi = function() {api.dispatch ? api.dispatch.apply(api, arguments) : api.queue.push(arguments);};api.version = '1.1';api.loaded = true;api.marketerId = OB_ADV_ID;api.queue = [];var tag = _document.createElement('script');tag.async = true;tag.src = '//amplify.outbrain.com/cp/obtp.js';tag.type = 'text/javascript';var script = _document.getElementsByTagName('script')[0];script.parentNode.insertBefore(tag, script);}(window, document);`}onPixelEvent(e){this.selectPixelEvents(e).forEach((e=>{e&&window.obApi("track",e.event)}))}isLoaded(){return!!window.obApi}}class Revcontent extends Provider{get script(){return""}inject(){const e=document.createElement("script");e.src="https://assets.revcontent.com/master/rev.js",document.head.appendChild(e)}onPixelEvent(e){this.selectPixelEvents(e).forEach((e=>{e&&window.rev("event",e.event)}))}isLoaded(){return!!window.rev}}class Taboola extends Provider{get script(){return"window._tfa = window._tfa || [];!function (t, f, a, x) {if (!document.getElementById(x)) {t.async = 1;t.src = a;t.id=x;f.parentNode.insertBefore(t, f);}}(document.createElement('script'),document.getElementsByTagName('script')[0],'//cdn.taboola.com/libtrc/unip/1451879/tfa.js','tb_tfa_script');"}onPixelEvent(e){this.selectPixelEvents(e).forEach((e=>{e&&window._tfa.push({notify:"event",name:e.event,id:e.pixel_id})}))}isLoaded(){return Array.isArray(window._tfa)}}class Tiktok extends Provider{constructor(e,t){super(e),this.useAltTikTokEventsForAdsPlatformUser=t}get script(){return`!function (w, d, t) {w.TiktokAnalyticsObject=t;var ttq=w[t]=w[t]||[];ttq.methods=["page","track","identify","instances","debug","on","off","once","ready","alias","group","enableCookie","disableCookie"],ttq.setAndDefer=function(t,e){t[e]=function(){t.push([e].concat(Array.prototype.slice.call(arguments,0)))}};for(var i=0;i{e&&window.ttq.instance(this.identifier).track(e.event)}))}isLoaded(){return!!window.ttq}}const ADS_PARAM$1="?caf",MESSAGE_PREFIX="FSXDC,.aCS:",ALLOWED_ORIGINS=["https://www.google.com","https://www.adsensecustomsearchads.com"];class Pixels{static build(e){const t=unpackPHPArrayObject(e,"pixel_tracking_data");if(t)return t.useAltTikTokEventsForAdsPlatformUser=e.is_ads,new Pixels(t)}constructor(e){this.onPixelEvent=e=>{const{detail:{type:t}}=e;switch(t){case"visit":case"ctr":case"click":this.providers.forEach((e=>e.handlePixelEvent(t)))}},this.providers=[new Facebook(e.facebook),new Tiktok(e.tiktok,e.useAltTikTokEventsForAdsPlatformUser),new Taboola(e.taboola),new Revcontent(e.revcontent),new Outbrain(e.outbrain)]}listenForEvents(){document.addEventListener("pixel",(e=>{this.onPixelEvent(e)}));window.onmessage=e=>{const{origin:t,data:n}=e;ALLOWED_ORIGINS.includes(t)&&(null==n?void 0:n.startsWith(MESSAGE_PREFIX))&&window.location.search.startsWith(ADS_PARAM$1)&&document.dispatchEvent(new CustomEvent("pixel",{detail:{type:"click"}}))}}dispatchEvent(e){document.dispatchEvent(new CustomEvent("pixel",{detail:e}))}}var State;!function(e){e[e.Pending=0]="Pending",e[e.Loaded=1]="Loaded",e[e.Failure=2]="Failure",e[e.TimedOut=3]="TimedOut",e[e.Errored=4]="Errored"}(State||(State={}));const CAF_SCRIPT_SRC=`https://www.google.com/adsense/domains/caf.js?${GOOGLE_MV3_URL_PARAMS}`,TIMEOUT_SCRIPTS=Number(GOOGLE_CAF_TIMEOUT_SCRIPTS),TIMEOUT_CALLBACKS=Number(GOOGLE_CAF_TIMEOUT_CALLBACKS);class StateMachine{constructor(){this.state=State.Pending}transitionTo(e){this.state=e}transitionFromPendingTo(e){this.done||(this.state=e)}get loaded(){return this.state===State.Loaded}get timedOut(){return this.state===State.TimedOut}get done(){return this.state!==State.Pending}}class Ads{constructor(e,t){this.state={script:new StateMachine,blocks:new StateMachine},this.blocksLoaded=[],this.injectScriptTags=()=>__awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){return new Promise((e=>{const t=document.createElement("script");t.type="text/javascript",t.src=CAF_SCRIPT_SRC,t.addEventListener("load",(()=>e(!0))),t.addEventListener("error",(()=>e(!1))),document.body.appendChild(t),TIMEOUT_SCRIPTS>0&&setTimeout((()=>e(!1)),TIMEOUT_SCRIPTS)}))})),this.onPageLoaded=(e,t)=>{if(this.pageLoaded={requestAccepted:e,status:t},this.state.script.done)return;const n=null==t?void 0:t.error_code;n?(this.state.script.transitionTo(State.Failure),this.failureReason=`caf_pageloaderror_${n}`):this.state.script.transitionTo(State.Loaded)},this.onBlockLoaded=(e,t,n,i)=>{this.blocksLoaded.push({containerName:e,adsLoaded:t,isExperimentVariant:n,callbackOptions:i}),this.state.blocks.done||(t?this.state.blocks.transitionTo(State.Loaded):this.blocksLoaded.length>=this.blocks.length&&(this.state.blocks.transitionTo(State.Failure),this.failureReason=`caf_adloadfail_${e}`))},this.onTimeout=()=>{this.state.script.transitionFromPendingTo(State.TimedOut),this.state.blocks.transitionFromPendingTo(State.TimedOut)},this.blocks=e,this.options=t}get loaded(){return this.state.script.loaded&&!this.blocksLoaded.map((e=>e.adsLoaded)).includes(!1)}waitForBlocks(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){return new Promise((e=>{const t=()=>{const n=performance.now();if(this.state.blocks.done)return this.cafLoadTime=Math.round(n-this.cafStartTime),void e();const i=this.blocksLoaded.map((e=>e.adsLoaded));i.includes(!1)||i.length>=this.blocks.length?e():setTimeout(t,50)};t()}))}))}inject(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){try{const e=yield this.injectScriptTags();return this.cafStartTime=performance.now(),e&&void 0!==window.google?(new window.google.ads.domains.Caf(Object.assign(Object.assign({},this.options),{pageLoadedCallback:this.onPageLoaded,adLoadedCallback:this.onBlockLoaded}),...this.blocks),TIMEOUT_CALLBACKS>0&&setTimeout(this.onTimeout,TIMEOUT_CALLBACKS),yield new Promise((e=>{const t=()=>{this.state.script.done?e():setTimeout(t,10)};t()}))):void this.state.script.transitionTo(State.Failure)}catch(e){return void(this.error=e.toString())}}))}toCallbacks(){return{adLoadedCallback:this.blocksLoaded.slice(-1)[0],pageLoadedCallback:this.pageLoaded,cafTimedOut:this.state.script.timedOut||this.state.blocks.timedOut,cafLoadedMs:this.cafLoadTime,googleAdsFailure:!!this.failureReason}}toContext(){const e={cafScriptWasLoaded:this.state.script.loaded,cafScriptLoadTime:this.cafLoadTime,callbacks:this.toCallbacks};return this.error&&(e.js_error={message:this.error}),this.state.script.loaded||(e.zeroclick={reason:"googleAdsFailure"}),e}mockFailedState(){this.state.blocks.transitionTo(State.Failure),this.state.script.transitionTo(State.Failure)}}class TagManager{constructor(e){this.injected=!1,this.identifier=e}inject(){if(this.injected)return;if(!this.identifier)return;if("TEST"===this.identifier)return;const e=document.createElement("script");e.setAttribute("src",`https://www.googletagmanager.com/gtag/js?id=${this.identifier}`),document.head.appendChild(e),this.track(),this.injected=!0}track(){this.push("js",new Date),this.push("config",this.identifier)}push(e,t){window.dataLayer||(window.dataLayer=[]),window.dataLayer.push(arguments)}}const ADS_PARAM="caf",ADS_TRACKING_URL="_tr",BLOCKS_TYPE="ads",BLOCKS_CONTAINER="rs",KNOWN_CAF_PARAMS=["caf","query","afdToken","pcsa","nb","nm","nx","ny","is","clkt"];class Google{static build({pageOptions:e,preferredLanguage:t,blocks:n,googleAnalytics:i},s,a,o){let r={};e&&(r=Object.assign({},e),r.hl||(r.hl=t));let d=null==e?void 0:e.resultsPageBaseUrl;d||(d=window.location.origin);return new Google(s.uuid,n,r,i,d,o)}constructor(e,t,n,i,s,a){this._blocks=t,this._pageOptions=n,this.uuid=e,this._baseURL=new URL(s),this._signature=a,this.ads=new Ads(this.blocks,this.pageOptions),this.tagManager=new TagManager(i)}injectTagManager(){this.tagManager.inject()}injectAds(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){yield this.ads.inject()}))}waitForBlocks(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){return this.ads.waitForBlocks()}))}get blocks(){return(this._blocks||[]).filter((e=>this.wantsToServeAds?e.type===BLOCKS_TYPE:e.container===BLOCKS_CONTAINER)).map((e=>{const t=this.baseURL,n=new URLSearchParams(window.location.search);n.forEach(((e,n)=>{t.searchParams.has(n)||t.searchParams.append(n,e)}));const i=Object.assign({},e);return i.resultsPageBaseUrl=t.toString(),this.wantsToServeAds&&(n.append("click","true"),n.append("session",this.uuid),i.clicktrackUrl=`${TRACKING_DOMAIN}${ADS_TRACKING_URL}?${n.toString()}`),i}))}get baseURL(){const e=new URL(this._baseURL.origin);return e.searchParams.append(ADS_PARAM,"1"),this._baseURL.searchParams.forEach(((t,n)=>{e.searchParams.append(n,t)})),e}get pageOptions(){const e=Object.assign({},this._pageOptions);return Object.keys(this._pageOptions).forEach((t=>{t.startsWith("bodis")&&delete e[t]})),e}get cannotLoadAds(){return!this.ads.loaded}get wantsToServeAds(){return new URLSearchParams(window.location.search).has(ADS_PARAM)}get adsMode(){return this.ads.loaded&&this.wantsToServeAds}get adsReady(){return this.wantsToServeAds&&!this.cannotLoadAds}get noAdsRedirectUrl(){const e=new URLSearchParams(window.location.search);return KNOWN_CAF_PARAMS.forEach((t=>e.delete(t))),`${window.location.origin}?${e.toString()}`}get callbacks(){return this.ads.toCallbacks()}toContext(){return Object.assign({blocks:this.blocks,pageOptions:this.pageOptions},this.ads.toContext())}}class CookieConsentManager{constructor(){this.injectScriptTag=()=>__awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){return new Promise((e=>{const t=document.createElement("script");t.setAttribute("src",COOKIE_CONSENT_JS_URL),t.addEventListener("load",(()=>this.awaitConsent(e))),t.addEventListener("error",(()=>e(!1))),document.head.appendChild(t)}))}))}inject(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.injected||!COOKIE_CONSENT_JS_URL||isLocal()||(this.injected=yield this.injectScriptTag())}))}awaitConsent(e){let t=0;const n=setInterval((()=>{t+=1,20===t&&(clearInterval(n),e(!0)),void 0!==window.__tcfapi&&(window.addEventListener("ConsentActivity",(t=>{const{detail:{status:n}}=t;n&&e(!0)})),clearInterval(n))}),50)}}class App{main(){var e,t;return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){if(this.parkResponse=decode(),this.findDomainResponse=yield getFindDomain(),!this.findDomainResponse)throw new Error("Domain failed to load.");this.pixels=Pixels.build(this.findDomainResponse),null===(e=this.pixels)||void 0===e||e.listenForEvents(),this.adblock=new Adblock,yield this.adblock.inject(),this.google=Google.build(this.findDomainResponse,this.parkResponse,this.adblock,buildSignature({context:this.context,callbacks:null===(t=this.google)||void 0===t?void 0:t.callbacks},"click")),this.google.injectTagManager();const n=Parking.build(this.findDomainResponse,this.google);Render.prerender(n),this.cookieConsentManager=new CookieConsentManager,yield this.cookieConsentManager.inject();let i=Failed.cannotPark(this.findDomainResponse);if(i)return void(yield this.transitionToFailed(i));yield this.google.injectAds();const s=Disabled.build(this.findDomainResponse,this.adblock.state);if(s)return void(yield this.transitionToDisabled(s));const a=Sales.build(this.findDomainResponse);if(a)return void(yield this.transitionToSales(a));this.eligibleForZeroClick&&(this.zeroClickResponse=yield getZeroClick(this.context));const o=Redirect.build(this.findDomainResponse,this.zeroClickResponse,this.google);o?yield this.transitionToRedirect(o):(i=Failed.noSponsors(this.google),i?yield this.transitionToFailed(i):yield this.transitionToParking(n))}))}transitionToParking(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.state=e,Render.template(e),Render.revealPage(),yield this.google.waitForBlocks(),yield this.track()}))}transitionToRedirect(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.state=e;const t=this.track();Render.revealPage(),yield waiter(e.delay,(e=>Render.loading(e))),yield t,window.location.href=e.url,log(`➡ Redirecting [${e.url}]`)}))}transitionToFailed(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.state=e,Render.message(e.message),Render.revealPage(),yield this.track()}))}transitionToSales(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.state=e,e.init(this.context),yield this.track()}))}transitionToDisabled(e){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){this.state=e,Render.message(e.message),Render.revealPage(),yield this.track()}))}track(){var e;return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){if(!this.state.track)return Promise.resolve();try{const t=this.state.trackingType;return null===(e=this.pixels)||void 0===e||e.dispatchEvent({type:t}),trackVisit({context:this.context,callbacks:this.google.callbacks},t)}catch(e){return}}))}get eligibleForZeroClick(){const{cannotPark:e,canZeroClick:t,zeroClick:n}=this.findDomainResponse,{cannotLoadAds:i,wantsToServeAds:s}=this.google;return!!t&&(!!e||(!(!i||s)||!!(null==n?void 0:n.reason)))}get context(){var e,t,n,i;const s=this.findDomainResponse,a=this.parkResponse,o=null===(e=this.state)||void 0===e?void 0:e.toContext(),r=null===(t=this.adblock)||void 0===t?void 0:t.toContext(),d=null===(n=this.google)||void 0===n?void 0:n.toContext(),c=browserState(),l=Object.assign(Object.assign({},null===(i=this.findDomainResponse)||void 0===i?void 0:i.zeroClick),this.zeroClickResponse);return Object.assign(Object.assign(Object.assign(Object.assign(Object.assign(Object.assign(Object.assign({app_version:APP_VERSION},s),a),r),d),o),c),{zeroClick:l})}init(){return __awaiter(this,void 0,void 0,(function*(){try{window.__parkour=this,yield this.main()}catch(e){console.error("app",e);const t=Failed.fromError(e);this.state=t,Render.message(t.message),Render.revealPage()}}))}}(new App).init(),exports.App=App}));