Il pândesc leoparzii, în noapte. Nu e metaforă, e pe bune. După ce a fost fugărit de elefanţi. Şi a trecut prin malarie şi tot soiul de febre: tifoidă, galbenă, neagră. Apoi i s-a scu­fundat piroga în mijlocul Amazonului. Cu gândul la pira- nia, anaconda şi ţiparii electrici, a înotat până la mal. Ca aproape să se scufunde iar, anul trecut, în Atlanticul de Nord. în drum spre Groenlanda. Unde moartea i s-a arătat, prin frig, într-un iglu. Aşteptând câteva zile să treacă furtuna polară. Şi în Africa a fost frumos. Dar nu când a explodat motorul avionului în care se afla. Citeste continuarea

Am cunoscut; în anul 1990, un om aflat în ultimele zile ale existenţei. Un can­cer galopant; asemenea unui vierme nemilos şi neadormit, rodea neobosit zi şi noapte, pentru a-i curma fragilul fir al vieţii. De fapt, el nu mai era de mult un om în adevăratul sens al cuvântului, ci un morman grotesc de came putrezind de vie. Boala îl dezumanizase complet, morfina nu-şi mai făcea efectul. Privindu-I, nu vedeam decât un perisabil monument al durerii. Din când în când reuşea să-şi adune bruma de viaţă care mai palpita în el şi, cu un efort suprem, urla lung, animalic, implorând moartea să vină mai repede. Atunci m-am întrebat pen­tru prima oară de ce – dacă unul dintre principiile fundamentale ale democraţiei spune că e dreptul fiecăruia să decidă ce face cu viaţa lui, atâta timp cât nu afectează altă persoană – omului aceluia nu-i poate grăbi nimeni încetarea unor chinuri cumplite? Pentru că, fără îndoială, moartea ar fi fost pentru el o adevărată izbăvire. Citeste continuarea

Media de vârstă* 75 de ani. Au aerul unor pachiderme care se zbat fntr-o lume plclonii Aerul, la bătr âna|e» devine o peltea. Turiştii străini vin In România să fşi recu­pereze proprietatea imemorială a tinereţii lor. Vapoarele româneşti au un aer de epocă, dar fac bani buni din croazierele pe care le oferă europenilor cu dare de mână* Ii şi vazi: aproape nonagenari, incapabili să se tină mult timp pe nicinare. un fal de ala» fanţi cu fildeşul uitalfnaltă|ară. Sunt turiştii străini, germani, austrieci sau unguri, care fsi plimbă spleanuLfn croaziere pe Dunăre» cu vasele de lux româneşti. Aici e o lume exclusivistă: nu intră românii. Din cauza preţurilor. Dar şi din a subfnchiriatorilor. In total, o afacere da¹trai milioane da auro pa an» nu fnfntragimefn mâinile românilor» Citeste continuarea

Totul este din gheaţă. Pereţii, ferestrele, bolta. Patul în care dormi. Veioza şi noptiera, scaunele şi duşumeaua. Cred că şi iubita poate deveni din gheaţă. Dacă nu te porţi, mă-nţelegeţi, corespunzător. începând cu un whisky, de pildă, la bar. în pahare, cum altfel, din gheaţă. Evident că şi mesele sunt aşa. Apoi oamenii care le sculptează. Şi zidarii, în timp ce se opintesc Să taier cu joagărul, un lac îngheţat. Că mai au nevoie de „cărămizi”. Legate între ele cu un mortar cam ciudat. Zăpadă subţiată cu apă. Şi care, la atâtea grade minus, boc­nă se face. în timp ce mâinile muncitorilor înţepenesc Pe dălţi sau lopeţi. Iar viscolul îi îngroa­pă în zăpada aceea. Cu şantierul lor cu tot! Ca să nu îngheţe definitiv, îşi dau brânci unii alto­ra. Se tăvălesc prin nămeţi. Râd fără pricină. O înghiţitură de ţuică fiartă şi o iau de la capăt! Citeste continuarea