- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Cazul Crulic recidivează: Un român dispărut în India

Ambasada României îl declară mort pe baza raportului Poliţiei

Chiar când ecourile cazului Crulic nici nu se stinseseră bine, un alt caz a apărut la orizont. Scriu despre el pentru că îl cunosc foarte bine, din motive perso­nale: l-am cunoscut pe cel care îi e protagonist (de asemenea, jurnalist) şi om apropiat. Este vorba despre Eugen Neculiţă, presupus mort de către Poliţia indiană, verdict pe care l-a împrumutat şi Ambasada României în India.

Mai întâi, faptele: la data de 4 aprilie a.c., ambasada română din India primeşte o înştiinţare prin care i se aduce la cunoştinţă decesul unui cetăţean român, Eugen Neculiţă. Nota de înştiinţare este însoţită şi de câteva amănunte despre modul în care a murit cetăţeanul român. Corpul a fost găsit de Poliţie la data de 22 februarie. O zi mai târziu, la 23 februarie, autorităţile române au fost somate să ridice cadavrul. Corpul său era în stare avansată de putrefacţie, potrivit raportului poliţiei. Fusese găsit în localitatea Jorebunglow. Identificarea s-a operat pe baza actelor existente asupra corpului. Tot asupra corpului s-au mai găsit nişte carduri bancare (de notat că, în România, E. Neculiţă luase mai multe credite spre a putea ajunge în India, a căror rate apucase să le plătească numai pentru câteva luni, cele iniţiale). Lângă carduri era şi un permis de conducere. Cardurile erau de la două dintre principalele bănci din România.

Corpul neînsufleţit a fost adus la spitalul din Darjeeling pentru a se constata cauza morţii.

Din raportul autopsierii, a rezultat că ar fi vorba de cauze naturale. Românul ar fi căzut de pe stânci, în gol. Cum altitudinea locului ar fi fost de peste 2.700 de metri, la prima vedere, nu ar fi exclus. De aici încep, însă, întrebările fără răspuns.


Ce căuta Eugen Neculiţă în India? Aici ar fi de discutat. Fusese visul lui dintotdeauna să vadă India. Şi să ajungă în Tibet. Fusese, ca om, şi, probabil, ca jurnalist, fascinat de spiritualitatea indiană, de legendele tibetane. O altă explicaţie ar fi fost că voia să trăiască o vreme într-un templu budist. Şi că îşi căuta un „maestru“. Din discuţii cu alţi prieteni ai săi, ar putea rezulta şi că ar fi dorit să înveţe tehnici de vindecare, care îl puteau interesa şi personal. Mai sunt şi alte explicaţii, toate plauzibile.

Dar, faptele, iarăşi. Cu banii luaţi pe credit, Neculiţă e cert că a părăsit România. Şi-a procurat on-line un bilet de avion dus-întors. A obţinut viza indiană. A părăsit ţara de pe Aeroportul Otopeni, cu un zbor Lufthansa. Prima escală a fost Frankfurt, unde a stat doar câteva ore. Ziua plecării: 19 iulie 2007. Pe 20 iulie a ajuns pe aeroportul din Calcutta. Îşi rezervase, mai înainte, o şedere la un hotel din New Delhi. Poate, doar, ca să dovedească faptul că are o cazare asigurată, fapt necesar obţinerii vizei. A arvunit cu o sumă de doar câteva zeci de dolari. Dar nu ştim să o fi folosit. Avea la dispoziţie un bilet de întors pe 8 august, cu patru zile înaintea zilei sale de naştere, în care a împlinit 45 de ani. Dar, iarăşi, nu ştim să îl fi folosit. De fapt, înclinăm să credem că nu a făcut-o. Era obţinut cu concursul unei agenţii de voiaj. Avea de gând, după toate aparenţele, să stea mai mult decât două săptămâni. Nici o problemă, valabilitatea biletului, după câte ne-am documentat, se putea menţine timp de şase luni. În februarie 2008, conform rapoartelor poliţiei din Darjeeling (Dorje Ling), avea, însă, să fie presupus mort. Data morţii nu poate fi precizată foarte bine acum: cel mai probabil, a murit în ianuarie a.c. sau chiar în luna precedentă, decembrie. Nimeni nu avea, dintre cei din ţară, să mai afle lucruri noi despre el după data de 18 august. Aşa că este foarte posibil ca data morţii să fi fost chiar mai devreme.


Să reconstituim, deocamdată, traseul său probabil prin India: de la Calcutta plecase, credem, spre Bengalul de Vest. Ajunsese în Darjeeling. Îşi luase o cameră. Şi, lucru, semnificativ, avea asupra sa o sumă de aproximativ 6.000-10.000 de euro (sau dolari). Cel cu care a ţinut legătura în România se pare că a fost un prieten, tot jurnalist, Marian Badea. Am discutat cu el şi faptele sunt reconstituite, în parte, şi cu sprijinul său. A apucat să mai facă unele călătorii în interiorul Indiei – şi să vadă templul (celebru) Taj Mahal. Dacă şi-ar fi însuşit nişte tehnici de vindecare, probabil că nu i-ar fi fost imposibil ca, o dată întors în ţară, să le valorifice – şi să îşi poată plăti creditele contractate. Dar asta rămâne, fatalmente, doar o prezumţie. Pentru că el, după cum se pare, nu a mai apucat să se întoarcă. Problemele încep de la recunoaşterea cadavrului. Care, datorită stării de putrefacţie, a devenit o operaţiune cât se poate de anevoioasă. Aici am încercat să ne sprijinim şi pe nişte conversaţii pe care le-am avut cu membri ai ambasadei române care, totuşi, au acces la mai multe date decât noi, cei din ţară. Românul avea de gând să trimită fotografii în ţară. Nu ştim dacă a mai apucat să o facă. Ultima fotografie pe care o avem cu el îl înfăţişează în faţa a ceea ce s-ar putea numi o grădină zoologică. Are un sac de voiaj în spinare, aşa că avem şanse mari să fie O IMAGINE din ultima sa călătorie.

Semnele de întrebare continuă şi cu faptul că, asupra corpului presupus al său, nu se găseşte, deocamdată, paşaportul.


Se găsesc doar cărţi de credit, o legitimaţie de presă (din presa locală) cu inscripţia „redactor-şef“, funcţie pe care a deţinut-o, o vreme, înainte de plecare, la o publicaţie de provincie. Se găseşte şi o carte de identitate. Dar, de ce nu paşaportul? Poate îl lăsase acolo unde îşi aflase cazare. Chiar spune, în corespondenţă, că luase o cameră. Cel mai probabil în Darjeeling. Asupra lui nu se găsesc nici banii. Deci există şi posibilitatea unui jaf sau/ şi a unei crime. Precum nu o putem exclude total şi pe cea a sinuciderii. Sau a morţii accidentale, din varii motive: lovituri, căzătură, jaf, boală etc. Pentru că, efectiv, nu ştim, acum, cum s-a întâmplat. Scenariul poate fi doar prezumtiv. Cred că rămâne o datorie şi pentru presa română, căreia i-a aparţinut, să facă lumină aici. E vorba, totuşi, de un membru al breslei, bun sau rău, imprudent sau nu, aventuros ori nu.

După raportarea decesului către autorităţile române, poliţia din Darjeeling (al cărui site nu funcţionează aproape deloc) a dat un ultimatum pentru recuperarea corpului: două săptămâni. Ultimatumul a expirat în jurul datei de 9-10 martie a.c. Familia nu a fost, însă, înştiinţată decât după data de 6 aprilie a.c. La început, nu a avut nici cum să verifice dacă este vorba de Eugen Neculiţă. Ipotezele au început să curgă lanţ. Dar simple ipoteze. Cea mai acreditată era că ar fi putut aluneca şi cădea de pe stânci. Corpul său a fost găsit în junglă. Pantalonii verzi cu care era îmbrăcat erau, însă, asemeni corpului, ferfeniţă. Nici sacul de voiaj nu a fost de găsit. Eugen Neculiţă îşi procurase, înaintea plecării, un sistem GPS, să poată afla în orice clipă unde se află. Şi un telefon performant. Pe care, după câte ştim, nu l-a avut asupra sa până în ultimele sale zile. Oricum ar fi, e de presupus că, înainte de moarte sau după, corpul fusese jefuit. Altfel nu s-ar putea explica lipsa totală a banilor. Din relatările prietenilor, putem presupune – şi de data asta întemeiat – că trecuse în Tibet. Într-o oarecare măsură, decesul/dispariţia sa se suprapune tulburărilor sângeroase din Tibet. Se poate să fi fost aici o legătură. Mai ales că nu ştim când a murit. Şi moartea se poate să fi survenit mai devreme, iar degradarea rămăşiţelor pământeşti să se fi întâmplat mai accelerat. Rămâne, însă, în sarcina directă a autorităţilor româneşti, a diplomaţilor români, să elucideze moartea suspectă a unui cetăţean român, până se va ajunge la adevărul ultim. Altfel, ajungem, iarăşi, recurent – pentru a câta oară??? – la un nou caz Crulic, pentru care, atenţie, unii au plătit cu capul: şi pe bună dreptate. Deoarece grija pentru cetăţenii români rămâne, n-avem ce face, o preocupare obligatorie a autorităţilor române. De asta sunt autorităţi. În eventualitatea nesoluţionării cazului, ne păstrăm dreptul de a reveni. Mai vehement.