Un titlu de revistă precum Flacăra nu avea cum să fie ignorat de către autorităţile comuniste instalate la guvernare cu sprijinul tancurilor sovietice. Mai ales că… se dorea (nu se spunea niciodată cine dorea, dar era mai mult decât evident!) o revistă având drept model Ogoniok (Focule]ul în limba rusă), faimoasa publicaţie ilustrată a vecinului de la Răsărit.
Pe vremea când tot ce era bun venea doar de la Răsărit, era normal şi evident că o Flacără roşie trebuia să se aprindă şi pe meleagurile noastre mioritice. Aşadar, la Bucureşti, apare, pe 4 ianuarie 1948, Flacăra, ca Săptămînal de Artă şi de Cultură al Uniunii Sindicatelor de Artişti, Scriitori şi Ziarişti.
Printre colaboratori: M. Beniuc, Eugen Jebeleanu, Nina Cassian, Geo Dumitrescu, G. Călinescu, Ov. S. Croh mălniceanu, Perpessicius, T. Vianu. Dar despre aceşti ani nu prea pot să vă povestesc. Nu avem numere în colecţie…
Apoi din 1952: Flacăra. Revistă lunară social-politică şi literar-artistică. Are şi celebrul motto: Proletari din toate ţările, uniţi-vă! Sincer nu mai ţin minte cine a spus această chestiune pentru că oricum era pusă peste tot, pe reviste, ziare, pereţi de săli de şcoală sau frontoane de blocuri.
Nici un cuvânt despre vechile numere sau despre vechii colaboratori, numărătoarea apariţiilor începe de la 1. Cola boratori: Sandu Manea, Veronica Porumbacu, Mihai Beniuc, H. Dona (redactor-şef la România Liberă), Eusebiu Camilar, Eugen Jebeleanu, Ecaterina Oproiu, va semna în numerele următoare şi Mihail Sadoveanu.
Între mai 1952 şi mai 1953 publicaţia are o periodicitate lunară, iar între iunie 1953 şi decembrie 1957 bilunară. Este prima revistă ilustrată din România după cel de-al Doilea Război Mondial.
//
Ca din întâmplare răsfoiesc colecţia cu anul 1953. E un an important. Dispariţia lui Stalin şi faimosul festival de care am auzit la părinţii mei – festivalul care a înfometat România. În primul număr din an, pe lângă fotografiile cu realizări măreţe avem parte şi de o coliţă policromă cu artă plastică. Foarte pe linie! De exemplu, portretul stahanovistei Maria Moise, maistru sondor (Băicoi), membru permanent în Comitetul pentru Apărarea Păcii din RPR. O pagină întreagă. Fără comentarii…
În numărul din martie vedem pionierii în vizită la Muzeul Antipa, probleme de şah, jocuri distractive, ştiinţă popularizată şi o reclamă de… modă! O victorie! Dar şi o caricatură cu preşedintele SUA – preşedintele marionetă… Iar numărul din aprilie este tot numai… Stalin! Începând de la copertă – cartonată şi tipărită doar pe o faţă (?!) şi continuând cu o ploaie de articole despre… titanul gândirii şi acţiunii. În numărul din mai un salut revistei… surori Ogoniok, ce împlinea 30 de ani. În 1953 Flacăra avea 42…, dar unii nu se numărau. Tot în mai brigadierii construiau parcul
23 August. Se apropia Festivalul. Şi se aniversează 125 de la naşterea lui Grigorescu. Tot în mai salutăm primele camioane, motocicletele IMS şi primele biciclete. Apoi în august Festivalul, cu imagini de oaspeţi fericiţi, cu un reportaj prin Bucureşti alături de Ciu-Li, François, Saşa şi Jim… şi cu editura (aparent românească, nu se spune mai mult…) Le Livre, care traduce autorii români în engleză sau franceză sau germană… Nu comentăm alegerea volumelor. Iar despre fragmentul de roman Ion, fiul lui Ion, de Cezar Petrescu, nu ştiam nimic. Aşa a fost în 1953… Cred că ar trebui să nu uităm…
Flacăra redevine săptămânal la 1 ianuarie 1958. În 1976 se tipăreşte pe hârtie de ziar la două culori, în format tabloid. Imaginile încep să-şi piardă importanţa.
Flacăra nu are cum să scape de tarele presei din perioada comunistă, cu toate acestea, de multe ori, paginile revistei reuşesc să găzduiască jurnalism adevărat sau literatură de cea mai bună calitate. Interviuri inedite, recenzii de carte, reclame curajoase, reportaje la limita cenzurării. Mă uit cu uimire la o copertă din 1963 de pe care zâmbeşte George Călinescu. Greu de crezut că aşa ceva a fost posibil. Dar viaţa socială şi culturală a României se degradează constant. În Polonia izbucnesc protestele Solidarităţii şi este proclamată legea marţială…
În România dispare mâncarea, se stinge televiziunea, iar presa rămâne doar un instrument de proslăvire a Epocii de Aur… Flacăra a făcut eforturi să-şi merite numele chiar şi în cei mai grei ani de după 1980. Printre semnăturile anilor postbelici: Camil Petrescu, M. Sadoveanu, Eusebiu Camilar, A. Păunescu, O. Ioaniţoaia, Zaharia Stancu, Demostene Botez, D.R. Popescu, Şerban Cioculescu, G. Dimisianu, Aurel Dragoş Munteanu, Aurel Baranga, Teodor Mazilu, Pop Simion, Mircea Maliţa, Ioan Alexandru, Fănuş Neagu, Marin Sorescu, Mircea Micu, George Arion, Adi Cusin, Adrian Dohotaru, Tudor Octavian, Cornel Nistorescu.