Cine îşi închipuie că lucrurile merg la întâmplare în România se înşală amarnic.
Dimpotrivă, totul e știut dinainte, programat pe săptămâni, pe zile, pe ore. E drept, această omniscienţă e apanajul unui cerc restrâns, al câtorva aleși care, în spatele ușilor închise, într-un secret absolut, iau hotărârile cele mai importante pentru noi toţi. Desigur, așa cum e și normal într-o ţară cum e a noastră, pun în prim-plan propriile lor interese. Acolo unde se plănuiește totul e cald și e bine, nimeni nu se plânge de lipsa banilor, de boli și de spaima unui viitor incert. O atmosferă relaxată, propice pentru a lua decizii, chipurile în folosul naţiunii.
A fost o surpriză demisia guvernului Boc? Numai pentru noi, cei de pe margini, care privim spectacolul politic fără să înţelegem nimic. A uimit numirea ca premier a cuiva care conducea SIE? În laboratoarele Puterii această variantă era luată în calcul demult. A fost surprinzător discursul în Parlament al liderului PSD? Punctele lui principale fuseseră stabilite într-un conclav tainic; a primit girul cuiva până și pentru tonul blajin cu care să fie rostit. Iar numirea unui liberal la șefia SIE ne-a provocat perplexitate numai nouă, muritorilor de rând.
Semănăm tot mai mult cu niște chibiţi care ne dăm cu părerea despre un joc ale cărui reguli ne scapă. Din pricina aceasta, suntem tot mai dezinteresaţi de ceea ce se petrece pe teren. Dar marii autori ai combinaţiilor după care se desfășoară viaţa noastră exact așa ceva urmăresc. Nu de azi, de ieri, ci de peste două decenii: să ne descurajeze orice tentativă de implicare.