„Chinezu“ scrie despre. „Piticu“ zice că. „Arhi“ răspunde la. Păzea că vine blogosfera peste noi! Bloggerii sunt la modă, pe val, în cărţi, cum vreţi să-i ziceţi. Au de spus, de comentat, chiar de înjurat. Şi, pentru că unii o fac chiar cu stil, şi-au câştigat o anume autoritate. Cât despre simpatie, nici nu mai vorbim! Aşa că-i musai să-i cunoaştem!
Pentru început, ne întâlnim cu Chinezu. Nu pe blog, ci în carne și oase. 35 de ani, înalt, șaten, creț, ochelari. „Și ce ți-o fi trebuind zăpăceala asta, cu blogu’?”, îi zic. „No, păi io îs foarte sociabil, îmi trebuie oameni, să povestim, să râdem, să ne înjurăm…” Și ce iese din asta? Cică pot ieși multe, depinde de cum o faci. De la a comunica, pur și simplu, până la o mare afacere. Să vedem, atunci, care e modelul chinezesc: „Eu mi-am făcut blogul în 2007, când începea piața. Era o chestie faină, ziceam că-i un fel de ziar online personal, că am acces la informare. Apoi m-am prins că-i un instrument de branding foarte important. Eu lucrez în consultanță, prin blog mi-am construit o notorietate, că n-am o mare firmă în spate. Marele câștig, totuși, este că am cunoscut oameni extraordinari. E o lume zgomotoasă, epuizantă, da’ frumoasă rău!”
Chinezu are un trafic de invidiat, peste o mie de oameni pe zi. Sigur că nu se trage de șireturi cu toți, dar are, totuși, cam 30 de prieteni verificați: „În timp, îți dezvolți niște filtre, e și ridicol să pretinzi că-i știi, dacă sunt peste 100, să zicem. Dar mă bucur să descopăr, în fiecare zi, bloguri noi, să văd că partea tehnică devine din ce în ce mai importantă. Sunt și aici niște reguli de bază, trebuie să știi cum să scrii, nu așa, la plesneală. E falsă independența pe care ți-o dă un blog. Sigur că fiecare spune ce vrea, că poate, dar apoi se fac niște reglaje, se profesionalizează, ceva de genul eu scriu despre cărți, tu despre filme… Noi încă suntem în copilărie, în poezia blogosferei, dincolo se fac sute de mii de euro cu bloguri de nișă. Pe-aici merg mai bine generaliștii, așa ca mine”.
Dar, dacă te pricepi, iese ceva mărunțiș și din asta. Nu-i frumos să întrebi, da’ Chinezu răspunde: „Să zicem că nu mai puțin de 500 de euro pe lună, în 2010. Banii vin din campanii, Ghici România mea, că-i personală, ca să vă dau un exemplu. Am scris despre diverse locații, am pus poze, am început să comentăm și să le ghicim. Apoi promovez campaniile altora, merg la evenimente, ba chiar investesc, știți că am făcut site-ul sportlocal.ro. Da’ e multă muncă, nu-i ușor, e ca un job, îți ia timp și nervi. Pe blog și pe rețelele sociale stau cel puțin trei ore pe zi. Apoi mail-uri, solicitări, să facem, să mă ajuți… Și mie mi se pare de bun-simț să răspund”.
Şi ce mai spune omul nostru? Că povestea cu influencer e fumată, da, lumea are încredere în tine, pur şi simplu, şi ce dacă? A depăşit faza asta, acum experimentează un trio mult mai incitant: blog, twitter, facebook. Cică e o intersecţie acolo, foarte interesantă, pe anumite reacţii, la anumite ore, dar numai el ştie ce-o mai vrea să scoată şi din asta. Şi nici online-ul nu mai e de-ajuns: „Da, îţi faci un brand, îl urci la un nivel, dar înţepeneşti acolo dacă nu-l aduci şi în offline, dacă nu umbli, nu te vede nimeni la faţă, nu te implici. Astea trebuie alternate, altfel, ne-a părut bine, la revedere. Mulţi sunt gigi duru de tastatură şi faţă în faţă nu bâiguie două vorbe!”
Prin urmare, Chinezu a ieşit în stradă! Şi trage şi alţi bloggeri după el. Au chiar şi o gaşcă, Dream Team RO. Mai o invitaţie, un eveniment, o competiţie sportivă, un pescuit.
Ceva sfânt pe lumea asta? Da, familia. O fetiţă de cinci ani şi jumătate, Mara, un băiat de 11 ani, Alex, şi o nevastă finanţistă: „Îmi place blogosfera, trăiesc în online, dar familia e cea mai importantă. De aici vin forţa şi personalitatea mea. Prin comparaţie, toate celelalte sunt abureli!“
Chinezu are un CV de-a dreptul interesant: ziarist de radio, presă scrisă şi pe la biroul de presă al Camerei Deputaţilor, şef de cabinet al prefectului de Maramureş şi consultant în campania lui Adrian Năstase la prezidenţiale. Din 2005 s-a retras în consultanţă şi blogosferă, cu motivaţia „e prea multă mizerie în politică“.
foto Octavian Tibăr