Îmbrăcată în negru şi fără un look plin de feminitate, autoarea franceză Christine Angot şi-a prezentat în faţa publicului cel de-al doilea volum tradus în România. Lansarea Rendez-vous este un autentic rendez-vous cu o autoare care vrea să ne facă să ne gândim la emoţie şi la relaţiile cu cei din jur chiar şi atunci când vorbeşte despre sex sau incest. Deşi vorbeşte aproape obsesiv despre aceste două teme, este o persoană credincioasă, care vorbeşte cu multă convingere despre faptul că în volumele sale nu este vorba de autoficţiune, aşa cum spun unii critici.

– Astăzi lansaţi volumul Rendez-vous. Care este mesajul dumneavoastră pentru publicul român?

– Mi se pare că cititorii români nu au nevoie de un mesaj, pentru că, din ceea ce mi s-a spus, sunt oameni care citesc foarte mult. Am înţeles că înainte de Revoluţie lectura era chiar o metodă de rezistenţă spirituală.  Aş vrea să le spun cititorilor români că am dorinţa de a fi citită. Am impresia că românii suferă mult din cauza prejudecăţilor ce planează asupra lor. Şi eu am aceeaşi suferinţă. Atunci când eşti artist există multe prejudecăţi la adresa ta şi am înţeles că şi românii au aceeaşi problemă. Aşadar, de fiecare dată când întâlniţi o persoană pe care nu o cunoaşteţi sau de fiecare dată când mergeţi într-o ţară în care nu aţi mai fost, aveţi impresia că oamenii vă vor ajuta să transmiteţi ceea ce este important.

– În acest roman, dar şi în precedentul, revin două teme: incestul şi sexul…

– Încerc să scriu romane în care echilibrul să fie aproape acelaşi ca şi în viaţa oamenilor. Cred că în viaţa oamenilor există momente erotice şi sexualitate, dar şi conversaţii telefonice, plimbări, plecări, conversaţii şi multe alte lucruri. Mă interesează ca în romanele mele să existe şi acest echilibru. În Rendez-vous există o scenă sexuală sau două, dar nu mai mult. Însă este adevărat că despre acest subiect se vorbeşte des. Încerc să descriu o scenă amoroasă în cuvinte cât mai simple, fără vulgarităţi şi fără clişee sexuale sau romantice. Asta mă interesează, asta vreau să fac. Apoi, legat de incest, există în vieţile tuturor dragostea de mamă sau de tată care poate derapa. Este mereu problema lui Oedip sau a lui Sofocle.

– Media şi anumiţi autori folosesc aceste teme tocmai pentru că în zilele noastre asigură succesul unor producţii tv sau literare. Cele două teme nu se regăsesc în scrierile dumneavoastră doar fiindcă sunt o cheie a succesului?

– Nu le utilizez deloc, pentru că sunt o cheie a succesului. În primul rând, în cărţi nu este vorba doar de sex, ci de multe alte probleme. Personajele îşi pun mereu problema dacă iubesc sau nu, apoi există tema suferinţei în dragoste. Când aceste două teme sunt tratate de media, pe mine, ca scriitor, mă frapează felul în care sunt tratate. La mine este mai mult o invitaţie către reflecţie. Media nu sunt interesate  de victimă, ci doar de călău şi mereu sunt combinate cu violenţă. Spuneţi că în media se vorbeşte mult despre sex, ceea ce nu este adevărat. În media se arată mult sex şi se vorbeşte fie într-o manieră comică, fie într-o manieră vulgară. Este un fel de a nu vorbi despre adevărata emoţie. Când se fac glume despre sex sau când se spun vulgarităţi, atunci nu se vorbeşte despre emoţie, ea este ascunsă. Pe mine mă interesează să vorbesc despre sex fără vulgarităţi şi fără glume.

– Care este relaţia dumneavoastră cu Divinitatea?

– Cred că romanele mele sunt metafizice şi vorbesc despre partea noastră banală, prostească, cotidiană fără a uita de suferinţa provocată de aceste gesturi mecanice  cauzată de faptul că o parte din noi ştie că suntem legaţi de Dumnezeu. Pentru asta suferim atunci când trăim sentimente, situaţii pe care ştim că nu le merităm. Atunci ne regăsim închişi în ceva foarte mic. Am o relaţie strânsă cu Divinitatea  şi cred că literatura există pentru a ne aminti că nu suntem animale.

– Cunoaşteţi vreun autor român?

– Ionesco, ale cărui opere le-am citit şi am văzut şi piese de teatru. Îl ştiu şi pe Cioran.

–  Scrieţi în fiecare zi? Ce vă inspiră?

– Când pregătesc o carte, da, scriu în fiecare zi. Nu e vorba de inspiraţie de moment. Mă gândesc mult la subiect atunci când scriu. Mă mai opresc atunci când ajung la o idee despre care toată lumea spune că e simplă, dar eu constat că nu e aşa şi încerc să arăt asta.

foto Octavian Tibăr

Taguri: nr. 4 / aprilie 2009 Tweet

Friday, April 10th, 2009 at 1:34 pm, CULTURA MASS-MEDIA, RSS feed