Ani de zile, întrebarea „Cine-a tras în noi după 22?” a rămas fără  răspuns. Era   vorba   despre   ziua    în   care Ceaușescu a fugit și dictatura a căzut. Dacă până atunci era explicabil  că au existat morți și răniți, pentru că,  nu-i așa?, regimul se lupta să nu fie răsturnat, după 22 decembrie cine și mai ales de ce ar fi tras în civili, generând o baie de sânge? O dată puterea decapitată și ținând cont de ceea ce se întâmpla în tot Estul, ce politruci idioți ar mai fi sperat să  împiedice democratizarea României  după  jumătate  de  secol  de gaură neagră a istoriei? În mod evident, alta trebuia să fie motivația.

Oficial, întrebarea nu are nici azi un răspuns. Nimeni nu a fost  condamnat pentru măcelul din decembrie 1989, deși 957 din cei  1.116 morți s-au înregistrat DUPĂ fuga lui Ceaușescu. Neoficial, ne-am lămurit demult. Dar agresarea românilor nu s-a încheiat odată cu ultimele împușcături ale revoluției. România s-a schimbat mult, am câștigat toate Drepturile Omului, ba ne-am  luat și câteva în plus, și totuși nu putem scăpa de senzația  că încă se trage în noi „din toate pozițiile”, cum spunea Ion Iliescu, specialist în teroriști. A venit, poate, vremea să ne întrebăm cine-a tras în noi timp de 22 de ani.

 

…dar ne și împușcăm între noi

Decembrie 1989

Luna cadourilor. Timişoara se revoltă, câteva oraşe o imită după cinci zile. Ceauşescu fuge. Manifestanţii ocupă clădirea CC. Pe străzi defilează   tancuri,   camioane, maşini pline   cu cetăţeni, copii, tineri, bătrâni, disidenţi, actori. Se    strigă    şi se    cântă:  „Libertate!    Jos  Comunismul! Olé, olé, olé, Ceauşescu nu mai e!“ Se ard carnete de partid, dar se fac şi se desfac guverne din comunişti. Marele supravieţuitor   al   democraţiei    interbelice, Corneliu Coposu, nu trebuie lăsat  pe sticlă.  Teroriştii trag  şi se  opresc  din  tras  la  ore  precise. Dictatorul e „judecat“ şi împuşcat. La întâlnirea Iliescu-Roman-Tiajelnikov se stabilesc liniile de forţă: revoluţia nu a fost anticomunistă, pluralismul politic e acceptabil doar în interiorul sau sub controlul FSN, iar turiştii sovietici vor fi ajutaţi să revină în patrie.

 

1990

Anul minerilor. În 12 ianuarie, pe o tanchetă din  Piaţa   Victoriei, se  lansează   întrebarea „Ce-aţi făcut  în ultimii cinci ani!?“ şi se  cere scoaterea în afara legii a PCR. FSN  va anula decretul respectiv şi se va transforma în partid politic. Drept  urmare, în  28  ianuarie  şi 18 februarie,  oamenii  dezamăgiţi ies  în  stradă. Replica: anti-mitinguri şi primele două descinderi ale minerilor, care declară că mută capitala la Petroşani. |n 11 martie, la Timişoara se lansează Proclamaţia al cărui  Punct   8  enervează cumplit linia a doua a PCR,  ajunsă la putere. Se formează   CPUN, „pe  principiul  parităţii“: jumătate din FSN, jumătate de la restul lumii. Preşedintele CFSN devine automat al CPUN, nevotat vreodată. 85 de partide se înscriu la alegerile din Duminica Orbului. La Târgu Mureş se experimentează  un război  civil şi se legitimează discursurile naţionaliste. Se naşte Piaţa Universităţii, fenomen unic în lume, salutat ca atare şi desfiinţat în consecinţă. Regele   Mihai este  împiedicat  în  mod  repetat  să   calce  în România.

 

1991

Anul  ridicării   şi   căderii   guvernului  Roman.

Dar  şi al consolidării  opoziţiei în jurul Convenţiei Democrate. Se votează „Constituţia lui Iorgovan“, care nu garantează proprietatea privată. Guvernul  Roman   încearcă  să  navigheze între staliniştii din FSN şi mitingurile opoziţiei şi ale sindicatelor. Se cer adevărul despre revoluţie şi mineriade, privatizarea  economiei, retrocedarea pământurilor şi a caselor. A  patra mineriadă: pentru prima dată în istorie, un şef de stat cade la pace cu şeful unui comando care forţase intrarea în sediul Guvernului şi năvălise în Parlament. Roman  e sacrificat şi înlocuit cu Theodor Stolojan, în al cărui guvern intră şi doi liberali: Mircea  Ionescu Quintus la Justiţie şi George Danielescu la Finanţe.

 

1992

Anul primelor alegeri în cunoştinţă de cauză.

Petre    Roman    câştigă conducerea FSN,  drept care Iliescu şi ai lui îşi „trag“ alt partid, FDSN. CDR,  cu  sloganul  „Nu  putem  reuşi decât împreună“  şi Emil  Constantinescu  în  prima linie, pierde alegerile, dar FDSN cade la 30%, jumătate din ceea ce avea în 1990. Bucureştiul e vârful de lance al CDR, alegându-l primar pe liberalul Crin Halaicu, care va deschide lista de dezamăgiri  ale  electoratului  de  dreapta. Cu ajutorul PRM,  PSM şi PDAR, FDSN lansează Guvernul  Văcăroiu. De  Paşti, Regele    Mihai este, în sfârşit, îngăduit în ţara  lui, după ce a fost  alungat, fugărit şi batjocorit   atât  de comuniştii din 1947, cât şi de către cei din 1990. Un milion   de   oameni ies pe străzile Bucureştiului să-şi vadă regele.

 

 

1993

Anul  liniştii   mormântale. Nimeni   nu  mai crâcneşte şi nu mai e nimic de făcut. Cei care n-au mâncat salam cu soia nu ne pot cumpăra, Corneliu Coposu nu-i poate aduce pe moşieri, retrocedarea e pe sistemul „Staţi acasă că vi se aduce sacoşa cu pământul“. Ceva greve, printre care  una generală, nu tulbură  apele cât o face   gen. Gheorghe    Florică,  şeful Gărzii Financiare, care  furnizează   prima  listă   de corupţi şi care, evident, este demis. Pe listă erau nume   sonore:    Florin   Georgescu,   Viorel Hrebenciuc,  Cornel  Dinu, Cico Dumitrescu, Triţă Făniţă, Elena Stolojan. Se sinucide actorul Călin  Nemeş,  primul rănit  al revoluţiei de la Cluj.  Vânzarea flotei:  ministrul Paul   Teodoru semnează  contractul  prin  care  Petromin  SA cedează  firmei  greceşti Forum Maritime 51%, adică 106 nave.

 

1994

Anul legiferării non-reformei. Noua legislaţii urmează tipicul deja consacrat:  să se schimbe, dar  să  nu  se  modifice. „Marea    Privatizare“ împarte Cupoane Nominative, Legea impozitului pe venitul  agricol dezavantajează  micul producător în faţa asociaţiilor de stat şi, cel mai flagrant, se admite recursul în anulare pentru chiriaşii caselor  naţionalizate, făcând  practic imposibilă retrocedarea. Nicolae Văcăroiu  privatizează 590 de societăţi comerciale din 3.000, cât promisese. Se  sinucide  Gheorghe Gavrilescu, participant la Braşov în 15 noiembrie 1987 şi revoluţionar la Bucureşti în 1989. Virgil Măgureanu,   directorul SRI,  recunoaşte că în evenimentele din Decembrie a fost implicat şi KGB-ul. La Cluj se naşte Caritasul lui Ion Stoica, devenit fenomen naţional şi tolerat cu inconştienţă. Iliescu şi-a consumat îngăduinţa faţă de Regele   Mihai, care din nou are  interdicţie la România. Miron Mitrea devine primul lider al unei mari Centrale sindicale, care intră în politică.

 

1995

Anul   clarificării    poziţiilor. Moartea lui Corneliu Coposu desparte clar apele. Sutele de mii de oameni care participă  la funeralii îşi mărturisesc astfel credinţa definitivă în valorile democratice. UDMR îşi lansează programul de  autonomie,  dându-i  lui  Gheorghe   Funar prilejul  să   ceară  scoaterea  în  afara  legii  a Uniunii.  Totuşi,  tema  principală  a  opoziţiei rămâne  nereformarea  politică  şi economică  a României. Se consolidează  cele  două  blocuri: „patrulaterul roşu“ (PDSR, PUNR, PSM, PRM) şi opoziţia  construită   pe  nucleul  dur  al Convenţiei Democrate. Obsedanta   problemă a neocomunismului    şi  a    nedeconspirării Securităţii e actualizată de episodul „Căpitanul Soare“ din viaţa lui H.R. Patapievici.

 

1996

Anul primei schimbări  de putere. Au   trebuit să pună umărul toate forţele politice democratice: CDR (din care făceau parte PNŢCD, PNL, PNLCD,   PER,  AFDPR, PAR,    AC,   FER, Asociaţia   „21  Decembrie“, Solidaritatea Universitară   ş.a.), USD  (PD   plus  PSDR), UDMR, celelalte formaţiuni de dreapta, dar şi PDAR şi chiar PS. Apare  sintagma „miliardari de carton“, falimentează băncile Dacia Felix şi Credit Bank. Sever Mureşan ar fi scos din bancă 300 de milioane de dolari, jumătate din împrumutul  acordat  României     de  FMI!  Mureşan declară  că  Viorel   Hrebenciuc    i-ar fi  cerut  5 milioane pentru campania electorală a PDSR şi că a plătit cu alte 2 milioane de dolari un text publicitar   despre   Ion Iliescu şi  Nicolae Văcăroiu. Emil Constantinescu devine primul Preşedinte propus de societatea civilă şi care se declară anticomunist. Bucureştenii se adună în Piaţa Universităţii  şi balconul se deschide din nou. Aşteptările sunt enorme. La alegerile locale din iunie, CDR câştigase deja în toate marile oraşe. Victor Ciorbea e Primar  general pentru scurt timp, devenind premier.

 

1997

Anul speranţei şi  al dezamăgirilor. Se descoperă dezastrul economic lăsat de PDSR, în special  emisiunea  monetară   fără   acoperire  şi împrumuturi externe pentru costurile campaniei  electorale. În  1995, 28 de  întreprinderi generau 70% din pierderile sectorului de stat. Regele Mihai  poate reveni în România „ca simplu  cetăţean“. Apare    prima listă  cu 10 întreprinderi propuse pentru privatizare. Este semnat acordul stand by cu FMI, care cuprinde planul de restructurare şi privatizare a economiei şi ar trebui să reducă pierderile cu 50%. După primele luni de entuziasm, încep dezamăgirile: blocarea accesului la dosarele fostei Securităţi, suspendarea    din    PNŢCD      a    lui     Ticu Dumitrescu, disputele din CDR, cedarea în faţa  revoluţionarilor  lui  Dan  Iosif  şi Ion Iliescu atunci când se pune problema de a clarifica certificatele de  revoluţionari, nu sunt găsiţi cei „15.000 de specialişti“…

 

1998

Anul rupturii CDR-PD. PDSR îi impune lui Emil  Constantinescu, ca şef al  statului, să  se delimiteze  cât  mai   tranşant de  declaraţia Regelui  Mihai   prin  care o lasă  succesoare pe fiica sa, Principesa Margareta. Constantinescu promite că  în timpul  mandatului său  nu va permite schimbarea formei  de guvernământ. Disputa dintre PD şi PNŢCD începe cu interviul acordat de Traian Băsescu despre activitatea Guvernului  şi continuă  cu Valeriu Stoica solicitând demisia lui Ciorbea. PD iese de la guvernare. După o lună, Ciorbea îşi dă demisia şi intră  în scenă  Radu   Vasile. Raport   despre cazurile de corupţie soluţionate în mai multe domenii:  petrol, îngrăşăminte  chimice, flotă, tutun, cafea, alcool, metale preţioase. Din 3.600 de  miliarde  de  lei  prejudicii  s-au recuperate 23,5%. Restructurarea   administraţiei centrale: 18 ministere în loc de 24.

 

1999

Anul ameninţărilor şi al eclipsei totale de Soare. După ce Guvernul  decide închiderea minelor falimentare, Miron    Cozma,   întors  dintr-o vacanţă de 7.000  de dolari în Grecia, reinventează  mineriadele.  Cum pretenţia de a li se pune la dispoziţie două trenuri cu câte zece vagoane e refuzată de ministrul Transporturilor, Traian Băsescu, se apelează la autobuze. Barajele din drum şi forţele de ordine sunt spulberate, culminând cu bătălia de la Costeşti, unde ofiţerii fug primii, iar minerii iau ostatici peste 1.500 de jandarmi, plus Prefectul   de  Vâlcea, Nicolae   Curcăneanu.  Premierul    Radu    Vasile reuşeşte să-i ademenească la Mânăstirea Cozia, unde se face pace. Minerii  se întorc acasă, dar se pun din nou pe drum o lună  mai  târziu, după ce Cozma fusese condamnat la 18 ani de închisoare pentru mineriada a patra. De  data asta, aventura se termină repede, la Stoeneşti, unde  Cozma  e  arestat. Închiderea  unităţilor neperformante devenise obligatorie:  România trece foarte aproape de intrarea în incapacitate de plată. „Legea Ticu“ e votată, dar arhivele rămân la locul lor. Mitingurile şi grevele lansează curentul nostalgic comunist. Radu  Vasile e revocat  după   ce  demisionează   toţi   miniştrii. Isărescu interimar.

 

2000

Anul abandonului. După ce o mare parte a planetei a celebrat prea devreme intrarea în mileniul trei, România  se pregăteşte de schimbarea  schimbării. Izbucneşte scandalul  Adrian Costea – „Eterna şi fascinanta Românie“. Trăgând linie, IGP anunţă  că la FNI 313.900 de persoane depuseseră 7.569  miliarde de lei. Soldul la zi trebuia să fie 8.082 miliarde, dar era de 80 de ori mai mic. Spre stupoarea generală, Emil Constantinescu  anunţă  că nu mai candidează, după ce a fost „înfrânt de securişti“. „În această lume nu am ce căuta“, declară cel care peste câţiva  ani va avea ce căuta alături de Ion Iliescu. Retragerea    lui,  adăugată  tensiunilor de până atunci, aruncă în aer CDR. PNŢCD nici nu mai prinde  Parlamentul,  iar românii se trezesc în situaţia de a alege între Iliescu şi Vadim. PSD primeşte pe  listele  sale  electorale  sindicalişti  CNSLR-Frăţia. Adrian  Năstase devine Premier.

 

2001

Punct şi de la capăt. Şi în mileniul trei, tot Ion Iliescu e Preşedinte. Repartizarea  la liceu prin intermediul  calculatorului  provoacă   panică. Sorin Beraru (Phoenixmed)  cîştigă licitaţiile  de aprovizionare cu materiale pentru 514 spitale. Note de 1, 2 şi 3 la concursul de titularizare din învăţământul  preuniversitar. Regele  Mihai    şi Ion Iliescu, prima apariţie în public împreună. Bin Laden menţionează şi România  printre ţările în  care  funcţionează  Al    Quaeda.  Gen. Florian Caba, cercetat pentru represiunea de la Cluj în decembrie ‘89, este numit locţiitor al cdt. Armatei  a IV-a. Passaris  Constantinos, urmărit de  Interpol pentru  cinci  crime, e  arestat  la Bucureşti. Senatul îi ridică a treia oară imunitatea lui CV Tudor.  Încep atacurile armate la casele de schimb. Mujea Marcelini, trei  mandate de arestare, unul dintre cei care au plecat fără  probleme din ţară. La  Timişoara, Iliescu spune că trăim mai rău ca în comunism.

 

2002

Anul „Dormiţi liniştiţi“. Parlamentul  a finalizat în 2001  două  legi, în rest –  ordonanţe. Bugetul pentru Sănătate, mai mic decât cel al Kazahstanului. Curtea Constituţională  respinge  contestaţia  investitorilor  FNI;   drept rezultat, CEC este scos definitiv din cauză. Cad MIG-uri. CET   Reşiţa  refuză    să   oprească furnizarea agentului termic (la 20 grade afară) până  nu se plătesc  facturile!  Omar    Hayssam apare pe lista PNUD a celor care ar afecta integrarea României  în NATO (cu trei ani înainte de  răpirea   ziariştilor!). NATO    ne  cere  să scăpăm  de securiştii aflaţi în funcţii  de  stat, Iliescu zice să nu se amestece în treburile noastre. PUR  ameninţă cu ieşirea de la guvernare „dacă  PSD nu înţelege că  timpul partidului unic a trecut“. La simularea bac-ului, 47% note sub 5. Tragedia  de la Vulcan, cu zece  mineri morţi, se soldează cu o amendă de 30 milioane de lei vechi. Fraude la Bac, profesori destituiţi pe viaţă. Transparency  International: România, nota 2,6 din 10 la  lupta  împotriva corupţiei. Există     93.334    gospodării      neelectrificate. Guvernul    Năstase     anunţă  regionalizarea României  după 2004 (7 plus Bucureşti).

 

2003

Anul statisticilor. Numărul revoluţionarilor a  crescut  cu  4.000, ajungând  la  29.882.   În România   există  226  de taxe şi impozite. Alte surse susţin că ar fi 482. Bilanţ: 80.000 de maidanezi ucişi, costul operaţiunii 1,1  mln dolari. Adrian     Năstase  acceptă   „mâna  întinsă“   de Emil Constantinescu:  s-a oferit  să   le  împărtăşească  din  experienţa  lui.  Evenimentul zilei cumpără o femeie cu 400 de dolari. Iliescu propune ca salariile mari să fie impozitate cu 80%, ca în Suedia; Năstase zice că nu suntem în Suedia şi „dacă dl Iliescu ne-ar da lista celor pe care am dori să-i  impozităm cu 80% ar fi mult  mai simplu“. Severin Tcaciuc  fuge din ţară cu 1 minut înainte de a fi dat în consemn la frontieră. 519 companii datorează statului 2 miliarde  de  dolari. Scandalurile Puwak     şi Beuran.

 

2004

Anul celei de-a doua alternative. De  la revoluţie, preţul unui apartament a crescut de 7.142 de ori, iar salariul mediu de 1.600 de  ori. Se înmulţesc „maternităţile morţii“: 23  de bebeluşi morţi la Reşiţa. Record în Cameră: 3 deputaţi  prezenţi, din 345. Băsescu e reales Primar, la nivel naţional domină PSD. Jaful secolului: 100 de miliarde (vreo jumătate nu vor fi recuperaţi niciodată). Valeriu Stoica  propune unificarea PD cu PNL, ca partid popular creştin, dar se opun atât Băsescu, cât şi Stolojan. Scandaluri redacţie-patronat  la  toate  marile  cotidiane. Băsescu câştigă alegerile prezidenţiale. Pe  ultima  sută,  Iliescu îl  decorează  pe  CV Tudor (drept   care  Ellie Wisel        returnează   Steaua României) şi  graţiază 40 de persoane, printre care  Miron    Cozma, Corpodean, ex-adjunct Miliţie Timiş, condamnat la 15 ani pentru omor deosebit de grav în decembrie 1989,  un traficant de carne vie ş.a.

 

2005

Anul răpirilor. Palatul Victoria e gol: „foştii“ au luat mobila şi telefoanele au fost  oprite. Proiectul Dracula (3 mln de dolari  strânşi) nu mai are nici un document, iar Iliescu a decorat 46.000 de oameni în 4 ani. Încep luptele în PSD şi e rostit cuvântul „prostănac“. DA ajunge la 56% în sondaje. Trei ziarişti români sunt răpiţi în Irak şi petrec 51 de zile în captivitate, alături de mulţi alţi  ostatici. Mircea Geoană    devine preşedintele PSD. Dinu Patriciu – o oră în arest, într-un lung şir de VIP-uri arestate sau reţinute, fără   să   se  finalizeze  vreodată   cercetarea. Tăriceanu   se  declară   de  acord  cu  fuziunea PNL-PD. Crima de la Tanacu: călugăriţa Irina Cornici, 23 de ani, este „exorcizată“ prin crucificare. Vilele  de  protocol  ale  CFR  au  costat 1.000 de miliarde de lei. Se descoperă  că  la inundaţii au cedat 100 de baraje şi diguri concesionate, cu tot cu lacurile transformate în iazuri de peşte. Guvernul emite 200  de ordonanţe într-o zi. Un deputat a decontat 492 de zile de cazare într-un an. Începe nebunia gripei aviare. Scandalul presupuselor  închisori   CIA   din România. Dan   Voinea    declară  că  în  evenimentele din decembrie 1989 nu au fost implicaţi terorişti.

 

2006

Anul gripei aviare şi  al Mătuşii  Tamara. În urma  scandalurilor  Tamara   şi  Zambaccian, Adrian   Năstase  se  autosuspendă  din conducerea PSD şi lasă  liber  locul de Preşedinte al Camerei Deputaţilor. PD propune fuziunea cu PNL,   liberalii  refuză.  După  ce  resping  înfiinţarea DNA, parlamentarii insistă pentru pensiile lor de 36 de milioane şi ajutorul de şomaj. Liderii DA  se ceartă  pe conducerea CNSAS. Inundaţii masive. Am  pierdut câteva miliarde de euro într-un an şi jumătate prin privatizarea Petrom. Presa a devenit foarte acidă după ce s-a tăiat  publicitatea de stat (65 de milioane de euro lunar). ANL Bacău construieşte un cartier deasupra unei pungi de gaze. În alegeri, Dinu Patriciu a donat PSD 2 miliarde de lei, de patru ori cât propriului partid. Un român trebuie să muncească  de  şapte ori  mai  mult  decât  un american ca să  mănânce  un sandvici. 300  de români deţin 22  de miliarde de  dolari, adică 18,3% din PIB.

 

2007

Anul  suspendării. Bileţelul  lui  Tăriceanu pentru Băsescu  şi lupta pentru ANI  deschid balul. Scrisoarea deschisă  a unui grup de intelectuali susţine că Băsescu  e vânat pentru că a  declarat  război   corupţiei, a  desecretizat arhivele şi a condamnat comunismul. În prag de 1 aprilie, Tăriceanu anunţă  că a scos PD din Guvern. În sondaje, PD şi PNL au împreună 42%, faţă de 32% la alegerile din 2004.  În 19 aprilie Băsescu  e suspendat. Raluca  Stroescu (32 de  ani) moare  de  prea  multă  muncă, provocând o dezbatere care se stinge repede. Băsescu câştigă referendumul cu 75%. Mesajul lui Isărescu  pentru Guvern:   „Nu mai  trageţi atât de economia asta, că se rupe: să se tempereze majorările salariale şi ajutoarele sociale.“

 

2008

Anul „soluţiei imorale“. Fostul preşedinte al FED avertizează că începe „cea mai gravă criză financiară de după Al Doilea Război Mondial“. Ce-a mai rămas  din  PNŢCD  se rupe-n aripi. Banca   americană Lehman Brothers intră în faliment – e începutul. Studiu PIRLS: Educaţia în România    e  sub  nivelul  mondial  al  mediocrităţii. În România  mor, anual, „cu zile“ peste 60.000 de oameni, din cauza sistemului sanitar. Val de români  ucişi  în Italia, după  ce Mailat ne-a ridicat  lumea-n  cap. Virgil  Măgureanu: „În ‘89 am avut o lovitură de stat militară, organizată de KGB şi CIA. Se ştia din anii ‘70 că Ion Iliescu va fi succesorul lui Ceauşescu“. PDL  şi PNL obţin împreună peste 42%, dar apelul de refacere a dreptei rămâne fără răspuns, aşa că PSD ajunge din nou la  guvernare, cu PC  la pachet.

 

2009

Anul  crizei.  Dacia îşi opreşte  temporar activitatea. În lume se înmulţesc  demisiile şi sinuciderile provocate de recesiune. La Haga, România  obţine 79,83% din suprafaţa marină disputată cu Ucraina, dar… află că platforma marină    fusese  concesionată   de  guvernul Tăriceanu  cu  câteva  zile  înainte  de  alegeri. Arestatul  Gigi Becali devine europarlamentar. Isteria  gripei  porcine. Într-un  entuziasm general, e votată  şi promulgată  legea prin care profesorii ar trebui să aibă salarii cu 50% mai mari; nu s-aplicat până azi, din lipsă de bani. Gen. Stănculescu: „Numai  când va  muri Ion Iliescu se va afla adevărul  despre revoluţie“. Concedieri   masive  în  trusturile  de  presă.

Remanierea  lui Dan Nica de la MI declanşează ieşirea PSD de la guvernare. Noul viceguvernator BNR este Bogdan Olteanu, cu zero experienţă în  domeniu. Premieră:  guvernul  Boc cade în urma moţiunii de  cenzură. Statul se dovedeşte neputincios în lupta cu fabricile de diplome. Cei 8    candidaţi la  Preşedinţie  au strâns 10 milioane de semnături şi au cheltuit 70 de milioane de euro. Crin Antonescu:  „Ion Iliescu este de apreciat pentru că în anii ‘90 nu a  pus  armata  să   împuşte oameni  în  Piaţa Universităţii“. Filmuleţul cu „pixelul albastru“ nu    împiedică      realegerea    lui    Băsescu. Vanghelie: „Mitrea  e un măgar. Am   o casetă cu el. Da, în PSD ne mai şi înregistrăm  între noi“.

 

2010

Anul tăierilor. Colapsul sistemului de pensii:  un angajat ţine  în spate un pensionar şi bugetul e pe minus cu 1,5 miliarde de  euro. Suntem, oficial, în recesiune. Al   doilea val de cutremure în presă.    G.V.     Voiculescu recunoaşte că în 28 ianuarie 1990 a fost contramanifestaţie organizată de  FSN.   Băsescu anunţă principalele măsuri de austeritate: fondul de salarii pentru bugetari scade cu 25%, cel de  pensii – cu 15%.  A   doua e invalidată  de Curtea Constituţională – în compensaţie, creşte TVA cu 5%.  Prima  a fost fentată preventiv cu creşteri de până la 70%. În Bihor, 1 din 3 pensionari are pensie de invaliditate. Tragedia de la Maternitatea Giuleşti. Scrisoare deschisă a 26 de parlamentari PSD:  „Ce jocuri faceţi, domnule Mircea  Geoană? Aveţi înţelegeri ascunse cu     domnii     Crin   Antonescu     şi  Dan  Voiculescu?“    Guvernul îşi asumă  răspunderea, în cascadă, pe diferite legi.

 

2011

Anul celor veniţi cu Bac-ul. România iese din recesiune, nu şi din criză. PNL se aliază cu PC şi, împreună,  cu   PSD,    rezultând   USL. Absorbţia   fondurilor  UE  aflate  la  dispoziţia noastră:  sub  4%! România    şi Bulgaria  sunt amânate  sine  die  de  la  intrarea  în  Spaţiul Schengen. 130.000 de euro – un post de şef de vamă  la Halmeu.  Scandalul Adrian  Severin. Scandalurile de la Realitatea TV şi al treilea val care loveşte presa. Traian Băsescu îl acuză de trădare pe Regele  Mihai. Rezultate catastrofale la    Bac.   Tokes      Laszlo  cere    autonomia Ardealului, a Ţinutului    Secuiesc şi a  regiunii Partium. Sunt închise 71 de spitale. Se închide fabrica Nokia de la Jucu. Se  demolează  mai departe clădiri–monumente istorice.

A    arăta  cu  degetul  doar  spre  stat, spre guvernanţi – oricare ar fi aceştia la un moment dat – ar fi o gravă eroare. Nenumărate entităţi private sunt la fel de responsabile ca şi statul pentru tot ceea ce s-a întâmplat în aceşti 22 de ani. Dar  e mai mult decât  atât. La începutul anilor ’90, într-un editorial din România liberă – ziar profund anti-FSN – scria: „Nu Iliescu e de vină   că   gospodinele   aruncă   gunoaiele  pe geam“. Nu statul a făcut dezastruoasa imagine externă a României, ci o parte dintre românii scăpaţi  peste   graniţă.  Nu   statul   a   votat preşedinţii,  parlamentarii,  primarii, consilierii locali,  ci noi. Nu  statul trebuie să  protesteze dacă instituţiile sale funcţionează prost, ci noi.

 

1990. Fenomenul „Piața Universității“, unic în lume, ciomăgit de mineri.

1992. Regele Mihai este „îngăduit“ în țara lui.

1996. Emil Constantinescu devine primul Președinte propus de societatea civilă și care se declară anticomunist.

2000. Ne-am trezit în situația de-a alege între Iliescu și Vadim.

2004. Record în Camera Deputaților – 3 deputați prezenți, din 345.

2005. Trei ziariști români sunt răpiți în Irak și petrec 51 de zile în captivitate

2008.  Statisticile spun că în România mor „cu zile“ 60.000 de oameni, în fiecare an, din cauza sistemului sanitar.

2010. Băsescu anunță principalele măsuri de austeritate. Oamenii răspund ca atare.

2011. Nu statul a făcut dezastruoasa imagine externă a României, ci o parte dintre românii scăpați peste graniță.

La fel ca la revoluţie, vreme de 22 de ani am fost ţintele vii  ale  unor  criminali,  corupţi, şmecheri, incompetenţi, dar ne-am şi împuşcat între noi.

 

text Dana Isabelle Zarojanu, Tudor Călin Zarojanu, foto Agerpres și Intactimages

Taguri: nr. 12 / decembrie 2011 Tweet

Wednesday, December 7th, 2011 at 11:32 am, ZOOM, RSS feed