Rompetrol a fost înfiinţată în 1974, cu scopul de a reprezenta la nivel internaţional in­dustria de petrol şi gaze, fiind unicul operator pe piaţa externă care putea angaja România. Rompetrol depindea exclusiv de Ministerul de Comerţ Exterior, iar orice contract extern era supervizat de departamentul extern al Secu­rităţii. Ţinta principală a fost, evident, zona ţărilor arabe. Crearea Rompetrol a fost o con­secinţă firească a crizei petrolului care a urmat războiului arabo-israelian din 1974, şi s-a con­cretizat pe de o parte prin facilitarea accesului la petrolul iranian, iar pe de alta prin con­struirea Complexului Petrochimic Midia- Năvodari. Rafinăria a început să producă în Id petrol 1979 folosind petrol iranian, după un plan sta­bilit de Ceauşescu şi de Şahul Iranului, pe prin­cipiul petrol contra arme. în 1980, ca să-şi asi­gure surse bune şi ieftine de petrol, Ceauşescu deschide o filială a Rompetrol în Libia, şi încheie un acord cu National Oil Co. – compa­nia naţională petrolieră libiană, pentru ex­ploatarea în comun şi împărţirea unor câmpuri petroliere. România investeşte 45 de milioane de dolari pentru prospecţiuni care dovedesc în 1990 că locul musteşte de petrol, dar că sunt necesare investiţii de 500 de milioane de dolari pe care România trebuie să le facă. După Re­voluţie, în 1991, pentru că lucrurile mergeau foarte prost la PetroMidia, Guvernul României acceptă să cedeze jumătate din afacere, ca să mai acopere din cheltuieli, iar în 1992 cedează tot în favoarea unei firme spaniole, Repsol, care a preluat obligaţiunile Rompetrol în Libia, obligându-se în schimb să plătească României contravaloarea investiţiilor făcute şi suma de 85 de milioane de dolari dacă se extrăgea ţiţei din câmpurile libiene, în zece tranşe anuale. De notat este faptul că până în momentul preluării Rompetrol de către Dinu Patriciu, Repsol nu făcuse nici o plată. în 1993, compania este pri­vatizată prin metoda MEBO, în favoarea salariaţilor. în următorii trei ani, cifra de afaceri a căzut sub şase milioane de dolari. în 1996 Dinu Patriciu încearcă să preia rafinăria PetroMidia, dar nu reuşeşte. în aprilie 1997 so­cietatea Rompetrol se afla pe lista primelor zece instituţii propuse spre lichidare. în 1998 Com­pania Română de Petrol, care ţinea sub umbrela sa toate cele zece rafinării din România, se des­fiinţează. Apare Societatea Naţională a Petrolu­lui – Petrom, care include rafinăriile de la Brazi şi Piteşti. PetroMidia rămâne pe dinafară şi intră în incapacitate de plată. Pe 20 noiem­brie 1998 Dinu Patriciu preia pachetul majoritar de acţiuni de la Rompetrol. în perioada imediat următoare, o serie de mici şi foarte mici acţionari şi-au vândut participaţia lor lui Patri­ciu, fapt care a făcut ca acesta să devină acţionarul majoritar al Rompetrol, sediul fiind stabilit în Olanda. Din acel moment, Rompetrol nu s-a mai aflat sub jurisdicţia fiscală a României. De ce Olanda? Poate pentru că în copilărie a învăţat de la tatăl său că acolo se derulează afacerile adevărate! Adică neim­pozitate.

„Am preluat compania Rompetrol la mo­mentul în care avea o cifră de afaceri de 6,6 mi­lioane de dolari pe an, şi pierderi de 1,5 milioane de dolari. Am intrat în industria petrolieră în momentul în care toată era la stat şi am fost cel care a cumpărat prima rafinărie din România. Şi atunci ca şi acum, ingerinţa statului în economie reprezintă principalul risc. Am vrut să fac din Rompetrol un jucător important pe piaţă”, afirmă Dinu Patriciu. Strategia de dez­voltare a Rompetrol a fost prezentată la Washington celor care finanţaseră România Moldova Direct Fund şi ai căror bani fuseseră in­vestiţi în Rompetrol, ca parteneri de afaceri ai lui Dinu Patriciu. în 1999 Patriciu a cumpărat şi rafinăria Vega. Tot atunci, Fondul Proprietăţii de Stat încearcă să vândă acţiunile pe care le mai deţinea la Rompetrol către compania turcă Ak- maya Sanaya Ve Tikaret. Contractul, de aproape 800 de milioane de dolari, cade! Mişcarea următoare a lui Patriciu a fost cumpărarea rafinăriei Petros, în 2000, iar în februarie 2001, când statul vinde acţiunile care i-au mai rămas la Rompetrol, din start a fost preferat Dinu Patriciu, devenit între timp un puternic acţionar majoritar. Statul a primit de la Patriciu doar 50 de milioane de dolari pentru întregul pachet, la care se adaugă plata integrală a datoriilor acu­mulate, respectiv 225 de milioane de dolari, plus alte 325 de milioane de dolari pentru care Petro- midia obţinuse eşalonări la plată de la creditori. Rompetrol, respectiv Dinu Patriciu, nu a plătit însă datoriile istorice, ci doar obligaţiile curente, şi asta după ce a reuşit să convingă Guvernul să le convertească în obligaţiuni. în 2005 Rompetrol achiziţionează Dyneff, cel mai mare operator de produse petroliere independent, cu activităţi comerciale în Franţa şi Spania. Este practic cea mai mare investiţie a României peste hotare, din 1990 încoace. în 2006 cifra de afaceri a Rompetrol a ajuns la şase miliarde de dolari, plecând de la şase milioane, în 1998! Anul aces­ta, pe 24 august, la Almaty, în Kazahstan, 75% din acţiunile Rompetrol au fost vândute com­paniei KazMunaiGaz (KMG) – o societate de stat care reprezintă interesele statului Kazahstan în sectorul de petrol şi gaze. Kazahstanul deţine unele dintre cele mai mari rezerve de petrol şi gaze din lume. KMG a semnat cu Rompetrol Holding SA pentru achiziţionarea a 75% din acţiunile companiei Rompetrol Group NV, Olan­da. Restul de 25% rămân la Rompetrol Holding. Valoarea tranzacţiei a fost de 3.616 milioane de dolari!! Negocierile au durat şapte luni. „Am ajuns să ştiu fiecare virgulă din contract!”, afir­ma Patriciu. Tranzacţia a fost coordonată de Grupul de Energie din Londra al Băncii de In­vestiţii Morgan Stanley. Dinu Patriciu rămâne preşedinte şi director gener al al Rompetrol.

„Nu este important în ce seif stau acţiunile unei companii, ci cine o conduce. Rompetrol a fost, este şi va fi o companie cu rădăcinile în Româ­nia. M-am asigurat că avem aceleaşi scopuri strategice şi o viziune apropiată, am protejat prin contract interesele acţionarilor şi am păstrat controlul managerial. Asta este impor­tant. Cred că, totodată, această tranzacţie asigură României un acces direct la resurse şi ne face să redevenim importanţi pe harta petrolului. Şi, nu în ultimul rând, nu sunt mai bogat cu 2,7 mi­liarde de dolari. Atât aveam şi înainte, doar că i-am transformat în lichidităţi!”, susţine Dinu Patriciu. în prezent, din pachetul de 25% care nu a fost vândut, 20% îi aparţine lui Patriciu, iar restul de 5% aparţine asociatului său, Phil Ste- phenson. Explicit, Dinu Patriciu nu a făcut nici o afirmaţie din care să rezulte suma exactă pri­mită pentru vânzarea a 75% din acţiunile Rompetrol către KMG. Singurele cifre făcute publice se refereau la 3,616 miliarde de dolari, suma fiind în fapt valoarea de piaţă a 75% din companie. Nu s-a vorbit explicit despre ceea ce în lumea afacerilor îl reprezintă „bonusul”. Plătit de cel care achiziţionează pachetul majoritar, situat de regulă în jurul valorii de 25% din preţul final al pachetului de acţiuni (din care se scad datoriile nete – datorii care în cazul Rompetrol sunt evaluate la circa 600 de milioane de dolari). Din acţiunile vândute efectiv, lui Dinu Patriciu îi aparţineau 60%, ceea ce ar însemna, cu tot cu bonusul de 25%, circa 2,4 miliarde de dolari, plus/minus câteva milioane!

O noapte în arestul IGP

Citeste urmatoarea pagina: 1 2 3

Taguri: nr. 11 / noiembrie 2007

Tweet

Sunday, November 25th, 2007 at 4:12 pm, DOSAR, RSS feed