SRI, simbolul unui simulacru de Justiţie

Indiferent de cât de controversat ar fi Patriciu, este în mod cert un personaj, o personalitate. Pitoresc, agreabil, fără doar şi poate extrem de inteligent, capabil să de­păşească în mod elegant situaţii limită, abil, aro­gant când şi cât trebuie, puternic şi conştient de forţa de care dispune, încântat că trezeşte invidii şi simpatii în egală măsură, generos. Despre un astfel de om este greu, este foarte greu să vorbeşti sau să scrii.

La sfârşitul anului trecut, Dinu Patriciu a chemat în instanţă Banca Naţională solicitând restituirea a 5.000 de cocoşei de aur, confiscaţi de statul comunist de la bunicul său. Patriciu susţine că bunicul patern nu a primit nici un fel de despăgubire. Potrivit documentelor din dosar, este vorba despre circa 32 de kilograme de aur. La primul termen de judecată, reprezentanţii lui Patriciu nu au putut proba cu acte apartenenţa aurului, iar BNR a negat că ar deţine monedele respective. Oricum, procesul continuă.

Afaceri pe picior mare nu înseamnă doar bani mulţi. Dinu Patriciu a fost acuzat de spălare de bani şi înşelăciune în cazul privatizării Petromidia (Rompetrol), împreună cu asociaţii săi, Phil Stephenson şi Colin Hart, a fost învinuit de comiterea unor infracţiuni economice şi de manipularea pieţei bursiere. In seara zilei de 27 mai 2005, după câteva ore petrecute la Parchet unde a dat declaraţii, a fost reţinut de procurori în dosarul penal al privatizării Petromidia, fiind învinuit de infracţiuni de spălare de bani, înşelăciune şi evaziune fiscală. A fost dus în ares­tul Direcţiei de Cercetări Penale, unde a rămas o noapte, fiind pus în libertate în mai puţin de 24 de ore după expirarea mandatului, ju­decătorii respingând ca neîntemeiată cererea de arestare formulată de procurori. Reacţiile in­ternaţionale le-au depăşit pe cele de la Bucureşti. Imediat, Camera de Comerţ Americană din Ro­mânia a luat atitudine, reprezentanţii insti­tuţiei afirmând că măsurile împotriva lui Dinu Patriciu reprezintă „o încălcare a normelor de procedură şi o demonstraţie de nerespectare a reglementărilor legale”. Şeful Delegaţiei Comisiei Europene, Jonathan Scheele, afirma şi el: „Uni­unea Europeană măsoară reforma din sistemul judiciar şi prin prisma proceselor penale şi se aşteaptă ca acestea să se desfăşoare în mod co­rect şi imparţial, independent de orice influenţă politică”. O a doua propunere de arestare a fost făcută în 24 februarie 2006. După o zi întreagă de dezbateri, pledoarii şi recuzări, cererea de arestare a fost respinsă. Cercetarea penală con­tinuă şi azi! Un alt dosar, care se află pe rol la Tribunalul Bucureşti, se referă la afacerea cu­noscută sub numele de Creanţa Libia. Cauza a fost ruptă din dosarul-mamă aflat încă la Parchet. Pa­triciu este acuzat că a prejudiciat bugetul de stat căruia i s-ar fi cuvenit banii plătiţi de Repsol, în cea de-a doua tranşă a datoriei. Patriciu a refuzat să vireze banii către stat, afirmând că în momentul în care a preluat Rompetrol, a preluat în egală măsură şi obligaţiile, dar şi drepturile de care beneficia Rompetrol (respectiv recupe­rarea investiţiilor făcute în perioada comu­nistă de Rompetrol în Libia). Prin decizia instanţei, Rompetrol a fost introdusă în cauză ca parte res­ponsabilă civilmente. S-a speculat că măsura va duce la falimentarea Rompetrol. Realitatea s-a do­vedit a fi cu totul şi cu totul alta. Procesele par să nu afecteze dezvoltarea şi evoluţia Rompetrol, sau starea de spirit a patronului. Mai mult chiar, cu o valoare mai mult simbolică, dar cu atât mai valoroasă, la sfârşitul lui mai 2007 Serviciul Ro­mân de Informaţii a fost pus să-i plătească lui Patriciu despăgubiri în valoare de 50.000 de lei noi, după ce instanţa a hotărât că interceptările convorbirilor telefonice efectuate de Patriciu în cursul urmăririi penale au fost ilegale! Decizia este postată pe situl Rompetrol – şi este singura referire oficială cu trimitere la acţiunile în Justiţie care îl implică pe Patriciu.

Dinu Patriciu a avut mereu o anume sen­sibilitate faţă de presă. S-a implicat în lansarea şi evoluţia ziarului Ziua, a pus bazele editurii Omega Press, a colaborat şi s-a implicat financiar în publicaţii lăsate apoi pe mâna lui Mircea Di- nescu, gen Aspirina săracului, Dilema veche şi al­tele. Ultima achiziţie a fost cea din 24 iulie 2006, când Rompetrol Holding a preluat 60% din acţiunile Societăţii Adevărul. Patriciu a cumpărat cu 10 milioane de dolari şi clădirea în care îşi are sediul ziarul Adevărul. După preluare a regru­pat publicaţiile editate de Societatea Adevărul şi a promis investiţii substanţiale. Cealaltă pasiu­ne constantă a lui Patriciu, considerată tot ca o investiţie în viitor, este Fundaţia Energie Vie, care urmează să devină oficial Fundaţia Dinu Patri­ciu. Acum, după vânzarea acţiunilor Rompetrol către KMG, Patriciu a promis 100 de milioane de dolari, bani care vor fi destinaţi exclusiv bur­selor pentru românii care studiază în străinătate. Nu ştim care sunt sumele investite de alţi mi­liardari în fundaţii cu scop caritabil, dar mai mult ca sigur că 100 de milioane de dolari nu a mai alocat nimeni unei fundaţii din România… Tot la capitolul planuri de viitor se plasează şi in­tenţiile lui Patriciu de a investi în Republica Moldova.

Taguri: nr. 11 / noiembrie 2007 Tweet

Sunday, November 25th, 2007 at 4:12 pm, DOSAR, RSS feed