E-mail-urile primite de la internauţi, în ultimele luni, mi-au atras atenţia asupra acestor două cuvinte: „Codex Alimentarius”. Un cod alimentar de temut existent la nivel internaţional, pe care UE l-a adoptat în numele grijii pentru sănătatea alimentară a populaţiei, şi la care România a aderat cu ochii închişi, cum face de obicei.

La început, Codex Alimentarius (Codul pro­duselor alimentare) părea desprins dintr-un SF mustind a teoria conspiraţiei. Un cod care aproape că scoate în afara legii pâinea, iaurtul, produsele apicole, plantele şi ceaiurile medici­nale aplicându-le o serie de reguli care sunt mai degrabă standarde farmaceutice decât ali­mentare. Un cod conceput cu scopul declarat să ne ferească de boli când de fapt ne bagă pe uşa din dos medicamentele de sinteză văzute ca remedii unice pentru tratamentul diverselor afecţiuni şi permite introducerea a numeroase chimicale în alimente. Vocile care se declară împotriva codului spun de fapt că totul a por­nit de la principiul că Terra nu mai poate hrăni pe toată lumea natural, ca urmare se va trece la hrana artificială. Nu se poate aşa ceva, mi-am zis. Numai că găsind în propriul frigider un borcan de muştar cu inscrip]ia Codex Alimen- tarius şi în cămară un pachet de făină cu ace­leaşi două cuvinte, nu am putut rezista ten­taţiei să verific ce este acest codex. M-am adresat directorului Institutului de Cercetări Alimen tare, prof. dr. Gheorghe Mencini- copschi, pentru a lămuri ce este şi mai ales cum este Codex Alimentarius.

„Codex Alimentarius este o comisie generată de Organizaţia Mondială pen­tru Agricultură şi Alimentaţie – FAO şi Organizaţia Mon­dială a Sănătăţii – OMS, în 1961, aflate la rândul lor sub tutela ONU. Această entitate CA a fost creată pentru a oferi recomandări în dome­niul siguranţei alimentelor. Nimic rău. Numai că faimo­sul Codex Alimentarius nu are dialog cu persoanele fi­zice şi juridice, ci numai cu guvernele statelor. CA nu generează legi, ci face doar recomandări prin aşa-numitul cod alimentar (codex alimentarius, în latină), însă este percepută de către guver­nele statelor membre – România este şi ea membră Codex Alimentarius prin Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară – ca fiind autori­tatea cea mai înaltă în domeniul sănătăţii ali­mentare. Când Codex Alimentarius face reco­mandări, repet, care nu sunt obligatorii, UE, pornind de la notorietatea CA, le preia şi le introduce prin regulament, iar acesta devine obligatoriu pentru toate ţările membre ale uni­unii. Dacă o directivă UE poate fi negociată, regulamentul se aplică, nu se dezbate. În cazul de faţă avem de-a face cu Regulamentul 1924/2006 privitor la menţiunile nutriţionale şi de sănătate asociate alimentelor, elaborat pe baza indicaţiilor faimoasei comisii Codex Alimentarius”, ne-a explicat directorul ICA. Altfel spus, orice plângere împotriva codexului respectiv a regulamentului 1924 este nulă, întrucât comisia poate să se justifice spunând: noi am făcut recomandări, nu am obligat pe nimeni. Şi dacă mergi la UE să te plângi, repli­ca va fi: noi am făcut regulamentul în baza codex fiindcă este singura şi cea mai credibilă instituţie abilitată să facă asemenea reco­mandări. Prin urmare, te plimbi de la Ana la Caiafa, pe căile birocraţiei, fără nici un rezultat, ceea ce ridică semne de întrebare asupra bunelor intenţii ale regulamentului cu pricina. Aceasta cu atât mai mult cu cât, deşi se doreşte la nivel internaţional aderarea la CA, de către toate ţările lumii, iar 160 de ţări au făcut-o deja, India, China şi Africa de Sud, spre exemplu, au respins codexul. Asociaţii ale medicilor din SUA şi Marea Britanie resping şi ele codexul. Deci, se poate.

Ce prevede, între altele, regulamentul 1924/2006 generat de temutul cod alimentar? Gheorghe Mencinicopschi ne spune: „Regu­lamentul a pornit cu intenţia bună de a eticheta corect alimentele, astfel încât consumatorul să poată alege în cunoştinţă de cauză produsele alimentare de la raft, iar producătorii mici şi mijlocii să creeze alimente sănătoase. Numai că, printr-o dispoziţie birocratică şi neştiinţifică a regulamentului, se confiscă proprietatea ali­mentelor de a preveni numeroase boli, ele nu mai pot purta menţiuni de genul calciul din ou previne apariţia bolilor sistemului osos, fiind­că se consideră că doar medicamentele previn, vindecă sau tratează.

Conform regulamentului, nu mai avem voie să menţionăm că alimentele previn boala. Ce să înţelegem de aici? Că suntem îndemnaţi să luăm medicamente pentru a preveni îmbol­năvirile, în loc să mâncăm natural? Mai mult, producătorii nemaiputând să scrie pe alimente produs probiotic – spre exemplu, iaurtul – care previne şi tratează diareea cauzată de rotavirus, nu va mai fi stimulat să facă un iaurt natural şi va face ce este mai uşor şi mai ieftin, un produs chimizat. Regulamentul 1924 încurajează chimizarea şi producerea de alimente din ce în ce mai slabe nutriţional. Şi încă ceva! Ceaiurile şi plantele medicinale, produsele apicole, mi­neralele, vitaminele şi antioxidanţii etc., con­form altui regulament – 178/2002 al UE – ni se spune că sunt alimente. Fiind alimente, ele intră sub incidenţa regulamentului 1924/2006. Pe cale de consecinţă, nu vom mai avea voie să spunem că toate acestea previn, vindecă şi tratează, decât dacă vor avea o anumită con­centraţie şi vor fi procesate sub formă de tablete, pastile, pilule, aşa cum sunt medica­mentele. Mai mult, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor, conform aceluiaşi regulament 1924 aplică proceduri de evaluare a alimentelor după procedurile de evaluare a medicamentelor, aici e grava eroare. Or, medicamentele sunt substanţe chimice pure şi presupun modele toxicologice simple, aprecieri farmacocinetice şi farmacodinamice simple, pe când alimentele, chiar cele mai umile – o păstaie de fasole, de pildă – este făcută din mii şi mii de substanţe naturale (macronutrienţi, micronutrienţi) care, puse în relaţie, generează efect de matrice. În con­cluzie, nu putem evalua alimentele în funcţie de medicamente. Se extrapolează în mod neşti­inţific şi periculos procedurile de la medica­mente aplicate alimentelor”, consideră Gh. Mencinicopschi.

„Alimentul trebuie să aibă drepturile lui, câştigate în mod natural şi dovedite ştiinţific prin trecerea timpului. Anatomofiziologia noastră genetică nu s-a schimbat în ultimii 40.000 de ani, deci mâncarea cea mai sănătoasă pen­tru om rămâne cea naturală, fără chimi­cale, fără modificări genetice, fără arome adăugate artificial, extrem de pericu­loase.”

Taguri: nr. 5 / mai 2011 Tweet

Thursday, May 5th, 2011 at 5:28 pm, ZOOM, RSS feed