Castigatoarele primei saptamani: jurjut ligia si Ruxa. Mai multe detalii despre extragere gasiti aici [1].
Timp de 4 saptamani (4-31 iulie) pe revistaflacara.ro [2] vom avea cate un concurs saptamanal, urmand ca la finalul perioadei de concurs, juriul (compus din membri ai echipei editoriale) sa aleaga castigatorul marelui premiu constand in produse electrocasnice in valoare de 550 de lei. Saptamanal vor fi desemnati prin tragere la sorti castigatorii celor doua premii anuntate dintre cei ce au raspuns la intrebarea saptamanii respective iar la final marele premiu va fi acordat prin jurizarea celor mai interesante raspunsuri acumulate in aceste 4 saptamani.
Care este premiul acestei saptamani? Doua aparate de facut iaurt
Ce trebuie sa faci pentru a le castiga? Sa lasi un comentariu in pagina acestui articol (click aici [3] sa ajungi la formularul de comentarii) in care sa ne povestesti o intamplare inedita/amuzanta petrecuta stand la o coada pentru a cumpara lapte. Daca nu ai trecut printr-o asemenea experienta poti sa ne spui o poveste asemanatoare de cand stateai la o coada pentru a cumpara ceva.
Care este data limita de participare la concursul acestei saptamani? Duminica 10 iulie, urmand ca luni sa anuntam castigatorii si tema pentru urmatoarea saptamana.
Ce trebuie sa stii inainte sa participi? Te poti inscrie doar o singura data la concursul saptamanal (de 4 ori pe durata concursului). Adresa de email trebuie sa fie una valida pentru ca pe baza ei te vom contacta daca esti unul dintre fericitii castigatori.
Juriul este format din autorii revistei Flacara: George Arion, Corina Anghel, Radu Pocovnicu, Liliana Petrus si Alice Claudia Gherman.
” Pe parcursul saptamanii in aceasta pagina o sa puteti sa cititi si raspunsurile unor autori de la Flacara la intrebarea de aceasta saptamana”.
Alice Gherman
Editor – Revista FlacaraCand eram prin clasele I-IV am stat adesea la coada: la lapte, la oua, la detergent, la banane si portocale. Ananas nu am apucat niciodata. Intotdeauna se termina inainte de a ajunge eu sa cer vanzatoarei ananas (compot de ananas, ca ananasul proaspat nu stiam cum arata). Nu concepeam bucuriile vietii (cacao, ciocolata, Cico, banane si portocale) fara coada. Aveam o matusa care procura prin cunostinte si la suprapret (in preajma sarbatorilor in general): drojdie, uneori cicolata si cacao, jucarii, bomboane straine, chewing gum etc. Fratele meu mai mic, mereu ii zicea mamei cand nu avea ceva dulce in casa: Dute la tusa la magazin sa iti dea! Dar tusa-matusa nu avea magazin, ci doar fler pentru micul trafic cu alimente din epoca de aur.La cozile interminabile pe care le-am facut alaturi de mama (ca sa luam mai mult) intre anii 82-89 am vazut o data un militian stand la coada cu un caine lup in lesa, langa el. Copil fiind m-a luat gura si am strigat: “Mama, uite un caine militian care sta la coada!” Biata mama nu a stiut cum sa ma faca mai repede sa tac… Asa era in vremea copilariei mele!!!
Radu Pocovnicu
Redactor – Revista Flacara10-11 seara (inainte de 1989). Era ora cand duceam plasa cu cele doua sticle goale de lapte in fata la alimentara. Evident, magazinul se deschidea a doua zi dimineata.Dar pentru a prinde una dintre sticlele miraculoase cu lapte din cele cateva zeci care se aduceau, trebuia sa te asiguri dinainte. De aici acest un ritual. Sa te duci cu plasa la lasatul serii si sa o pui la rand. A doua zi dimineata pe la cinci, un card de plase isi asteptau proprietarii. Cum plasele erau uneori identice, intr-o dimineata i-am gasit pe doi certandu-se pentru ca ultimele doua sticle ajunsesera chiar la plasele lor. Nu mai tin minte cum s-a treminat…
Liliana Petruş
Redactor Sef – Revista FlacaraÎmi amintesc o legendă care circula în acele vremuri de „restrişte şi privaţiuni” : cică un străin (pare-se un englez) care trecea prin Piaţa Amzei vede o mulţime imensă aşezată cuminte şi tristă în formă de rând. Mirat, întreabă despre ce este vorba. I se dă explicaţia că oamenii aşteaptă la coadă, pentru că se dau ouă, la care străinul nostru exclamă: „God, decât să te înghesui aşa, mai bine le cumperi!”
Corina Anghel
Director marketing comunicareEra prin 1984. Îmi doream foarte tare un căţel şi o exasperasem pe mama cu rugăminţile şi cu angajamentele că o să mă ocup singură de el. De plimbat, de hrănit şi toate cele. Până la urmă a cedat şi mi-a promis că acceptă, cu o singură condiţie: să fac o mică simulare de scos câinele afară, ducându-mă timp de două săptămâni să cumpăr laptele de dimineaţă. Fireşte, cu inevitabila coada la pachet. După patru zile am avut brusc revelaţia că nu-mi doream chiar aşa tare un căţel. Nici măcar unul cu coada tăiată.