can you mix xanax with melatonin buy cheap xanax xanax treatment for depression

difference entre codeine et tramadol cheap tramadol online methylprednisolone and tramadol

mail order provigil buy modafinil getting provigil in canada

cnn xanax buy xanax xanax prowadzenie samochodu

xanax és xanax sr közötti különbség generic xanax dilantin for xanax withdrawal

what tramadol pill looks like buy tramadol online tramadol empty stomach dog

xanax l612 buy alprazolam online no prescription médicament générique xanax

amwaj blue beach resort & spa soma bay egypt order soma soma meb tel

drug interaction between tramadol and ibuprofen tramadol no prescription what is tramadol commonly used for

xanax and other similar drugs xanax 0.5mg are blue xanax bars good

PEOPLE

Confesiuni despre Confesiuni

March 9th, 2012, com Comenteaza

Zăpada care a căzut în partea a doua a acestei ierni era cât pe aci să ne facă să nu ne întâlnim. De câte ori stabileam o întâlnire cu Iuliana Marciuc intervenea ninsoarea sau o schimbare de program. Vedeta TVR mi-a sugerat varianta mail, nu mi-a plăcut. Până  la urmă, între două  reprize  de  ninsoare,  ne-am întâlnit  în  barul  TVR „Parole… parole“ la, cum altfel, decât o parolă cu şi despre „Confesiuni“.

Cândva  în şcoala generală, o  profesoară i-a  scris într-un caiet  de  amintiri:  învaţă    să alegi!  De atunci  viaţa  a  pus-o mereu  în situaţia să aleagă. A urmat  cursurile Facultăţii de Planificare și  Cibernetică Economică, din cadrul  ASE, dar a ales o carieră în televiziune, luna februarie, a anului 1990, fiind momentul primei  intrări în  direct  pentru  prezentarea emisiunilor. De-a  lungul   anilor, a  găzduit emisiuni  și programe speciale, precum: Seara porţilor deschise, Tip top minitop, Karaoke show, Album  duminical, Impas în doi, Muzica e  viaţa mea, 90 de minute pentru sufletul tău, Acces la succes,  Miezul zilei etc.,  toate realizate în şi numai  pentru  TVR. Iuliana Marciuc a rămas fidelă până  astăzi postului naţional de  televiziune, unde   moderează  emisiunea  Confesiuni, difuzată la TVR2.

„Cea  mai   mare   bucurie   profesională  a mea este această emisiune  şi posibilitatea de a arăta lumii că oamenii se uită şi la valori, că le e dor  de asemenea  gen de emisiuni  şi audienţele o arată.  La  emisiune   sunt invitate  mari personalităţi, pe care trebuie  să ştii cum să le iei ca să intri în sufletul  fiecăreia şi  să reuşeşti să scoţi  ceva de acolo.

Cel mai  dificil  mi-a fost  cu  Dan  Puric, fiindcă nu  îl  cunoşteam  absolut  deloc.  Pe majoritatea îi cunoşteam, dar  pe  Dan Puric nu îl întâlnisem niciodată. Ţin minte şi acum că a  fost emisiunea la  care  toţi colegii  mei râdeau că am venit cu jumătate de oră înainte  în platou, pregătită, deşi eu de  obicei  vin în ultimul moment  şi o fac chiar deliberat. Am observat, din  experienţă, că nu este  bine  să vorbeşti cu invitaţii înainte  pentru că, într-un fel, e  mai  bine  ca  ei  să se  încarce  şi cu  o emoţie, altfel discuţiile dinainte de a intra  în emisiune  le  diminuează pe  cele  din  platou. Mai exact, se spun nişte lucruri care ulterior  nu se mai rostesc şi în platou  şi atunci evit să mă  întâlnesc  cu ei.  La Dan Puric  am  venit, însă, cu  o  jumătate de  oră  înainte, actorul mi-a sărit  primul  în   întâmpinare, a  fost extrem  de deschis, s-a creat o atmosferă prietenească, a început să ne povestească despre o vacanţă de-a lui şi emisiunea a reuşit. Lui îi datorez şi un premiu  primit la TVmania pentru emisiunea din  1 decembrie când, pentru a doua oară,  l-am chemat  într-o ediţie specială a Confesiunilor dedicate României. A fost singurul  invitat  care  a  venit  de  două  ori, prima  emisiune  cu el a fost  însă cea mai dificilă. Iată,  aceasta  este  o  confesiune  despre Confesiuni.”

Dacă la  un capăt al  vieţii profesionale  a Iulianei Marciuc se află mulţumirea legată  de realizarea Confesiunilor, la celălalt capăt stau regretele  legate  de  teatru. Mare  iubitoare şi admiratoare   a    artei    dramatice,   Iuliana Marciuc a evoluat  o singură dată într-o piesă de  teatru  – Patru pe o canapea plus valetul – jucată   la   Teatrul   Incomod,   alături de   Iurie Darie, Anca  Pandrea, Candid  Stoica şi Victor Yila. „Nu  am mai jucat de atunci.  Nu am mai fost solicitată şi nici eu nu am depus nici un efort în acest sens. Nu am anunţat în nici un fel că aş mai dori să mai joc şi acesta este unul dintre regretele  mele. Piesa aceea era o comedie   bulevardieră   a  teatrului  particular  al Ancăi Pandrea şi  Iurie Darie. Am jucat-o şi într-un turneu în SUA şi Canada despre care îmi amintesc  cu mare, mare plăcere, dar  şi la Teatrul   de  Comedie  şi la  Teatrul   Nottara  din Bucureşti.

Anul trecut, cu ocazia împlinirii a 55 de ani de TVR, Iuliana Marciuc a lansat o carte dedicată celor 55 de ediţii ale „Confesiunilor“ în care numeroase personalităţi ale vieţii artistice româneşti vorbesc despre ele.

A fost o perioadă foarte frumoasă, mi-am dorit foarte  mult să joc fiindcă sunt o foarte mare  iubitoare de  teatru, o  admiratoare a actorilor de teatru  în mod special şi am dorit foarte  mult  să văd ce  înseamnă aplauzele atunci când le primeşti tu. Atunci când le ofer eu, pentru mine înseamnă momente  de reală emoţie. Cred că nu am emoţii mai mari decât atunci când aplaud un actor, uneori  până la lacrimi, şi am vrut să văd şi de partea cealaltă cum este.”

Şi     fiindcă tot  am  vorbit   despre  teatru, despre  roluri, am   întrebat-o  pe   Iuliana Marciuc  cum  se  împart  rolurile   în  familia Marciuc-Enache  plus  micul  David  Mihnea, acum   în  vârstă de   aproape  şapte  anişori. „Fiind atât  eu cât şi Adrian două firi  foarte independente, foarte libere şi foarte puternice avem  grijă să nu existe  unul care să dirijeze mai mult partitura decât celălalt, cred că este cumva   o  înţelegere   tacită  între   noi.  Ne împărţim echilibrat rolurile. Bine, eu fac mai multe decât Adrian, îl ajut mai mult pe David să se îmbrace,  să mănânce… Sigur, Adrian a promis că o să îl ajute la lecţii aşa cum a făcut lecţii  cu Diana – fiica cea mare  a lui Adrian Enache  din   căsătoria cu  Corina n.r.  –  dar, până acum nu a fost cazul, mai vorbim  peste un an, când David va merge  la şcoală. Micile teme  deocamdată pe care le are de  făcut   la grădiniţă le-a făcut numai  cu mine. David a început  să citească şi, de  foarte  multe  ori, citeşte împreună cu  Adrian, când  timpul îi permite  acestuia, sau îmi citeşte mie.

David e un copil echilibrat, cuminte,  nu face mari  năzdrăvănii, e încăpăţânat şi rebel, ca fire seamănă cu tatăl meu. E un caracter în formare,  la  care  trebuie   să fii  foarte  atent, meseria de părinte, dacă o abordezi cu seriozitate, e  foarte  dificilă.  Acum îi  deschidem foarte  multe  uşi pe  care  să intre  împins de noi, dar  dacă rămâne acolo sau  nu e decizia lui. Îi place  foarte  mult  să cânte la pian  şi a dorit în continuare  să facă acest lucru, însă a oprit  cursurile  de  chitară  spunând că deocamdată e prea  mic pentru  chitară.  Merge la cursuri de  actorie, care  îi plac  foarte  mult, acolo învaţă atitudine, dicţie, ceea ce contează pentru întreaga lui educaţie, face tenis şi înot. Încercăm să  îi  arătăm că prin sport duce  o viaţă  sănătoasă”, povesteşte  cu mândrie  de mămică Iuliana.

Trăind o poveste  de  iubire  tumultuoasă, de  peste  17 ani, alături de  Adrian Enache, o relaţie despre care presa a scris mii de pagini  în print  şi on-line, Iuliana  Marciuc  pare  să înţeleagă  foarte   bine   modificările  din   societatea   umană actuală, o  societate  în  care noţiuni precum  căsătorie, relaţie, dragoste par să-şi fi schimbat  radical înţelesul. „Eu la părinţii mei şi la prietenii  părinţilor  mei am văzut ce înseamnă  familia  tradiţională. Din păcate, cred că nu mai sunt vremurile pentru o astfel de familie. S-a schimbat  pur şi simplu ritmul  în  care  trăim  şi regulile   după care trăim.

Îmi amintesc  că părinţii mei se întorceau  amândoi acasă la 17.00  după-amiază, atunci se termina ziua de lucru, după aceea  urmau împreună un program, sâmbăta şi duminica erau  acasă. Împreună făceau un program cu mine  şi împreună cu prietenii. Duminica, de exemplu,  automat mă duceam la  teatru. A făcut  parte  din  educaţia mea.  Acum nu mai sunt astfel de vremuri. Însuşi faptul că fiecare avem    maşina    noastră  schimbă    radical lucrurile. Timpul curge altfel, fiecare încearcă să aibă o profesie sau un business şi să se dezvolte. Automat se  ajunge  mai  târziu acasă, programul e complet diferit. Duminica, prin mari  eforturi, suntem  împreună la prânz, de exemplu. Automat  copiii stau  mai  mult cu mamele.   De   pildă,  eu   merg    duminică dimineaţă la teatru cu David, nu şi cu Adrian, pentru  că el sâmbătă  seară cântă şi evident duminică dimineaţă se scoală târziu.

Pe lângă tv, Iuliana Marciuc are un proiect personal de business, „Dove café“, unde se ocupă de partea de marketing şi PR.

Cred că sunt lucruri care s-au schimbat  în viaţa tuturor şi nu numai  în cazul nostru, ci şi în familiile  de avocaţi, de medici, de oameni de  afaceri  ş.a.m.d. Nu  cred  că mai  este  o soluţie neapărat căsătoria. Şi  aşa oamenii stau împreună din  ce în ce mai greu.  Ceea ce este şi mai grav e că până şi cuplurile se găsesc din ce în ce mai greu.  Oamenii se întâlnesc greu unul cu altul, mulţi dintre ei rămân singuri şi, la un moment  dat, singurătatea – vorba  uneia  dintre  invitatele la  emisiunea mea  – devine un răsfăţ!

De multe ori sunt multe mici compromisiuri sau mari  compromisuri pe care trebuie  să le faci ca să poţi  supravieţui cu cineva  şi, în general, un cuplu e din  ce în ce mai dificil de ţinut. Oamenii nici nu mai fac efort, e un paradox, se întâlnesc greu oamenii între ei, dar  se  despart uşor, nu  mai  fac  efortul  să ţină relaţia, să treacă peste micile neînţelegeri gen ţi-am spus să  duci gunoiul şi  nu l-ai  dus. Eu, în general, am învăţat să nu mai isc discuţii când ştiu că nu duc  la  nimic, încerc pe alte  căi să îndrept nişte lucruri care nu-mi convin. A nu se înţelege că stau şi le accept la infinit, încerc să le schimb, dar altfel decât prin nişte discuţii sterile. Consider că oamenii care se întâlnesc de tineri  sunt avantajaţi într-o relaţie, în sensul că atunci  când  eşti tânăr te mai  iei  unul după celălalt şi mai  reuşeşti să te modelezi, dar   după o  anumită   vârstă cred   că este imposibil să ai  pretenţia de  la  un om să se schimbe. De  fapt, aici  intervine  iubirea, să-i iubeşti  partenerului şi calităţile şi defectele  în egală măsură, să accepţi  defectele  şi să ai grijă unul de altul din  iubire.

Eu am  ţinut o relaţie şi pentru  că  mi-am dorit să reziste. Pentru că am primit de fiecare dată foarte mult şi atunci am dat  foarte mult. Niciodată nu am  ţinut  neapărat o socoteală, dar cred că în asta constă secretul, am încercat întotdeauna   să ne   facem   surprize   unuia  celuilalt,  am  încercat  să păstrăm permanent fierbinte relaţia şi pentru  că niciunuia  dintre noi nu îi place rutina, am încercat fiecare să o eliminăm. Sigur că nu se poate  total, sunt şi lucrurile pe care le faci zilnic, dar pe cât a fost posibil, am vrut să eliminăm plictisul şi rutina. Încerc de fiecare dată să îi întreb  pe invitaţii  mei   de   la  Confesiuni,   fiindcă  am   şi reprezentanţi  ai  generaţiilor  părinţilor mei care vin după 30 de ani de căsătorie sau chiar 40 de ani, cum de au menţinut o relaţie atât de mult  timp. Fiecare   spune  acelaşi  lucru:  au prins alte vremuri, au trăit altfel.

Un  lucru  e  sigur: trebuie  să ai  grijă  de iubire  şi nu trebuie  să consideri că dacă ai pe cineva  lângă tine îl ai pentru  toată viaţa. Cu alte cuvinte, ai aşa un soi de temere de fiecare dată că se poate  întâmpla orice şi bănuiesc că această temere te ajută – a nu se înţelege că nu trebuie  să fii sigur  pe cel de lângă tine – dar  nici să te culci pe o ureche.  Nu  e bun princi piul:  gata, l-am  luat, e lângă  mine, nu mă  mai străduiesc  să  îi ofer nimic nou. Tot timpul  trebuie să oferi întâlniri noi, tu ca femeie să aduci  ceva  nou, e  o  luptă permanentă împotriva rutinei zilnice.”

Taguri:

Comenteaza