Constructorii de… ruine
May 25th, 2010, Liliana Petrus

Cetatea Ţărănească Râşnov a fost construită în secolul al XIV-lea, în vârful celui mai înalt deal din zonă.
Sigur că vizitarea cetăţii e interzisă, pe timpul lucrărilor, da’ pentru ziarişti s-o găsi o cheie. Şi hai, fuguţa-fuguţa, alţi boscheţi, altă perspectivă. Defrişări, utilaje, cabluri. Alexandru Tărcuţă, şeful de şantier, ne desenează, cu braţele, „planul” de reabilitare a cetăţii: „Restaurăm zidurile, turnurile, incintele. Pe-acolo va fi o cale pietonală, pe-aici urcă drumul pentru maşini, până în parcare. Ne ocupăm şi de iluminat, alimentare cu apă şi câteva chioşcuri pentru producătorii locali. Contractul e pe 30 de luni, în ultimele zile fiind inclusă şi inaugurarea.”
Primim şi permisiunea de-a intra în cetate, da’ cu mare grijă, că sunt ziduri fisurate. Mai zilele trecute s-au furişat nişte tineri, printr-o spărtură, şi s-au găsit să cânte în capelă, cu instrumente. Cică au avut noroc, că de la vibraţii era foarte posibil să se prăbuşească pereţii peste ei. Intrăm, aşadar, cuminţi, pe lângă locuinţa paznicului cetăţii, construită în 1850. În dreapta, Turnul slăninii, din secolul al XVII-lea. Apoi magazia militară, camerele de refugiu, în caz de asediu, şi fântâna adâncă de 59 de metri, săpată în 1693. La un moment dat, observăm că pe lângă noi s-a strecurat şi un turist. Să nu-l deochi, că e primul întâlnit prin cetăţi. Nicu Stoica, din Bucureşti, ne roagă pe sănătate, la modul serios. Că-şi dorea demult să viziteze cetatea, are rude în zonă, a tot încercat, da’ era închisă: „Păi, pe dracu’, am fost în Canada, le-am văzut pe ale lor, de secol XIX, şi să nu le văd pe ale noastre? Nu-i păcat? Şi mi-ar plăcea să fie restaurate, cu mici manufacturi, sticlărie, s-ar face bani pe bandă rulantă, numai să se ocupe cineva de asta!”
Cam aşa ne gândeam şi noi, mergând pe poteci înguste, gen tunel, printre ziduri. Până sus, în capelă. Unde, vorba lui Bogdan, unul dintre colegii mei, „e iubire multă pe pereţi”. Un zid întreg cu Nae, David şi alţi Vasile care o iubesc pe cutare şi cutare. Uneori în cuvinte, mai apoi în desene, mai pe şleau. Şi nici măcar nu putem să râdem, că se văd nişte surpături proaspete. Aşa că, fără vibraţii, coborâm. O echipă de topografi tocmai începe măsurătorile de interior.
Trecem şi pe la primărie, să vedem de unde şi cum şi câţi bani. Daniela Dărăbanţ, asistent manager al proiectului, zice că ar fi vorba de 31 de milioane de lei noi: „Am început studiul de fezabilitate în 2000, în 2005 s-a aprobat proiectul, pe fonduri Phare. Dar a trebuit să aşteptăm până în 2008, când s-a deschis o nouă linie de finanţare. Am reactualizat proiectul cu asistenţă din partea Guvernului, şi în 15 mai 2009 s-a semnat contractul de finanţare. Apoi licitaţie pentru execuţie, contestaţiile de rigoare şi, în fine, am început lucrările. Toate astea au durat mult, prea mult, dar acum important este că am demarat.”
Una peste alta, iată că se poate. Dacă vrei, dacă te şi deranjezi puţin pentru asta şi, mai ales, dacă ai răbdare, măcar vreo zece ani.
La Rupea am nimerit-o cum nu se putea mai bine. După un zig-zag tonic printre crucile cimitirului şi boscheţii din patrimoniul local, am dat bot în bot cu un lacăt imens, de epocă. Dumnealui fereca poarta de Est a cetăţii, căptuşită cu benzi metalice, în 1621, după cum zice inscripţia. Dar asta e, aşa, pentru derutarea adversarului. Topografii care măsurau prin zonă ne-au sfătuit să mai dăm o tură, până la poarta cealaltă, unde e organizarea de şantier. Nu-i o glumă, chiar s-au apucat de restaurare. Şi chiar astăzi, 12 aprilie.
Cetatea Rupea, ridicată pe Dealul Cohalmului, a fost construită şi extinsă în secolele al XIV-lea şi al XVII-lea.
Doamnelor şi domnilor, vă rog să vă ridicaţi! Am găsit, în sfârşit, o cetate restaurată. Cu paznici, custode, vizitatori şi bilet de intrare. Cinci lei bucata. Bine aţi venit în Cetatea Neamţ! Şi atenţie la cursa de şoareci! Respectiv o trapă-capcană, la intrarea pe podul mobil. Hai, că glumeam, era spaima duşmanilor. Acum e doar un paşnic exponat de muzeu.
Spre deosebire de cetăţile ţărăneşti de până acum, care aparţin primăriilor, Cetatea Neamţ este proprietatea statului. Poate şi de aceea starea ei de sănătate este destul de bună. Evident că a fost neglijată şi ea, o vreme, dar acum lucrurile s-au schimbat. În baza unui studiu de fezabilitate, început în 2002, a fost aprobat un proiect european de restaurare, în valoare de 2.750.000 de euro. Plus sume consistente de la Consiliul judeţean. Cetatea a fost închisă între 2007 şi 2009, cât au durat restaurările. Dr. Gheorghe Dumitroaia, directorul Complexului muzeal judeţean Neamţ, susţine că a rămas oarecum nerezolvat doar un singur aspect: „Mai sunt probleme cu umiditatea, soluţia tehnică nu e perfectă, dar, deocamdată, n-avem alta. Mai vedem, mai studiem, mai întrebăm şi la alţii.”
În rest, toată cetatea e un muzeu. Custodele, Geo Maxim, profesor de istorie, el însuşi un obiect de patrimoniu, că lucrează în sistem din 1968, ne prezintă, pe rând, toate atracţiile: Sala armelor, Camera de taină, Neagra temniţă, Paraclisul, Sala pârcălabului, Camera domniţelor, Închisoarea… Ca să nu fie doar spaţii goale, restauratorii au apelat la personaje şi scene istorice. Aşa că vedem pârcălabi, domniţe, boieri sau plăieşi, în mărime naturală. În fapt, nişte manechine, dichisite de o echipă de la Teatrul din Piatra Neamţ. S-au comandat şi cai, tot în mărime naturală, din fibră de sticlă. La acest capitol, nu prea ştiu ce să zic. Probabil că e o chestiune de gust, care, după cum ştim, nu se discută. Eu, una, nu mă dau în vânt după păpuşi îmbrăcate în plăieşi şi domniţe. Şi nici nu m-a făcut mama englez sau american, ca să mă minunez prin muzee de ceară. Dar, trebuie să recunosc, copiii şi tinerii pe care i-am întâlnit în cetate chiar se amuzau pe această temă. Turiştii străini, de asemenea. M-am amuzat şi eu, dar de altele. Cum ar fi stilul de-a povesti al custodelui. N-am mai ascultat un asemenea discurs, gen auto-interviu: „Şi ce face Vasile Lupu? Păi, ca să înşele vigilenţa turcilor, transformă cetatea în mânăstire. Şi cine o păzea? Păi, călugării. Şi ce scoteau dânşii de sub sutană, dacă se supărau? Păi, îşi suflecau mânecile şi scoteau armele!” Plus o grămadă de ghioagi pi schinari, la altă grămadă de duşmani. Mă rog, chiar amuzant. Dar nu la fel de tare ca indicatorul de la ieşirea din cetate, spre dreapta: căsuţe apă caldă 65 lei.
Cetatea Neamţ a fost construită de Petru I Muşat. Prima ei atestare documentară datează din 1395. Epoca de glorie a cetăţii a fost în perioada lui Ştefan cel Mare (1457-1504).
Cu bisericile fortificate din Transilvania e o altă poveste. Mai săsească, aşa, aş spune. De la construcţie până la restaurări, via starea de conservare. Ele sunt proprietatea Bisericii evanghelice, n-au nici o treabă cu primăriile şi cu statul român. Şi nici invers, chiar dacă uneori ar fi cazul. S-au păstrat destul de bine, sunt la fel de distante – sigur că se poate citi autentice – şi la propriu şi la figurat. Restaurări, mai mari sau mai mici, de Patrimoniu UNESCO sau doar de particulari, am întâlnit peste tot. Dar am auzit doar nume de saşi, nemţi, olandezi, englezi şi alte naţionalităţi, mai mult sau mai puţin conlocuitoare. Ei pun, de regulă, şi banul şi osul. Din păcate, românii din zonă, din ţară sau de aiurea, nu prea au nici o taină cu povestea asta.
nr. 5 / mai 2010 Tweet
Any time a person talks about quality you speaks about web sites like these, are you fellas upon twitter or any other web site? And can you mind basically additional your website to my interpersonal bookmark website?
Best Links 2011…
I like the valuable information you provide in your articles. I’ll bookmark your blog and check again here regularly. I am quite certain I will learn many new stuff right here! Best of luck for the next!…
Best Links 2011…
What’s Happening i am new to this, I stumbled upon this I’ve found It absolutely helpful and it has aided me out loads. I hope to contribute & aid other users like its helped me. Great job….
Best Links 2011…
Great wordpress blog here.. It’s hard to find quality writing like yours these days. I really appreciate people like you! take care…
Best Links 2011…
Good info. Lucky me I reach on your website by accident, I bookmarked it….
Best Links 2011…
I loved as much as you’ll receive carried out right here. The sketch is tasteful, your authored subject matter stylish. nonetheless, you command get got an shakiness over that you wish be delivering the following. unwell unquestionably come further fo…
Best Links 2011…
I do agree with all the ideas you’ve presented in your post. They’re really convincing and will definitely work. Still, the posts are too short for newbies. Could you please extend them a little from next time? Thanks for the post….
Best Links 2011…
Good web site! I truly love how it is easy on my eyes and the data are well written. I am wondering how I might be notified when a new post has been made. I’ve subscribed to your RSS feed which must do the trick! Have a nice day!…
Best Links 2011…
Hey there, You’ve done an incredible job. I’ll definitely digg it and personally suggest to my friends. I’m sure they’ll be benefited from this web site….
Best Links 2011…
This is a very good tips especially to those new to blogosphere, brief and accurate information… Thanks for sharing this one. A must read article….
OH HAI…
I got good info from your blog…
OH HAI…
hi!,I like your writing very much! share we communicate more about your article on AOL? I need a specialist on this area to solve my problem. May be that’s you! Looking forward to see you….
OH HAI…
This is really interesting, You are a very skilled blogger. I have joined your rss feed and look forward to seeking more of your wonderful post. Also, I have shared your web site in my social networks!…
OH HAI…
Excellent blog here! Also your web site loads up very fast! What host are you using? Can I get your affiliate link to your host? I wish my website loaded up as quickly as yours lol…
http://www.eRealEstateSanDiego.com...
Pacific Real Estate Broker serving all of your San Diego county real estate needs. Search Ca homes for sale using our MLS search. Receive email updates of Realtor listings with prices and blog. Whether single-family houses, townhomes, luxury homes, bea…
2011…
Excellent blog here! Also your web site loads up fast! What host are you using? Can I get your affiliate link to your host? I wish my site loaded up as fast as yours lol…
2011…
Thanx for the effort, keep up the good work Great work, I am going to start a small Blog Engine course work using your site I hope you enjoy blogging with the popular BlogEngine.net.Thethoughts you express are really awesome. Hope you will right some m…
Awesome website…
Really nice blog. I will check back for more information on this subject later….
2011…
Hiya, I’m really glad I have found this info. Nowadays bloggers publish only about gossips and net and this is actually annoying. A good website with exciting content, this is what I need. Thanks for keeping this web site, I will be visiting it. Do yo…