„Cea mai ciudată zi de muncă? A fost mare distracţie când în încăpăţânarea mea infinită am venit la serviciu, la Pro TV, cu piciorul în ghips, în cârje. M-au plimbat colegii cu scaunele cu rotile de prin redacţie, s-au bătut cu cârjele, mi-a alunecat o cârjă pe parchetul din studio şi am căzut înainte să intru… Chinul de pe lume, dar până la urmă distractiv.“

– Corina Caragea, ţi-ai dorit dintotdeauna o carieră în televiziune?

– Visam să fiu jurnalist. Aveam colecţii de ziare şi reviste acasă, articole care-mi plăceau, apoi am urmat cursurile facultăţii de profil, iar televiziunea a fost o întâmplare. M-am prezentat la un casting, de acolo am prins microbul televiziunii, a ceea ce se întâmplă în spatele scenei, dar şi pe scenă.

– Care a fost cel mai dificil moment căruia a trebuit să-i faci faţă pe platoul de filmare?

– La Ştiri sunt momente când apar lucruri neprevăzute, acesta este unul dintre riscurile meseriei. Însă, am ieşit din fiecare situaţie de acest gen cu bine până la urmă. Îmi amintesc că prompterul s-a defectat chiar la primul jurnal din viaţa mea şi am simţit cele cinci secunde până când am găsit foile cât… cinci secole.

– Care este sportul tău preferat?

– Baschetul îmi place cel mai mult, dar merg şi la meciuri de fotbal, şi mă dau cu placa de snowboard.

– Presa te „cuplează“ tot timpul cu cineva, deşi acum, să zicem, spui că eşti singură. Ai fost, pe rând, iubita lui Lucian Viziru, îndrăgostită de Robert Turcescu, ai încercat să-l cucereşti pe Daniel Niculae şi i-ai făcut ochi dulci lui Bogdan Stelea. Ce anume crezi că declanşează astfel de subiecte? Sunt acestea unele dintre dezavantajele statutului de persoană publică?

– Sunt oameni pe care eu nu i-am văzut vreodată în carne şi oase, dar despre care citesc apoi în presă poveşti detaliate în care sunt şi eu implicată. Înţeleg că anumite ziare trebuie să vândă cu orice chip şi, cum scandalul vinde bine, se pun pe inventat nişte poveşti. Asta este partea mai puţin frumoasă a faptului că apari pe sticlă. Se găsesc oameni care se autointitulează jurnalişti şi care, ca să-şi vândă publicaţia, profită de dorinţa telespectatorului de a şti cât mai multe despre fata de la televizor, îi livrează nişte invenţii menite să-l facă să bage mâna-n buzunar şi să cumpere acea publicaţie. Nimic din ce s-a scris în acest sens nu a fost adevărat vreodată şi de multe ori am rămas mască, citind ce poveşti de iubire trăiesc cu oameni pe care i-am văzut şi eu doar la televizor.

– Există şi avantaje pe măsură?

– Celebritatea îţi deschide mai uşor porţi şi inimi, faci ceea ce-ţi place şi poţi găsi acele reviste/ziare alcătuite de jurnalişti adevăraţi, care îţi pot creiona imaginea reală în faţa celui care contează cel mai mult în meseria aceasta – publicul.

– Ce loc ocupă sportul între preocupările tale?

– De câte ori am timp liber fac câte puţină mişcare. Mai merg cu rolele prin parc, alerg, mai dau pe la sală (mai rar, eu prefer mişcarea în aer liber). Nu am un program fix, o regulă. Îl strecor între un film, ieşiri cu prietenii, plimbări.

– Ce ai schimba la cei care te înconjoară? Dar la tine?

– Nu îi judec pe cei din jurul meu şi nu încerc să-i schimb, dar în ceea ce mă priveşte, cred că sunt prea încăpăţânată şi orgolioasă uneori.

– Ce părere ai despre dietele de slăbit, despre slăbit în general?

– Nu am urmat niciodată un astfel de regim pentru că, din fericire, nu am avut nevoie. Cred că sunt norocoasă, nu e meritul meu, şi tocmai de aceea îi admir pe cei care au puterea să se apuce şi să se ţină serios de treabă pentru a ajunge la forma ideală. Cred că e nevoie de multă ambiţie şi perseverenţă.

– Cum arată bărbatul ideal în viziunea ta?

– Nu caut perfecţiunea fizică. Nu îmi aleg iubitul în funcţie de nişte cifre sau culori – ochi, păr, piele etc. Îl iau pe om ca întreg – voce, discuţie, ochi, zâmbet, mâini, simţuri, pasiuni… ca un tot, nu-mi propun să urmăresc ceva anume, gen înălţime, ţesut adipos sau mai ştiu eu ce. Până la urmă, frumuseţea trece.

– Întotdeauna ai fost veselă? Aproape că nu mi te pot imagina supărată. Care e secretul?

– Sunt om şi am supărări şi bucurii ca oricine altcineva, dar telespectatorul nu este vinovat şi nu trebuie să simtă dacă eu sunt nervoasă sau supărată. În faţa camerei las deoparte alte griji şi mă concentrez numai asupra ştirilor. Şi de-obicei le spun aşa cum le simt: cu zâmbetul pe buze.

– Cu ce echipă ţii?

– Cu Naţionala României, Barcelona şi Milan.

– Care sportivi ţi-au declarat, telefonic sau direct, admiraţia lor?

– Nu sunt genul de persoană care să dea ocazia sau să lase impresia de disponibilitate şi nici nu ţin contabilitatea celor care mă sună, cu atât mai mult a celor din categoria „mă uit la televizor şi-mi aleg o fată“.

– Mergi la meciuri, pe stadion?

– Da, merg pe stadion, în Bucureşti am fost pe toate stadioanele de fotbal, am fost şi pe stadioanele din străinătate – în Portugalia, în Anglia şi în Spania – dar merg des şi în sală, la meciuri de baschet şi handbal.

– Cum ai ajuns să prezinţi ştirile sportive?

– Când m-am prezentat la probe, îmi doream sport, dar nu puteam emite pretenţii. Nu aveam pile, nu cunoşteam pe nimeni şi-mi venea greu să cred că voi fi angajată, dar să mai emit şi pretenţii… După ce s-au făcut probele video, mi-au propus să prezint jurnalul sportiv. Au spus că acolo mă potrivesc. La fix. Am stat o lună în probă şi apoi am fost angajată.

– Cea mai mare calitate?

– Sinceritatea.

– Cel mai mare defect?

– Încăpăţânarea.

– Care este cheia succesului pentru un prezentator de ştiri televizate?

– Să vadă telespectatorul în cameră.

– Visul tău pe plan profesional?

– Vreau cândva să fac documentar şi o emisiune sportivă.

– Te poţi caracteriza în cât mai puţine cuvinte?

– Disciplină, încăpăţânare, ambiţie, perseverenţă, onestitate, orgoliu.

– Cine te-a îndrumat în alegerea carierei?

– Eu am ales să fac jurnalism. Cel care m-a încurajat să fac televiziune a fost tata, dar şi prietenul meu cel mai bun, care a văzut un anunţ de angajare, a insistat să merg, şi de acolo a început totul.

– Cel mai spectaculos loc pe care l-ai vizitat.

– Stadionul Camp Nou din Barcelona. Am fost la un meci acolo şi m-am îndrăgostit de atmosferă, suporteri, măreţia stadionului, a echipelor… Dar la fel de frumos a fost şi pe Emirates Stadium, la semifinala Champions League.

– Ai regrete vizavi de lucrurile pe care le-ai fi putut face şi nu le-ai făcut?

– Mi-ar fi plăcut să învăţ să cânt la pian, să dansez tango… dar nu este timpul pierdut. În rest… am învăţat din greşeli.

– Crezi în dragoste la prima vedere?

– Nu mi s-a întâmplat să mă îndrăgostesc la prima vedere, dar am văzut cupluri care s-au „găsit“ dintr-o privire (zâmbeşte).

– Unde ai fost în vacanţă şi cum te-ai simţit?

– Am avut de 1 Mai o vacanţă-maraton Paris-Londra. Am fost împreună cu o gaşcă de prieteni şi ne-am distrat teribil – de la Disneyland la semifinala Champions League, Manchester – Arsenal. A fost o vacanţă minunată.

„Ies în cluburi foarte rar – şi atunci când o fac, stau puţină vreme. Îmi place foarte mult muzica, sunt dependentă de muzică, ascult în maşină, în casă, în parc… orice gen de muzică. Dar nu obişnuiesc să-mi pierd nopţile. La evenimente mondene şi petreceri merg numai atunci când am ceva de spus sau cu un scop precis.“

Taguri: nr. 7 / iulie 2009 Tweet

Wednesday, July 15th, 2009 at 1:13 pm, PEOPLE, RSS feed