highest milligram for xanax buy xanax buy xanax Downey

prise de poids avec tramadol order tramadol no prescription can i take tramadol with epilim

can ambien cause acne buy ambien online safe alternatives to ambien

images soma pills buy soma yoga studio soma

xanax gocce acquisto online generic xanax xanax information dosage

ambien and ranitidine buy ambien online does ambien cause swelling

fire soma san francisco soma online soma slightly stoopid tickets

alcohol and xanax amnesia generic xanax does xanax increase an opiate high

schwitzen bei tramadol order tramadol overnight tramadol cats overdose

nitrofurantoin and valium buy valium other brand names valium

PEOPLE

Costel Cașcaval: lungul drum către casă

May 16th, 2012, com 3 comentarii

Acasă  la Costel Cașcaval.  Acasă, în locurile  de suflet ale actorului, ale  copilăriei. Ale tinereții  și  maturității. În locurile pe  unde l-au  purtat vremurile…

Astăzi,   actorul  locuieşte  la  Frumuşani, unde şi-a cumpărat o casă veche, bătrânească, pe  care  a renovat-o pentru a-i reda  prospeţimea, dar păstrându-i şi aerul de odinioară. N-a fost  uşor  cu  meseriaşii ăştia  de  modă nouă.

„Eu le ziceam  că vreau o sobă pe lemne,  ei mă întrebau: Dar nu-i  mai bine o centrală? Sobă, domnule! Vreau să aud  cum trosneşte lemnul. Eu ziceam  lambriuri, ei mă  băteau la cap  cu rigips!”  După ce a căutat aproape trei  ani  în nordul, vestul şi estul Capitalei, a descoperit în sud,  la zece kilometri de Bucureşti, locul visat: Frumuşani,  un   ghiol   unde  se  adună  toţi curenţii dealurilor şi pădurilor dimprejur, de unde nu mai ieşi iarna şi unde-i bine şi răcoare vara. Un loc care îndeamnă la o viaţă de artist.

Costel Cașcaval a jucat în filme importante  ale unor regizori renumiți, români sau străini, ca Lucian Pintilie – „Prea târziu“, „Terminus paradis“, Nae Caranfil  – „E pericoloso sporgersi“, „Le temps du loup“ – Michael Haneke.

„Costel  de la Frumuşani”, cum glumeşte actorul. Dacă n-a fost să fie – A fi sau a nu fi, vorba Marelui Will –, Hamlet de Luncani, satul bunicului său, de care îl leagă cele mai dragi  amintiri  din  copilărie. În  Luncani, judeţul Bacău, actorul a împărţit împreună cu doi unchi dreptul   de   proprietate  asupra  casei   bunicului. După moartea acestuia, casa a devenit o afacere  potenţială  pentru  rudele  mercenare. Să vândă, atât îi interesa. „Dacă vindeţi pământul, vă  omor!”,   i-a  avertizat Costel,  atunci   când aceştia i-au cerut dreptul de semnătură. „Ca în Unchiul  Vanea. Vine un  Serebreakov care  n-a avut  nici o treabă  cu casa  şi vrea  să vândă”, compară Costel,  legat  sentimental de acel loc. Astăzi, Costel Caşcaval este cetăţean de onoare al comunei Mărgineni, de care aparţine Luncaniul.

Costel a avut un cămin până  la un moment dat. Un cămin şi o familie. Mama lui a murit la un an după naşterea actorului, iar tatăl,  câţiva ani  mai  târziu. Imediat după decesul tatălui, Costel   Caşcaval  a  plecat   la  orfelinat.  Doar câţiva  ani a fost copil, deodată s-a trezit  „bărbat”. Nici nu se uscase  bine pământul pe mormântul  părintelui  său  şi,  cu  „sprijinul”  unor rude, era  deja  expediat în  instituţia statului. „Tata  era persoană non  grata  în familie,  iar în aceste  răbufniri am  nimerit noi,  copiii.”  Dar Costel  nu  s-a plâns.  În mintea lui  de  copil,  a încasat   orgolios   această   dramă  personală, ţinând capul  sus în faţa abandonului familiei. Ciudat poate,  peste  ani, când  era deja cineva, actorul nu îşi dorea o casă. Ceva din el opunea rezistenţă aşezării. Atunci  când  Eugenia Vodă i-a propus să vorbească în emisiunea sa – Profesioniştii, pe atunci Cetatea filmului –, despre nevoia  actorului de a avea  o casă, să sensibilizeze  prin   aceasta   autorităţile, Costel  a  refuzat-o.   Chiar   și  fără  această pledoarie, însă, Costel Caşcaval nu doar  că a sensibilizat autorităţile, dar poşta redacţiei a primit zeci de scrisori  din  partea telespectatorilor înduioşaţi de povestea sa, oferindu-i cazare sau chiar propuneri de înfiere. El a preferat însă incertitudinea chiriei în locuinţe modeste, prin  Voluntari, Militari  sau într-un subsol  din  Victoriei,  încât, atunci  când  peste  câţiva  ani şi-a cumpărat un apartament în Tineretului, gestul  nu a împlinit o aşteptare, ci a fost aproape reflex. O investiţie şi atât. Nici pomeneală să se simtă proprietarul unei locuinţe valoroase în Bucureşti.

Costel și-a cumpărat prima sa casă, apartamentul din Tineretului, cu banii pe care i-a primit în urma prestației sale în „Le temps du loup“, de faimosul regizor austriac Michael Haneke.

A fost  nevoie  de  timp  pentru a reface  o imagine, un loc, o trăire.  Şi, probabil, ca rănile să se cicatrizeze. Casa de la Frumuşani readuce ceva  din  atmosfera perioadei petrecute la Luncani cu bunicul. Moş Ion Caşcaval a fost un model  pentru Costel, un om de la care a primit nu  doar  afecţiune părintească, ci, mai  important  pentru un copil instituţionalizat, exemple vii de cum să te apropii de oameni inteligent şi cu diplomaţie. Dacă în orfelinat viaţa  era condusă după regulile dure, bunicul îi ameţea virilitatea   adolescentină prin   învăluire, dându-i senzaţia că nu-i cere nimic şi flatându-l în acelaşi timp  să se simtă  bărbat. „Tari aş avie nievoie di şineva  sî mă ajuti  la coasî. Da’ şine?… Dacî nu-i nimini…”, zicea moş Ion, uitându-se în stânga şi în dreapta. „Păi…  cum?”,  se mira naiv Costel, uitându-se în jur, de parcă bunicul ar fi vorbit cu cineva aflat în spatele lui. Şi-uite aşa flăcăul  nostru inimos  sărea  să-l ajute,  fără să  fie nevoie  de  alte  invitaţii, chit  că la final cădea  mort  de oboseală. Dar  şi de satisfacţie! Bunicul  nu  era singura rudă cu care păstrase legătura, dar  a fost omul  de care s-a simţit  cel mai ataşat  după moartea părinţilor. Când  le-a murit tatăl,  Costel a fost trimis  la un orfelinat, iar sora lui la altul. Părea că viaţa îi va despărţi provizoriu, dar  în final  i-a despărţit definitiv. Da, se întâlneau vara la Luncani, dar sudura pe care o adusese căminul familiei  începea să fie tot mai  subţire. El, un  flăcău  mărunţel care  o mâna  pe Florica la păscut, dar  tot timpul cu o carte sub braţ, că mi-l lăudau toate babele, ea, o fetiţă  cu  aere  de  domnişoară, cam  preţioasă pentru un Luncani neaoş şi popular. Din păcate, nici astăzi  lucrurile nu  s-au  schimbat prea mult  între cei doi fraţi.

„Îmi spune Carmen (soţia  actorului – n.r.) că şi babele  din  Frumuşani sunt  topite  după mine”,  povesteşte Costel, care s-a integrat perfect  în  comunitatea  frumuşenenilor,  trecând „de-ai  lor” şi având toate  datele  şi problemele pe care le are un ţăran  sadea. Mai ales în această perioadă, când  totul  s-a trezit  la viaţă. Proprietatea lui Costel Caşcaval – casa, curtea, livada –,  are  o  suprafaţă de  1.200  de  metri pătraţi. În cercuri  tot mai largi  se întind lacul, pădurea, câmpurile, dealurile din jurul satului. Iar în apropiere se aude ecoul clopotului bisericii, ca o vibraţie a toate. „Frumuşaniul e un loc de pierzanie. Are aerul  ăla de boierie,  descries de  Creangă. Te aşezi  la masă  cu un  pahar în faţă şi nu te mai ridici să vezi cum creşte totul în jur. Eşti martorul unei evoluţii a naturii, cum explodează toată   vegetaţia, zi  de  zi,  oră  de oră”, povesteşte, romantic, Costel, care face adesea  escapade, pe  jos  sau  cu  bicicleta,  în Frumuşani şi în satele din jur, pe lângă pădurea unde mişună animale sălbatice.  În sat,  lumea n-are  habar cine e Costel Caşcaval. Doar unul, doi pare  că ştiu  ei ceva. „La serviciu, maică?” La serviciu!,  îi răspunde amuzat Costel  unei vecine  atunci  când  aceasta  îl vede  plecând la Bucureşti. E mai bine aşa. În anonimat, cu adevărata identitate sub pecetea  memoriei. Există însă şi momente când e bine să se ştie…

„La orfelinat, cel mai important lucru era să nu torni. A turna însemna să devii lipsit de încredere, șantajabil. Din această cauză suferă și societatea românească”, crede Cașcaval.

Era în armată de o lună  de zile, la unitatea militară 01334 cu regim de batalion disciplinar, unde  ajunsese dintr-o întâmplare. Se oferise să-şi facă stagiul înaintea leatului său,  pentru că voia  să se libereze  înainte de  admiterea la facultatea de  teatru. Şi doar   acolo  s-au  mai găsit  locuri.  O lună  întreagă a stat  în unitate fără să-l bage nimeni în seamă.  Costel nu înţelegea. Toţi soldaţii erau  la instrucţie, integraţi  în  activităţile unităţii, numai el nu.  Nu c-ar fi fost rău. Nu tu instrucţie, başca mânca de două ori, strecurându-se la ora mesei  când  în rândurile  unei   companii,  când   în  rândurile alteia. „Ăştia, săracii, erau  obişnuiţi să mestece mâncarea. N-apucau să termine, că îi şi sculau de   la   masă.   Eu,   cu   şcoala   orfelinatului, înghiţeam tot  din  câteva  îmbucături.” Toată huzureala asta l-a plictisit  într-o  zi. I se făcuse dor  să facă parte  dintr-o grupare, începuse să se simtă singur. Aşa că a ieşit la raport: „Toa’şe, comandant, sunt  soldatul Caşcaval, permiteţi să raportez!“ Zi, mă, dobitocule! „Pe mine nu mă strigă nimeni la apel!“ Nu te strigă pe p…. mă-tii! „S-au uitat  ăia la mine,  nu eram  pe listele  lor.

Nu  înţelegeau. Când  au  început să cerceteze, au  descoperit că dosarul meu  nu  ajunsese la ei.” Aşa a intrat  Costel în rândul lumii, de fapt în rândul acelei lumi  pestriţe de tâlhari semi-analfabeţi unde  era  adunată  toată   scursura armatei, şi nu oricum, ci făcând  teatru. Fusese ales să conducă trupa de teatru a unităţii, după ce a citit cu impostaţie un vers dintr-o poezie  a vremii,   Onor  Tovarăşului  Suprem,  ca,  după aceea  să facă spectacole de teatru bazându-se mai    mult    pe   instinct,   decât    pe   ştiinţă.

„Ghinionul e că i-am luat în trupă doar pe tipii care spuneau bancuri. Fiecare semăna a artist, imita  un actor, numai eu eram  mic şi spălăcit. Dar  cu un  text  în mână  nu  se descurcau, nu înţelegeau personajele, nu  reuşeau să  fixeze. Până  la urmă m-a salvat  comedia dell’ arte, fără ca eu să ştiu ceva despre asta. Au jucat caractere, improvizând.” Când nu mai duceau, Costel le făcea ieşirea  din scenă cu un şut în fund.  Şi el, evident, juca tot un caracter, tot un personaj. Ca atunci  când  compunea scrisori  de dragoste pentru iubitele soldaţilor, în locul lor. „Bătrâne, povesteşte tot”,  îi îndemna Costel  la istorisiri, să  ştie  cum  să  le  vrăjească   pe  Cosânzenele rămase singure şi neconsolate acasă.  Aşa  s-a îndrăgostit Costel de iubita  unui camarad, din tot ceea ce îi povestise acesta  despre ea, dar  şi din scrisorile  pe care le trimitea ea. Ca să-i facă o surpriză, atunci  când  fata a venit  în vizită  la iubitul ei, recucerită de scrisorile  frumoase de dragoste pe care i le trimitea din  armată, amicul l-a invitat s-o cunoască. Costel  l-a refuzat. Rolul  nu  putea merge  mai  departe fără  alte consecinţe. Tot  improvizaţie a  fost  şi  atunci când, invitat la o emisiune a lui Cătălin Măruţă, Costel   a  fost  luat   un  pic  prin   surprindere. Venise degajat la emisiune, îmbrăcat „de oraş”, cu ochelarii de soare  pe cap, când  Măruţă l-a prezentat telespectatorilor la pachet cu o poveste  de   succes,   povestea  lui  de   orfan. Aflând abia atunci care e intenţia prezentatorului,  în  culise  fiind,  Costel  şi-a  ajustat   îndată ţinuta şi a renunţat la ochelari.  E bine? E bine aşa, acum  semăn a orfan  – şi-a spus  actorul, şi a intrat  în joc, în direct  la televizor.

„A fost o naivitate să cred că, în alt mediu, pot  să spun adevărul. Nu  l-aş mai spune niciodată. Florin Zamfirescu (profesorul lui de la ATF – n.r.)  a făcut  o greşeală pedagogică atunci  când  a spus  de faţă cu toţi colegii mei: Vai, Costel, de ce nu mi-ai spus că ai fost la orfelinat?  N-am  ştiut  prin  câte ai trecut…  Din  acel moment, n-a mai existat  normalitate, am început  să fiu văzut altfel. Dacă ieşeam  la o bere şi voiam  să plătesc,  colegii săreau: Lasă că plătim noi, tu n-ai bani!, sau dacă gesticulam prea tare, ziceau:  Ia uite-l şi pe ăsta, cu apucăturile lui de la casa de copii! Dacă Tudor Chirilă  se scălâmbăia, trecea  drept un tânăr  rebel, eu, un om cu probleme.”

La admiterea la facultate, Costel Caşcaval a impresionat comisia,  compusă din Sanda Manu,  Ştefan Radof  şi Vali Sitaru,  dar  într-un mod   destul de  neobişnuit: era  talentat, dar felul cum arăta…  ras pe cap, cu şlapi şi în bermude cu palmieri. Caşcaval avea conflicte adesea  cu  găştile  din  zona  în care  locuia.  Ca  să evite un scandal în perioada aceea, a recurs  la un tertip:  s-a ras în cap să nu mai fie recunoscut.  Strategia a funcţionat. A dat  nas  în  nas chiar într-una din zilele de examen cu gaşca de cartier.  Ei veneau dintr-un sens, el din celălalt. Costel a trecut  pe lângă  ei, fără să fie băgat  în seamă.  Reuşise.  Tânărul student şi-a  păstrat această imagine şi în timpul facultăţii, dar „travestiul” a continuat să funcţioneze şi fără voia lui. „De câte ori eram  la intrare sau  prin  faţa facultăţii  se  nimerea mai  tot  timpul să  mă întrebe câte  un  civil:  Aici  e ATF-ul?..  Unde e secretariatul?… Biblioteca?    Nu   ştiam   de  ce veneau toţi  la  mine.  Devenisem curios.  Am întrebat şi eu pe unul într-o  zi: Dar  de ce mă întrebi  pe mine? Păi… nu eşti tu paznicul?

Sigur,  se putea şi mai  rău.  Costel  avea  să afle mai târziu chiar de la Ştefan Radof ce a fost în mintea profesorilor din comisie: „Mda… Costel e băiat simpatic, dar  dacă îl admitem şi pe urmă ne ia la bătaie?!”  Altfel, prestaţia candidatului Costel  Caşcaval e poveste. A trecut cu bine de primele probe,  iar Radof a vrut  să-l încurce.  Te pricepi tu la comedii – şi-a zis maestrul, privindu-l neîncrezător pe tânărul cu figură de interlop –, dar ia să auzim noi şi o poezie lirică! Costel  a rămas mut  câteva  clipe.  „Eu  am mers pe comedii la admitere, pentru că îmi plăcea să fac mişto de drama din mine, de aia adevărată. Îl vedeam pe Radof cum jubilează. Dar înainte să mai deschidă gura  să zică ceva, am început să recit Lacul, de Eminescu. Am fixat-o pe Vali Sitaru în ochi şi am spus poezia asta aşa cum  nu a spus-o şi nu o va spune nimeni 100 de ani de acum încolo. La ultima probă, Sanda Manu  m-a rugat să mai recit o dată  poezia.”

Costel Caşcaval a intrat  la ATF cu nota 10. A  fost  începutul  unei   cariere   artistice  care durează de  mai  bine  de  20 de  ani.  Băieţelul repezit de pedagogii orfelinatului de la Târgu Ocna,  care-i  mâna  pe copii  ca pe nişte  vite  la mese: „Mai repede, nătărăilor! Voi n-o să ajungeţi niciodată Dan Verona! (poet care a crescut şi  el  la  orfelinatul cu  pricina)”, devenise un nume. Mândria orfelinatului de pe malul Trotuşului căzuse  în desuetitudine la capitolul faimă.

La începutul anilor  ’90, în programul cinematografului din Târgu Ocna a rulat un film cu Costel  Caşcaval. Într-o  pauză, un  bărbat s-a apucat să măture sala,  cu  filmul  pe  ecran.  O clipă, bărbatul a rămas cu mătura în aer, apoi a strigat:  „El estee! Caşcavaal al nostru!”

Costel a mai trecut  prin  Târgu  Ocna, odată cu ocazia unei filmări, când oraşul  l-a primit cu luminile aprinse. A  doua zi,  când  actorul a trecut  pragul orfelinatului unde stătuse 12 ani, directorul instituţiei, vrând  să  facă  o  glumă probabil, i-a spus:  „Nu  prea  e voie  să intraţi aici”. Costel  i-a răspuns: „Dar  dumneata cine eşti?  Eu am  lăsat  imagini aici, fiecare  colţişor din  orfelinatul ăsta  are  povestea lui  pentru mine. Şi crezi că mă poţi opri să intru?”

Altădată, într-o vară, a intrat  în curtea  orfelinatului, era  ora  prânzului, copiii  dormeau.

„Am  început să  mă  plimb  prin  curte,  să-mi aduc  aminte. La un moment dat a strigat  cineva  la  mine.  Era  o educatoare tânără, întreba cine sunt,  ce caut  aici. Cred  că s-a speriat un pic, s-a dus  să anunţe la administraţie. A apărut un pic mai târziu împreună cu o pedagogă mai  în vârstă, iar aceasta  a liniştit-o.  I-a spus: Stai liniştită, lasă-l. Se caută pe el.

Taguri:

Comentarii

  1. iris says:

    Tot respectul, domnule Actor. N-am stiut ca sunteti bacauan.

  2. alin says:

    COSTELE esti actoru meu preferat cel mai bun actor roman in terminus paradis ai fost cel mai potrivit si acel rol a aratat o realitate multa sanatate si sper sa ne intilnim vreodata

  3. Sergiu says:

    Va multumim, pentru luciul vorbelor, si numai Dumnezeu va sti cat de normala sau anormala este viata care ne-a fost data sa o traim. Costel este un Ducator al povestilor (din pacate) prea romanesti si totusi pline de farmecul naratiunii mahalalelor. Costele… de Maruta sa te feresti!

Comenteaza