I De aici încolo încep teoriile. Le putem acorda atenţie?

• Da, sigur. Dar înainte de toate trebuie să zâmbim! Prima ar fi cu oprirea Pământului din rotaţia în jurul axei sale, urmată de relua­rea rotirii, dar în sens invers. Există un perso­naj, foarte activ pe net, pe youtube, pe google video, numit Gregg Braden, care susţine de câţiva ani această teorie, adăugând la ea şi inversarea polilor magnetici. Tot aici e descris şi aşa-zisul fenomen al reducerii timpului fizic: ziua de 24 de ore din anii ’80 are acum doar 16 ore. Ceea ce ar însemna că Pământul se roteşte mult mai repede, iar când se va apropia de momentul opririi, ar trebui să aibă o viteză de rotaţie infinită. Fizică elementară! Dar pentru pseudo-ştiinţifici, detaliile astea nu contează. Şi se mai întâmplă lucruri în 2012. Nu vom mai avea două spirale de ADN, ci 12. Ba chiar, la o emisiune cu audienţă bunicică, am aflat că există persoane care îşi adjudecă deja patru spirale. Pentru credibilitate, sunt invocate cer­cetări recente, studii avansate, descoperiri încă ţinute secrete, toate aparţinând unor faimoşi oameni de ştiinţă, al căror nume nu este nicio­dată menţionat. Sau, dacă este, el e un fel de Gregg Braden.

„Nu s-a demonstrat daca alternanţa lumilor se face cu periodicitatea de 26.000 de ani, cât durează calen­darul mayaş.”

I Cum e cu alinierea Soarelui şi a Pămân­tului cu centrul galaxiei?

• Va cauza rău de tot sănătăţii noastre. Tot în 21 decembrie 2012. Problema e că, atunci când vorbim de un centru, ne referim la un punct, sau la o zonă foarte mică. Or, galaxia noastră are o geometrie destul de dificil de aproximat. În plus, mereu se descoperă noi frontiere ale ei, noi structuri galactice… În concluzie, nimeni nu poate pune degetul pe hartă, ca să-i arate centrul. Mai avem o spai­mă: centura fotonică. Intrăm în ea, tot atunci, în decembrie 2012, şi ne prăjim, domnilor şi doamnelor! Numai că e o mică problemă: această centură fotonică nu există. Mai este şi rezonanţa Schumann care ne pândeşte după colţ. Asta este considerată de pseudo-stiinţifici ca fiind „frecvenţa de respiraţie” a Pămân­tului. De fapt, suprafaţa Pământului – bună conducătoare de electricitate – împreună cu atmosfera terestră şi cu ionosfera formează o cavitate rezonantă, în care frecvenţa de rezo­nanţă este de 7, 83 Hz. Variaţiile ei sunt date de modificările de stare ale mediului prin care se propagă, adică ale atmosferei şi, implicit, ale condiţiilor climatice. Este motivul pentru care se monitorizează această frecvenţă. Ei bine, variaţiile nu depăşesc, pe parcursul unei zile, 0,5 Hz. Ca medie, însă, rămâne practic con­stantă, nu aşa cum susţin pseudo-ştiinţificii, că ar fi ajuns la 12 Hz. Dar destul cu 2012!

I Şi totuşi, ne ameninţă vreun cataclism global?

• Da, există trei pericole reale pentru civili­zaţia terestră şi în faţa cărora suntem fără apă­rare. Este vorba despre cutremure, cum au fost cele din Japonia şi care, iată, nu pot fi prevă­zute ştiinţific, dar care au efecte doar local. Erupţia unui super-vulcan, însă, poate afecta întreaga planetă. În prezent, deşi există mai mulţi potenţiali astfel de super-vulcani, nu există nici un indiciu că, în următoarele câteva sute de ani, unul dintre ei ar putea să erupă. Pentru că aceşti vulcani dau semne precursoa­re, de trezire, cu sute de ani înainte. Vorbim, deci, despre timpuri geologice. Iar al treilea pericol este apariţia unui asteroid de tipul celui care a dus la dispariţia dinozaurilor, în faţa căruia suntem doar aparent lipsiţi de apărare. Deţinem atât tehnologia pentru iden­tificarea sa din timp, cât si pentru devierea tra­iectoriei sale, asa fel încât să ocolească Terra. Dar mă tem că nu se vor găsi lesne resursele financiare, probabil de câteva mii de miliarde de dolari, chiar dacă acestea reprezintă buge­tele alocate anual cheltuielilor militare.

  

  

  

  

  

Taguri: nr. 4 / aprilie 2011 Tweet

Monday, April 11th, 2011 at 7:39 pm, DOSAR, RSS feed