is valium fun buy valium online valium anxiety elderly

how to get xanax from doctors buy xanax online can i buy xanax in the philippines

tramadol paracetamol indicaciones tramadol 50mg can you mix vicodin with tramadol

get ambien Overland Park buy ambien online is ambien prescription drug

valium para ansiedade cheap valium is restoril the same as valium

1mg klonopin while pregnant klonopin depression nausea from klonopin clonazepam

xanax dosage 0.5mg xanax pills taking 3 xanax at once

bestille valium p¥ nett buy valium online valium injection side effects

ambien mГ©dicament buy ambien online drug interactions ambien melatonin

can you mix xanax with excedrin buy xanax zoloft vs xanax

CULTURA MASS-MEDIA

Cristina Bazavan, de la print la on-line

August 20th, 2012, com 4 comentarii

Cristina Bazavan, fosta  voce a Europa Fm şi fostul  redactor-şef de  la  revista   „Tabu“ continuă să  scrie cu  aceeaşi  pasiune dintotdeauna. Astăzi,  are  unul  dintre cele  mai vizitate  bloguri  din România.

Cristina Bazavan – un jurnalist atent cu timpul  şi emoţia cititorului.

Cristina Bazavan e,  înainte de  toate,  un challenger al jurnalismului scris. Scrie cu entuziasm,  jucându-se cu textul,  structurându-l, urmărindu-i  substanţa.  Îi  place   şi  vede   în această  meserie vocaţia  orchestratorului, o vocaţie  tehnică, totuşi.  Oricum s-ar scrie presa scrisă, câtă carne şi culoare  ar avea pe ea, întâi este  urzeala, structura în jurul  căreia  se construieşte totul.  Aceasta  este credinţa Cristinei. Ne-am  întâlnit în perioada când jurnalista pregătea  un  reportaj legat  de  originea mesajului Neam săturat de voi. După cum  ştiţi,  acesta  a devenit viral  pe  internet, transmiţând, într-o formulă sintetică, având umor şi subtext, un mesaj la care au aderat mulţi români care au ca singură formulă de protest libertatea cuvântului  în  forma  sa  cea  mai  subtilă. Important  e cum începi un articol. „Prima frază/propoziţie e  unul  dintre  cele  mai   importante  lucruri într-un text” – crede  Cristina, iar eu am întrebat-o  cum  va  începe  acest  reportaj (răspuns care nu mai contează prea tare acum, pentru că îl puteţi citi deja aici: http://bazavan.ro/2012/07/ neam-saturat/), gândindu-mă în acelaşi timp  la cum îl voi începe  eu.

Practic, numele Cristinei Bazavan – alături de alte câteva  – se confundă cu originea Radio Europa Fm, unde a ajuns  dintr-o întâmplare. Căuta un  job, studentă fiind,  şi a auzit  că e nevoie de voci pentru gingle-uri. Aşa a ajuns la Europa Fm şi s-a trezit  cu o emisiune. „În radio trebuie să fii spontan, amuzant, sintetic.  Să ştii cum  să respiri” – spune jurnalista. În schimb, experienţa din  televiziune – a prezentat emisiunea Ca-n filme, la Digi TV – a fost marcantă pentru Cristina. Cu toate  că orice figură  de pe sticlă este aleasă pentru un cumul de date foarte personale – de la date fizice, la personalitate – paradoxul este  că ajungi  să  nu  mai  fii tu.

„Nu-ţi mai aparţii. Trebuie să zâmbeşti tot timpul,  or eu  nu  zâmbesc. M-am  trezit  că mi se cere  să mă  vopsesc. Eu sunt  blondă… dar  ei voiau un blond de culoarea mierii. Păi… de ce? Ia uită-te pe fotografiile astea,  tenta  asta aurie ar da mai bine pe sticlă. Se uită toată  lumea  la tine, dar eu eram cea care făcea cel mai puţin în tot acel proiect. Sunt oameni, profesionişti care nici  măcar   nu   apar   pe   generice.”  Pentru Cristina, solidaritatea faţă de echipă,  în fond, o formă  a onestităţii vizavi  de muncă este sintetizată  într-o formulă-sentinţă care tot revine  în discursul său: „Lumea zice că-s deşteaptă, dar eu sunt  doar  muncitoare!” N-o cred! N-o credeţi!   Un   jurnalist  formator  care   îşi   lasă amprenta asupra mai tinerilor săi colegi şi care îi poartă recunoştinţa, nu poate  fi doar un ilustru truditor!

Iar dacă  e o persoană foarte  matinală, trezindu-se dimineaţa pe la 5.30-6.00 (iniţial  am fost  intrigat, trezitul târziu fiind  pentru mine unul dintre beneficiile  „meseriei”), este pentru că doar  atunci  timpul îi aparţine în întregime. Singurul interval al zilei când  n-o bate nimeni la cap, nu-i sună  telefoanele.

Radio,  TV, presă  scrisă,  internet… un  jurnalist   polivalent.  De  care  dintre  acestea   se simte  cel mai apropiată? În scris, aici crede  că deţine controlul. Un text poţi să-l montezi cum vrei, dar  nu poţi  face acelaşi lucru  în radio,  în televiziune. Şi mai e ceva cu scrisul.  Dacă urmăreşti consistenţa unui subiect,  să vrei să-i dai cititorului o poveste cu substanţă, ai nevoie de timp să te documentezi, apoi, la fel de mult, ai nevoie  de timp  ca să scrii. Fie că e vorba  de oameni sau fapte, de reportaje sau portrete ale unor  personalităţi. Dovada: Cristina a pregătit un  text  timp  de  trei  ani.  O muncă de  documentare asiduă din care n-a scăpat  nici cea mai nesemnificativă informaţie despre personajul său.  Un  personaj enigmatic, ermetic:  actorul Vlad Ivanov. În vertijul  interviurilor zilnice cu vedete umflate cu botox, a abordărilor tematice agresive şi a răspunsurilor aşijderea, întâlnirea Cristinei a fost calibrată de energia întrebărilor esenţiale. Dar nici atunci  nu eşti sigur.  I s-a  întâmplat chiar  cu  Ivanov, care  a  răspuns corect, politicos, dar a închis breşele către sufletul său. Doar una  a găsit-o  liberă,  atunci  când Cristina a fost inspirată să-i vorbească despre şcoala populară pe care a urmat-o la Botoşani, iar actorului i s-au umezit ochii. Atunci  jurnalista a ştiut: n-a descoperit de la Vlad, va merge ea la Botoşani  să reconstituie destinul actorului.  Aşa  a  aflat  ulterior Vlad  Ivanov de  la Cristina că  profesorul care  a  scos  untul din aspirantul într-ale  actoriei,  şi despre care Vlad credea  că are  o impresie proastă despre el, a notat  într-o fişă pe care a descoperit-o jurnalista că o să fie un mare actor. Investigaţia e genul cel mai incitant în jurnalism, i se pare Cristinei Bazavan.  Da, o formă  jurnalistică, dar şi un fel de încăpăţânare de a scoate tot ce poţi dintr-un subiect,  şi care  uneori poate  determina atitudini neaşteptate. I s-a întâmplat cu James Thiérrée, unul  dintre  cei  mai   spectaculoşi artişti  la nivel  mondial, care  a susţinut două reprezentaţii anul  trecut  la Bucureşti. Nepotul lui  Charlie   Chaplin  nu   dă   interviuri, dar Cristina a  reuşit   să  asiste  la  repetiţiile sale, autocenzurându-şi cel mai mic contact  cu superstarul francez – conform înţelegerii –, atât de  mult   încât   a  ajuns   să-l  ignore   metodic. Faptul l-a intrigat pe James, iar metoda a funcţionat, artistul fiind  cucerit  şi deschizându-şi sufletul în faţa jurnalistei. Restul e… confesiune,  jurnal  intim al jurnalistei.

De la revista  Tabu, la blog.  Regrete?  Vreo nostalgie legată  de  locurile   pe  unde a  fost? „Nu.”  Avantaje, dezavantaje? „Am  scris  un material cu Mihai  Bendeac,  care a avut  câteva mii de vizualizări într-o zi. Nu s-ar fi întâmplat asta dacă era în Tabu.” Da, internetul e un canal de comunicare puternic, iar Cristina continuă să facă subiecte  mari şi pe blog. „Blogul meu se comportă ca o revistă,  cu plan editorial, cu target,  l-am  gândit ca un  produs de  publishing.” Există uneori şi tentaţia să se îndepărteze într-o zonă  mai  personală, dar  situaţia nu  scapă  de sub control.  Dacă astăzi  blogul  a ajuns  o sursă de  câştig  pentru entertainerii mai  titraţi   din blogosferă – Cristina fiind unul dintre ei –, pentru  jurnalistă veniturile principale provin din consultanţă media. Un alt „defect” profesional este cititul, Cristina fiind adesea invitată în calitate de speaker la lansarea unor  cărţi. Cărţile  – o altă pasiune a sa. O întreb  ce cărţi, ce autori.

Dincolo   de  referinţele  tradiţionale:  recenzii, cronici,  recomandări, modul în  care  îşi alege cărţile se rezumă la un obicei: intră într-o librărie, ocheşte  o carte,  poate  o atrage o copertă, bagă mâna în raft şi ia. Pe baza unor intuiţii verificate,  ştie, de regulă, ce gen de cărţi va găsi într-o  colecţie  de  la  Humanitas.  Provocator  e atunci  când intră  într-o librărie  din afară, orice alegere  fiind o întâmplare. Şi alegerile neinspirate?  „Le  ofer  cadou. Le donez!” Şi nu  doar acestea.  Cristina Bazavan a donat multe  cărţi pentru proiectul Lecturi urbane. „I-am  anunţat, se aşteptau să vin  cu un  braţ  de cărţi.  Aşa că i-am  poftim:  haideţi, băieţi,  veniţi  să  le luaţi, sunt  câţiva  saci.  Am  donat până  acum  vreo 2.000 de cărţi.” Simţul de proprietate îi este străin. Nu are mania  colecţiilor,  stă cu chirie – dar în locuri cu poveşti care o inspiră –, nici măcar hainele nu şi le păstrează. La sfârşitul anului, îşi invită   prietenele  să  aleagă   din   garderobă ţinutele mai preţioase, restul  le donează.

Şi o poveste exemplară. Într-o  zi când  s-a întors acasă – stătea în acea vreme în Dorobanţi un nor gros de fum se ridica deasupra imobilului în care locuia. Dacă a luat foc apartamentul  meu?  – i-a  trecut   prin  minte.   Care  sunt lucrurile pe  care  trebuie să le salvez?  Actele, banii. Apoi a scurtat lista. Actele. Apoi şi-a zis: Ok, chiar nu contează. Ne avem  pe noi înşine.

N-a avut  însă „norocul” ăsta.

Taguri:

Comentarii

  1. […] intregul interviu e aici. multumesc frumos Radu ca ai scris despre mine. […]

  2. hohoh says:

    felicitari cristinei pentru felul in care face pe interesanta si se autogonfleaza. daca ar petrece macar la fel de mult timp invatind sa scrie altfel decit mediocru ar fi un cistig pentru toata lumea. a, si putina gramatica ar pica bine dac-ar mai invata.

  3. ciarli says:

    *nepotul lui chaplin, thierree

Comenteaza