LIFESTYLE

Cu 18 Lounge priveşti lumea de sus

June 7th, 2011, com 7 comentarii

18 Lounge” este poate restaurantul cu cea mai spectaculoasă privelişte din Bucureşti. Cei 300 mp rezervaţi localului, aflaţi la etajul 18 al „City Gate South Tower”, au pereţii din afară în întregime din sticlă astfel încât oaspeţii au o panoramă superbă spre Bd. Kiseleff, parcul Herăstrău, Mânăstirea Caşin şi nu numai.

T-bone la grătar, specialitatea casei „18 Lounge”

La 18 Lounge te duci să iei prânzul atât fiindcă oferta este mai mult decât decentă – cu 20 de lei poţi alege o salată sau o friptură cu garnitură – dar mergi şi pentru a admira Ca­pitala de sus. Momentan, 18 Lounge este restau­rantul situat la cel mai înalt nivel din Bucureşti. Terasa, cu o capacitate de 50 de locuri, este cea mai bună alegere pentru a vedea spectacolul oraşului ziua, dar mai ales seara. Este acoperi­tă şi înconjurată de pereţi de sticlă, aerul condiţionat face plăcute şi cele mai toride zile de vară. Decorul este unul modern, potrivit cu pretenţiile zonei High Class, în care se află loca­lul. Să nu uităm că în preajmă există restauran­tele din hotelul Pullman, dar şi terasele cu pretenţii din Herăstrău. Având un meniu cu specific internaţional, localul oferă o experienţă culinară premium la preţuri medium. Afară de felul principal T-bone la grătar, care costă 120 de lei/porţia, restul preparatelor costă între 40 şi 70 de lei. „Am dorit să creăm un loc deschis nu doar VIP-urilor ci şi oamenilor obişnuiţi. Altfel spus, la noi poate veni şi prim-ministrul, dar şi un om cu un salariu de numai 600 de euro. Ideea acestui restaurant este aceea de a nu-ţi fi frică de câţi bani ai în buzunar, ci de a te bucu­ra, asemenea persoanelor de top, de viaţă, ex­perimentând ceea ce pentru mulţi ar putea pă­rea interzis”, ne-a explicat Daniel Avădanei, managerul restaurantului. 18 Lounge face parte din reţeaua de locaţii Embassy.

Restaurantul propriu-zis are o capacitate de 130 de locuri, funcţionează şi ca bar, iar pen­tru recepţii capacitatea totală ajunge la 250 de locuri. Meniul este alcătuit în mare parte din preparate din carne de vită, dar şi din peşte şi fructe de mare. Dacă vă faceţi drum în zonă, nu ezitaţi să încercaţi muşchiul de vită şi creveţii la grătar cu unt, ierburi şi lămâie, cotletele de miel cu sos de mentă, halibut cu roşii cherry şi busuioc şi file de spadă cu sos de ierburi aromate. Vara, meniul 18 Lounge se îmbogăţeşte cu meniu asiatic adaptat pentru români gen puiul cu lemon grass sau puiul marinat cu orez şi chutney. Cât priveşte băuturile, mai ales vinurile (50% româneşti, 50% străine), sunt toate selecţionate cu mare grijă de cunoscutul somelier Laurenţiu Achim.

Taguri:

Comentarii

  1. Ana says:

    Am luat cina in acest loc superb. Intr-adevar privelistea este spectaculoasa iar preturile sunt chiar decente comparativ cu locatia si serviciile oferite de acest restaurant.

  2. Android News says:

    I agree with your Cu 18 Lounge priveÅŸti lumea de sus | Revista flacara, superb post.

  3. Accident Videos…

    If you need a great to watch funny accident videos then check out my site….

  4. girls names pakistani Hi there,I enjoy reading through your article post, I wanted to write a little comment to support you and wish you a good continuationAll the best for all your blogging efforts….

    Hi there,I enjoy reading through your article post, I wanted to write a little comment to support you and wish you a good continuationAll the best for all your blogging efforts….

  5. led watch says:

    led watch Very nice post and right to the point. I am not sure if this is actually the best place to ask but do you folks have any ideea where to hire some professional writers? Thanks in advance :)…

    Very nice post and right to the point. I am not sure if this is actually the best place to ask but do you folks have any ideea where to hire some professional writers? Thanks in advance :)…

  6. Phen375 reviews…

    That is really attention-grabbing, You are a very professional blogger. I have joined your rss feed and look forward to seeking more of your wonderful post. Additionally, I’ve shared your site in my social networks! phen375 reviews…

  7. Stefan says:

    DĂ MAI DEPARTE : la alegerile din toamnă nu vota PDL şi USL. Votează cu oricine altcineva.

Comenteaza