Un alt guvern se duce în „nefiinţă“ şi lumea occidentală se întreabă dacă prăbuşirea „echipei  MRU“ după trei luni nu „periclitează“ România.

Toate subiectele pe temă politică pe care le previzionam  au fost, pur şi simplu, aruncate în aer, pulverizate de explozia întârziată a guvernului Mihai Răzvan Ungureanu  (MRU)  şi instalarea, pe scena politică, a guvernului Victor Ponta.

În ultima  perioadă, guvernele se succed cu o voioasă nepăsare. În urma lor, rămânem noi, tot mai păcăliţi, tot mai lipsiţi de speranţe, suflu, putere şi credinţă. Noi nu ne schimbăm, decât în rău. Sau din rău în mai rău.

Pariurile care  se  „omologhează“ acum  la cele mai tari case de pariuri se axează pe şansele guvernului condus de liderul Partidului Social Democrat, Victor Ponta,  de a rămâne pe picioare, în  linii  mari,   şi  după  alegerile din toamna care vine.

Oricum s-ar întâmpla lucrurile, guvernul se va eroda continuu – până  va ajunge  un „ciot“ al  anului, aşa  cum  s-a  erodat – şi s-a  năruit aproape singur, de la sine, guvernul MRU.

Guvernul Mihai  Radu  Ungureanu a  mai „zvâcnit“ o dată, din vechime – vorba poetului – şi şi-a dat  duhul, căzând cu zgaibaracele în sus. MRU însuşi  a încercat  să explice,  la final, atunci  când  nu îl mai asculta nimeni în vacarmul  general, vezi dragă Doamne, şi guvernul său  intenţiona să facă salariile  să îşi revină  la forma  iniţială  (cea de acum  vreo doi ani). Dar că nu s-au alocat  fondurile. Deşi nu l-a crezut nimeni…

De  ce  a  părut atât   de  impasibil  Traian Băsescu – şi PDL – Partidul Democrat Liberal, el-însuşi, la toate aceste mişcări de pe eşichierul politic?  Simplu,  pentru că le convine, ba chiar au lăsat lucrurile să „cadă“ în acest fel.

Este/era singura soluţie  pentru democrat-liberali  de a mai recupera din procentele pierdute  – şi nu sunt  deloc puţine.

Perioada de graţie  „alocată“ guvernului va exista, totuşi,  dar va fi minimă. Victor Ponta  şi echipa  sa  nu  vor  rămâne prea  mult  „în  tandreţuri“ cu românii.

Guvernul trebuie să îşi suflece  mânecile şi să  treacă  la  treabă.  Programul de  guvernare are, şi el, paradoxurile sale – dar  cel mai mult depinde cum va fi aplicat.

Alegerile  locale  intră  în  linie dreaptă. Mai sunt  doar  zile,  poate  o săptămână (ori  poate două). Afişele  s-au  pus.  „Echipele“ şi tandemurile de candidaţi s-au  creat.  Unele  sunt  de mai   mare   râsul,   care   te  bufneşte  în  locul „intenţiilor/şi instinctelor“ de vot).

Să ai de ales între Gigi (George) Becali, de-o pildă  – şi Anghel Iordănescu, adicătelea, carevasăzică, pentru ca să dzicem aşa, între noua şi vechea  Steaua, ehei, da, asta  numesc io „bufet suedez“ cu specific electoral…

A trecut  aproape ca şi neobservată o declaraţie în care domnul Marko  Bela spunea că îşi doreşte (aspiraţie perfect legitimă, dar şi egoistă) ca  limba  maghiară să  ajungă   să  fie recunoscută măcar  regional. Vocea lui nu s-a mai auzit. A răsunat, mai degrabă, în surdină. Acelaşi   vacarm general, precum neantul, a înghiţit-o. Şi toată  lumea  n-a  mai  fost  interesată   decât  despre ceea  ce  se  întâmplă cu guvernul Micului  Titulescu,  gata  să-l  îngroape, după doar  şaptezeci şi (vreo)  opt  de zile, pe cel al „marelui“ Mihai Radu  Ungureanu.

Ambasadorul Statelor  Unite  ale  Americii, Mark  Gittenstein, tot înainte de marea „schismă“ guvernamentală, tocmai  se apucase să declare  că „se arată  îngrijorat că şirul de privatizări nu mai continuă“.

O asemenea declaraţie, venind dinspre cel mai  puternic stat  al lumii,  ar  fi stârnit valuri considerabile. Dar a venit remanierea minunii. Şi vocea lui Mark (Gittenstein) s-a pierdut în vacarmul care a urmat marii schisme.

Partidul Democrat Liberal  îşi va mai reveni, cât de  cât, în fire. Asta  după ce îşi va lua locul în serios, în rândurile & băncile Opoziţiei, care abia o aşteaptă.

Deocamdată, doar câteva contre, mici râci – vorbe urâte  (şi în răspăr), aruncate în vânt.

Aşteptăm să vedem dacă are „os“ puternic în  opoziţie partidul lui  Traian  Băsescu,  obişnuit, de multă vreme, cu otava  proaspăt cosită a puterii.

Nici nu  se porni  bine  guvernul, că se discută  aprins de  o alianţă între  Andrei Marga, ministru de Externe  – şi Victor Ponta,  premier, împotriva preşedintelui Traian  Băsescu.

Între timp,  preşedintele a participat, la Chicago,  la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic (NAC). A fost o ocazie de a discuta cu compania Chevron, dar şi cu, în egală măsură, americani  de origine  română din  Statele  Unite  ale Americii.   Indiferent,  însă,   cum   ai  privi   lucrurile,  statutul „beligerant“ dintre Preşedinte, ministrul de Externe  şi Premier, nu  aduce nimic  bun,  mai  cu  seamă   pe  planul relaţiilor externe.

Taguri: nr. 6 / iunie 2012 Tweet

Tuesday, June 5th, 2012 at 11:53 pm, ZOOM, RSS feed