Un alt guvern se duce în „nefiinţă“ şi lumea occidentală se întreabă dacă prăbuşirea „echipei MRU“ după trei luni nu „periclitează“ România.
Toate subiectele pe temă politică pe care le previzionam au fost, pur şi simplu, aruncate în aer, pulverizate de explozia întârziată a guvernului Mihai Răzvan Ungureanu (MRU) şi instalarea, pe scena politică, a guvernului Victor Ponta.
În ultima perioadă, guvernele se succed cu o voioasă nepăsare. În urma lor, rămânem noi, tot mai păcăliţi, tot mai lipsiţi de speranţe, suflu, putere şi credinţă. Noi nu ne schimbăm, decât în rău. Sau din rău în mai rău.
Pariurile care se „omologhează“ acum la cele mai tari case de pariuri se axează pe şansele guvernului condus de liderul Partidului Social Democrat, Victor Ponta, de a rămâne pe picioare, în linii mari, şi după alegerile din toamna care vine.
Oricum s-ar întâmpla lucrurile, guvernul se va eroda continuu – până va ajunge un „ciot“ al anului, aşa cum s-a erodat – şi s-a năruit aproape singur, de la sine, guvernul MRU.
Guvernul Mihai Radu Ungureanu a mai „zvâcnit“ o dată, din vechime – vorba poetului – şi şi-a dat duhul, căzând cu zgaibaracele în sus. MRU însuşi a încercat să explice, la final, atunci când nu îl mai asculta nimeni în vacarmul general, vezi dragă Doamne, şi guvernul său intenţiona să facă salariile să îşi revină la forma iniţială (cea de acum vreo doi ani). Dar că nu s-au alocat fondurile. Deşi nu l-a crezut nimeni…
De ce a părut atât de impasibil Traian Băsescu – şi PDL – Partidul Democrat Liberal, el-însuşi, la toate aceste mişcări de pe eşichierul politic? Simplu, pentru că le convine, ba chiar au lăsat lucrurile să „cadă“ în acest fel.
Este/era singura soluţie pentru democrat-liberali de a mai recupera din procentele pierdute – şi nu sunt deloc puţine.
Perioada de graţie „alocată“ guvernului va exista, totuşi, dar va fi minimă. Victor Ponta şi echipa sa nu vor rămâne prea mult „în tandreţuri“ cu românii.
Guvernul trebuie să îşi suflece mânecile şi să treacă la treabă. Programul de guvernare are, şi el, paradoxurile sale – dar cel mai mult depinde cum va fi aplicat.
Alegerile locale intră în linie dreaptă. Mai sunt doar zile, poate o săptămână (ori poate două). Afişele s-au pus. „Echipele“ şi tandemurile de candidaţi s-au creat. Unele sunt de mai mare râsul, care te bufneşte în locul „intenţiilor/şi instinctelor“ de vot).
Să ai de ales între Gigi (George) Becali, de-o pildă – şi Anghel Iordănescu, adicătelea, carevasăzică, pentru ca să dzicem aşa, între noua şi vechea Steaua, ehei, da, asta numesc io „bufet suedez“ cu specific electoral…
A trecut aproape ca şi neobservată o declaraţie în care domnul Marko Bela spunea că îşi doreşte (aspiraţie perfect legitimă, dar şi egoistă) ca limba maghiară să ajungă să fie recunoscută măcar regional. Vocea lui nu s-a mai auzit. A răsunat, mai degrabă, în surdină. Acelaşi vacarm general, precum neantul, a înghiţit-o. Şi toată lumea n-a mai fost interesată decât despre ceea ce se întâmplă cu guvernul Micului Titulescu, gata să-l îngroape, după doar şaptezeci şi (vreo) opt de zile, pe cel al „marelui“ Mihai Radu Ungureanu.
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Mark Gittenstein, tot înainte de marea „schismă“ guvernamentală, tocmai se apucase să declare că „se arată îngrijorat că şirul de privatizări nu mai continuă“.
O asemenea declaraţie, venind dinspre cel mai puternic stat al lumii, ar fi stârnit valuri considerabile. Dar a venit remanierea minunii. Şi vocea lui Mark (Gittenstein) s-a pierdut în vacarmul care a urmat marii schisme.
Partidul Democrat Liberal îşi va mai reveni, cât de cât, în fire. Asta după ce îşi va lua locul în serios, în rândurile & băncile Opoziţiei, care abia o aşteaptă.
Deocamdată, doar câteva contre, mici râci – vorbe urâte (şi în răspăr), aruncate în vânt.
Aşteptăm să vedem dacă are „os“ puternic în opoziţie partidul lui Traian Băsescu, obişnuit, de multă vreme, cu otava proaspăt cosită a puterii.
Nici nu se porni bine guvernul, că se discută aprins de o alianţă între Andrei Marga, ministru de Externe – şi Victor Ponta, premier, împotriva preşedintelui Traian Băsescu.
Între timp, preşedintele a participat, la Chicago, la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic (NAC). A fost o ocazie de a discuta cu compania Chevron, dar şi cu, în egală măsură, americani de origine română din Statele Unite ale Americii. Indiferent, însă, cum ai privi lucrurile, statutul „beligerant“ dintre Preşedinte, ministrul de Externe şi Premier, nu aduce nimic bun, mai cu seamă pe planul relaţiilor externe.