Cumpărături, chefuri şi depresii în comandamentele NATO
January 31st, 2011, Calin Hentea 2 comentarii TweetUn tur de orizont prin cele trei comandamente NATO din teatrele de operaţii din Bosnia, Kosovo şi Afganistan oferă percepţii complet diferite privind viaţa de zi cu zi a militarilor aliaţi din Sarajevo, Priştina sau Kabul. {i totuşi, principiile de lucru sunt aceleaşi, militarii provin din aceleaşi ţări, iar obiectivele forţelor sunt asemănătoare. Condiţiile de luptă sunt, însă, total diferite.
Film City – campul comandamentului principal al KFOR din Priştina, Kosovo, este mic ca suprafaţă, dar foarte cochet.
În principiu, toate comandamentele NATO au o arhitectură comună. Undeva în centru sunt clădirile de lucru, cu săli de şedinţe si birouri perfect climatizate şi igienizate, nici prea mari dar nici prea mici, toate dotate cu mobilierul şi birotica necesare. În apropiere este sala de mese – Dinning Facility – aşa încât militarul să nu piardă prea mult timp cu de-ale mâncării. Meniul internaţional este incredibil de variat (pentru carnivori, vegetarieni, musulmani sau diabetici) şi la discreţie. Sucurile poli- vitaminizate, fripturile, îngheţatele sau fructele sunt pe toate gardurile, cum s-ar zice, dar cu E- urile de rigoare. Nu departe de clădirea comandamentului este şi GYM-ul, deschis tot timpul, pentru ca să poată omul să-şi descarce oricând energiile negative şi să-şi păstreze intactă condiţia fizică, indiferent cât stă la calculator.
În centrul campului sunt şi aşa-numitele CORIMEC-uri – bungalouri modulare cu un etaj şi 16 camere, de două paturi, mobilate cu strictul necesar. Grupurile sanitare, mereu curate şi funcţionale, le găseşti la capătul culoarului, pe fiecare etaj. Sub nici un motiv nu se fumează înăuntru. Aleea sau zona magazinelor PX – de unde poţi cumpăra de toate, de la articole electronice, îmbrăcăminte şi încălţăminte, până la parfumuri franţuzeşti şi băutură de orice fel (la preţuri reduse şi fără taxe vamale) – este întotdeauna mai aproape de intrarea în camp, deoarece vânzătorii sunt localnici civili, care nu au ce căuta în restul taberei. Tot cu acces direct şi rapid la punctul de control sunt şi micile restaurante sau pub- uri şi mai ales NSE-urile (National Support Element) – localuri naţionale unde militarul va găsi mereu ziare, bere sau ţigări din ţara sa. Tot aici au loc si băutele de rigoare, seara, până la ora stingerii. Desigur, undeva trebuie să mai existe o mică bibliotecă si o videotecă, un dispensar de primă urgenţă si o clădire ecumenică (Multireligious Facility). Nu lipsesc heliopor- tul si parcarea, plină de jeep-uri, blindate sau nu, dar mereu cu rezervorul plin.
Cam acesta ar fi portretul robot al unui comandament NATO, dar există, desigur, diferenţe dictate de specificul teatrului de operaţii respectiv. În Bosnia, de pildă, sediul comandamentului SFOR, Camp Butmir, este foarte întins ca suprafaţă, iar atmosfera extrem de relaxată. În decembrie 2004, înainte ca NATO să predea misiunea Uniunii Europene (SFOR devenind EUFOR), mulţi dintre militarii internaţionali ieseau zilnic în oras, după terminarea programului de lucru, îmbrăcaţi civil, la un bar, cazinou sau chiar bordel, asta dacă familia nu era cu ei, locuind undeva în oras.
Aleile PX-urilor sunt pline de militari din toate ţările, care cumpără de toate, la preţuri reduse şi fără taxe vamale.
Mult mai mic ca suprafaţă, dar cu alei mai cochete, este Film City – campul comandamentului principal al KFOR din Pristina, Kosovo. În acest camp regulile sunt mai stricte, militarii nu pot trece la haine civile seara, după program, si nici nu pot iesi în voie din tabără, fără o misiune anume. Asta nu înseamnă că pe lunga alee a PX-urilor nu este o forfotă permanentă de militari, din toate ţările, care cumpără de toate, mai ales duminica. Sau că nu se trage câte un chef zdravăn (eufemistic numit party, în argoul internaţional), aproape în fiecare seară, măcar la unul din NSE-uri (german, italian, danez, francez sau belgian), cu munţi de grătare si valuri de bere. Militarii americani, care nu au voie să bea alcool în taberele lor, îsi fac adesea drum în Film City, unde e liber la whisky si bere. Nici un militar KFOR nu are voie la bordeluri sau în anumite localuri de noapte din Pristina, tot asa cum le sunt interzise relaţiile sexuale cu localnicele.
Mulţi militari români au descoperit, cu uimire, că în taberele internaţionale ale NATO sau ONU se mănâncă mult mai bine decât acasă, iar condiţiile de igienă sunt superioare celor din cazarmă sau din propriile case.
În fine, viaţa cea mai dură este în comandamentul ISAF din Kabul. Chiar dacă este situat în mijlocul „zonei verzi”, nu departe de „fortăreaţa” ambasadei americane, tabăra arată chiar si pe aleile interioare ca o cetate sub asediu, datorită adăposturilor si zidurilor de beton ce protejează CORIMEC-urile de atacurile cu mortiere ale talibanilor. Situat la peste 1.800 metri altitudine, având deasupra un permanent nor de smog, Kabulul si implicit comandamentul ISAF nu este un loc prietenos si nici confortabil. Chiar si protejat de zidul gros de beton, campul a scăpat ca prin urechile acului de atacuri cu mortiere sau cu camioane încărcate cu explozibil. Controlul de acces la poartă este extrem de sever, jeep-urile blindate nu pot iesi în oras decât cel puţin câte două, iar militarii trebuie să menţină permanent contactul radio cu baza, să poarte chiar si în masină cască si vestă antiglonţ si să nu se despartă de pistolul mitralieră (în Kosovo era suficient un simplu pistol si nu era nevoie de vesta antiglonţ decât în situaţii speciale). Sunt puţine si sărace PX-urile din comandamentul NATO din Kabul, iar seara, la grădina-restaurant Milano – singurul loc de destindere colectivă, cu un decor mai relaxat – se puteau cumpăra doar două beri de căciulă (s-a rezolvat, acum nu se mai poate). În schimb, vinerea – atunci este ziua lor liberă conform obiceiului musulman – lângă camp se deschide un bazar cu produse artizanale locale, vânzătorii afgani fiind, desigur, controlaţi la sânge, împreună cu marfa lor.
În aceste condiţii, a fi peace-keeper înseamnă, printre altele, a trăi simultan în trei realităţi diferite. Prima este realitatea monotonă a vieţii cotidiene din interiorul taberei multinaţionale, fie aceasta mai relaxată, precum în Sarajevo, fie angoasant-claustrofobică, precum în Kabul. A doua realitate este cea de dincolo de gardul de sârmă ghimpată, în care trăiesc localnicii din teatrul de operaţii, respectiv din Bosnia, Kosovo sau Afganistan. Cu sau fără voia lor, militarii se izbesc, uneori dramatic, si de lumea din jur. Peste aceste două realităţi se suprapune – adesea obsesiv – dorul de casă, de familie, de prieteni. Nici una dintre aceste realităţi nu se conjugă cu celelalte, dimpotrivă, ele se confruntă fără milă în sufletul şi mintea oricărui peace-keeper, bombardat, timp de patru sau sase luni, cu cele mai imprevizibile şi mai contradictorii situaţii. Clivajul acestor trei realităţi constituie, de cele mai multe ori, şi cea mai abundentă sursă de stres, periculoasă mai ales pentru cei incapabili de un comportament dual: una să ai în suflet şi în minte şi alta să ai în vorba rostită şi gestul afişat în public. De aici rezultă numeroasele si niciodată raportatele public pierderi psihice: militari mai tineri sau mai bătrâni care o iau la un moment dat razna, cad în depresii sau, mai grav, îsi trag scurt si imprevizibil un glonţ în cap.
nr. 1-2 / ianuarie - februarie 2011 Tweet
Articolul imi deschide pofta sa citesc mult mai mult, mai amanuntit, pe aceasta tema.