- Revista Flacara - http://revistaflacara.ro -

Curtea Constituţională, adevăratul şef al statului

Niciodată în ultimii 20 de ani, deciziile Curţii Constituţionale nu au influenţat atât de mult viaţa ţării, ca anul trecut. Niciodată magistraţilor în robă roşie nu li s-a cerut de către Parlament şi Preşedinţie, de atât de multe ori într-un singur an, să decidă asupra unor situaţii vitale pentru România. Deciziile celor nouă judecători de la Curte au schimbat faţa ţării.

Curtea Constituţională este o instituţie ermetică, având rol de arbitru, scopul său fiind acela de a stabili dacă între legile ţării şi Constituţie sunt sau nu inadvertenţe. În cazul în care magistraţii Curţii constată că legile emise de Parlament sau de Guvern au elemente care contrazic principiile fundamentale din Constituţie, legea respectivă este invalidată, iar emitentul este obligat să o modifice în sensul corectării criticilor aduse de judecătorii de la CCR.

Toate sesizările adresate CCR de Parlament, Preşedinţie, Avocatul Poporului sau alte instituţii abilitate să ceară intervenţia şi analiza Curţii se judecă exclusiv în şedinţe secrete, în baza argumentaţiei scrise trimisă de contestatari şi de cei care au emis textul de lege (Parlament sau Guvern, după caz). Nouă judecători analizează, în temeiul liberei lor conştiinţe şi al Constituţiei, după care votează. Decide majoritatea. Una din două: constituţională sau neconstituţională. Decizia nu poate fi nici atacată, nici comentată, şi devine, în sine, lege!

Magistraţii sunt obligaţi să păstreze se­cretul deliberărilor, al votului, să nu co­menteze deciziile, prin pledoarii publice, şi să nu dea consultaţii în probleme de competenţă a Curţii Constituţionale.


Prima decizie majoră a CCR a fost adoptată la începutul anului trecut, în 14 ianuarie. CCR a recunoscut prin aceasta câteva dintre prevederile fundamentale ale Curţii Euro­pene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul de proprietate, aşa cum este el garantat şi de Constituţie, ceea ce a putut fi considerat ca o minimă, dar necesară reparaţie morală adusă celor abuziv deposedaţi de proprietăţile lor. Concomitent, CCR a decis că modificările aduse Codului de procedură penală (Cpp), prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului, nu sunt în acord cu legea fundamentală. Judecătorii au susţinut că modificările Cpp încalcă principiul aflării adevărului şi dreptul la un proces echitabil, în raport cu probele administrate. CCR a anulat textul în care se prevedea că mijloacele de probă obţinute ilegal nu pot fi folosite în procesul penal, pentru că s-ar elimina posibilitatea de a se folosi înregistrările realizate de alte surse care nu încalcă astfel dispoziţii legale. CCR a numit imaginile înregistrate de camerele de supraveghere, cele efectuate de victima unei agresiuni ş.a.m.d.

Chiar a doua zi, CCR lua, cu majoritate de voturi, o altă decizie majoră declarând neconstituţionale dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă care interzicea cumulul pensiei cu salariul de la stat. CCR a admis o sesizare venită de la Avocatul Poporului, care susţinea că se încalcă dreptul la muncă şi dreptul la pensie. „Interdicţia de a cumula pensia cu salariul echivalează practic cu o expropriere“, aprecia Avocatul Poporului, iar CCR a admis cererea şi a declarat legea neconstituţională. Legea a fost ulterior modificată, luându-se în calcul posibilitatea ­cu­mulului, dacă pensia nu depăşeşte valoarea salariului mediu pe economie.

Decizia Curţii Constituţionale a venit cu doar cinci zile înainte de termenul-limită în care persoanele vizate trebuiau să opteze între salariu şi pensie. Premierul Boc a reuşit ulterior să treacă prin Parlament un proiect de lege similar, dar după alte opt luni de zile. CCR a salvat, astfel, artiştii, medicii pensionari, asistenţii maternali şi profesorii. Pre­şedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, afirma că CCR repară „gafele“ şi „prostiile“ lui Boc.

În 27 mai 2009, Curtea Constituţională a constatat, în urma sesizării formulate de preşedintele Traian Băsescu, că există un conflict constituţional între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Legislativ şi Exe­cutiv, referitor la depăşirea atribuţiilor de către puterea judecătorească, despre care Băsescu afirmă că „şi-a dat singură sporuri salariale“. Spre satisfacţia preşedintelui, CCR a afirmat că „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege, iar drepturile salariale pot fi stabilite numai prin lege sau prin acte normative cu forţă juridică similară legii“.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Ioan Vida, afirma, în 15 octombrie 2009, că deciziile instanţei constituţionale sunt primite cu ostilitate de opinia publică şi de presă, mai ales când este vorba despre legi ale Parla­mentului şi Guvernului dar că, de cele mai multe, ori criticile încetează după publicarea motivării. Declaraţia a fost făcută la reuniunea pregătitoare a Cercului Preşedinţilor din cadrul Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene, reuniune la care a participat şi preşedintele Traian Băsescu şi care îl întâlnea, astfel, pe Ioan Vida, pentru a doua oară în decurs de o săptămână.

Mai mult, în aceeaşi seară, în cursul unor declaraţii publice făcute de Traian Băsescu, acesta a precizat că mulţumeşte Curţii Constituţionale pentru decizia de a amâna judecarea constituţionalităţii legii reorganizării unor autorităţi şi instituţii publice, care conţine inclusiv prevederea celor „10 zile de concediu fără plată al bugetarilor“.

Prima întâlnire între preşedinţii Băsescu şi Vida a fost în 11 octombrie, înainte ca la Curtea Constituţională să se judece cererea PD-L care solicita ca moţiunea de cenzură, promovată de PNL, care a şi dus la căderea Guvernului Boc, să fie declarată neconstituţională. CCR a declarat constituţional demersul PNL, care a dat jos Guvernul, în 13 octombrie.

Marile legi ale lui Boc, respectiv Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, Legea salarizării unice şi pachetul de Legi privind educaţia, au ajuns şi ele la CCR după ce au fost contestate de Partidul Naţional Liberal. Pentru toate aceste trei legi Boc şi-a asumat răspunderea în Parlament în 15 septembrie. Curtea Constituţională a declarat două dintre ele (Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice şi Legea salarizării unice), cu majoritate de voturi, ca fiind constituţionale, după ce Boc şi Guvernul au primit vot negativ. Decizia a fost un balon de oxigen pentru Emil Boc, după ce CCR a amânat de trei ori luarea unei decizii. Ultima dată pe 28 octombrie 2009, când a amânat pronunţarea pentru 9 decembrie, după turul I al alegerilor, sub pretextul „presiunii electorale existente în societate, dar şi din cauza complexităţii problemelor juridice care necesită o analiză deosebit de atentă şi a răspunderii imense pe care magistraţii o au faţă de societate“. Fără a face o informare prealabilă, magistraţii în robe roşii au decalat termenul şi au decis că legile respective sunt constituţionale, pe 4 noiembrie, luând prin surprindere, cu anunţul făcut în jurul orelor 16,00, pe toată lumea. Efectul imediat a fost obligarea bugetarilor să accepte concediul fără plată, care din cauza calendarului s-a redus de la 10 la doar 8 zile.

Neoficial, magistraţii au recunoscut că au fost sensibili la rugăminţile publice ale lui Emil Boc, care a făcut apel la magistraţi să decidă în ceea ce priveşte constituţionalitatea acestor legi, cu toate că, după cum au afirmat surse din cadrul secretariatului CCR: „Indi­ferent dacă plenul va constata constituţionalitatea sau neconstituţionalitea legilor puse în discuţie «tot rău este»“.

Se cuvine spus că amânarea unei decizii pe marginea acestor legi a făcut ca Fondul Monetar Internaţional să nu aloce a treia tranşă din împrumutul stabilit cu România.

Singura lege care a căzut a fost Legea edu­caţiei, despre care magistraţii CCR au afirmat că este în contradicţie cu legea fundamentală.

După rezultatul strâns al alegerilor prezidenţiale, finalul a revenit Curţii Constitu­ţio­na­le căreia PSD, prin vocea lui Mircea ­Geoană, i-a cerut să anuleze turul II, în ­temeiul probelor care, după părerea celor de la PSD, dovedeau frauda masivă a PD-L.

După examinarea probelor, magistraţii au decis renumărarea voturilor anulate. În paralel s-au analizat documentele Biroului Electoral Central. După două zile şi jumătate de suspans, după renumărarea a 130.000 de voturi, CCR s-a pronunţat, spre dezamăgirea celor care au sperat într-o analiză în profunzime a rezultatului. Cei nouă judecători s-au limitat doar la a renumăra voturile nule. Du­pă ce BEC a anunţat noile rezultate, fără alte ar­gumente şi fără alte explicaţii, Curtea Consti­tuţională a confirmat valabilitatea alegerilor, a respins contestaţia PSD şi l-a validat pe Traian Băsescu în funcţia de Preşedinte al României, în baza constatării că este candidatul care „a întrunit cel mai mare număr de voturi din cele valabil exprimate“.

Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.

După renumărare, BEC a constatat că din buletinele de vot declarate nule un număr de 2.247 erau valabil exprimate, dintre acestea 1.260 fiind în favoarea lui Traian Băsescu, iar 987 de voturi pentru Mircea Geoană.

Se poate spune că 2009 a fost anul Curţii Constituţionale. Cu excepţia validării preşe­dintelui, unde toţi nouă au votat pentru Băsescu, celelalte decizii au fost luate doar cu majoritate. Ceea ce înseamnă că este posibil ca voturile contra să fi fost voturi care să reflecte „culoarea politică” a magistraţilor. Deşi votul este secret, sunt indicii că felul în care s-a votat va fi devoalat, pentru că modul în care au votat judecătorii ar putea însemna, pentru unii dintre ei, un nou mandat. Anul 2010 are pentru judecătorii de la CCR o altă miză, noile mandate şi scaunul de preşedinte al Curţii.

Curtea Constituţională a fost chemată să stabilească, la cererea lui Mircea Geoană, dacă există sau nu un conflict de natură constituţională între Parlament şi şeful statului, referitor la numirea interimarilor la ministerele abandonate de PSD la ieşirea de la guvernare. CCR a analizat şi a concluzionat că nu există nici un conflict.

„Preluarea preşedinţiei CCR de către domnul preşedinte Ioan Vida a dus la recunoaşterea pe plan internaţional a instanţei căreia îi este, acum, recunoscut profesionalismul”, susţine preşedintele   Traian Băsescu.

În cursul acestui an, patru dintre mandatele de judecător la Curtea Constituţională expiră. Cei care vor pleca sunt: Ioan Vida, Petru Lăzăroiu, Nicolae Cochinescu şi Acsinte Gaşpar.

Ioan Vida, preşedintele CCR, – ales pentru un mandat de nouă ani, care se încheie în 2010, fiind preşedintele Curţii a doua oară. A fost numit judecător de Camera De­pu­taţilor, în 2001, când preşedintele Camerei era Valer Dorneanu, reprezentant al PDSR (PSD-ul de azi). În martie 2008, Vida a fost acu­zat că ar fi încălcat Legea privind func­ţionarea Curţii, după ce a comentat public, deşi legea prevede expres că nu are voie, o decizie a Curţii care se referea la ancheta penală în cazul lui Adrian Năstase, Miron Mitrea, Paul Păcuraru şi Codruţ Sereş, chiar înainte ca decizia Curţii să fi fost publicată.

Augustin Zegrean – desemnat judecător la Curtea Constituţională de Traian Băsescu, în 2007, în locul lui Viorel Stănoiu (numit de Ion Iliescu în 2001), soţul Rodicăi Stănoiu, pentru un mandat de nouă ani. S-a făcut remarcat prin argumentaţia făcută împreună cu un fost procuror general al României, Nicolae Cochinescu, în care dezaprobau o decizie a Curţii Constituţionale, despre care afirmau că îngrădeşte atribuţiile preşedintelui ţării.

Tudorel Toader – numit de Camera Deputaţilor, în 2007, la propunerea PNL, pentru nouă ani. Este ex-avocat, printre clienţii săi fiind fostul prefect de Iaşi, Radu Prisăcaru, acuzat de luare de mită. A fost acuzat de presa ieşeană că un proiect urbanistic local a fost modificat doar pentru a face loc unei vile, pe care Toader şi-a construit-o în Iaşi.

Petre Lăzăroiu – numit de pre­şedintele Traian Băsescu, până în 2010, pe locul rămas vacant prin moartea lui Petre Ninosu. Lăzăroiu a fost judecător la Curtea de Conturi, unde a soluţionat un dosar care îl privea pe Traian Băsescu. Acesta din urmă a plătit, în calitate de primar al Capitalei, un milion de euro din bugetul local, pentru un proiect al pasajului Basarab, proiect pe care Consiliul General nu îl aprobase. Procurorul general al Curţii de Conturi a cerut recuperarea prejudiciului, iar Lăzăroiu a respins cererea, afirmând că pentru proiectele anulate, sumele cheltuite nu pot fi imputate ordonatorului de credite.

Ion Predescu – cunoscut ca fiind jude­cătorul care a desfiinţat Consiliul Naţio­nal pentru Studierea Arhivelor Securităţii. A fost numit judecător al Curţii Constituţionale în 2004, de Senat (preşedintele Senatului fiind Nicolae Văcăroiu, PSD), pentru un mandat de nouă ani. Senator fiind, Ion Predescu îi numea „elemente răsculative“ pe Mircea Dinescu, Andrei Pleşu şi Patapievici.

Nicolae Cochinescu – numit de Senat (condus de Nicolae Văcăroiu), în 2001, pentru un mandat de nouă ani. Este fost procuror general în Ministerul Public şi procuror general la Curtea de Conturi.

Aspazia Cojocaru – numit judecător de Camera Deputaţilor, în 2004, la propunerea deputaţilor PSD, pentru un mandat de nouă ani. În aprilie 2007, Cozmin Guşă afirma că Aspazia Cojocaru a primit de la CNSAS verdict de colaborare cu Securitatea. Aspazia Cojocaru a contestat decizia, iar CNSAS a revenit asupra verdictului, spunând că magistratul nu a colaborat cu Securitatea. A studiat la Facultatea Internaţională de Drept Comparat, din Strasbourg, din Franţa, între anii 1978 şi 1980.

Acsinte Gaşpar – judecător la Curtea Constituţională din 2004, pentru un mandat de şase ani. Acsinte Gaşpar, alături de alte nume grele, precum Ionel Blănculescu, Mihai Tănăsescu sau Miron Mitrea, a fost audiat, ca martor, în dosarul Rompetrol.

Zoltan Valentin Puskaş – magistrat al Curţii Constituţionale din 2007, fiind numit la propunerea Senatului, prezidat de Nicolae Văcăroiu, pentru un mandat de nouă ani.