can you become immune to xanax buy xanax what part of the brain does xanax effect

xanax prevent crying xanax medication can you sniff xanax xr

does ambien show on tox screen zolpidem no prescription can ambien cause depression

hydrocodone and valium high buy valium can i take motrin and valium

valium duration buy valium no prescription whats stronger ativan or valium

ambien solubility water buy ambien online sleep apnea and ambien

qu est ce que la phentermine phentermine 37.5 mg phentermine doctors in glen burnie md

does ambien show on tox screen zolpidem no prescription can ambien cause depression

xanax sleep medication buy xanax xanax 1 mg how often

ambien refill restrictions buy ambien online how long does ambien make u sleep for

CULTURA MASS-MEDIA

Cuvinte goale

June 6th, 2012, com Comenteaza

Eminescu era dezgustat de ceea  ce numea „cuvinte goale”. După moartea sa,  cuvintele goale  au  proliferat în  literatura română, atingând apogeul în timpul comunismului și luând  din nou avânt în prezent.

Daniela  vrea să se ştie că este o nonconformistă.    Îşi   semnează  volumul  de   versuri „Daniela” şi atât.  Iar ca titlu  al volumului şi-a ales simbolul grafic care desemnează ideea  de „copyright” în întreaga lume: ©.

Aceste  teribilisme  nu  sunt   provocatoare, cum   speră   autoarea.  Reuşesc,   cel  mult,   să-l sâcâie  pe  cititor,  ca plimbarea ţanţoşă a unei muşte pe ecranul televizorului în timpul transmiterii  unui meci de fotbal.

Forţată şi agasantă este şi elogierea Danielei de către  editorul ei, Valeriu  Bârgău,  pe ultima copertă a cărţii:

„Dacă primul român ajuns  în Regatul Unit al Marii Britanii  a fost Vlad Ţepeş – Dracula – care  i-a  înfiorat   pe  mândrii insulari, ultimul român  sosit   în   acelaşi   regat   este   îngerul Daniela.”

Îngerul Daniela?! Preferam o poetă  talentată, ale cărei versuri să ne emoţioneze. Să luăm un exemplu:

„La «Soclu’ sorţii»/ amica de( )mentă bea/ ce( )ai:/ celule  decedate în fiece’secundă/ cu morţile mele/  ce  să-mbucur?// întrebă/ în timp ce un pachet/ cu perechi de palme  pregăteam.”

Jocurile  de cuvinte – „de”  şi „mentă” care împreună dau  „dementă”, „ce” şi „ai” din care rezultă „ceai”  – sunt  puerile (le foloseam cu toţii în şcoală) şi n-au  nici o semnificaţie literară. Cugetarea pe tema „celulelor decedate” rămâne obscură. Iar  metafora „un  pachet cu perechi  de  palme”,  vag  umoristică,  nu  este deloc  în  măsură să  provoace un  fior  liric.  Şi atunci?  Prin ce mai este Daniela înger şi succesoare ilustră a lui Vlad Ţepeş?

 

Să luăm  şi alt exemplu:

„(Re)Creem  ca  şi  El:/  universul, natura, oameni;/ dar noi fără neruşinare/ îi lăsăm fără personalitate.// Stelelor le luăm  poezia,/ legumelor  – gustul,/ fiinţelor  – dragostea.// Suntem falşi profeţi/ într-o lume de epigoni.”

Asemenea fraze declarative – desprinse parcă  dintr-un discurs rostit  la  o reuniune a ecologiştilor – n-au nici ele legătură cu poezia.

Fiecare poem  al Danielei este însoţit  de traducerea lui în engleză (inversul Legii Pruteanu!). Este  o greşeală pentru că în felul acesta apare riscul ca sutele de milioane de vorbitori  de engleză de pe întreaga planetă să afle ceea ce putea să rămână un secret numai al nostru, al românilor: că Daniela n-are talent.

*

Imediat după  vizita   în  URSS  din   1945, Mihail Sadoveanu îşi publică impresiile de călătorie într-un  volum  intitulat  Caleidoscop (1946). Tabloul  vieţii de fiecare zi din Uniunea Sovietică, aşa cum apare în cartea sa, este idilic. Autorul se străduieşte să flateze,  în fiecare paragraf, ţara vizitată. Cu o naivitate simulată, în stilul diplomaţiei orientale, el se miră copilăreşte descoperind că bagajele nu se fură la aeroport  sau  că şoferul  automobilului Academiei nu  se răsteşte la pasageri. Ne  aflăm  – să  nu uităm – în cea mai comunistă ţară de pe planetă, în inima  însăşi a comunismului, acolo unde aproape toate  bagajele  se fură  şi aproape  toţi şoferii  sunt  insolenţi. Şi totuşi   scriitorul face apologia stilului de viaţă din URSS:

„Cobor  cu emoţiune într-o  lume  nouă,  pe care multă vreme  am socotit-o  străină şi îndepărtată. E o lume de obraze binevoitoare şi amicale. Bagajele rămân să se supravegheze singure şi sunt sigur că vor veni să ne găsească acolo unde ne duc automobile repezi.

 

Pe  străzi  foarte  curate,   populaţia care  se duce să-şi îndeplinească munca zilei. Fiecare în sectorul său. Munca e datorie şi onoare. Folosul e al obştei.  Relaţiile  dintre oameni s-au schimbat  profund. Un funcţionar e un slujbaş conştiincios  al poporului. Şoferul  care ne conduce e un tovarăş politicos.  Se simte  egal cu mine,  nu e plictisit, nu e nervos, nu aşteaptă bacşiş.”

Textul devine ironic, împotriva intenţiei autorului. Un cititor tânăr,  care nu ar cunoaşte împrejurările, ar putea crede că toată publicistica lui Sadoveanu de după război este o satiră la adresa comunismului, o satiră la fel de caustică precum aceea a lui Orwell.  Să citim şi noi, din această  perspectivă, articolele  apologetice şi să ne  legănăm pentru o clipă  în iluzia  că Sadoveanu persiflează utopia marxist-leninistă:

„Kremlinul, cetatea  medievală a puterii absolute, e  astăzi   al  poporului. Lângă   sălile imperiale, Sovietul  Suprem şi-a stabilit  sediul. Se alege acolo dreptatea popoarelor înfrăţite.”;

„Victoria  democraţiei e un fapt pe care îl au cu toţii în priviri şi în auz.”

Numai  Ion  Budai-Deleanu,  în  Ţiganiada, şi-a mai bătut  joc cu atâta  vervă  de o utopie. El însă chiar îşi bătea joc, spre deosebire de Mihail Sadoveanu care  laudă cu  toată  seriozitatea şi doar  involuntar este ironic.

Taguri: , , ,

Comenteaza