is 75 mg of tramadol too much tramadol online no prescription inj tramadol in pregnancy

amwaj resort in soma bay soma muscle relaxant order carisoprodol Rochester

daun ungu untuk ambien buy ambien online order zolpidem Boston

ambien buy Dallas buy ambien can you take ambien and wellbutrin together

oxycodone and phentermine buy phentermine can i take loratadine while taking phentermine

does taking ambien shorten your life buy ambien is ambien over the counter in mexico

ambiente de trabajo definicion pdf order ambien can i feed my dog ambien

will a doctor prescribe ambien generic zolpidem ambien sleeping pill radio

tramadol schedule 2015 tramadol 50mg tramadol and opiate interaction

tramadol high first time tramadol 50 mg hard to pee when taking tramadol

CULTURA MASS-MEDIA

Cuvinte nepotrivite

April 8th, 2012, com Comenteaza

Nu există un „scris frumos“ în sine. Importantă  în literatură este adecvarea. Cine nu găsește cuvântul potrivit  iese  în afara  literaturii.  Nu poți să filosofezi  în limbajul  străzii, așa cum  nu poți să compui  declarații de dragoste în stilul  discursurilor oficiale.

Volumul de versuri Lacrima de M. N. Pelin nu poartă sigla nici unei  edituri. A fost tipărit de autoare direct  la o tipografie din  Iaşi, cu o siguranţă de  sine  demnă de  invidiat. Aşa  se explică de ce în carte au rămas numeroase versuri scrise stângaci, care te fac să te gândeşti la un  pianist cu  mănuşi de  box,  lovind clapele pianului.

Această   inabilitate în  folosirea   limbajului strică  momentul de  magie  la care  se aşteaptă cititorul când  deschide o carte  de versuri. Nu poţi să intri în atmosferă dacă vezi că magicianul  are  aşi  în  mânecă sau  scapă  jobenul  din care ar trebui să scoată iepuri.

Iată, ca exemplu, ce hazardat este discursul despre lacrimă.  M.N. Pelin  (pe care o cheamă în realitate Mimi Nicoleta Pelin) consideră lacrima  un  diamant, de o valoare exorbitantă, şi face următorul raţionament:

„Căci dacă doar pentru una…/ Ai fi răsplătit pe măsură,/ Pârâul ce face doar suma/ Ar fi cea mai frumoasă captură!”

„Pârâul ce face doar  suma/ Ar fi cea mai frumoasă  captură!”… Ce  formulare chinuită! Aşa cum Tudor Arghezi şi-a intitulat volumul de debut Cuvinte potrivite, Mimi Nicoleta Pelin şi-ar  fi putut intitula volumul, tot  de  debut, Cuvinte nepotrivite.

Numeroase poeme din  carte  sunt  scrise în acelaşi stil. Autoarea vrea probabil să ne comunice ceva, dar ne comunică altceva.  Ce să înţelegem, de pildă,  din strofele  cu care începe poemul Seara, stelele:

„Stau   seara   şi  privesc   pierdută/  Cum neagra pelerină-a nopţii,/  Îşi  lasă   boala   ei

acută/  Prin   milioanele  de   stele   ce-i  duc

sorţii.// Dar  înc-un  pic  să  mai  privesc/ Un drum, o  bicicletă   sau  un  bloc./ Căci  seara creşte, iar eu aţipesc/ Lângă-al meu gard,  pironită-n  loc.”

Ce boală acută are neagra pelerină-a nopţii? Cum  transmite acea  boală  prin  milioanele de stele  ce-i  duc  sorţii?  De  ce aţipeşte autoarea lângă-al ei gard,  pironită-n loc? De  ce nu  se duce  în  dormitor, unde sunt  mult  mai  bune condiţii de aţipit?  Greu de înţeles.

Cert  este  că  până  la  urmă aţipim şi  noi, bieţii cititori,  dar  nu lângă  al nostru gard,  ci în fotoliu,  cu cartea  în mână.

 

*

În volumul de versuri Cântece pentru Republică, publicat de Nina  Cassian în 1950, se înalţă  imnuri de  slavă  regimului comunist, a cărui instaurare în România a fost de fapt o tragedie.  Poeta  îşi foloseşte  ingeniozitatea pentru a dovedi că tot ce e frumos în viaţa contemporanilor ei se datorează noii realităţi politice.  De aceea aduce în prim-plan figuri  luminoase, aparţinând unor   categorii sociale  agreate de partidul comunist. Într-un poem  ea se ocupă, de exemplu, de un miner  venit  la mare  să facă plajă.  În loc să se bronzeze şi să se uite  după femeile  îmbrăcate sumar, minerul se gândeşte la semnificaţia politică  a prezenţei lui la mare.

„Aci, pe plaja-n  care, în trecut,/ Doar trântorii sugeau a vieţii miere,/ Tovarăşi minunaţi a cunoscut/ Şi mâna lor a strâns-o cu putere.// Cu ei a stat sub raza aurie,/ Cu ei s-a frământat în lungi discuţii,/ Şi i-a-nfrăţit aceeaşi bucurie/ Citind  proiectul noii Constituţii.”

Minerul este fericit că în noua constituţie se menţionează „dreptul la  odihnă”, ca  şi  cum acest drept ar fi fost inventat de regimul comunist. De când  a aflat din ziarul  partidului unic că  va  avea    concediu în  fiecare  an,  până   şi marea i se pare mai albastră. Nina Cassian face un efort ieşit din comun să poetizeze: proiectul noii constituţii, ziarul  partidului comunist, minerul, ca reprezentant al clasei muncitoare, dar nu reuşeşte. Stratul  de poetizare crapă,  din cauza  materiei incongruente pe care o acoperă:

„Odihna  lui,  prezenţa frumuseţii,/  Erau doar binemeritatul dar/ Din miile de daruri ale vieţii/ Cuprinse-n scumpa foaie de ziar.// Nu le-a  născut un  vag  şi searbăd vis,/ Ci jertfe, lupte  duse  ani întregi/ De oamenii ce, zi de zi, au scris/ Prefaţa vie a acestei legi.//… Şi-acum, când  vântul culcă valuri rare,/ El, stând aşa-n amurg,  pe   malul    mării,/  E   mândru  că trăieşte-o vreme-n care/  Şi fericirea-i  scrisă-n legea ţării.”

Sunt  dirijori  de  coruri  care,  enervaţi de  o notă luată  greşit,  strigă: „Fals! Fals! Fals!”. Aşa îi vine să strige şi cititorului acestei cărţi: „Fals! Fals! Fals!”

 

text Alex. Ștefănescu

ilustrație Linu

Taguri:

Comenteaza