Dana Marinescu: „Din trei sifoane, am făcut familia regala”

Am intrat cu sfială în casa Danei Marinescu, pentru că era un adevărat sanctuar de obiecte de ar tă, o casă obişnuită transformată într-un muzeu. „Ideea de libertate şi ideea de metamorfoză pot aduce pentru mine diferite întrebuinţări ale obiectelor. Ele îmi sugerează ce drum să le găsesc. De pildă, din trei sifoane, am făcut familia regală.

• Ce înseamnă sa faci arta, lucrând în bai de metal galvanizat?

• Este o tehnologie care îmi da posibilitatea sa ma joc, în sensul bun al cuvântului joaca, pot sa manevrez metalul şi sa-l formez aşa cum mi-am propus, scot forme care chiar ma bucura.

• Aveţi aici o lucrare foarte intere­santă. Cum se numeşte?

• Este vorba de perenitatea bas­mului, Albă ca zăpada şi cei şapte pitici care sunt sub forma de îngeraşi în ideea ca, daca cumva basmul se pierde pe pamânt, îi regăsim sub forma de îngeraşi în ceruri. Am suge­rat asta şi prin culoarea de la albas­tru închis în partea de jos pâna la alb transparent în partea de sus ca şi cum ar fi în nori sau în cer, ma rog.

• Ştiu că din trei sifoane aţi făcut familia regală.

• Regele, Regina, şi prinţul în mijloc. Foarte multa lume ramâne surprinsa când din obiecte pe care le poţi gasi, pietre de râu pe strada, embleme, bijuterii stricate, poţi crea ceva. Eu sunt o mare colecţionara şi din ceea ce ma înconjoara, din uni­versul meu folosesc foarte multe obiecte pentru arta mea.

Dana Marinescu a absolvit Institutul de arte plastice „Nicolae Grigorescu” şi este membră a U.A.P.R., a avut numeroase expoziţii personale şi de grup. A luat recent un premiu pentru gru­pajul de lucrări inti­tulate Artele focu­lui. Artista foloseşte obiectele uzuale, de zi cu zi pentru a face din ele artă la cel mai înalt nivel. De pildă, unul dintre tablouri, intitulat Timpul ce zboară, arată privitorilor o fereastră în care sunt încadrate ceasuri de diferite mărimi, dar nu orice fel de ceasuri. Ele sunt de tip vechi, aşezate în palete semipreţioase, ca nişte aripi. De fapt, asta e şi ideea, aceea a timpului care zboară. Ideea că timpul poate fi şi nemilos e o altă faţă a acestui „miting de ceasuri”.

• Adică îşi pierd ideea de lucru fragil şi pieritor şi trec în altă dimensiune…
• Da, ibricul care s-a stricat şi pe care poţi sa-l arunci ca nu mai e funcţional. La mine nu mai conteaza funcţionalitatea ci conteaza ideea de frumos. Am ilustrat în lucrarile mele o nuvela a lui Şerban Foarţa. Ea face parte tot din acea suita Pădurea din frumoasa adormită şi se numeşte Acel cinematograf submers. Ideea unui cinematograf care este sub apa şi aici actorii sunt pe registre şi sunt fiinţe subacvatice iar trompetista este o sirena care anunţa, ca la orice spec­tacol, sosirea actorilor.
• îmi amintesc de o povestire a lui Nicolae Prelipceanu în care acţiunea se petrecea sub apă, pianul era sub apă, invitaţii valsau.
• O alta lucrare, Metamorfoză in dulapul meu de bucătărie, unde sunt site de ceai, teluri, desfacatoare de conserve, bagate în casete ca şi cum ar fi un dulapior în care ele se trans­forma în insecte şi îşi pot lua zborul sau nu. Ideea de zbor este esenţiala, zborul înseamna libertate şi vedeţi ca, la mine, deşi fac colivii şi tot felul de casete cu uşiţe, întotdeauna uşa trebuie sa fie deschisa, ca sa le dau posibilitatea acestor insecte pe care eu le creez, sau aceste fiinţe, gâze, mici personaje sa-şi ia zborul, dar, în acelaşi timp, sa-şi aiba lacaşul în care se pot întoarce.
  

  Citeste urmatoarea pagina: 1 2

  Taguri: nr. 1-2 / ianuarie – februarie 2006
  Tweet

  Tuesday, January 10th, 2006 at 4:53 pm, CULTURA MASS-MEDIA, RSS feed