Dana Marinescu: „Din trei sifoane, am făcut familia regala”

Am intrat cu sfială în casa Danei Marinescu, pentru că era un adevărat sanctuar de obiecte de ar tă, o casă obişnuită transformată într-un muzeu. „Ideea de libertate şi ideea de metamorfoză pot aduce pentru mine diferite întrebuinţări ale obiectelor. Ele îmi sugerează ce drum să le găsesc. De pildă, din trei sifoane, am făcut familia regală.

• Ce înseamnă sa faci arta, lucrând în bai de metal galvanizat?

• Este o tehnologie care îmi da posibilitatea sa ma joc, în sensul bun al cuvântului joaca, pot sa manevrez metalul şi sa-l formez aşa cum mi-am propus, scot forme care chiar ma bucura.

• Aveţi aici o lucrare foarte intere­santă. Cum se numeşte?

• Este vorba de perenitatea bas­mului, Albă ca zăpada şi cei şapte pitici care sunt sub forma de îngeraşi în ideea ca, daca cumva basmul se pierde pe pamânt, îi regăsim sub forma de îngeraşi în ceruri. Am suge­rat asta şi prin culoarea de la albas­tru închis în partea de jos pâna la alb transparent în partea de sus ca şi cum ar fi în nori sau în cer, ma rog.

• Ştiu că din trei sifoane aţi făcut familia regală.

• Regele, Regina, şi prinţul în mijloc. Foarte multa lume ramâne surprinsa când din obiecte pe care le poţi gasi, pietre de râu pe strada, embleme, bijuterii stricate, poţi crea ceva. Eu sunt o mare colecţionara şi din ceea ce ma înconjoara, din uni­versul meu folosesc foarte multe obiecte pentru arta mea.

Dana Marinescu a absolvit Institutul de arte plastice „Nicolae Grigorescu” şi este membră a U.A.P.R., a avut numeroase expoziţii personale şi de grup. A luat recent un premiu pentru gru­pajul de lucrări inti­tulate Artele focu­lui. Artista foloseşte obiectele uzuale, de zi cu zi pentru a face din ele artă la cel mai înalt nivel. De pildă, unul dintre tablouri, intitulat Timpul ce zboară, arată privitorilor o fereastră în care sunt încadrate ceasuri de diferite mărimi, dar nu orice fel de ceasuri. Ele sunt de tip vechi, aşezate în palete semipreţioase, ca nişte aripi. De fapt, asta e şi ideea, aceea a timpului care zboară. Ideea că timpul poate fi şi nemilos e o altă faţă a acestui „miting de ceasuri”.

• Adică îşi pierd ideea de lucru fragil şi pieritor şi trec în altă dimensiune…
• Da, ibricul care s-a stricat şi pe care poţi sa-l arunci ca nu mai e funcţional. La mine nu mai conteaza funcţionalitatea ci conteaza ideea de frumos. Am ilustrat în lucrarile mele o nuvela a lui Şerban Foarţa. Ea face parte tot din acea suita Pădurea din frumoasa adormită şi se numeşte Acel cinematograf submers. Ideea unui cinematograf care este sub apa şi aici actorii sunt pe registre şi sunt fiinţe subacvatice iar trompetista este o sirena care anunţa, ca la orice spec­tacol, sosirea actorilor.
• îmi amintesc de o povestire a lui Nicolae Prelipceanu în care acţiunea se petrecea sub apă, pianul era sub apă, invitaţii valsau.
• O alta lucrare, Metamorfoză in dulapul meu de bucătărie, unde sunt site de ceai, teluri, desfacatoare de conserve, bagate în casete ca şi cum ar fi un dulapior în care ele se trans­forma în insecte şi îşi pot lua zborul sau nu. Ideea de zbor este esenţiala, zborul înseamna libertate şi vedeţi ca, la mine, deşi fac colivii şi tot felul de casete cu uşiţe, întotdeauna uşa trebuie sa fie deschisa, ca sa le dau posibilitatea acestor insecte pe care eu le creez, sau aceste fiinţe, gâze, mici personaje sa-şi ia zborul, dar, în acelaşi timp, sa-şi aiba lacaşul în care se pot întoarce.

• Cum a fost debutul dv. în artă?

• Eu mi-am început cariera înca din facultate, în ultimul an am partici­pat la o expoziţie de arta decorativa şi atunci am facut pictura pe sticla. Dupa aceea am facut design vesti­mentar cu destul succes, am deschis câteva expoziţii, una chiar în holul Teatrului Mic, am avut succes şi de presa. La un moment dat, pictura pe sticla nu m-a mai satisfacut, ideea de bidimensional nu m-a mulţumit. La aceasta pictura pe sticla, centrul şi rama sunt metalizate, obiectele din jur sunt metalizate. Se numeşte Macochete, este vorba de o doamna foarte cocheta, care în budoarul ei are tot felul de sticluţe şi de borcanaşe pe care le foloseşte pen­tru frumuseţea ei. Asta e prima mea lucrare în care am folosit metalul. O alta lucrare este cu personaje din teatrul Toone din Belgia, teatrul de papuşi, un teatru de marionete care dateaza din sec. al XVI-lea. Am fost în Belgia, am fost la acest spectacol fascinant şi mi-am facut nişte schiţe cu personajele respective, dupa care, acasa, am facut lucrarea în care trei ferestre spre teatru sunt încadrate în metal. V-aţi uitat la un moment dat la Nunta barocă. Am fost la o nunta care pe mine m-a sufocat, era mult prea încarcat totul, toata lumea era opulent îmbracata, plina de bijuterii, camera era decorata, scaunele erau îmbracate şi pur şi simplu am plecat de la nunta, am venit acasa şi am creat aceasta lucrare, vedeţi, tot aşa, pe doua registre, sus sunt mirii, jos stânga-dreapta sunt naşii, iar în centru este un copil, tot aşa, luat din realitate, un copil îmbracat şi înzor­zonat ca un om mare. Ideea ca nu mai sunt copiii îmbracaţi ca pentru vârsta lor, ci sunt împopoţonaţi ca nişte adulţi şi seamana cu nişte piti­ci. Asta mi se pare mie, poate ca greşesc. Vedeţi, din viaţa îmi trag seva, din ceea ce traiesc, din ceea ce vad, din ceea ce aud, din ceea ce ascult, din ceea ce citesc. Şi atunci exista acel zvâc, acea sclipire în mintea mea, acel scurt-circuit care ma duce sa creez. Alta lucrare se numeşte Cochetele din Herbert Strasse, e vorba de femeile uşoare care stau în vitrina, vazute cu ochii mei.

„Folosesc, în artă. lietre de râu, embleme, lijuterii stricate, ibrice

Tabloul, Pădurea din frumoasa adormită, intitulat astfel după nuvela lui Şerban Foarţă, este o ilustrare a acestei nuvele. Dana Marinescu îmi dezvăluie şi sursa: Aurelia Mocanu, curatorul şi organizatoarea expoziţiei a propus această temă. Astfel că artiştii au citit şi fiecare a exprimat nuvela în stilul propriu. Văd, într-adevăr, pe un fundal de in vege­tal, o frumoasă fată împânzită de crengi şi aflu că pădurea şi fata sunt aceeaşi per­soană, este fru­museţea pădurii care se dezvoltă armonios în trup uman. Rochiţa este făcută din cupru, artista mărturisindu-mi că lucrează prin depuneri de metal în băi galvanice.

– O amintire plăcută sau, dimpotrivă, neplăcută?

-în studenţie, iarna, se aciuiase o musca în casa la parinţii mei, şi cum intram în casa mi se aşeza pe umar. A durat câteva saptamâni bune. Intram în casa, se aşeza pe umar, dupa aia disparea, dar cum reintram în casa ea se aşeza pe umarul meu. La un moment dat nu a mai venit musca. Suparata, am între­bat-o pe mama daca ştie ce-i cu

musca şi mi-a spus ca a „pleşcait-o”, a omorât-o. Şi am fost foarte dezamagita. Aţi vazut vreodata o musca la micro­scop? E fasci­nanta, are nişte irizaţii şi nişte culori şi ochiul este atât de fru­mos. Canalele mele preferate la TV sunt Animal Planet şi Discovery pentru ca acolo e o lume pe care o cunoaştem mai puţin. Şi, în afara de faptul ca îmi plac pen­tru mine reprezinta un mijloc de infor­mare.

– Gâzele, muştele, fluturii, au o importanţă deosebită în lucrările dv.

-Au o importanţa deosebita. Unchiul meu era Mihai Bacescu, directorul Muzeului Antipa, eram acolo împreuna cu vara mea, alergam pe salile muzeului de dimineaţa pâna seara. Şi tot timpul, chiar în joaca, neştiind ce voi face, ma opream în faţa colecţiei de fluturi. Este una din­tre cele mai mari colecţii de fluturi din Europa, peste zece mii de exem­plare, şi ramâneam fascinata de culo­rile lor. Aveam 10 ani, habar nu aveam ce-o sa fac în viitor. Dar vedeţi ca toate lucrurile astea pe mine m-au atras de-atunci şi le-am ramas fidela.

text Violeta Ion

foto arhiva Dana Marinescu