De la Atena la Londra

Pentru mine povestea Jocurilor  Olimpice a început  într-o zi a anului 1976 când priveam  la un televizor alb-negru, un „Rubin“ sovietic  sau  un nou-nouţ  „Diamant“ de  producţie  autohtonă, nu mai  ţin minte,  împreună cu întreaga  familie,  cum  pe  un panou  rotitor  de  afişaj,  cu multe  beculeţe, apărea cifra 1. Mai exact 1.00. Televiziunea transmitea în direct. În sala de la Montreal se lăsase liniştea. La fel şi la noi în casă. Stupoare. Cum adică unu? Exerciţiul Nadiei fusese perfect. Apoi au izbucnit  aplauzele. Era prima notă de  zece  acordată de  juriul  internaţional. Şi doar prima  pentru Nadia. Peste puţină vreme au apărut şi explicaţiile.  Tabela electronică putea afişa doar trei cifre. Adică maximum 9.99… Şi totuşi, au existat 7 note de 10.00. Să începem tot cu 1, cu prima olimpiadă.

 

Atena, 1896

Jocurile   au   fost   inaugurate de Regele George I al Greciei în ziua când se aniversau 75 de ani de la independenţă. Au participat 241 de sportivi din 14 ţări.  În spiritul tradiţiei antice greceşti femeile nu au avut voie să participe. În prezenţa publicului propriu, grecul  Spiridon Louis  a câştigat proba de maraton, a fost singura  cursă  la care a participat, dar  victoria l-a făcut  erou  naţional al Greciei.  Nu se cunoaşte numărul exact al ţărilor  competitoare. Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat 14, dar există alte surse care oferă cifra 12. România nu a participat. În clasamentul pe medalii: SUA, Grecia (mai multe ca număr, dar mai puţine cu una de aur), Germania.

 

Paris, 1900

Deşi Grecia s-a împotrivit organizătii Jocurilor   Olimpice în  altă  ţară,  CIO  a  decis organizarea acestora la Paris. Au participat 997 sportivi din  24 de  ţări.  A fost una  dintre cele mai lungi  ediţii, între 14 mai şi 28 octombrie şi nu  a beneficiat de  festivităţi de  deschidere şi închidere. Primul titlu  olimpic  feminin, jucătoarea   britanică de  tenis  de  câmp,  Charlotte Cooper. Prima  participare românească, un singur  sportiv – George  A. Plagino,  tir, locul  13. Următoarea participare a ţării  noastre abia în 1924. Clasament: Franţa,  SUA, Marea Britanie.

 

Saint Louis, 1904

Jocurile au fost dominate de sportivii americani care au câştigat 246 medalii din 288 posibile. Asemenea performanţă nu a fost repetată niciodată. Pe locul II apare Germania cu… 13 medalii. Gimnastul american George  Eyser  a câştigat şase  medalii deşi  avea  piciorul stâng din lemn. Doar 12 ţări participante.

 

Londra,  1908

CIO a acceptat ca în 1906, la aniversarea a 10 ani de la primele Jocuri Olimpice moderne, să se organizeze la Atena o altă olimpiadă, jubiliară, dar rezultatele nu au fost considerate oficiale.  Londra  1908  este   considerată  a  IV-a ediţie. Gazdele au construit în timp record stadionul White City cu 68.000 de locuri. Delegaţiile au defilat la deschidere în spatele drapelului naţional. Deşi România nu a participat, un atlet român, Ştefan Şomodi,  din Cluj, a obţinut medalia de argint la săritura în înălţime,  concurând  sub   drapelul  Ungariei, deoarece  Transilvania  era   în  acel  moment parte  a Imperiului Austro-Ungar. Clasament: Marea  Britanie  (141 medalii, din  care  56 de aur), urmată de SUA şi Suedia.

 

Stockholm, 1912

Ultima ediţie la care medaliile au fost realizate din aur masiv, cele care au urmat sunt din argint aurit.  Jocurile Olimpice fac şi prima victimă: alergătorul portughez Francisco Lazaro a murit în timp ce participa la maraton. Se înregistrează un record la… vârsta sportivilor medaliaţi: Oscar Swahn, care, la 64 de ani şi 258 de zile, a făcut parte din echipa de tir a Suediei, medaliată cu aur la cerb alergător. Clasament: SUA, Suedia,  Marea Britanie.

 

Anvers, 1920

Ediţia  a VI-a, planificată la  Berlin,  a fost anulată din cauza războiului. A fost ales oraşul Anvers în 1919, ca un omagiu adus poporului belgian greu încercat  în Primul Război Mondial. Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria şi Turcia nu au fost invitate să participe. Prima ediţie la care a fluturat steagul olimpic (proiectat în 1913 de Pierre de Coubertin) şi a fost rostit  jurământul olimpic.  S-au  înregistrat 6 recorduri mondiale şi 13 olimpice. Concursul de iahting s-a  desfăşurat în  două ţări diferite:  Belgia şi Olanda. La scrimă, italianul Nedo Nadi a cucerit 5 medalii de aur din 6 posibile. Suedezul Oscar  Swahn  recidivează; acum în vârstă de 72 de ani, participant la tir, a câştigat medalia de argint, este cel mai bătrân medaliat din  istoria  J.O. de  vară.  Clasament: SUA, Suedia,   Marea   Britanie.   Belgia, ţară gazdă, locul 5.

 

Paris, 1924

Ultima Olimpiadă sub   preşedinţia lui Pierre  de Coubertin. Au participat 3.099 sportivi din 44 de ţări. Nici la această ediţie, ţările învinse în Primul Război Mondial nu  au  fost invitate. Înotătorul american Johnny Weissmüller a câştigat trei medalii de aur şi una de bronz.  Peste câţiva ani va juca în filmul Tarzan şi va deveni celebru la Hollywood. La cea de-a  doua participare a României la Jocurile  Olimpice, echipa  de  rugby a câştigat medalia de  bronz,  prima medalie olimpică a României, clasându-se pe locul trei din trei ţări participante: SUA, Franţa şi România. Echipa de fotbal a fost eliminată în primul tur  după 0-6  cu  Olanda.  Clasament:  SUA,  Finlanda, Franţa.

 

Amsterdam, 1928

Pentru prima dată   are loc ceremonialul aprinderii flăcării  olimpice şi prima apariţie a firmei    Coca-Cola    ca   sponsor  la   Jocurile Olimpice. Paavo Nurmi din Finlanda cucereşte a 9-a medalie de aur, terminând primul proba de 10.000 m. Scrimerul român Mişu Savu ajunge în semifinale. Clasament: SUA, Germania, Finlanda.

 

Los Angeles,  1932

Nici  un  alt  oraş  nu  a  candidat pentru a organiza Olimpiada din 1932. Să fi fost criza de vină? Cele mai scurte  Jocuri Olimpice: 30 iulie – 14 august. Fotbalul, sport  aproape necunoscut în SUA, este scos din program. Apare  cronometrul de 1/100 secunde şi se foloseşte fotografia  de la sosire.  Ceremonia de decernare a premiilor este stabilită: podium, ridicarea drapelelor, imnul naţional. Această  ceremonie are loc după desfăşurarea probei sportive şi nu la ceremonia de închidere. România nu participă. Clasament: SUA, Italia, Franţa.

 

Berlin,  1936

Berlinul   este  preferat Barcelonei,   ceea  ce provoacă proteste politice.  Chiar  se  propune organizarea unei  Olimpiade  muncitoreşti, la Barcelona,  dar Războiul Civil pune capăt  acestei iniţiative. Ceremonia este deschisă de Adolf Hitler.  Sportivul afro-american Jesse Owens câştigă 4 medalii de aur la 100 m, 200 m, ştafetă 4×100 m şi săritura în lungime, umilind pretenţiile  de  superioritate emise  de  susţinătorii rasei  ariane.  Este  prima Olimpiadă transmisă prin  televiziune. 25 de  televizoare aşezate în spaţii  publice  din  Berlin permit localnicilor să urmărească  pe  gratis   întrecerile.  La  această ediţie  este introdusă torţa  olimpică. La călărie, dresaj  individual, a fost nevoie  de o întrecere de baraj pentru desemnarea campionului. După ce concurenţii aflaţi la egalitate – germanul  Kurt  Hasse  şi românul Henri  Rang  – au parcurs un nou traseu, Rang s-a clasat pe locul al  II-lea,  obţinând medalia de  argint. Clasament: Germania nazistă, SUA, Ungaria.

 

Londra,  1948

Întrerupte    pe     perioada    Războiului Mondial, Jocurile se reiau  după 12 ani, în iulie 1948.  Germania şi  Japonia   nu  sunt   invitate. România, invocând motive economice, nu participă.    Cehul    Emil   Zatopek, supranumit „omul-cal“, câştigă (în 7 zile) probele de 5.000 m,  10.000 m  şi  maratonul.  Clasament: SUA, Suedia,  Franţa.  Pentru prima dată  când  ţara organizatoare nu se află în primele 10.

 

Helsinki, 1952

Aleasă  iniţial  pentru 1940,  capitala Finlandei este  desemnată oraş-gazdă în 1947. Au participat 4.925 de sportivi din  69 de ţări. România câştigă 4 medalii, din care 1 de aur la tir, Iosif Sârbu, calibru  mic 40 de focuri. Clasament: SUA, URSS, Ungaria.

 

Melbourne, 1956

Din motive legislative privind intrarea animalelor pe teritoriul australian, probele de echitaţie s-au desfăşurat la Stockholm, în iunie 1956. În decembrie 1956, la o lună  după intervenţia  brutală din  Ungaria, echipele  de  polo sovietică şi maghiară se întâlnesc în semifinale. Urmează un  meci  extrem de  tensionat şi dur cunoscut ca Baia de  sânge  de  la Melbourne. Ungaria câştigă medalia de aur şi jumătate dintre  sportivi cer azil  în SUA. Este  anul  Crizei Canalului Suez şi este ediţia  la care apare pentru  prima dată   boicotul   –  neparticiparea la Jocurile  Olimpice. România intră  în top  10 pe poziţia a 9-a cu 13 medalii, din  care 5 de aur. Leon  Rotman câştigă aurul  de  două ori,  la canoe,  la 1.000 şi 10.000 de metri.  Clasament: URSS, SUA, Australia.

 

Roma, 1960

Au participat 83 de ţări şi 5.348 de sportivi. Reprezentativa feminină de gimnastică a URSS a câştigat 15 din  16 medalii posibile. Ciclistul danez  Knud   Jensen   s-a  prăbuşit  în  timpul cursei,  fiind  sub influenţa amfetaminelor; mai târziu a murit la spital.  A fost pentru a doua oară  când  un  atlet  a murit într-o  competiţie olimpică, după decesul portughezului Francisco  Lazaro  în  timpul maratonului din 1912. Iolanda Balaş, „la grande bionda”, a sărit pe rând 1,77, 1,81 şi 1,85 m din a treia încercare,  devenind  prima  campioană  olimpică a atletismului românesc. Clasament: URSS, SUA, Italia. România a participat cu 109 sportivi şi a ocupat locul 11.

 

Tokyo, 1964

Pentru prima dată Jocurile Olimpice au loc în Asia. Ceremonia a fost deschisă de împăratul Hirohito. Au participat 5.140 sportivi din 93 de ţări. Clasament: SUA, URSS (primele două încep să fie mereu aceleaşi!), Japonia.  România pe  locul  14 cu  două medalii de  aur:  Iolanda Balaş, săritura în înălţime şi Mihaela  Peneş,  la aruncarea suliţei.

 

Mexico, 1968

Ciudad de Mexico, situat la 2.280 m altitudine,  a pus  probleme de  respiraţie pentru o parte  dintre cei 5.530 de sportivi din  112 ţări. Este introdusă mascota olimpică, reprezentând un  simbol  cultural al ţării  gazdă. Clasament: SUA, URSS, Japonia, pe locul 5 intră RDG, pe 8 RFG, iar  Mexicul  nu  apare între  primele 10. România pe locul 12 cu 15 medalii, dintre care 4 de aur: Viorica Viscopoleanu, săritura în lungime,  Lia Manoliu, aruncarea discului, Ionel Drîmbă, floretă  individual şi Ivan Patzaichin – Serghei Covaliov, canoe, 1.000 m.

 

München, 1972

A fost a doua oară  când  Jocurile Olimpice s-au desfăşurat în Germania, după Olimpiada din 1936 de la Berlin. Au participat 121 de ţări şi 7.170 de  sportivi. Jocurile  Olimpice au  fost umbrite de răpirea şi uciderea a 11 atleţi israelieni de către organizaţia teroristă palestiniană Septembrie Negru, în confruntări fiind  ucis şi un poliţist german. Urmare a acestui  fapt mai multe  ţări  occidentale şi-au  înfiinţat sau  reorganizat unităţi de luptă antiteroristă. Clasament: URSS, SUA, RDG, RFG. România locul 13 cu 16 medalii dintre care 3 de aur (una dintre ele, Ivan Patzaichin la canoe 1.000 m).

 

Montreal, 1976

Celelalte  oraşe  candidate pentru acest  an au fost Moscova  şi Los Angeles.  Ele au urmat la ediţiile  din 1980 şi 1984. Au participat 92 de ţări şi 6.028 de sportivi. Canada, ţara  gazdă, a obţinut numai 5  medalii  de  argint şi  6  de bronz.  Pentru prima dată  în  istoria  Jocurilor Olimpice când  ţara  gazdă nu  câştigă  nici  o medalie de  aur.  Prima  Olimpiadă la  care  se recurge la boicot masiv  – 25 de ţări africane  au protestat astfel  împotriva participării echipei de  rugby a  Noii  Zeelande la  un  turneu în Africa  de  Sud.  Acestei  ţări  îi fusese  interzisă înscrierea la Jocurile Olimpice din 1964, ca reacţie împotriva politicii de apartheid. Clasament:  URSS,  RDG,  SUA.  România  pe locul 9 cu 27 de medalii. Este Olimpiada care consacră gimnastica românească. Nadia Comăneci câştigă 3 medalii de  aur:  paralele inegale,   bârnă  (Cine   a  văzut  imaginile cu Nadia plutind prin  aer  înţelege de  ce au  fost acordate notele   de  10!), individual compus; argintul pe  echipe  şi bronzul la sol. A patra medalie de aur a României soseşte de la Vasile Dâba, kaiac 500 m.

 

Moscova, 1980

E momentul să intervin din  nou  cu vocea personală şi, evident, subiectivă. Eram în RDG, într-o  excursie  cu părinţii, şi urmăream la un televizor (color, ce-i drept!)  evoluţia Nadiei. A fost un moment greu  pentru România, pentru că… nu  a trebuit să câştigăm aurul. Mai ţineţi minte  cum nota  Nadiei nu apărea… În sala de mese în care eram se lăsase o linişte de gheaţă. Erau  şi nemţi  lângă  noi, care păreau la fel de nedumeriţi şi comentau împotriva organizatorilor.  Apoi  nota  a  apărut, după ce  evoluţia sovieticei Elena  Davîdova s-a încheiat. Şi am luat  argintul la individual compus… Nadia a cucerit aurul la bârnă,  la sol şi argintul cu echipa. România ar fi meritat aurul şi la individual compus… Nu a fost să fie.  Delegaţia României a avut  239 de sportivi, obţinând 25 de medalii, dintre care 6 de aur, şi locul 7 pe naţiuni.

Dar este şi Olimpiada marelui boicot. Decizia SUA de a protesta împotriva invadării Afganistanului de către armata sovietică  a fost urmată  de   alte   65   de   ţări;   din   Europa Occidentală lipseşte  RFG. Prima  mascotă celebră  a Jocurilor  Olimpice: ursuleţul Mişa. Clasamentul: URSS, RDG, Bulgaria.

 

Los Angeles,  1984

Ca şi în 1932, nu a existat o altă candidatură. Au participat 140 de ţări şi 6.797 de sportivi, iar  ceremonia a fost deschisă de  preşedintele Ronald  Reagan.  Ca răspuns la boicotul  american al Jocurilor  Olimpice din 1980 de la Moscova,  14 ţări est-europene, dar şi altele din blocul comunist, au boicotat  această  ediţie. Au fost trei excepţii: România, China şi Iugoslavia. La Los Angeles  au fost clipe de graţie  pentru sportivii români şi pentru cei de acasă  ce priveau   pe  ecranele   televizoarelor,  nu  mai  ţin minte, dar, parcă în direct, cum se adunau medaliile României. Au fost 53 dintre care 20 de aur  şi locul 2 în clasamentul pe naţiuni, pe locul 3, RFG cu 59 de medalii, doar  17 de aur. La gimnastică mult  râvnitul titlu  la individual compus a fost pierdut la mustaţă în faţa americancei Mary Lou Retton (Ne gândeam de acasă că se repetă cumva întâmplarea îndurată de Nadia, în 1980!) de Ecaterina Szabo, cea care a mai adunat de trei ori aur la sărituri, bârnă (tot aur, la egalitate cu Simona Păucă şi o nouă premieră  – două conaţionale pe podium la gimnastică),  sol şi aurul pe echipe  (În fine!). Este ediţia  la care  multe  nume, astăzi  în legendă, cuceresc publicul şi ne dau nouă emoţii: Doina Melinte   sau   Maricica   Puică,   Valeria   Răcilă, Nicu Vlad şi mulţi  alţii. Visul frumos de la Los Angeles  nu s-a mai repetat niciodată.

 

Seul, 1988

Nici la această ediţie boicotul nu a fost uitat – Cuba şi Coreea de Nord, dar au participat un număr foarte mare de sportivi: 8.465 din 159 de ţări.  Clasament: URSS, RDG, SUA. România, cu o delegaţie foarte mică, 62 de sportivi şi participând la 10 sporturi, a obţinut locul 8 cu 24 de  medalii, dintre care  7 de  aur.  Este  ediţia Danielei Silivaş sărituri, cu 3 medalii de aur la paralele, bârnă şi sol. Sorin  Babii la tir, pistol liber, întregeşte palmaresul.

 

Barcelona, 1992

Numărul sportivilor creşte în continuare şi ţările  participante sunt  deja  169. Clasamentul conţine  două premiere – locul 1: Echipa  unificată a fostelor  ţări din URSS, au participat sub steagul olimpic  şi pe podium s-a cântat  imnul olimpic, locul 2: SUA, locul 3: o altă… unificare: o singură Germanie. Prima  participare a României după Revoluţie, locul 14 cu 18 medalii, dintre care 4 de aur.  La gimnastică e ediţia Laviniei Miloşovici,   aur la  sărituri şi  sol  şi argint cu echipa.

 

Atlanta,  1996

Ediţia care ar fi trebuit să aniverseze 100 de ani  de  Jocuri  Olimpice moderne  în  Grecia. Atena  nu reuşeşte să câştige competiţia pentru organizarea Jocurilor, abia în 2004 va veni rândul ei. Peste 10.000 de sportivi participanţi din 197 de ţări. Clasament: SUA, Rusia, Germania. România locul 14 cu 20 de medalii dintre care 4 de aur. La gimnastică anii de glorie par să fi apus,  un  aur  cu Simona  Amânar, mai  multe medalii de argint (printre care individual compus  cu  Gina  Gogean) şi  bronz   (5, parcă  nu eram  obişnuiţi!). Un argint şi pentru băieţii de la gimnastică, Marius Urzică. Canotajul ne răzbună cu două de aur şi Laura Badea tot un aur, din vârful  floretei.

 

Sydney, 2000

Un  nou  record:   199 de  ţări  participante. Delegaţia României a fost implicată în cel mai mare scandal de dopaj din istoria sa. Comitetul Internaţional Olimpic  a decis să retragă medalia  de  aur  la  individual  compus a  Andreei Răducan, după ce a fost  depistată pozitiv la testul  anti-doping. Fusese  tratată împotriva răcelii  de  medicul echipei  cu două pastile  de Nurofen, medicament ce conţinea pseudoefedrină. Atacată la  comisia  de  arbitraj   pentru sport,  decizia CIO a rămas neschimbată. Atleta Mihaela  Melinte a fost exclusă de la Olimpiadă deoarece a folosit nandrolon, o substanţă interzisă  de  Comitetul Internaţional Olimpic.  Mihaela Melinte  era campioană mondială la aruncarea ciocanului şi deţinea recordul mondial. Federaţia Română de Haltere a fost aproape de a fi exclusă  din  competiţie după ce doi componenţi ai lotului au fost depistaţi pozitiv cu nandrolon. S-a plătit o amendă de 50.000 de dolari pentru ca ceilalţi halterofili să poată concura.  Clasament: SUA, Rusia,  China  (Un nou venit  pe podiumul naţiunilor!), urmează apoi Australia, ţară  gazdă. România pe locul 11 cu 26 de medalii, dintre care 11 de aur. Fără scandalul Andreei Răducan podiumul la individual compus ar fi fost în întregime românesc, medalia  de  aur  trece  la  a doua clasată,  Simona Amânar. Diana Mocanu aduce două medalii de aur la înot, 100 şi 200 m spate, alte nume de aur sunt Gabi Szabo, Mihai Covaliu, Marius Urzică. La canotaj încă trei de aur. Republica Moldova câştigă două medalii şi ocupă  locul 61.

 

Atena, 2004

Din nou  Atena.  Peste  200 de ţări şi 10.500 de  sportivi. Pentru prima dată,  în  categoria lupte greco-romane au participat şi femei, iar la scrimă,    femeile    au   concurat  şi   la   sabie. România participă cu o delegaţie restrânsă, 112 sportivi, şi nu  reuşeşte să-şi atingă  obiectivul: depăşirea numărului de medalii de la Sydney. Obţine un loc 14 cu 19 medalii, dintre care 8 de aur.  Gimnastica ne  oferă  4  medalii de  aur: Cătălina Ponor  la bârnă şi sol, Monica  Roşu la sărituri şi întreaga echipă. Încă trei medalii la canotaj  şi una  la înot. Clasament: SUA, China, Rusia.

 

Beijing, 2008

Ceremonia de  deschidere a început în  8 august la  ora  8:08 PM  (ora  locală).  Cifrele 08:08:2008 08:08 au  fost  alese  intenţionat, în tradiţia chineză numărul 8 fiind  asociat  cu prosperitatea. Delegaţia României a numărat 102 sportivi, după ce trei sportive au fost eliminate din  lot  pentru dopaj  cu  puţin timp înaintea plecării spre Beijing. După 1989 acesta a fost cel mai mic lot pentru Jocurile Olimpice. Comitetul Olimpic  Român  a anunţat  că  sportivii  medaliaţi  cu  aur   vor primi  câte  100.000 de  euro.  România obţine un rezultat mult  mai slab: locul 17, 8 medalii, dintre care 4 de aur.  Un aur  la maraton, care ne  bucură, un  altul  la judo;  gimnastica este la…  prăbuşită: doar   un  aur  la  sol,  plus  un bronz  pe echipe. Clasament: China, SUA (mai multe  medalii, dar  mai puţine de aur), Rusia. Cele  trei  mari   naţiuni par   a  fi  abonate  la podium.

 

Boicot

Boicotul olimpic  a apărut la Olimpiada de la  Melbourne din  1956,  jocuri  boicotate de Olanda, Spania  şi Elveţia  pentru a  protesta împotriva represiunii sovietice  în Ungaria şi de Cambodgia, Egipt, Irak şi Liban împotriva conflictului generat de Criza Suezului.

În 1972 şi apoi  în 1976 un  număr de  ţări africane  au ameninţat CIO cu boicotul Jocurilor  Olimpice pentru a forţa interzicerea participării Africii  de  Sud,  Rhodesiei şi Noii Zeelande. CIO a cedat în primele două cazuri, dar în 1976 a refuzat deoarece boicotul  consta în  protestul împotriva prezenţei echipei  de rugby a Noii  Zeelande în Africa  de Sud,  dar rugbyul nu  era  sport   olimpic.   Ţările  şi-au retras   echipele   după  începerea Jocurilor, loturile ajunseseră în Canada, iar câţiva  sportivi africani  deja începuseră competiţia.

În 1980 şi 1984 cele două tabere  ale Războiului Rece şi-au boicotat  reciproc Jocurile  Olimpice. Statele  Unite   urmate de alte 64 de ţări au refuzat să participe la J.O. de la Moscova  pentru a protesta la invazia Afganistanului de către armata sovietică. Boicotul a redus numărul ţărilor  participante la 80. A fost cel mai mic număr de ţări participante la J.O. din  1956. Uniunea Sovietică  şi alte 14 ţări din blocul estic (cu excepţia României) n-au  participat la  J.O. de  la  Los Angeles  argumentând că securitatea sportivilor nu ar fi fost garantată.

 

Dopaj

Una dintre problemele cele mai grave  ale Jocurilor  Olimpice este dopajul. La începutul secolului XX, mulţi  sportivi olimpici  au început   să  folosească   medicamente pentru  a-şi îmbunătăţi  performanţele  sportive.  Câştigătorul  maratonului  de   la  Olimpiada  din 1904, Thomas Hicks, a primit de la antrenorul său stricnină şi brandy pentru a putea termina cursa.  Primul caz de deces la Jocurile Olimpice, din  cauza  dopajului, a avut  loc în 1960, la  Roma.  În  timpul cursei  de  ciclism, danezul Knud  Enemark Jensen  a căzut  de pe bicicletă şi mai târziu a murit. Autopsia a arătat  că sportivul se afla sub  influenţa amfetaminelor. După acest  episod, CIO  a introdus testul  antidoping.

Primul sportiv olimpic  descoperit pozitiv la testul  antidoping a fost pentatlonistul suedez  Hans-Gunnar Liljenwall,   la  Olimpiada din   1968.  Liljenwall   a  pierdut  medalia de bronz.  În următorii ani, mai mulţi  sportivi au fost  depistaţi  pozitiv  la  testul   antidoping. Cazul  cel mai mediatizat a fost cel al sprinterului   canadian Ben  Johnson   care  a  câştigat proba de  100 m la Seul în 1988, dar  trei  zile mai târziu, când în urma testului a fost depistat că a utilizat stanozolol, i s-a retras  medalia de aur. În 1990, documentele extrase  din arhivele secrete  au relevat  că mai multor sportivi est-germani li s-au  administrat steroizi  anabolizanţi în urma unui program controlat de fostul  regim  comunist din Germania de Est.

La sfârşitul anilor  1990, CIO a preluat iniţiativa centralizat şi a organizat o campanie  de  luptă împotriva dopării, condusă de Agenţia Mondială Antidoping. Jocurile Olimpice de  vară  din  2000 şi Olimpiada de iarnă   din  2002  au  arătat că  bătălia   nu  s-a încheiat;  câţiva  medaliaţi au fost descalificaţi după ce au fost depistaţi pozitiv. Mai recent, în  timpul  Olimpiadei  de   iarnă   din   2006, numai un  sportiv a fost  depistat pozitiv şi i s-a  retras   medalia. Doisprezece sportivi au fost suspendaţi cinci zile din motive de sănătate pentru un nivel mare  de hemoglobină în sânge.  Comitetul Internaţional Olimpic  a introdus pentru prima dată  testul  de sânge  în perioada acestor  Jocuri Olimpice.

 

În loc de încheiere

Din 2008 până  acum  a mai trecut  o criză, ce pare  că nu se mai termină, peste  noi românii şi peste  europeni şi peste  Statele  Unite.  A XXX-a ediţie  ar putea să ne aducă un  pic de bucurie şi optimism, mai  ales  după victoria gimnastelor noastre la Europene. Dar  să nu anticipăm aşa cum facem când chibiţăm înaintea unui meci de fotbal. Să ne vedem cu bine,  zâmbind cu  gura   până   la  urechi   sau lăcrimând de emoţie  când drapelul se va ridica pe melodia Imnului de Stat. Nu sunt  vorbe goale, poate  că patriotismul nu e nicăieri  mai pur  decât  la Jocurile  Olimpice. Şi chiar  dacă cerşetorii au inundat Londra, se vor găsi destui  români normali, care,  măcar  la televizor, să aplaude pentru fiecare medalie. Pe curând. Jocurile Olimpice se întorc pentru a treia dată la Londra.

Taguri: nr. 6 / iunie 2012 Tweet

Monday, June 4th, 2012 at 10:54 pm, DOSAR, RSS feed