De la Drumul oaselor la Drumul cărnii

Mă opresc cu ochii pe felia de parizer. Întotdeauna m-am întrebat de unde  a apărut acest cuvânt.  Că doar  nu o avea  vreo legătură cu Parisul!? Gustul  e minunat și mă duce cu gândul  mult în trecut ca în tunelul timpului.  Mă feresc totuși să spun  cu voce tare: Parizer bun ca pe vremea lui Ceaușescu. Mă rog, mă refer la perioada bună, anii ’70, că după aceea nu a mai rămas decât zgârciuri și cozi interminabile…

Drumul oaselor e un film de aventuri, îl țineți minte, cel din seria cu Mărgelatu’;  pe vremea  aceea unii ziceau că titlul a fost ales  ca o aluzie  la viața noastră din epoca de aur. Drumul cărnii  e o poveste gustoasă din prezent, nu are nici o legătură  cu trecutul.  Poate doar gustul  acela de parizer bun din mintea mea; eram copil atunci și cu doi lei cumpăram chifla împletită numită  japoneză și câteva felii de parizer… Ziceam de parizerul gustat acum și m-am luat cu vorba. Pofticios  fiind, am început istorisirea cu sfârșitul. N-am scris  despre mici și despre chiftele, despre cârnații proaspeți și pastrama  afumată, despre pleșkaviță și metwurst cu ceapă…  Sunt mult mai multe. Așadar, povestea!

Micii – 100% carne

Porcii româneşti la mare preţ

N-am  intrat  niciodată într-o  măcelărie, cu atât  mai  mult  într-o  carmangerie. Sincer,  nici nu-mi  pusesem vreodată problema cam care e diferenţa între cele două cuvinte. O cunoşteam desigur în teorie: în primul se tranşează, în cel de-al  doilea  se produc mizilicurile, dar,  ca de obicei,  cu practica stăteam mai  slăbuţ. Singurele  mele  amintiri despre  o  măcelărie erau   de  pe  vremurile  bune   ale  răposatului regim   când   mergeam  în  respectivul  stabiliment,  cu bunica  mea cea care, după o conversaţie amabilă cu personajul voinic şi bine înarmat cu un cuţit subţire şi cu lama lungă, alegea: Puneţi-mi  şi mie vreo patru cotlete şi un  kil de muşchiuleţ… Sau cam aşa ceva.

Aşadar, iată-mă împreună cu colegul  meu Tibi fotoreporterul, la Selgros, în Braşov,  pregătiţi pentru un reportaj copios.

Un reportaj într-un magazin cash & carry? Neobişnuit…

Ei bine, nu ştiam  că Selgros este înregistrat şi ca producător de preparate de carne. Şi iată-mă  în  măcelăria şi carmangeria magazinului suspomenit. Mai exact, de precizat, mi se suflă, fiecare magazin dintre cele 19 este procesator…

Doi  domni ne  însoţesc  la vestiar.  Bonete, halate  şi cipici de unică folosinţă. Semnături şi declaraţii privind sănătatea. Primim toate informaţiile despre respectarea regulamentelor sanitare. George  Olteanu este Category Manager pe zona de preparate de carne, funcţia e mult mai pompoasă şi detaliată şi nu vă plictisesc cu ea. Celălalt  ghid  al nostru este Gheorghe Szekely,  Sales Consultant Food. Recunosc că ne povestesc atât de multe  lucruri detaliate încât e greu de reţinut…

Prima  informaţie importantă, cel puţin pentru cititorii noştri: Nu importăm carcase, produsele de porc sunt doar româneşti. Produsele, după ce au fost verificate şi preluate, au un traseu cu un singur sens.

– Şi furnizorii?

– Cel mai important acum  e Smithfield (nn: fostul Comtim). Cu doi trei ani în urmă lua animalele  din Ungaria, dar acum  avem  suficiente ferme în România, îmi precizează domnul Olteanu. Şi noi am importat între  2000 şi 2005 din  Ungaria şi  Germania… În  plus,  calitatea carcaselor româneşti a crescut  mult  după anul

2000. Nu  e apoasă, are  umiditate scăzută, iar furnizorii noştri  ne livrează produse cu puţin

conţinut gras, de 7-9%.

– Asta  înseamnă că fermele  de  porci  vor deveni o afacere profitabilă în România?

– În următorii ani, cu siguranţă. Avem arealul cel mai bun pentru creştere şi nu suntem cu producţia decât pe la 30% din valoarea aprobată de UE.

Oameni şi cuţite

– Dar dacă avem  carne  bună  de ce nu producem mai multe  mezeluri?

– În  România nu  s-a  dezvoltat partea de tranşare. Pe  piaţa  românească nu  avem  suficienţi  tranşatori, cei care  sunt  nu  fac faţă.  În străinătate acest  sector  e dezvoltat, prin  mici companii.

– Adică am avut  şi nu-i mai avem?

– Da,  nu  mai  avem  cu  cine  lucra.  Foarte mulţi  au plecat în străinătate. Încercăm să convingem Şcolile de  arte  şi meserii  să-şi  trimită elevii  în  practică  la  Selgros. Am  avut   mare noroc cu personalul, ne este fidel şi lucrează la noi de mulţi  ani, nu avem  fluctuaţii.

 

Să ne dăm fumuri!

Mi  se  precizează că  afumarea se  face  cu lemn  şi nu  cu apă  de fum.  Privesc  contrariat: Nu ştiu ce-i aia! Păi, un fel de vopsea, apă trecută prin  fum, lasă aromă doar  la suprafaţă. În masă  produsul are  acelaşi  gust.  La noi se foloseşte rumeguş pentru industria alimentară special pentru afumători (nişte maşini  uriaşe  din inox!), puteţi să credeţi că rumeguşul are termen de valabilitate? Sincer nu credeam.

 

Micii  on top!

Îi întreb  care produse se cumpără cel mai mult.  Preferă să vorbească despre calitate și nu despre cantitate. Aflu totuşi  că se vând câteva mii  de  tone  de  mici.  Deşi  reţeta  conţine,  pe lângă porc,  peste  50% carne  de  vită,  carne  al cărei preţ a crescut  cu peste 200% în ultimii  doi ani. Pe locul doi se află carcasele  întregi.  Cine cumpără? Micile carmangerii, mi se răspunde: De fapt ei sunt barometrul calităţii produselor noastre. Fiecare cumpără doar cât poate depozita şi, dacă produsul nu ar fi bun şi, de exemplu, li s-ar înnegri carnea în frigidere, data viitoare nu ar mai cumpăra de la noi. E simplu!

Aflu că produsele au şi caracter regional. Pe zona de vest, în Timişoara, Arad, Oradea vindem jambon afumat, un produs crud-uscat (Aşa e termenul, aşa îl reproduc şi eu!). E un produs foarte laborios, se înveleşte carnea cu sare şi se lasă şase săptămâni. Cu cât este mai vechi, cu atât e mai bun.

Mai  sunt   şi  alte  produse cu  nume neobişnuite. Pleşkaviţa e o reţetă  sârbească şi seamănă  cu un hamburger, sau chiftelele  speciale (După  o reţetă  bavareză de… fricanele!) Mettwurstul e tot din Germania şi seamănă cu un biftec tartar, doar  că e de porc. Dar cea mai neobişnuită denumire o  are…  Cozonacul de carne.

– De unde şi până  unde?

– Tot o reţetă  germană. Denumirea lor tradusă  în română ar fi brânză de carne. Ar fi fost prea ciudat…

Cozonac de  carne   sună   inedit. Mai  ales acum  după Sărbători. Pentru gurmanzi există trei  variante: fin,  bavarez şi…  pizza  (cu  ciuperci,  gogoşar, emmentaler şi condimente). Trebuie  să recunosc că alăturarea cozonacului cu pizza  este  absolut neaşteptată. Şi e bun  la gust…

Ţineţi minte trei cuvinte.

– Şi dacă  ar fi să rezumăm totul  în câteva vorbe?

– Calitate – produse româneşti exclusiv pentru porc şi peste  60% la vită. Nu avem  nici un fel de aditivi artificiali.  Constanţă pentru că o reţetă  aprobată nu  se mai  modifică şi astfel gustul se păstrează. Implicit  fidelizare pentru că prin  calitate  şi gustul mereu acelaşi  ne putem păstra clienţii.

– Şi altceva?

– Atât.  Preţul nu a fost niciodată un argument  sau un scop.

No comment. Poate că ar fi fost încă multe de spus  şi de scris:  faptul că se folosesc membrane   naturale sau  că  produsele sunt   foarte uscate,   adică  nu  vedeţi   apa  care  bălteşte în tăviţele  de pe rafturi… Sau că ideea de a produce cârnaţi  cu şuncă  a venit la o ţigară  fumată în faţa unui hotel din străinătate, într-o noapte cu multe  amintiri şi o foame surdă… Deja am obosit  şi vizita  noastră cred  că a deranjat destul personalul aflat în acţiune.

Ne retragem strategic spre birouri.

 

În vizită la marketing

Am prins o întrebare care poate fi mai incomodă  şi  mă   pregătesc pentru  doamna  Pia Krauss,  şefa departamentului marketing.

– Nu credeţi  că obligativitatea legitimaţiilor de intrare limitează paleta de clienţi?

– Legea  magazinelor cash & carry ne impune această  regulă.

– Bine, şi pensionarii, ei probabil că nu au firme?

– Pensionarii pot cumpăra în condiții avantajoase de  la clienții  noștri revânzători, care la rândul lor beneficiază de condiții speciale.   Legitimaţiile  se  pot  emite   pentru orice tip de organizaţie cu personalitate juridică.

Mai aflu că Selgros intră  şi în on-line  şi mai ales pe social media. Nu  numai că e la modă, dar vorba unui mai tânăr cunoscut: Dacă nu eşti pe facebook, nu exişti!

 

În loc de concluzie

Uff, a ieşit un articol care laudă şi nu critică! Cineva  va  zice că am  avut  vreun interes, altcineva că e publicitate mascată, că sigur erau şi lucruri rele,  dar  m-am  făcut  că nu  le văd… Oare  chiar  nu  putem crede  că a scrie de bine, dacă e bine, nu înseamnă decât normalitate?

Şi ar mai fi un lucru important: Noi am vrut să mergem şi prin alte părţi, la procesatori mult mai  mari  şi mai  vechi  în  branşă. Am  primit refuzuri elegante, seci şi standard. Nu  puteţi intra  pentru că nu aveţi voie, legea nu permite etc. etc…

Dorim să vă informăm că în ferme şi în unitatea de procesare au acces numai angajaţii acestora, care sunt permanent monitorizaţi în ceea ce privește starea lor de sănătate, pentru  prevenirea oricărui risc de contaminare a animalelor sau a produselor, din motive de respectare a măsurilor de bio-securitate  reglementate şi  atent  monitorizate  de către autorităţile de resort.

Specialiştii noştri în creşterea porcinelor vă pot însă pune oricând la dispoziţie informaţii legate de fermele noastre şi în  general despre operaţiunile noastre din România.

Taguri: nr. 5 / mai 2012 Tweet

Monday, May 14th, 2012 at 5:15 pm, DOSAR, RSS feed