bad ambien trip buy ambien ambien drug name

signes dependance tramadol buy tramadol will tramadol hurt your liver

tramadol cuidados de enfermeria tramadol 50mg order tramadol New Haven

tramadol dosage acetaminophen tramadol 50mg tramadol transaminasas

shokugeki no soma 67 english buy soma lyrics soma letters to unwrite

xanax buy Knoxville buy xanax what mg xanax come in

how long does it take to see results with phentermine buy phentermine drug called phentermine

does ambien make you look tired ambien without prescriptions ambien and high bp

xanax 0.25 sevrage alprazolam no prescription can i mix ibuprofen and xanax

buy alprazolam Miramar buy xanax xanax 2087

ZOOM

De la Erevan la Echmiadzin

June 5th, 2012, com Comenteaza

Armenia  e o ţară  numai  munte  cât vezi  cu ochii.  Jumătate  din suprafaţa  ei, adică  29.800  de kmp, are peste 2.000  m altitudine. Ţinutul  muntos al Armeniei  a reprezentat încă  din primele veacuri creştine un loc sigur  pentru adăpostirea comunităţilor călugăreşti de  aici, aşa cum  a fost  şi  Cappadocia – din Turcia  – cu ale  sale labirinturi, mânăstiri şi biserici  vechi.

Am ajuns  în Erevan  – armenii îi spun Yerevan – cu o mare aviditate în a cunoaşte un oraş  cu  29 de  ani  mai  vechi  decât  Roma,  ca atestare documentară, un oraş al cărui nume – iertaţi-mi francheţea  –  îl  legam   până   acum, vrând-nevrând, de faimoasele bancuri cu Radio Erevan. Nu  am  găsit  un  oraş  antic  aşa  cum m-am  aşteptat. Erevanul de astăzi  poartă puternic amprenta arhitecturii sovietice, amprentă care, pe o vreme  mohorâtă, ar putea să te sperie  şi să te facă să te întrebi:  ce caut eu aici?  Salvez  situaţia amintindu-mi de  numeroasele  bancuri cu Radio Erevan (cum  altfel?!) care mă fac să zâmbesc candid unui soare anemic,  ascuns   adesea de  perdeaua de  nori  şi clădirilor din  tuf vulcanic ori bazalt,  specifice zonei,  care  contribuie din  plin  la stranietatea locului.

Mânăstirea Geghard a adăpostit vreme de secole suliţa cu care se presupune că a fost străpuns Iisus când era pe cruce.

Din Erevanul antic nu a rămas nimic  sau aproape nimic. Dacă este ceva de văzut şi care să  îţi  amintească de  Antichitate atunci   acel ceva se află printre exponatele din Muzeul de Istorie  – o  experienţă plăcută şi  instructivă, deloc plictisitoare – care merită vizitat pentru a afla istoria poporului armean atât de des supus cotropirilor şi nedreptăţilor istoriei.  Sunt  câteva obiective  demne de văzut în Erevan: Matenadaran  –  muzeul  manuscriselor, Piaţa Republicii cu Palatul Parlamentului Armean, Monumentul   Genocidului,   catedrala   din Erevan, Clădirea Operei, Casa Şahului, bazarul turistic, moscheea albastră şi o vizită  la celebrul brandy Ararat – vom povesti despre toate acestea  cu altă  ocazie.  Ţinta  călătoriei noastre însă nu a fost strict Erevan,  ci mânăstirile Armeniei pe care,  vizitându-le, am  înţeles  de ce au  fost  trecute în  lista  UNESCO.  Bijuterii aflate  într-un cadru natural de  vis, aşa  pot  fi descrise pe  scurt  mânăstirile Geghard, Sanahin, Haghpat, Hripsime, Gayane şi Shoghakat, Zvartnots şi catedrala patriarhală Echmiadzin. Ca să poţi să le vezi, însă, cel mai bine  este  să ai cazarea  în Erevan,  fiindcă  din Capitală pleacă  toate  drumurile care  duc  la obiectivele amintite şi, în general, către  orice punct mai apropiat sau mai îndepărtat al Armeniei.

Lavash – pâinea tradiţională armeană

Am  ajuns  la  Geghard după-amiaza, când soarele  s-a arătat ceva  mai  binevoitor cu noi. Biserica Apostolică Armeană este cea care gestionează latura  religioasă a  armenilor, ea face  parte   dintre cele  cinci  biserici  ortodoxe orientale  alături  de  cea  Siriană,   Etiopiană, Coptă  şi Malankara Indiană. De obicei, în bisericile  unde se ţin  liturghiile nu  se oficiază  şi cununiile religioase şi botezurile, ci există capele separate unde au loc aceste ritualuri religioase. Acest obicei îl regăsim şi la Geghard, unde descoperim un complex alcătuit din trei mânăstiri, dintre  care  două săpate direct   în stâncă.  Complexul a fost înfiinţat de  Grigorie Luminătorul în secolul IV, şi, iniţial, cuprindea o peşteră prin  care  curgea  un  firicel  de  apă, mânăstirea numindu-se Ayrivank,  ceea ce s-ar traduce drept Mânăstirea peşterii. Numele de astăzi   Geghard provine din  numele complet Geghardavank adică  Mânăstirea Suliţei, datorită suliţei  cu care se spune că a fost străpuns Iisus când era pe cruce, suliţă care ar fi fost adusă de apostolul  Tadeus  şi  păstrată  mult   timp   în această  mânăstire. Astăzi  suliţa  se găseşte  în muzeul patriarhal din Echmiadzin. Complexul Geghard este înconjurat de numeroase peşteri în  care  locuiau, în  epoca  medievală, peste  o sută de călugări. În peşteri se ajungea pe poteci ascunse, doar  de  locuitorii zonei  ştiute,  acum acestea sunt pustii.  În perioada sovietică  biserica centrală, construită în 1215, a rămas în serviciu religios,  dar  călugării s-au  împuţinat substanţial, iar astăzi  ei nu  mai vin în zonă  decât strict pentru liturghii dimineaţa şi pleacă seara. Pâinea  lavash pe care o pregăteau călugării din miere  şi vin altă dată,  acum  o găseşti  la tarabe, alături de  sugiuk ( preparat din  miere  şi nuci pregătite asemănător unui salam),  vândută de către  sătenii   din  localităţile  din  jurul Geghardului.

Zvartnots, ruinele uneia dintre cele cinci biserici în stil bizantin construite în Armenia

Mânăstirile Sanahin  şi  Haghpat se  află  în regiunea Lori la graniţa cu Georgia. Prima  pe care o vizităm este Sanahin. Fondată la mjlocul secolului al X-lea, Sanahin înseamnă Aceasta este mai veche decât cealaltă, vrând să se arate  prin acest  nume că respectiva mânăstire este  mai veche decât  Haghpat. Astăzi  bisericile  din complexul  Sanahin, inclus  în 1996 pe lista UNESCO, sunt vizitate îndeosebi de turişti, altfel complexul monastic fiind lăsat pradă păsărilor  şi  ierburilor, deşi  face  parte   din  oraşul Alaverdi. La Sanahin, în perioada de înflorire trăiau circa  1.000 de  călugări, ei  făceau  vin, lavash, aveau ateliere  în care lucrau. Există trei biserici, una din secolul X, alta din secolul XI şi una din secolul XIII. Turnul bisericii principale a fost construit pe trei nivele: primul a fost folosit ca depozit, al doilea pentru rugăciune, iar al treilea  nivel, partea cea mai înaltă  a funcţionat pe post de scriptorium – adăpost pentru manuscrise. Nartexul de la Sanahin e diferit  de nartexul  obişnuit în  bisericile   armene (încăpere pătrată cu coloane  pe mijloc, specific armeană, care  precede naosul, dar  care  a preluat locul unde se făcea focul în templele păgâne şi gaura din tavan pentru aspirarea fumului, căruia i s-a dat în creştinism o dimensiune simbolică). Aici nartexul are trei nave diferite legate una de cealaltă, care se sprijină  una  pe cealaltă  în caz de cutremur – frecvente în Armenia, intrarea se face din sud,  nu din est, ca la restul  bisericilor armene.

Nu departe de Sanahin, Haghpat reprezintă capodopera arhitecturii religioase armene din Evul  Mediu. Diferit  şi de Sanahin şi de restul bisericilor armeneşti prin  faptul că în  nartex locul  pentru foc şi gaura pentru fum  nu  sunt exact  una  sub  cealaltă,  complexul Haghpat a fost construit în mai multe  etape.  Catedrala Sf. Nishan – complexul  Haghpat a fost o vreme reşedinţa patriarhilor armeni – a fost ridicată între 967 şi 991 sub domnia prinţesei Khosrvanuche. Domul mai mic, biserica  Sf. Grigorie Luminătorul a fost ridicată în secolul XI – anul  1005, pe locul  unei  alte  biserici  din veacul  al  VI-lea.  În  secolul  al  XIII-lea a  fost adăugată o capelă,  un scriptoriu şi un reflectoriu  (loc de meditaţie, capelă  pentru meditaţia călugărilor). Complexul este plin de cruci specific armene, întotdeauna în grup de trei, una mare  în mijloc simbolizând-ul pe Mântuitor şi două mai mici la dreapta şi la stânga simbolizându-i  pe   cei   doi   tâlhari  de pe cruce.

Numeroasele cutremure care au zguduit regiunea Lori de-a lungul vremii  nu au reuşit  să distrugă Sanahinul şi nici Haghpatul.

Reîntorşi în Erevan,  locul  de  unde pleacă toate  drumurile importante ale  Hayastanului (Hayastan este  numele persan dat  Armeniei) am  trecut  prin  complexul de  la Echmiadzin, unde  se  află  reşedinţa  catolicosului, adică Patriarhului Bisericii  Apostolice Armene. Nu poţi spune că ai vizitat  Echmiadzinul dacă  nu ai văzut, în afară de catedrala patriarhală, bisericuţele  din  lista UNESCO:  Hripsime, Gayane şi Shoghakat plus ruinele bisericii în stil bizantin Zvartnots. Bisericile Sf. Hripsime, Sf. Gayane şi Shoghakat au  o poveste aparte. Se spune că un grup de 40 de fecioare,  convertite la creştinism în timpul împăratului Diocleţian, au  fugit   în  Armenia  din   calea  prigonirilor. Prima  dintre aceste  fecioare,  Hripsime, fusese forţată să se căsătorească chiar cu Diocleţian.

Refugiindu-se în Armenia, ea nu  a scăpat de  probleme, împăratul  Armeniei, Trdat,  s-a îndrăgostit şi el de Hripsime, apoi de Gayane – o altă fecioară  din  grup. Cum  ele l-au refuzat, au fost torturate şi omorâte. Restul  celor 38 de fecioare au fost martirizate pe locul numit Shoghakat. Mai târziu Grigorie Luminătorul a avut  o viziune, prin  secolul IV, care a determinat ridicarea bisericii  Sf. Hripsime (ridicată de catolicosul Komitas în 395 şi renovată în 1651-1653 de  catolicosul Philippos) chiar  pe  locul unde a  fost  martirizată. Mai  târziu au  fost înălţate şi bisericile  dedicate Sf. Gayane (a fost ridicată în 630 şi refăcută în 1683) şi Shoghakat (ridicată în 1694, pe fundaţia unei  alte biserici din secolul XIII), în amintirea restului fecioarelor martirizate în numele creştinismului. De la Shoghakat la Catedrala Echmiadzin nu ne desparte decât  o stradă îngustă care  ne  face intrarea în curtea  complexului patriarhal. Catedrala Echmiadzin este cel mai vechi lăcaş de cult creştin  din Armenia, construcţia sa datează  din   anii   301-303  şi  se  datorează aceluiaşi mare  sfânt al Armeniei Grigorie Luminătorul, primul catolicos  (patriarh) armean, patronul spiritual al Bisericii Apostolice Armene. Catedrala este o construcţie tipic armeană cu un turn  mai mare  şi alte patru mai mici, precum şi numeroase rotonde. Actuala structură cruciformă datează de la sfârşitul secolului al V-lea, ea fiind  ridicată  pe  fundaţia unei  vechi  bazilici,  ale cărei urme  se  mai  păstrează doar  în  câteva  ornamente  şi într-unul dintre mozaicurile din altar, biserica  veche  fiind  îngropată practic  sub  cea nouă.  În secolul al XVII-lea turnurile din lemn au fost înlocuite cu unele  din piatră. Culoarea originală de  tuf  portocaliu s-a păstrat însă  şi azi. Echmiadzin are patru altare  şi tot Grigorie Luminătorul a  fost  cel  care  a  anunţat construcţia acestui  edificiu.  Într-unul dintre altare se află corul,  iar într-altul se fac confesiunile spovedaniile.  Ca  în  toate   bisericile   armene, pentru  oficierea   botezului  sau   a  căsătoriei, există  capele   speciale   separate de  catedrală. Am  avut   bucuria de  a-l  vedea pe  catolicos, patriarhul actual   al  armenilor,  Catholicos-ul Karekin   al  II-lea,    care  şi-a  făcut  apariţia în biserică   la  ora   12.00,  iar  venirea  sa  a  fost anunţată prin   sunet   de  clopote   speciale.   În muzeul catedralei Echmiadzin am putut vedea şi faimoasa suliţă cu care se presupune că a fost străpuns Iisus pe când se afla pe cruce.

Ruinele   Zvartnots  sunt   ultimele dintre obiectivele  UNESCO   ale  Armeniei  pe  care le-am  vizitat, dar  nu  cele din  urmă. Aflate  în apropierea oraşului Echmiadzin, ruinele catedralei  Zvartnots poartă amprenta epocii bizantine. Construită de catolicosul Nerses  al III-lea în  642  şi  dedicată Sf. Grigorie Luminătorul, ruinele catedralei mai  poartă încă  amprenta arhitectului Toros  Toromanian,  forma   crucii greceşti  şi mozaicurile din acea perioadă. Catedrala a fost o vreme  reşedinţă patriarhală, apoi  invaziile arabe  au distrus-o aducând-o în stadiul de ruină,  aşa cum am găsit-o şi astăzi.

Taguri:

Comenteaza