În timp ce, la începutul secolului trecut, în Statele Unite existau deja megalopolisuri, oraşele Orientului Îndepărtat nu impresionau decât prin aspectul lor exotic. Astăzi, unele dintre acestea au devenit la rândul lor metropole, extinzându-se fabulos atât pe orizontală, cât şi pe verticală. Cifrele grăiesc de la sine. Shanghai – 13,5 milioane de locuitori, Tokyo – 12 milioane, Bangkok şi Manila – câte 10 milioane. Kuala Lumpur, Malaezia – cea mai înaltă clădire din lume până în 2004: Turnurile Gemene Petronas – 452 de metri. Taipei, Taiwan – cea mai înaltă clădire din lume în prezent: Taipei 101 – peste o jumătate de kilometru. Iar noul mileniu promite noi recorduri.
Tokyo apasă pe accelerator
După cel de-al Doilea Război Mondial, Tokyo a fost capitala care s-a dezvoltat în ritmul cel mai accelerat. Vechiul oraş, în care predominau templele, pagodele, casele sărăcăcioase din lemn, este acum considerat cel mai modern din lume. Vechi mahalale au devenit zone centrale ale metropolei, iar terenul în Tokyo este cel mai scump din lume. 75 de linii de metrou şi de tren intraurban leagă diferitele zone ale cetăţii, centrul de suburbii. Este fals că numai trenul superrapid shinkansen nu întârzie aproape niciodată. Şi metroul tokyot are ore fixe la care trebuie să ajungă în diferitele staţii, ore clar afişate pe panouri; dacă unul dintre trenuri întârzie un minut, este ştire naţională, iar pasagerii pot primi de la ghişeuri dovada scrisă despre producerea acestei calamităţi impardonabile, cu care îşi pot motiva minutele de întârziere la serviciu, altminteri taxate în mod serios. Linia de tren intraurban Yamanote dă înconjur centrului oraşului. În centrul centrului se află Otemachi, sediul instituţiilor guvernamentale, situat în apropierea Palatului Imperial, inaccesibil publicului. Hipercentrul, cu clădirile sale înalte şi moderne, se numeşte Akasaka. Aici poţi avea norocul să vezi gheişe intrând sau ieşind din hotelurile de lux. Ginza este cartierul magazinelor şi barurilor de lux, în timp ce Roppongi e recunoscut drept cartierul discotecilor şi al gaijin-ilor – străinii. Aici poţi întâlni – fireşte – un Hard Rock Café. Tot în cercul format de renumita linie de tren intraurban se află Turnul Tokyo, vopsit într-o psihedelică culoare portocalie. Cu cei 333 de metri ai săi, acesta este cel mai înalt turn de oţel din lume, cu 13 metri peste modelul său, Turnul Eiffel. Staţiile liniei Yamanote constituie ele însele centre ale oraşului: staţia Tokyo din care shinkansen-ul pleacă spre provincie, Kanda, centrul librăriilor şi al anticariatelor, Akihabara, centrul magazinelor cu aparatură electronică ultimul răcnet, la cel mai scăzut preţ din lume, Ueno, lângă care se află parcul cu acelaşi nume, şi Grădina Zoologică, Asakusa, care păstrează cel mai bine parfumul vechiului Edo, cartier al templelor şi fostă zonă deocheată a oraşului, Shinjuku, în care se află celebra stradă Kabuki-cho, sediul central al yakuza – cartier al magazinelor, al restaurantelor, al cinematografelor şi love hotelurilor, cea mai populară zonă a oraşului. Tot aici se află, ignorată total de tokyoţi, clădirea birourilor Guvernului Metropolitan Tokyo, din 1991, când a fost construită, fiind cea mai înaltă din oraş (243 de metri, 45 de etaje). De pe terasa ei se poate vedea într-o zi senină, fără prea mult smog, toată metropola şi chiar dincolo de ea, până la creasta înzăpezită a Muntelui Fuji. Shibuya se află pe locul doi în topul celor mai populare cartiere din Tokyo. Piatra de hotar este aici Piaţa Hachiko, în centrul căreia se află mica dar celebra statuie a lui Hachi, căţelul care şi-a aşteptat stăpânul care nu s-a mai întors din pricina unui atac de cord, până când a murit şi el, în gara de tren a unei mahalale prăfuite. În jurul pieţei se ridică acum clădirile ultramoderne ale magazinelor, firmelor şi cinematografelor, iar puţin mai încolo se zăreşte şoseaua suspendată care străbate metropola. Acestea sunt numai câteva dintre staţiile de pe linia Yamanote. Mult mai departe de aceasta, dincolo de marginea cetăţii, se află Disneyland.
Nimic nu este mai alert decât ritmul oraşului Tokyo. Nici un oraş nu trăieşte atât de intens şi nu este la fel de luminat, atât ziua cât şi noaptea, ca Tokyo. Nimic nu este mai modern, mai aglomerat, mai greu de înţeles cu firmele sale scrise în kanji, hiragana şi katakana la un loc, nimic nu este în acelaşi timp pământeană şi totodată nepământeană decât această veritabilă planetă.
Oraşul Îngerilor
Supranumit City of Angels, Bangkok-ul, capitala Thailandei – The Land of Smiles, Tărâmul Zâmbetelor –, se află pe o altă lungime de undă. Sabai sabai, care s-ar putea traduce prin „Festina lente“, „S-o luăm cu încetul“ sau „S-o lăsăm mai moale“, este cea mai comună expresie siameză. Sabai di mai ka – „Ce mai faci?“ – se traduce textual prin „O duci bine alene?“ La asta se răspunde de obicei prin Sabai di, khorp khun – „O duc bine alene, mersi“.
În centrul vechi al oraşului se află Marele Palat, construit de cel care a instaurat actuala dinastie Chakri, regele Rama I (actualul este Rama al IX-lea), în 1782, când s-au pus bazele noii capitale a Thailandei, Rattanakosin (vechea denumire a Bangkok-ului). În imediata apropiere a Marelui Palat se află Wat Phra Kaew – Templul lui Buddha-de-Smarald. Este poate cel mai fastuos templu al lumii budiste. Ceva mai încolo întâlnim Wat Pho – Templul lui Buddha-în-Repaus –, în care o statuie aurită a Iluminatului se întinde în poziţie orizontală pe câteva zeci de metri. Mai departe, trecem prin Piaţa Florilor, în care flori întâlnite numai în Asia de sud-est sau lotuşi, trandafiri şi orhidee te asaltează cu parfumurile lor. În apropiere se află cel mai mare debarcader de pe râul Chao Phraya, de unde se poate lua o barcă spre celebra Piaţă Plutitoare, Damnoen Saduak. Pe malul drept al râului, vom zări maiestuosul Wat Arun Ratchawararam – Templul Zorilor. Ajunşi în Piaţa Plutitoare, vom găsi, de vânzare, în bărci, flori, fructe tropicale şi mâncăruri specific thailandeze. Este un paradis exotic. Nu există în acest oraş metrou, iar când pleci dintr-un loc, nu ştii cu precizie când vei ajunge la destinaţie. Bangkok-ul nu este totuşi un fel de Bucureşti sud-est asiatic mai populat. O şosea suspendată străbate oraşul, deşi maşinile, în majoritate japoneze, convieţuiesc cu vechile tuk-tuk-uri – motocicletele-taxiuri. Locuitorii Oraşului Îngerilor au început să se grăbească, de la războiul din Vietnam încoace. Atunci, Statul Major al SUA a desemnat Bangkok-ul centru de recreaţie al militarilor americani. Aceştia s-au dus direct la un bordel aflat pe strada Pat Phong şi şi-au cheltuit acolo mare parte din simbrie. Peste noapte s-au ridicat astfel de localuri, pe locul devenit acum cea mai vestită stradă din Bangkok. În jurul ei s-au ivit alte străzi – Tanya Road, Silom Road –, care formează astăzi centrul fierbinte al Bangkok-ului, unde se găsesc deopotrivă femei pentru bărbaţi, femei pentru femei, bărbaţi pentru femei, bărbaţi pentru bărbaţi şi katoey, faimoşii travestiţi, adulţi sau minori. O zonă cu night-cluburi unde se pot vedea show-uri mai hard decât în orice alt colţ al lumii. Este centrul ultralucrativului turism sexual, dar şi al comerţului stradal. Bangkok-ul s-a bucurat, de pe la mijlocul anilor ’70, de o infuzie masivă de capital japonez. S-au ridicat clădirile ultramoderne din Shukumvit şi Oraşul Îngerilor şi-a început bătălia cu verticala. În 1978 s-a ridicat Royal Orchid Sheraton, de 101 metri. În 1997, a venit rândul clădirii care, cu cele cinci turnuri ale sale, este cea mai înaltă din regat: Baiyoke II – 304 metri. Bangkok-ul este o metropolă în plin avânt.
Un fost sat de pescari
Până în 1842, Shanghai-ul era un mic sat de pescari. Atunci s-a încheiat războiul opium-ului şi China a fost nevoită să cedeze Imperiului Britanic câteva puncte strategice, Hong Kong-ul şi Shanghai-ul fiind două dintre ele. La foarte scurt timp, vechiul sat, cu o poziţie avantajată de faptul că se află în apropiere de delta fluviului Yangtze, a devenit un oraş cosmopolit. Britanicii, francezii şi americanii au concesionat, fiecare în parte, zone autonome ale oraşului, absolut independente de legea chineză. Populaţia a crescut vertiginos. Înainte de 1900 şi imediat după, Shanghai-ul şi-a câştigat reputaţia de a fi unul dintre cele mai sofisticate şi cultivate oraşe de pe glob. Străinii bogaţi, taipan, duceau o viaţă luxoasă şi decadentă, cheltuindu-şi banii în cazinouri, cabarete şi bordeluri, în timp ce chinezii erau din ce în ce mai săraci. La Beijing, dinastia Qing a fost alungată de la tron şi Partidul Naţionalist Chinez a declarat republica, în frunte cu preşedintele Sun Yat-sen. Ultimul împărat chinez, Pu Yi, s-a refugiat la Shanghai. Marxismul a devenit în scurt timp o ideologie populară printre intelectualii chinezi şi, în 1921, la Shanghai, s-a format Partidul Comunist Chinez, printre ai cărui membri se număra tânărul Mao Zedong. Partidul Comunist Chinez şi Partidul Naţionalist au încheiat o alianţă în scopul readucerii tuturor teritoriilor sub suveranitate chineză. Dar Shanghai-ul avea de înfruntat un nou destin: ocupaţia japoneză din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După război, oraşul a redevenit teritoriu chinez. În 1949 s-a proclamat Republica Populară Chineză, cu Partidul Comunist şi Mao Zedong în frunte. A urmat o perioadă gri în istoria fostului oraş cosmopolit. Dar după moartea lui Mao, în 1979, Deng Xiaoping a venit la putere şi a pus bazele unei noi strategii de dezvoltare a ţării: economie capitalistă şi ideologie comunistă. China a început să se dezvolte rapid, iar în 1990, Shanghai-ul devenea capitala comercială a ţării. Astăzi, metropola îşi recapătă tot mai mult din vechea sa glorie. Centrul oraşului este relativ mic. Puxi (partea de vest, oraşul vechi) şi Pudong (partea de est, oraşul nou) sunt despărţite de râul Huangpu. Bund-ul din Puxi, cu clădirile sale europene în stil art deco şi neoclasic, construite la începutul secolului XX, este dovada clară a trecutului colonial al cetăţii. Pudong-ul oferă privirilor zgârie-norii săi maiestuoşi: Turnul Oriental Pearl TV, Turnul Băncii Chinei, dar mai ales Turnul Jin Mao, cea mai înaltă clădire a oraşului, ridicată în 1998 şi având impresionanta înălţime de 420,5 metri. Construcţia Shanghai-ului modern continuă în ritm rapid. Vechiul sat de pescari este acum una dintre cele mai moderne şi cea mai populată metropolă asiatică.
Feng shui şi zgârie-nori
Hong Kong-ul are „numai“ 7 milioane de locuitori, puţini pentru standardele asiatice, dar oraşul impresionează prin caracterul său cosmopolit, urmare a recent încheiatei sale istorii coloniale, şi prin faptul că are cea mai mare densitate de construcţii din lume, cu o medie de 50–60 de etaje. Au rămas aici numai câteva vestigii ale trecutului, dintre care cel mai important este Hotelul Peninsular, unul dintre cele mai maiestuoase hoteluri din Asia. Cât despre arhitectura modernă a oraşului, aceasta a fost realizată în aşa fel încât să satisfacă principiile feng shui. De exemplu, uşa de la intrare a Hotelului Oriental Mandarin este oblică, pentru a ţine departe spiritele malefice, având în vedere că acestea se deplasează în linii drepte. Colţurile Clădirii Entertainment-ului sunt teşite, pentru a împiedica aceleaşi spirite malefice să pornească de acolo către vreuna dintre clădirile de birouri învecinate. Cât despre ascensiunea miraculoasă spre cer, cele mai înalte clădiri sunt Turnul Băncii Chinei, cu 70 de etaje, Central Plaza, cu 78 de etaje, şi Centrul Financiar Internaţional, cu 88 de etaje, ultimul, construit în 2003, atingând 400 de metri înălţime.
Top of the World
Capitala Taiwan-ului, Taipei, nu este întocmai o metropolă. Ca şi Bucureştiul, are numai vreo 3 milioane de locuitori. În ceea ce priveşte construcţiile, însă, modernitatea caracterizează întreg oraşul. Mai ales că, de curând, în februarie 2004, s-a doborât aici un nou record: Taipei 101 a devenit cea mai înaltă clădire din lume, cu cei 509 metri şi cele 101 etaje ale sale. Este prima clădire de asemenea dimensiuni construită într-o extrem de activă zonă seismică. Arhitecţii care au proiectat-o sunt de la firma C.Y. Lee & Partners, iar Taipei 101 este inspirată din arhitectura tradiţională chineză, fiind bazată pe numerele norocoase chineze şi pe feng shui. Pe terasa ei eşti chiar on top of the world.
